Jurnalul unei femei simple

Pentru azi... 

vineri,  26 decembrie,   ora 22.22

Afara...
Acum ninge cu fulgi mari. Cu vreo ora în urmă nu era prea clar dacă ninge sau dacă ploua,  era cam asa... 

În casă...
Sunt într-o alta casă,  unde e plăcut. 

Mă  gandesc...
Știu ca e prea devreme,  dar mă întreb dacă la vară să mai mergem în concediu la mare sau mai bine să facem o munțomăneală așa cum scrie la carte,  cu multe trasee,  cu gașcă mare,  că asa e mai vesel... De-om fi sănătoși  (și la pungă grosi) poate le-om face pe amândouă ☺.

Îmi doresc...
Să-mi încarc cât mai bine "bateriile". 

Sunt recunoscătoare...
Că am reușit să-mi îndeplinesc dorința de a vedea faimoasa Piață de Crăciun  a Domnului Președinte. (Stiu că nu dumnealui personal a ornat-o cu mii de luminițe,  dar mie asa îmi place să-i zic :)) 

Din bucătărie...
Hiii,  azi n-am gătit nimic,  n-am așezat nicio masă,  n-am făcut nici măcar un sandviș,  am fost la restaurant... 

Ce mai meșteresc...
În ultima vreme m-am ocupat de cadourile Moșului,  acum gata, pauză! 

Ascult..
Foșnetul filelor de carte.  Maria citește lângă mine cartea primită  de la Moș Crăciun. 

Intenționez să ...
Mi-am propus ca zilele astea să nu mai fac nici un plan,  să iau toate asa cum vin și în general să nu mă mai îngrijorez pentru lucrurile care ar fi posibil sa se întâmple, până nu se întâmplă. 

Citesc...
O carte polițistă pe care mi-a adus-o Moș Crăciun secret. 

Sper...
Să nu rămân niciodată singură pe lume. 

Abia aștept...
Sincer,  în momentul asta, nu aștept cu nerăbdare nimic. 

Am învățat că...
Oricât de multe ai învățat în viata ta,  în unele privințe copiii îți dau clasă  orice ai face. 

Ieri...
Ce mai zi! Desfăcut cadourile de sub brad, primit musafiri,  desfăcut alte cadouri,  mâncat,  băut,  cu moderație,  făcut bagaje. 

Azi...
Altă super-zi,  am ajuns la Sibiu,  iar pe seară am admirat piața superb luminata,  am mâncat turtă dulce, am băut ciocolată  caldă, vin fiert,  mere-n zahar ars,  și l-am felicitat pe Domnul Președinte... Daaa, am trecut pe lângă dumnealui și i-am zis: Buna seara, Domnule Președinte! Ați făcut treaba buna! La care copilu' mic izbucnește în ras,  și se întoarce către mine: "mami, știi că ai vorbit cu un afiș,  da?" 
Ce știu copiii ăștia? 

Maine...
Tati are în plan o excursie,  vedem de s-o putea pune în aplicare. Mă uit pe geam și zăpada crește,  crește... 

M-am gândit sa împărtășesc...
Bineînțeles,  poze cu luminosul Sibiu... 

Noapte frumoasă să  aveți  și  ziua de mâine să vă fie inzapezita și nu prea ! ☺

Jurnalul unei femei simple

Pentru azi... vineri, 19 decembrie, ora 8.51

Afara... e ceață, cred ca e și frig.  În mod normal nu m-ar deranja,  dar acum sunt răcită și vremea asta îmi schimba planurile ce le aveam pentru azi,  adică tuns,  vopsit. Brrrr,  nu ma văd ieșind din casa și cu atât mai puțin plecată de la salon cu parul semi-umed. 
Nici de spălat geamuri nu poate fi vorba,  dar din cauza asta n-aș plânge prea tare... 

În casă... Sunt sigura ca e cald și bine. Cel puțin asa e sub plapuma și pătura cu care sunt învelita.  S-ar putea însă sa ajute mult și bluza ce o am pe sub pijama și puloverul de lânică de pe deasupra. Urata e răceala asta! 

Mă  gândesc la... cum o sa merg eu la sindrofie (planificata cu mult timp inainte) cu nas de Rudolf... Ma întreb,  m-or primi oamenii aia cu plapuma,  paturica și cele enșpe pulovere cu tot? 

Îmi doresc... să văd piața  de Crăciun din Sibiu.

Ascult...  radioul, respectiv niște reclame și nu pot să  nu mă  intreb: când  au inventat oamenii aia sloganul cu "mos Vinulică , ocrotitorul băutorilor de vin bun" aveau ei în fața lor o sticla,  doua,  nouă,  de vin bun,  goale pe jumătate sau pline pe jumătate? Cum necum cred ca le-aveau,  că altfel de unde atâta Inspirație? 

Intenționez ... să  mă fac bine! 

Citesc...  rețete de mâncăruri  de post,  dar astea cred ca nu se pun ☺

Sper... ca vacanta asta sa fie pe placul întregului familion,  cadourile sa le fi nimerit la fix,  pentru toată lumea! 

Abia aștept... să împodobim bradul.  Cred ca fetele vor avea onoarea anul acesta,  vreau sa fie surpriza... pentru mine! 

Am învățat...  oarecum,  să  primesc complimente și daruri. Dacă i se pare cuiva ca nu m-am schimbat în ultimii ani,  greșeala  e a lui/ei, doar n-o sa ma apuc eu acum să-i corectez...
Cat despre cadouri,  nu spun niciodată "nu trebuia", chiar și atunci când sunt mai costisitoare încerc sa nu comentez,  poate chiar le merit,  nu?  Dar tot nu mă las eu până nu-mi scapă un  "ce-ai făcut, ai spart vreo banca?" Ei, aici tre' sa mai lucrez... 

