30 mai 2014

Eu sunt un arc

Stiu, mi s-a spus de multe ori ca sunt o mama closca, ca-mi cocolosesc copiii... Ba chiar si mie, din alint asa, mi-a placut aceasta titulatura. Dar nu cred cu adevarat ca sunt o mama closca, sau cel putin nu una exagerata. Dovada acum, Firicica mea e plecata la Timisoara la un concurs. A plecat cu trenul, cu trenurile de fapt, ca a schimbat la Bucuresti. Nu m-am dat de ceasul mortii ca ce se face copilul meu singur pe tren, noaptea. Bine, nu era singura, era cu echipa, totusi...
Ma bucur pentru ea ca are astfel de iesiri, ca incepe sa vada cum merg lucrurile in viata reala, nu numai in clopotul de sticla care-mi place sa cred ca e caminul nostru, unde e ferita de lucrurile mai putin placute ce se intampla inafara.  Si nu, nu stau cu telefonul in mana sa o intreb daca a mancat, daca-i e frig, daca e obosita, de fapt n-o sun deloc. O las sa sune ea, cand e in pauza, cand are ceva sa ne spuna sau sa ne intrebe, cand are chef... Stau cumintica, imi vad de treburile mele, de iile mele si din cand in cand imi zboara gandul la ea, dar nu cu ingrijorare, cu un fel de caldura care-mi umple inima: copilul meu incepe sa-si vanture aripile, semn ca in curand va si-nvata sa zboare.
Nu stiu cine a spus ca parintele este arcul iar copilul este sageata dar tare mult mi-a placut si sunt intru totul de acord. Sunt constienta ca va veni o zi in care va zbura si cand va veni, sper sa fie CHIAR pregatita pentru zbor.
Deci, ca sa stie toata lumea, nu sunt o mama closca, sunt de fapt un ARC, da? :)


Copilu' meu mare, cand era mic...




29 mai 2014

Cu ce-am ramas

In afara de niste amintiri foarte foarte placute, din drumetia de duminica am venit cu urmatoarele chestii in rucsac: juma' de fund de sacosa de muguri de brad, vreo 30 de "palarii" de floare de soc si cateva floricele albastrele (nu stiu cum le cheama pe ele de fapt) cu radacina cu tot. Nu ma certati, erau cu miile prin padure, deci nu le simte nimeni lipsa. Si unde mai pui ca ni se lumineaza fata cand ne uitam la ele. 
Acum sa va arat ce am facut cu toate acestea.
Hiiii, stati numai un pic, nu va uitati, dati-mi ragazul sa-mi pun sosetele alea rosii anti-de-deochi, ca la cat de harnica am fost, nu vreau sa ma risc... :)


Florile de soc s-au transformat in minunatia asta...



Eu si albinutele ce mai facem asa lucru fin (v-am zis eu ca-mi trebuie sosete rosii:)). 
Se observa una bucata albinuta care spioneaza borcanele mele aurii...



Mugurii de brad "imbracati" in miere au ajuns la borcane si acum stau cuminti la frigider.


Iar floricele au fost generos gazduite de un ghiveci ce statea stingher prin curte, ultimii  locatari, doua capsuni, parasind aceasta lume nu se stie din ce motiv.



 Si fiindca veni vorba de capsuni, desi n-au nicio legatura cu drumetia, sa vedeti ce-mi creste mie pe beton. Vorba ceea, din beton din piatra seaca...


Hai, vara frumoasa s-avem !

28 mai 2014

Sfarsit de poveste muntomana

Eu sper sa fie doar sfarsitul ACESTEI povesti, sa vina si altele in vara asta, ca avem mult de recuperat, multe veri in care n-am pus bocanc pe poteca, din te miri ce motive.

Unde ramasesem? La poarta cabanei Ciucas. 