Ieri... Am avut o discuție interesanta la masa,  despre dans,  de ce unii nu dansează pe la nunti și petreceri... Cineva a zis "mie nu-mi place".  Atunci a sărit copilu' mic,  care a fost în total la doua nunti, dintre care la una era prea mica să-și mai amintească ceva,  și zice: Nici mie nu-mi place sa dansez,  dat tot dansez. Mai  bine ma fac de ras decât sa rămân forever alone  pe margine... 
Cred ca ar fi cazul să-mi completez colecția de dicționare,  cine știe cat o sa mai pot tine pasul... 

Azi... Nici nu vreau sa ma gândesc,  am atâtea de făcut...  și eu zac! 

Maine... Vreau sa nu semene cu azi

M-am gândit să împărtășesc... Poza cu Zambila mea.  Recunosc, n-am prea avut încredere în ea, nu credeam ca o sa crească doar cu apa și soare. (Scuzați calitatea pozei,  cred ca și aparatul e răcit ☺) 

Miercurea fara cuvinte

Despre ce artista (nu) vorbim noi aici, la Miercurea fara cuvinte?

Aveti aici niste hint-uri...

Va puteti inscrie la MFC la Carmen

Din cutia de bomboane

Tot in cutia de bomboane, acolo unde a pus mama fotografiile de familie ce n-au mai incaput prin albumele foto, am gasit si o poza de la nunta mea. O poza pe care eu nu o am. Stiti cum se intampla, tu faci niste dubluri ale unor poze care-ti par mai deosebite, le imparti alor tai, dar le arati si restul pozelor. Si atunci cineva se indragosteste subit de o poza care nu are dubluri, insista sa i-o dai, tu zici ca nu, ca alta nu mai ai, dar pana la urma te lasi induplecat, las' ca noi avem filmul, putem sa mai scoatem cate poze vrem. Si, evident, nu mai scoti nicio poza fiindca ai uitat din secunda doi de ea. Cred ca asa s-a intamplat si cu poza asta. Dar inainte sa v-o arat va arat alta poza, tot de la o nunta, mai de demult...

Parintii mei

 4 februarie 1960

Si aici... fiica parintilor mei care tocmai fusese recuperata de ginerele din dotare, dupa ce fusese furata si plimbata cu masina prin oras pe tot timpul negocierilor :)

19 iulie 1997

Mai am bombonele-fotografii, cred ca am sa le postez asa in timp, sa ramana aici, pentru fetele mele.

Hai sa craciunim frumos!

Scotocind prin amintiri

Ieri dimineață pun mâna pe telefon:

- Hai salut tataule,  ce faci? 

- Uite, mă pregăteam să mă bărbieresc. 

- Ai nevoie de musafiri? 

- Aooooleu,  îmi sfârâie  buza!

- Pai vezi ca venim!

- N-aveți voi curajul asta...

- Ba avem, vezi ca-ntr-o juma' de oră ne suim în mașină.

- Gata,  hai ca mă duc să mă fac frumos...

Deci v-ati prins, ieri am fost iar la tarisoara mea, si-am ajuns pe-un soare si-un frumos, aiaiaiii, nici nu-mi venea sa intru in casa, prea era placut afara... A trebuit totusi, pentru oaresce treburi administrative. Am gatit una din mancarurile preferate ale lui tata si stand la bucatarie nu-mi puteam dezlipi ochii de pe geam, asa vreme frumoasa in decembrie nu mai speram, ca tare mult a mai plouat in ultimele zile. Ma uitam la gaini, n-aveau treaba, mancau firicele de iarba pe alese si scotoceau tacticos dupa rame sau alte trufandale. Lenesele, ca acuma mi-aduc aminte, n-au facut si ele de mult un ousor din ala bio, eco, sau cum s-o mai fi numind, nici macar ieri si ele știu cat ma bucur eu cand ma duc la cuibar si gasesc "premiul" acolo. Le-am pus si apa proaspata, le-am dat si porumb si tot degeaba, nerecunoscatoarele! 

Dupa ce am mancat mi-am amintit de poza aia cu mama pe care am gasit-o data trecuta. Ma gandisem s-o iau si s-o scanez dar mi-a fost frica, la cat de aiurita sunt sa n-o ratacesc pe undeva, asa ca pur si simplu am fotografiat-o si am lasat-o la locul ei.

Aici este mama mea, la 17 ani!

Ce sa zic, am cam ramas fara vorbe contempland poza asta... 
I-am zis si lui tata: Mama a fost o artista! Si el a raspuns: "A fost... pana am vazut-o eu."
Pai de ce n-ai mai lasat-o mai, sa cante? "Fiindca ar fi vazut-o si altii" Of, gelosule, ce ma enervezi! (M-am descarcat si eu, ce? Acum niste ani nici nu se punea problema sa vorbesc asa cu tata Moromete al meu, acum a mai imbatranit, s-a mai schimbat, vede si el lucrurile un pic altfel.)

Un pic sunt mahnita ca-mi dau seama ca  momentul mamei de glorie, daca a fost vreunul, a fost scurt. Daca in poza asta avea 17 ani, la 18 fara doua luni tata deja o lua de nevasta. Si s-a terminat! Si cu copilaria ei si cu cantatul si cu mersul la atelierul de tesut covoare, ca na, facea naveta, si iarasi o puteau vedea si altii. Cateodata e greu si sa fii frumos, foarte greu. In schimb am venit noi, copiii. Cred ca nu implinise 19 ani cand a adus pe lume primul copil, fratele pe care nu-l stiu, a murit pe la un an si ceva de leucemie. Abia acum, cand am proprii mei copii imi dau seama cat de greu trebuie sa-i fi fost, de fapt amandurora. 
Ei, dar depre ai mei daca incep sa povestesc, facem de-un roman.