Eu cum am intrat si am dat cu ochii de cabana am zis: hiii, intram in butoi! Asta a fost primul lucru pe care l-am vazut, usa cabanei care era "decupata" efectiv intr-un butoi. Asta m-a amuzat maxim, dar ma gandesc totusi ca n-o sa mai pot spune niciodata "am cazut in butoiul cu melancolie", ca asta inseamna in general ceva destul de neplacut, pe cand butoiul in care am intrat duminica mi-a provocat un maaaare zambet.


Dupa ca am intrat sa studiez butoiul, ca nu se putea, asa ceva nu credeam sa existe, am mai zabovit un pic cu totii pe afara, sa ne tragem putin sufletul dupa urcus. S-a asezat fiecare pe unde a putut, in ce pozitie i s-a parut mai comod.
Direct pe iarba, in leagan...


sau pe bancute...


Ei, dar noi urcasem cu un scop aici. Nu sa admiram peisajul, nu sa facem miscare si sa respiram aer curat, venisem sa mancam ciorbita, nu? Asa ca am intrat cu totii in butoi, fara melancolie, si am comandat ciorbitele.


Primele au sosit cele ale baietilor. Cum adica, si noi ce facem, asteptam? Ia sa gustam si noi, sa vedem ce-ati comandat voi aicisa... (Stati linistiti, nu i-am lasat flamanzi, lingurile s-au indreptat spre castroanele lor mai mult asa, de spectacol, si ca sa-i speriem putin :))




Au venit si ciorbitele fetelor, au fost bune, foarte bune daca e sa te iei dupa linistea care s-a lasat  cand a avut fiecare farfuria in fata. Eu, cat am asteptat ciorba am dat o fuga pana afara, pe geamul din spatele meu se vedea un pui de nor, m-am dus sa verific. M-am intors destul de linistita, era doar norul ala si in rest era senin. Dupa ciorbita aveam in plan sa stam la iarba verde si sa mancam si ce aduseseram la desaga, branza, oua, sunca, de-alde d-astea. Numai ca atunci cand am terminat de mancat, norisorul ala mititel si dragutel se latise ingrijorator de mult asa ca am decis ca ar fi cazul s-o pornim in pas vioi spre Cheia. Si asa am si facut, pasul vioi a fost din momentul ala preferatul nostru :)
Aici incepem coborarea.


Si ce sa vezi? Mai, dar plimbate mai sunt oile astea, e a doua oara cand ne intalnim cu ele si cu CAINII lor. Care caini, de data asta n-au mai fost atat de amabili, s-au dat la jumatatea mea mai mare si oarecum la copilu' micu' (Cainele ala negru din stanga jos). Norocul lor, al cainilor, ca erau ciobanii prin preajma si i-au potolit, ca nu stiu ce le faceam daca se atingeau de jumatatile astea doua  ale mele :)


Dupa ce am trecut a doua oara de oi, am marit pasul pentru ca incepuse sa picure.  Asa si, mugurii meeei? Am adunat eu ceva la urcare dar nu-mi erau de ajuns, asa ca, cu toata ploicica eu tot m-am mai oprit sa adun (da, stiu, am innebunit). Si bineinteles ca la un moment dat am ramas singura, restul trupei fiind mult mai in fata. Nu e prea placut sa ramai asa... singur pe lume in padurea aburinda, asa ca am inceput sa alerg.


Ia, ia, ia, dar ce obiect neidentificat este acesta ce bantuie prin padure? V-am zis eu? V-am zis, p-aici misuna extraterestii, aia de mi-au schimbat copilu', mi-au dat unul caruia ii place ciorba, dar eu m-am prins. Ia stati asa, unde va grabiti, dati-mi copilul inapoi, asa mofturos cum e...


Ah, dar nu, s-a dezlegat misterul, nu sunt extraterestri, e doar un dragon chinezesc speriat de ploaie :)



Ce sa va zic, ploaia n-a fost una torentiala, o mocaneasca  de-aia de toamna care a incurcat anotimpurile. 
Aici ne strangem rand pe rand la masini si aripa tanara a gastii executa un mers de VIP pe covorul rosu. Care aici e de fapt cenusiu... si a intrat si putin la apa... dar cine mai baga in seama asemenea fleacuri?