Mai bine sa va arat o alta poza veche pe care am gasit-o acasa, este poza unui covor tesut. Cred ca o avea de la atelierul unde si-a facut ea ucenicia timp de un an. Imi spunea ca ii placuse foarte mult, si ca toata lumea era multumita de ea ca "prindea repede". 

Astfel de covoare facea mama mea, acasa, fara nicio schita, fara nicio rigla, centimetru, ruleta sau alt instrument de masura si ieseau perfecte. Eu eram pur si simplu fascinata, stateam langa ea si vedeam cum rupe o fila dintr-un caiet de matematica, o impatureste, ea stie cum si asta era masura ei. Alte ori isi folosea doar degetele, cate doua sau cate trei, asta era masura intre flori sa zicem. Genial! 

Am si eu cateva covorase din astea si niste carpete facute de ea, poate o sa le pozez sa vi le arat, dar ma credeti, da?

E cazul sa inchei aici ca devin lacrimogena.

Jurnalul unei femei simple

Pentru azi... sâmbătă, 13 decembrie, ora 16.59

Afara... soarele se pregătește de culcare dar e fain,  are pijamale gri-violet-roz. 

În casă... E toată  lumea acasă,  e cald,  e bine. 

Mă  gândesc la... ce o sa facem în vacanta asta de sărbători,  n-aș vrea sa ne plictisim în casă. Orașul e cam sinistru chiar în zilele de sărbătoare. Dacă ieși din casă pe la prânz zici că a căzut bomba atomică,  nici țipenie de om pe străzi și tare nu-mi place. Bine,  asta după ce se termină furia aia a cumpărăturilor de dinainte de Crăciun, când iar nu e de ieșit pentru că e prea aglomerat.  

Îmi doresc... ca... o dată... să ies cu ai mei la cumpărături și să  ne facem toate poftele și să nici nu ne intereseze ce scrie pe etichete, uite-așa! 


Ascult... mai nimic.  De fapt ceva-ceva se aude,  sunt fetele care se mihanesc în camera lor. Tare mi-e drag sa le aud râzând sau cântând,  sau vorbind ele știu ce. Deja diferența de vârstă dintre ele nu mai e asa vizibila, știam eu ca o sa vină și ziua asta ☺

Intenționez să ... ies la o plimbare,  pe jos,  până la niște prieteni,  așa pe întuneric, abia o sa vedem luminițele orașului. 

Citesc... momentan nu mai citesc,  nu am timp pentru că sunt ajutor de Mos Crăciun și am multe de meșterit (am cam tras mâța de coadă până acum și trebuie să recuperez). 

Sper... sa mă mut la un moment dat într-un loc liniștit,  cu vecini faini și climă pe gustul meu. 

Abia aștept... să sparg pusculița să văd ce "furnicuță" am mai fost și eu un an întreg...

Am învățat că...  atunci când îmi fac un plan e bine să mai am unul și de rezervă pentru că nu totdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg. 

Ieri... Pisica vecinei mi-a mâncat jumătate de mușchiuleț de porc scos afară să-l ia vântul ( deci vântul,  nu pisica! ) 

Azi... Încă mă mai gândesc dacă sa împușc pisica (am eu un pistol de lemn) 

Maine... Altă vizită.

M-am gândit să împărtășesc... Poza cu sănioarele dulci ce mi-au invadat biroul.  Se antrenează,  or să  plece care pe unde...

Hai sa ne auzim/vedem/citim cu bine! 

Jurnalul a plecat de aici:
http://corcodusha.blogspot.com.es/2013/05/jurnalul-unei-femei-simple.htm

Biroul si caloriferul

Știți cum se strigă atunci când urci pe munte o pantă abruptă și bocancii tăi provoacă avalanșă de pietre? Piatrăăă!!! Asta așa ca să-i avertizezi  pe cei din spate, sa fie atenți, să-și ferească tărtăcuța. 

De așa ceva aveam noi ieri nevoie, de cineva care să strige calorifeeeer!!! Ca sa știm si noi că încep să cadă caloriferele, de fapt unul singur, dar insotit de două bucăți mari de zid, suficient să sperie copil pufos care nu știa ce se întâmplă. Se pare că peretele a cedat nervos sub greutatea caloriferului, care  calorifer a căzut chiar la picioarele Ioanei, norocul nostru ca nu pe. 

Și ca drept urmare, astăzi a venit un meșter priceput care a oprit centrala, a făcut mizerie, praf, zgomot, dar după prânz aveam calorifer demisionar repus în funcție si perete cu obraz operat estetic, elegant, fără  nicio "cicatrice", tare ma mai minunez! 

Fiindcă a fost o zi mai agitată (și cu meșterul și cu teza de mâine la mate a Ioanei, făcurăm un pic de recapitulare,  că doar na...) n-am prea avut timpul și starea necesară să mai meșteresc ceva, dar am pozat biroul meu care e încărcat,  cum se zice,  ca un pom de Crăciun. 

Nu va fie teama, nu stric nicio surpriza, cadourile pe care le vedeți le pregătesc pentru niște copilași care n-au ei treaba cu blogul meu ☺

Ce ți se poate întâmpla când speli vase

Acum vreo juma' de oră spălam eu vase cu drag și spor (da, vezi sa nu,  drag și spor,  pff... ).  Se deschide ușa,  intră copil pufos, desculț, încă în pijama,  să-și ia ghiozdanul aruncat ieri lângă ușă. Când trece prin spatele meu simt braț încolacindu-mi-se după gât,  obraz cald lipit de-al meu,  și pupic pe obraz. Pup și eu obraz pufos, în tăcere.

Mai spăl doua sau trei pahare,  apare Firicel gătit de stradă, acum două brațe mă cuprind pe la spate, alt obraz lipit de obraz, alt pupic, răspund și eu tot cu un pupic. Tot în tăcere...

Dacă stau bine să mă gândesc... s-ar putea să-mi placă să spăl vase.

Jurnalul unei femei simple

Pentru azi... vineri, 5 decembrie, ora 14.30

Afara... e cam asa... 

Hiiii, ați văzut Mos Crăciunul Invizibil de pe casa vecină?  Cred că face o ultimă inspecție,  deci aveți grijă,  purtați-vă frumos 🌼

În casă... E bine,  liniște,  aștept copilu' mic sa vina sa se culcuseasca lângă mine.  Poate bem și-o ciocolata calda... 

Mă  gândesc la... cadourile de Crăciun.  Am liste (în cap),  am făcut și unele cumpărături și urmează să și meștere  câte  ceva, nu mult,  mai mult simbolic. E adevărat că în alți ani pe vremea asta eram aproape gata cu cadourile,  dar nu intru în panică,  sunt sigură că o să mă descurc și anul acesta ☺

Îmi doresc... o casuta albă, cu ferestre roșii, cu livadă, la țară 🎑 

Sunt recunoscătoare... prietenilor și rudelor care și-au făcut griji pentru mine fiindcă nu am fost de găsit la telefon și s-au agitat,  și m-au găsit pe alte căi și le mulțumesc că s-au gândit la mine.  Promit discuții luuungi după ce schimb telefon decedat 📱🔨cu unul plin de viata📱🎷

Din bucătărie... Ciorbă de fasole,  omletă,   budincă de spaghete cu mere (știu,  sună ciudat dar e foarte bună)

Ce mai meșteresc... Azi am cusut puțin. Vremea asta nu ma lasa sa cos prea mult,  pânza e colorata,  lumina e slabă,  vederea e proastă (ma scuzati),  condițiile ideale pentru a pune lucrul în cutie. 
Meșteresc însă ceva pentru darurile de Crăciun,  dar... secret! 

Ascult... Pana mai adineauri am ascultat radioul,  dar erau niște comentatori sportivi care vorbeau unul peste celalalt, ma cam deranjau,  asa ca i-am trimis la culcare. 

Intenționez să ... mă pitesc pe undeva și sa împachetez cadourile ce vor poposi la noapte in/pe ghetuțe 📦 Dacă  n-am fost prevăzătoare să fac lucrul ăsta  când eram singură acasă,  ce sa fac acuma... 

Citesc... ușurel, de sezon, "Crăciunul lui Poirot" de Agatha Christie. 

Sper... ca în iarna asta să nu se îmbolnăvească nimeni din familia mea,  nici măcar de-un guturai 💊

Abia aștept... să vad mutrițele  💑 fetelor când vor desface cadourile. 

Am învățat că... ceea ce îmi place azi nu e obligatoriu să-mi fie și mâine pe plac.  Și oamenii se schimba și lucrurile se schimbă... 

Ieri... 
1. M-am dus de dimineață sa o trezesc pe Maria și ea m-a rugat sa ma bag un picuț lângă ea,  asa că am mai lenevit și eu câteva minute, bucuroasă că încă n-a venit vremea să renunțăm la mumuleli,  asa cum povestesc unele mame. 

2. Când s-a întors Ioana de la școală a deschis ușa cu un zâmbet larg pe față : "Haaaaa,  ce miroase asa bine? De la poarta miroase a mâncare nesănătoasă.  Hai sa mâncăm,  sa ne facem porcușori !!! " 

3. Jumătatea mea cea mare m-a informat că în curând voi avea telefon nou 💋

Azi... am făcut niște cumpărături cu ocazia sau în cinstea lui Mos Nicolae, nu poci pentru ca să vă spui,  dar pot sa vă spui ca mi-am găsit ciocolata aia caldă după care mă topesc eu și mi-am făcut provizii pentru vreo lună.  Bine,  asta dacă beau singură. Dacă bem toți ai casei,  și bem,  hai sa zicem vreo săptămână.  Dacă mai am și musafiri,  trei zile 🍵

Maine... Nu știu ce-o mai fi și cu mâinele ăsta. 

M-am gândit să împărtășesc... Poza unei căpșuni recunoscatoare

Zi frumoasă  și ghetuțe pline să aveți mâine!!! 

Jurnalul a plecat de aici:
http://corcodusha.blogspot.com.es/2013/05/jurnalul-unei-femei-simple.html

Miercurea fără cuvinte

Am salvat-o de îngheț și ea ma răsplătește cu parfum de... jeleu de fructe.  Chiar asa!

Miercurea fără cuvinte,  pornita de la Carmen:

http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro

Zi excepțional de obișnuită

Ce facem noi de ziua națională a României? Păăi... fusese așa  o propunere din partea jumătății mari sa ne suim în mașină și sa să dăm o fugă pân' la București,  sa vedem și noi o parada ca lumea, dar nuș' de ce a murit în fașă proiectul asta.  Cert e că acum stam în casă,  la căldurică,  cu un ceai cald,  o ciocolată calda și o mașină de călcat,  tot caldă,  și ne vedem în tihnă de treburile noastre.

Pentru mine chiar este o sărbătoare,  chiar dacă nu cântă muzica (Ioana a stins radioul ca să  poată  face teme),  chiar dacă atunci când încerc să-i șoptesc jumătății  câte ceva se aude un "șhhh,  eu fac teme aici",  faptul ca suntem toți acasă și ne petrecem timpul împreună pentru mine e mare lucru. 

Eu va doresc tuturor sa va petreceți ziua de sărbătoare exact asa cum va doriți!

Hai la multi ani! 

Jurnalul unei femei simple

In sfârșit,  mi-am luat inima în dinți și m-am apucat și eu de jurnălit. Ideea a plecat de la Corcodușa. 

Pentru azi... 

29 noiembrie, sâmbătă,  ora 15.30

Afara...
cenușiu, nu ninge, nu ploua, nu știu dacă e frig fiindcă n-am scos nasul.

În casă...
E cald și bine,  e liniște.