Am ajuns la masini putin-putin murati dar  tot veseli, ca stiti vorba aceea a mea, las' ca e frumos asa urat cum e. 

Mie una mi-a mers la suflet aceasta iesire si abia o astept pe urmatoarea. 
Pana atunci, zile senine sa avem!

27 mai 2014

Juma' de poveste muntomana

Sambata trecuta dupa ce am aflat prognoza meteo ne-am cam dezumflat. Asta e, duminica stam acasa. Pe seara, jumatatea mea zice hai sa te scot in oras la o bere. Bine, hai sa dai un suc la terasa! 
Buna treaba asta cu iesitul din casa, te mai limpezesti la cap, iti vin idei... Ce ne-am gandit noi asa pe drum... da' de ce e musai sa mergem cu trenul si mai ales de ce e musai sa mergem pe valea Prahovei unde cica ploua? Cheia ce-are? Tuseste? La Cheia  nu trebuie sa mergi cu trenul ca n-ai ce aglomeratie sa eviti, daca incepe ploaia te sui in masina si p-aci ti-e drumul. 
Eram pe trecerea de pietoni cand am scos telefonul, sa sun prietenii, sa le spun ca s-a contramandat contramandarea, de fapt putem merge la munte dar la alt munte. MI-era cam teama de raspunsul lor, ei erau in mijlocul unei sindrofii, dar nu, raspuns corect, "mergem si noi".
Ei, dupa asta am mers la terasa mea preferata sa ascultam muzica, sa bem o bere, respectiv un suc. Ce suc? Orange juice. Sau mai bine Campari Orange! Tot cu orange, nu?

Acasa ne-am uitat pe net, am stabilit traseul, acuma stiam ca vrem sa mergem pe "cruce albastra" pana la cabana Ciucas.  Prognoza era bunicica, adica doar innorat, n-a murit nimeni de putin cer acoperit, nu?

Ce s-o mai lungim, duminica dimineata eram in fata panoului cu traseele din Cheia, da, Cheia se respecta, are panou si are si marcaje vizibile. Vremea, o splendoare, chiar radeam de prognoza meteo, unde e frate cerul ala acoperit de nori?


 

Masinile le-am lasat intr-o parcare, am luat rucsacelele la spinare si am inceput sa urcam pe un drum forestier, frumos marcat din loc in loc cu cruce albastra.

Copiii au plecat la drum zglobii, cu pofta de ciorba. De unde si pana unde nu stiu, cineva a dat tonul si pana sus asta s-a fredonat "eu la cabana vreau o ciorba de perisoare, eu una de vacuta...". Eu m-am mirat si m-am minunat, copilul meu micu' poftea la ciorba, ajutor, cineva mi-a schimbat copilu, ce extraterestrii bantuie p-aici?

Stiti vorba aceea: "buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat"?
Acesti doi "spioni sub neacoperire" ne-au filat si urmarit, pe fatza, o mare parte din drum.









Uraaa, am dat de un podet... Dar nu, nu e bine, e in afara marcajului, haideti inapoi.





In afara de placerea mersului pe munte, de salala-ul cu prietenii, iesirea aceasta  avea si un scop precis,  si anume "Siropul Din Muguri De Brad" (Deci Brad, fara Pitt, sa ne-ntelegem :))

Erau ceva mugurasi de-o parte si de alta a drumului, lumea zicea sa nu ma opresc sa-i adun ca am timp la coborare, dar eu tot m-am oprit ca doar nu era sa dau cioara din mana pe vrabia de pe gard.


Tot traseul este pe drum forestier, deci nu potecuta prin padure. Si ca sa nu fie monoton, s-a facut asa sa dam peste o turma de oi si capre, numai vreo trei sute la numar, care sa revendice acelasi drum forestier ca si noi.


Asta n-ar fi fost nicio problema, numa' ca erau manate de vreo zece caini ciobanesti (asta din poza fiind cel mai sfrijit).