Mă  gândesc/mă  intreb...
Ce o fi făcând Firicelul meu în excursie?
Gând la gând,  tocmai a sunat, vorbește cu tati, se aude mare veselie în jurul ei,  e ok.

Îmi doresc...
Niște blugi clasici,  nu cu talie joasa,  nu skinny,  nu evazați, drepți! Și dintr-un super material,  nu cârpă de praf! N-am eu norocul asta :(

Sunt recunoscătoare...
familiei mele nepretențiose (azi!) la mâncare, n-a fost nevoie sa gătesc nimic,  ne-am descurcat cu ce era prin frigider.

Din bucătărie...
Ciorbă de  rață,  mâncare de cartofi si tartă cu zmeura și mure, pe care am avut-o la congelator (Am pus-o acolo când am făcut multe prăjituri odată. Stiam eu ca o sa vina o zi când nu o sa am chef să gătesc nimic)

Ce mai meșteresc...
Nu prea mai meșteresc,  cusutul  a devenit destul de anevoios la lumina asta întunecată de afară :)  Fetele ma tot îndeamnă sa ma apuc de meșterit niște mini-cadouri de Crăciun,  dar eu încă mai caut idei,  altele decât anii trecuți.  Vedem...

Ascult...
Mai nimic... respirația jumătății care doarme lângă mine.

Intenționez sa...
termin postarea asta și sa trag și eu un pui de somn ca prea mi-au făcut unii pofta.

Citesc...
"Pas cu pas" Va mai spun autorul?

Sper...
să ies  din starea asta de moleseala cat mai repede.

Abia aștept...
sa  extragem biletelele de Mos Crăciun secret,  nu de alta dar Ioana e atât de entuziasmata încât este imposibil sa nu ne molipsim și noi,  ceilalți membri și familiei.

Am învățat ca...
omul este o mașinărie, ca  uneori se mai strica, se repara în totalitate sau nu.  Important este sa funcționeze,  sa meargă mai departe.

Ieri...
Zi normala. Fetele au venit fericite de la școală cu gândul ca vor sta o zi în plus acasă (de 1 decembrie)
A trebuit s-o mituiesc pe Ioana sa vina cu mine în oraș. Trebuia sa cumpăr "chestii" pentru excursia Mariei și nu voiam sa merg singura.  O punga de bezele și una de jeleuri m-a costat afacerea asta,  dar cu cine ma mai hlizeam eu pe drum dacă nu venea cu mine? :)

Azi...
Nimic despre azi. Mâncat,  băut căfea, citit,  blogarit,  deci chiar nimic.

Maine...
Sper sa pregătesc o masa mai... festiva.  După-masă poate ieșim toți patru la o plimbărica,  sa ne înghețe un pic nasul...

M-am gândit sa împărtășesc...
Fotografii cu florile din curtea casei mele,  acum câteva zile când erau și ele mai în putere...

Aici se încheie  prima fila de jurnal. 

Urarea mea este: petreceți frumos! 

Pe buneee?

Cred că în fiecare casă există  ritualuri de întâmpinare a copiilor ce se întorc de la școală. Eu una am renunțat de mult la acel "cum a fost azi  la școală?".  Ce rost are sa întreb,  când știu dinainte  răspunsul, "bine". Am recurs la "cum ți-a fost ziua?" și de atunci primesc răspunsuri ceva mai lungi, cum ar fi "obositoooaaare" și "lunga și plictisitoare",  în funcție de copilul întrebat. Dar eu nu ma las, mai am și întrebări ajutătoare și reușesc pana la urma sa aflu mai mult. Dar nu întotdeauna e lumea asa secretoasa,  spre exemplu ieri,  Ioana n-a mai așteptat sa fie întrebata, a aruncat ghiozdanul de cinci kile de perete (într-o zi chiar o să-l cântăresc și o sa fac și poza,  sa vedeți ca nu exagerez) și zice:

- Fii atenta! Azi am dat testare la sport. 

Eu am crezut ca iar a dat vreo norma din aia de baga sperieții în ea, asa ca nu am reacționat..

- Tu auzi ce zic eu aici? Am dat testare scrisa la sport! 

- Ei lasă-mă,  cum sa dai testare scrisa la sport?

- Uite-așa bine. 

- Și ce v-a dat? 

- Cum se face întoarcerea de pe loc la stânga,  la dreapta și stanga-mprejur. 

- Și ce-ai scris? 

- Stai ca nu știu pe deasupra,  trebuie sa fac.  Și a luat poziția,  a făcut întoarcerea de pe loc,  mi-a zis ea cu vorbe,  dar n-am reținut,  ceva cu vârful piciorului nu știu care,  unghiul dintre nu știu cine și nu știu ce.... 

Pe buneee? Doaaaamne, bine ca nu mai sunt eleva, ca sigur rămâneam corigenta la sport... 

Ia ghici...

... de ce cafeaua de azi a fost mai savuroasa decât cea de ieri?

Și nu,  nu brioșa a fost de vina... 

Miercurea fără cuvinte

Unde cauți tu... unde cauți tu vara? 

De ce nu mai aud unii...

Ieri am dat o fuga la moșie,  noi doi,  fără copii.  Am plecat pe ceața,  am ajuns pe ceață.

Tata ne aștepta cu un sac gol în mana, rulat și legat cu o sfoara, voia să meargă cu ginerele lui sa cumpere porumb.  Rezerva de iarna pentru gaini! După ce ne-am salutat,  a urmat un  firesc "ma vezi ce pletos sunt? nu m-ai mai tuns din 20 august" Ma uit, da, avea dreptate,  îi cam intra chelia-n ochi.. .  Stai liniștit ca te tund,  hai du-te unde voiai sa te duci și după aia...

Băieții au plecat la treaba lor,  eu am ieșit să-mi fac "rondul" prin grădină. Totul era umed,  fără însă a ploua.

Am dat și peste niște luptători din mișcarea de rezistenta. 

Bravo voua ca nu va dați bătuți! 

Despre dânsa ce sa mai zic?  Adevărată eroină ..

Măcesul îmi propusesem sa îl culeg dar când sa ma apuc a intrat în vorba cu mine o femeie ce trecea pe strada,  apoi s-au întors băieții mei și când mi-am văzut jumătatea cu sacul pe umăr nu m-am mai gândit decât "of,  iar o să-l doară spatele"...  M-am dus după ei să-i cert (ca o gaiță ce sunt) și... am uitat complet de măceșe, mai ales ca tata deja scosese la vedere ustensilele de tuns. 

Sa nu va imaginați ca am cine știe ce talent, tata nu e greu de tuns, bagi pieptenele în par cat mai aproape de piele, ce trece peste pieptăn cade jos.  Simplu! 

Glumeț cum e,  zice: bine ca m-ai tuns că-mi acoperea parul urechile, d-aia nici nu mai auzeam.  (nu era deloc asa dar ii place lui sa fie "periuta"... )

A urmat cafeluta savurata pe îndelete și poveștile din copilărie la care l-am provocat iar pe tata.  Acum ne-a spus de foametea de prin 46-47,  provocata de secetă și de cine știe ce altceva.  Avea vreo 10-11 ani și a fost nevoit,  în vacanta de vara,  sa plece împreună cu fratele mai mare în Ardeal sa muncească.  Se pare ca în Ardeal nu era chiar sărăcia lucie care era în sud,  cel puțin nu la ferma la care au muncit ei. Treaba lui era sa îngrijească animalele si nu i s-a părut o treaba asa grea,  era fericit ca avea mâncare din belșug,  lapte brânză... Când s-a întors acasă nu-l mai recunoștea lumea de cat se îngrășare. Și ca un amănunt picant,  sa nu mai zică cineva despre copii ca uita repede, el nu a uitat ca, deși fratele mai mare primise bani și pentru munca lui,  el nu a văzut niciun "franc". Ba mai mult, nici măcar bilet de tren nu i-a cumpărat,  și asta l-a nemulțumit cel mai tare,  fiindcă tot drumul a trebuit sa se ascundă de controlor. Pana și el era uimit cum de tine minte asa amănunte de acum 60 și ceva de ani,  pe cand întâmplările mai recente...  

Tocmai când eram pe picior de plecare mi-am amintit ca voiam sa vad o poza cu mama,  asa ca am adus toate albumele și cutiile cu poze din casa buna.  A trebuit sa scot greaca,  ca aveam mult de "studiat".  Am văzut poza cu străbunicul meu dinspre tata,  cu bunicul dinspre tata care a murit la 30 de ani lăsând 4 copii orfani (bunica murind chiar mai înaintea lui),  poza cu mama îmbrăcată în costum național cântând pe o scena,  avea numai 17ani... Poza asta o cautam,  am vrut s-o iau s-o scanez,  dar m-am răzgândit,  alta data când o sa le scanez pe toate,  cele vechi...

Ne-am ridicat abia după ce am primit telefon de acasă "mami,  noi ce mâncăm?" Am dat niște indicații,  am spălat ceștile de cafea,  ibricul, am pupat tataiul  din dotare și ne-am văzut de drum. 

Noi nu suntem de vina

De câteva zile ploua! Nu ma vait,  mie îmi place ploaia,  doar ca are un efect ciudat asupra mea. Unii devin melancolici,  poate deprimați,  eu nu, eu devin... obraznica.  Vreau sa am momentele mele,  eu cu mine, cu o cafea fierbinte,  multe perne,  o carte faina sau ceva similar și,  bineînțeles,  nimic altceva de făcut... 

Spre exemplu,  alaltăieri... După ce am rezolvat (la modul minimal) ceva treburi prin casa, alea de nu pot fi amânate nicicum ca se răscoală "poporul",  de foame mai ales,  deci,  după ce am închis focul aragazului,  ma uit la ceas,  vad ca mai am vreo ora pana ne strângem cu toții la masa, care de pe unde, zic gata,  nu mai fac nimic! M-am îngropat în cele doua perne de pe canapeaua de la bucătărie,  cu un pled pe picioare, cu tableta pe piept și-o carte în mana,  nu aveam decât o problema: să-mi continui cartea sau sa stau pe net,  sa vad ce mai face Președintele? Mda, am o obsesie mai nou,  sa vad ce se mai scrie despre Domnul Președinte (când oți vedea ca am scris cu litere mici înseamnă că m-a dezamăgit, pana atunci,  litere mari!) N-ajung însă sa hotărăsc ce aleg,  cartea sau tableta,  ca se deschide ușa larg,  intra amenințător Ioana cu un caiet în mana:

- M-asculti la gramatica? 

- Acumaaaa? 

- Da,  ca ne asculta mâine din toată materia. 

- Ei,  nu,  te-am ascultat și acum vreo săptămână. Lasă că știi,  știu eu ca știi...

- Maaami,  dacă iau mâine patru sa știi ca e vina ta. Hai,  ia caietul asta și întreabă-mă. 

- Eu sunt obosita,  nu mai pot sa ma gândesc la diftongii și triftongiii tai... 

- Nu trebuie măi,  sa te gândești la nimic,  e scris totul acolo în caiet,  trebuie doar sa ma întrebi. 

- Și de unde sa încep? 

- De la prima lecție! 

- Aoleu,  da' mult v-a mai predat semestrul asta. Hai,  zii,  ce e ala vocabular? 

În bucătărie e cald,  eu tolănita intre perne,  ma apucă picoteala. Intre omonime și paronime întind și eu mana după tableta. 

- Vezi ca ai dat doua pagini,  ai sărit peste... (n-am reținut ce). Maaai,  tu nu ești atenta,  vrei să-ți iau tableta aia? 

- Gata șefa,  aveam și eu un mesaj... Ce e ala un hiat? 