Si-aolica doda, lupii maaa manancaaa...




"Fataaa, ce fac astia aicea?  Or fi venit sa ne manance iarba? Hai, baga, baga..."



Noi, oameni civilizati, am luat o pauza si am lasat sa treaca oitele, capritele, magarii, CAINII. Ne-am tras si noi sufletul, ca nici noua nu ne-a fost usor, biete vietati nascute  cu scaunul lipit de fund...




Dupa ce a trecut si ultima fiinta patrupeda ne-am continuat si noi drumul, unii mai razand, mai dansand...






Ultima parte a traseului a fost destul de abrupta, unii au facut-o si mai abrupta luand-o ei asa de capul lor pe o scurtatura la 83.5 grade. Nu dau nume, ca sunt o discreta, atata va zic, "persoana" a fost cu mine si in drumetia de la Poiana Tapului...


Cea mai viteaza muntomana din gasca noastra, trebuie sa o zic, mezina trupei, a fost cea care a ajuns prima si a strigat, nu pamant, ci cabanaaaa!


Ce cabana? Ciucas cabana!






De-aici poti sa-ti iei zborul in cele patru zari, dar e mai frumos cand o faci insotita de o prietena.



 Mai era putin pana in varf, numai vreo doua ore, dar noua ne-a placut si asa privit de la distanta si ca sa-l vedem mai de-aproape am dat cu zoomul de la aparat. Nu mai puteam intarzia, in cabana ne asteptau ciorbitele !


Unde sunt ciorbitele noastreeeee?




Ei, dar ciorbita o savuram maine, impreuna cu restul povestii.
Zi faina sa aveti!








19 mai 2014

Noroc ca nu am 10 maini

Doaaaamne, nu stiu ce-i cu mine, zici ca au intrat zilele in sac, vine sfarsitul Pamantului si eu nu mai ajung sa-mi cos ia aia al carei model imi zbarnaie prin cap. Am ajuns sa cos si 12 ore pe zi, ma rog sa treaca duminicile mai repede, de zilele de sarbatoare nu mai zic, ma enerveaza maxim, iar daca va zic ca acum cos la doua  ii simultan o sa ziceti ca am innebunit. Posiiiibil... 
Cos la ia Ioanei si in paralel la ia prietenei Ioanei. E poveste lunga, unele rugaminti nu pot fi refuzate si uite asa ia mea a mai cazut o pozitie pe lista de "to do", sper totusi sa o cos anul asta :) Daca se intreaba cineva de ce nu le cos pe rand, raspunsul e simplu: pentru ca unele modele nu le pot coase decat la lumina naturala si ca sa nu stau  degeaba, seara cos la cealalta ie.





Mi-am facut un plan... stiu cam cat pot sa "duc" si atunci totul imi este planificat "azi cos de aici pana aici" si nu ma culc pana nu-mi ating target-ul. 
Pana acum am cam reusit ce mi-am propus, dar asta numai cu ajutorul intregului familion (toti, toti, toti ma sustin si ma incurajeaza si ma lauda, sunt o rasfatata!). N-a mai fost asa "dezmat" de prajituri facute in casa, ba chiar s-au mai auzit  si chestii de genul "mancarea stiti si voi s-o incalziti", "ultimul strange masa", "ochiuri stiti si voi sa faceti"... Am avut ajutoare si la spalat de vase, cafeaua a cam trecut in sarcina jumatatilor, mari si mici, deci, da, sunt o norocoasa...  (Ma revansez eu cand ies din faza asta!)

Ce sa mai zic... noroc ca nu am 10 maini, ca  ma apucam sa cos cu toate.

18 mai 2014

Aduceti sarurile antilesin

Azi am facut un drum la tara, m-am intors cu ceva provizii, oua si carne de vitel si ce, credeti ca la intoarcere m-am odihnit si eu ca un om  normal? Nuuu, m-am apucat sa gatesc, ca maine sa fiu libera sa cos. 
O sa va arat zilele urmatoare cele doua noi "proiecte". 