Și uite asa pana am ajuns la ultima pagina, hai ca știi,  uraaa... Și-am aruncat caietul pe masa. 

Intre timp a venit și "lumea" acasa,  ne-am așezat la masa,  am mâncat,  am stat de vorba,  cartea și tableta mea tot pe masa... 

Ii promisesem Ioanei ca o ajut și la fizica,  de fapt o amenințasem ca o ajut și la fizică,  fiindca-i pusesem câteva întrebări despre lecția de zi,  viteza medie, și m-am lămurit,  doar avea impresia ca știe ceva despre subiectul cu pricina. 

Daaaar... după masă mi-am amintit ca în casa asta se făcuse o oarecare diviziune a muncii,  eu cu matematica,  tati cu fizica, deci tati i-ați rolul în serios! Eu mi-am luat cartea și tableta și am plecat tiptil sus,  nu cumva sa deranjez :)  

Când eram pe scări ma suna o prietena și aflu ca și ea la fel, ar sta numai în plapuma,  cu o carte în mana și n-ar face nimic altceva. Ei bravo,  deci nu noi suntem de vina, sigur e ceva în atmosfera, radem noi, (ce-mi place scuza asta),  zic,  s-o fi inventat astenia de iarna. 
Ma bag în plapuma,  deschid cartea și înainte de a începe sa citesc îmi amintesc ca am uitat ceva. Pun mana pe telefon și tastez: 
Ia adu și tu un pătrat de vin. (O fi bun la astenie, ma gandesc) 

Un pătrat și cinci nuci

De vreo luna de zile mi-am propus sa fac zilnic trei lucruri pentru sănătatea mea (sau pentru placebo-ul meu :)) :

1. Pentru ca în destule seri mi s-a întâmplat sa ma lovesc cu palma peste frunte, aoleu, azi iar n-am băut apă,  doar cafeaua și o supa,  am luat hotărârea sa beau dimineața,  imediat ce ma trezesc,  pe stomacul gol, doua pahare cu apa. De fapt paharul meu preferat e mititel, e pătrat în secțiunea lui, (e al meu personal,  nimeni nu are voie cu el!) și doua din astea fac cat un pahar normal. Dacă pot sa beau mai multe, beau,  dacă nu, nu, dar am grija ca peste zi sa repet figura de doua sau mai multe ori. 

2. Sa mănânc minim 5 nuci pe zi. Am citit ca 8 nuci pe zi ar fi benefice pentru sănătate,  după care,  într-un alt articol se spunea sa nu care cumva sa depășești 5 nuci ca nu știu ce grozăvie se întâmplă.  Oricum nu contează,  pentru ca eu nu am fost o veverița  extrem de harnica, am strâns (a se citi cumparat) doar vreo 2000 de nuci care trebuie să-mi ajungă un an iar  o parte din ele  trebuie sa se regăsească  și prin cozonaci sau alte bunătăti,  deci am hotărât ca cifra cinci suna destul de bine pentru mine.

3. Și acum vine partea pe care nu credeam s-o pot respecta: în fiecare zi,  cate un pahar de vin rosu,  curat,  de casa! Ideea asta mi-a încolțit în cap acum mai mult timp,  când facandu-mi-se pofta de o gura de vin de-al nostru,  jumătatea mea ma informează ca nu mai este.  "Când era damigeana plină mă rugam de tine sa bei o gurita,  acum când s-a terminat ți s-a făcut și ție pofta..."  Atunci am  simțit un regret profund, adică de ce n-am profitat eu de "medicamentul" gratuit pe care-l avusesem la îndemână? Acum, dacă tot este,  încerc sa beau cate un pahar, același pătrațos,  în fiecare zi. Uneori pot, alteori nu,  dar ma străduiesc. 

Am spus trei,  în poza sunt doua, mizez pe imaginația voastră, imaginați-vă același pătrățos  plin cu apa,  în mai multe exemplare :) 

Voi aveți mici secrete pentru păstrarea sau îmbunătățirea sănătății?  Dacă da, as fi bucuroasa sa le aflu.

Hai sa fim sănătoși! 

P. S.  De vă întrebați dacă azi m-am ținut de "program", pot sa va informez ca de când scriu eu acilea,  ceea ce se vede în poza... a dispărut! Si fiindcă s-a eliberat pătrățelul,  uite-acusi ma duc să-l umplu cu apa :) 

De treaba și de treaba

Am ieșit din starea de pesimism și dacă nu mi-as pune singura frână,  as fi acuma la extrema cealaltă.  Dar nu-mi dau voie,  îmi tot zic,  stai ființă, așteaptă sa vezi ce urmeaza...

Nu ma pricep la politica, nu știu cine din ce partid e,  nici măcar președintele nu știu din ce partid se trage,  nu m-a interesat, poate nu e bine, dar ajunsesem sa fiu scârbita pana la saturație de disputele arogante si pline de minciuni evidente, astfel încât nici măcar nu m-am mai uitat la televizor.

Și totuși... de doua zile stau pe net și citesc tot ce-mi pica-n mana despre noul ales,  vreau sa aflu mai multe despre cel care ne va reprezenta în lume de acum încolo.  Am văzut și interviuri luate acum niște ani, și mai recente, și din campanie,  am auzit și întrebări mai puțin comode la care stăteam cu sufletul la gura, gata,  te-a încuiat! Și totuși răspunsurile au venit sincere,  de bun simt,  de câteva ori chiar m-au făcut sa zic "woow".  Spre exemplu când a fost întrebat, înainte de alegeri, ce părere are despre colegii care au migrat din partid pe ultima suta de metri. Asta m-a uimit cel mai tare.  A putut sa înțeleagă ca unii au migrat de teama ca nu vor mai primi fonduri după alegeri, sau ceva de genul asta, și parca l-am văzut îngăduitor asa cu slăbiciunea omeneasca, dar pe de alta parte a și înțeles ca aceia, dacă au plecat,  înseamnă că erau "veriga slaba" și,  se știe, înaintea unui "razboi", (aici și-a cerut oarecum scuze ca face comparație intre alegerile prezidențiale și război) e bine sa scapi de veriga slaba pentru ca în loc sa ajute, mai mult încurcă. Aici am zis,  wow,  la asta nu m-aș fi gândit! (Nu ca ma gândesc eu la toate :) )

Ce sa mai zic... asa ca o concluzie,  după doua zile de săpături,  n-am găsit ceva să-mi displace.  Sunt încrezătoare, cel puțin avem un om de treaba în fruntea tarii. Acum de treaba poate fi cu doua sensuri, sper ca președintele nostru sa fie de treaba în ambele sensuri. 

Atac de pesimism

Și cat de vesela eram ieri...

Ieri seara,  jumatea mea a vrut sa ma scoată la o plimbare.  Pe mine ma apucase picoteala, zic neeh, n-am chef de ieșit prin frig. "Hai că-ți dau o prăjitură în oraș!"  Ei,  cum știi tu sa ma motivezi, chiar mi-era pofta de o prajitura nesănătoasă cu multa ciocolata și în exces însiropata. Și dacă tot e sa aleg încotro mergem, aleg sa mergem spre supermarketul unde se afla și Ioana împreună cu niște prietene, abia nu se întoarce singura acasă.  O sun sa stea pe loc ca venim și noi, pe jos, sa luam niște prăjituri și venim împreună acasă. 

Când am intrat în supermarket am și văzut-o printr-un geam, era la Cărturesti,  răsfoia o carte.  "Mami, mami, hai să-ți arat ce vreau să-mi aducă Mos Crăciun.  Uite,  cartea asta,  și nu mai vreau nimic altceva. Ții minte? " Iau cartea,  ma uit la titlu,  nu-mi spune nimic, n-o răsfoiesc ca n-am ochelarii și ar fi inutil,  ma uit la preț,  cam mărișor, i-o dau copilului înapoi si-i zic sa meargă cu ea la casa. Nu prea-i vine sa creadă,   ea știe ca eu nu ma las așa ușor convinsa mai ales când e vorba de o suma maricica și cartea nu-mi inspira nimic.  dar acum  eram "în the mood",  ce naiba, generozitatea-mi este răsplătită cu vârf și îndesat de zambetul asta fericit al copilului. M-a strans în brate, m-a pupat chiar acolo în magazin deși nu e chiar adepta manifestărilor de genul asta în public. După ce plătim cartea, zumzaie de fericire în jurul meu, îmi zice ca și Maria își dorește cartea asta, "chiar, ia să-i dau eu un mesaj".  Bineînțeles nu i-a spus tot,  doar ca sora ei mirifica o sa se întoarcă acasă cu o surpriza grozava :) 

Am luat o groaza de prăjituri, ne-am mai benoclat la niște telefoane ca să-i facem și damblaua lui tati și ne-am întors frumușel acasă.

Veselie mare acasă,  fetele bucuroase de praji,  de carte... ce mai, o seara liniștită și vesela cum ii sade bine unei seri de vineri.

Înainte de culcare trec pe lângă camera fetelor, o liniște suspecta, deschid ușor ușa,  fetele citeau. Ioana citise deja consistent din cartea ei,  Maria avea una de la școală. Ma intreaba: "Ai văzut? Cartea Ioanei e în engleza." Serios? Pai se descurca ea sa citească o carte în engleza? "Oh, da,  Ioana e mai tare la engleza decât eram eu la vârsta ei". Eu am fost tare uimita,  dar  dacă zice Maria... 

Asa mi-am încheiat eu ziua de ieri,  o zi obișnuită,  calma... 

As fi vrut sa spun același lucru și despre ziua de azi,  dar... 

M-am trezit OK,  cu furnici pe toată talpa, vorba cântecului,  dacă era după mine as fi fost la ușa secției de votare la ora 7,  ca am văzut pe geam ca s-a deschis.  Dar la ora aia jumătatea mea dormea si dacă l-aș fi trezit sigur mi-ar fi zis: "ce-ai femeie, vrei sa fim primii acolo? " Și ar fi avut dreptate.  Asa ca am așteptat cuminte sa se trezească și în timpul asta am încins tableta,  am văzut poze,  filmulețe, comentarii de prin străinătate.  Și a început sa ma apuce asaaaa...  nu știu cum să-i spun,  un fel de tristețe nedefinita,  n-aș putea sa spun de ce anume... În fine... am fost,  am votat,  și când am ieșit mi-am așteptat jumatea în fața scolii. A apărut un bătrânel care se chinuia sa lege o bicicleta de gard și m-a abordat înjurând unul din candidați. Inițial n-am știut cu cine vorbește, dar fiindcă eram singura prin  zona am dedus ca mie mi se adresa.  M-am întors cu spatele ca sa înțeleagă ca nu am chef de vreo discuție dar se pare ca înțelegea greu,  asa ca m-am dat trei pași mai încolo.  Nici mișcarea asta n-a avut rezultat asa ca am plecat de tot.  Asta a fost o întâmplare banala dar pe mine m-a făcut sa gandesc: "Ooof,  or sa ne dovedească și de data asta! " Și din momentul ala s-a instalat starea aia de... cum să-i zic oare? De atac de panica am mai auzit, dar atacul de pesimism nu cred ca s-a inventat.  Ei,  dacă totuși se va inventa vreodată sa știți ca eu am fost primul pacient! 

De când m-am întors acasă am fost morocănoasa și nesuferita, nu mi-a intrat nimeni în voie și-mi pare rău de asta,  dar nu aveam în cap decât "cinci ani pentru mine e prea Mult!!! " 

Da Doamne sa ma înșel,  și zilele următoare sa rad de ce-am gândit (și scris) eu azi.