Despre drumul la tara... Ce sa mai zic, stie toata lumea ca acum la tara e totul verde, aer curat, e minunat! Am stat putin la tata, am facut o tura prin gradina, am studiat ciresii, sunt ceva cirese dar n-au inceput sa se coaca. Am bagat in seama si catelul, am mers la cotetul gainilor, pasiunea vietii mele sa iau ouale din cuibar. Ghinion, unul era in plin proces de executie asa ca m-am retras usurel, i-am lasat placerea asta lui tata, pe mai tarziu. 


De la tata ne-am dus la niste prieteni buni. Pe drum m-am intalnit cu verisoar'mea, am scos repede ia Mariei din geanta si i-am aratat-o, o mai vazuse foarte foarte pe la inceput si tineam neaparat sa-i arat ca am termint-o. I-a placut! Cica ma asteapta in vacanta fetelor s-o ajut sa croiasca o ie, vin cu drag!

La prieteni mi-am facut intai rondul... 
Sunt lesinata dupa curtea lor, dupa florile lor, dupa iepurii lor, dupa puii lor, dupa capritele lor, dupa vitelusul lor, dupa solarul lor, dupa spanacul care creste verde si mustos si...








...si da, sunt lesinata dupa tot!


16 mai 2014

Cum se dezamorseaza un conflict

Nu vorbesc despre conflictele din afara granitelor, vorbesc despre "razboiul" ce era sa se declanseze la mine in casa. Motivul: ia Ioanei. Cat am lucrat la ia Mariei a avut timp sa se razgandeasca de vreo trei ori. Asta nu e o problema, face mami model la alegerea "clientului", dar i-am zis, vezi ca tre' sa-mi placa si mie, sa lucrez cu drag ca altfel nu-mi iese. In cele din urma s-a gandit ca nu vrea model nou,vrea sa refac iisoara pe care a purtat-o  (si ea si sora-sa) cand era bebelusa. Iisoara asta a facut-o mama cu putin inante sa se stinga, a facut-o pentru Maria care avea doar un anisor. Intai a imbracat-o pe post de rochita, pe urma ca ie, dupa ce s-a nascut Ioana a repetat si ea "scenariul" de mai sus. Deci asa vrea Ioana noua ei ie, ca vechea rochita. Bun, mi-a placut ideea, m-am si apucat de treaba, dar aveam in cap si niste modificari ca sa nu iasa chiar atat de simpla, ca na, acum e mai mult material, sa nu ramana atata alb nelucrat. Dar nu, "clientul" vrea fix asa ca ia veche. De aici mitralierele si tancurile asezate in pozitie de tragere. Am apelat la diversi posibili aliati, dar ce sa vezi? Tati era cu chibitatul pe langa noi, cu hihihi si hahaha, nu dadea prea multa importanta subiectului, deci l-am exclus din joc, iar Maria, Maria mea... dar de ce ma mai mir, doar stiu ca e inteleapta familiei. A zis asa: "Amandoua aveti dreptate. E adevarat ca si eu vad ia asta cu mai mult model, dar avand in vedere ca Ioana o s-o poarte eu zic s-o faci asa cum vrea ea. Tu gandeste-te ca o sa ai mai putin de lucru, o sa termini mai repede si o sa te poti apuca mai curand de un alt proiect." 
Ce sa mai zic... bun si un intelept la casa omului. Gata, armele jos, facem pace!

15 mai 2014

Tinuta speciala...

Firicica mea a plecat la scoala. Nimic nou... Daaa, dar cu ce era ea imbracata? Cu ia pe care am facut-o special pentru ea, cu modelul ales de ea.


Urmatoarele poze nu respecta adevarul istoric, ca sa zic asa, dar pana o sa avem unele mai bune, le postez pe acestea... (Ma refer la culori, rosul este unul mult mai inchis.)




Sa speram ca o sa-i poarte noroc la teza :)