03 mai 2018

Cea mai mare mică invenție

Cea mai mare mică invenție peste care am dat în ultimul timp este Eggtimer-ul. Nu știți ce e ăla, nu? Nici eu nu am avut idee că există așa ceva până în ziua în care o prietenă i-a dăruit Ioanei micul guguloi. Așa îi zic eu, guguloiul sau bomba de fiert ouă. Dar nu explodează, stați liniștiți.

Deci cum se folosește.

Se pun ouăle ce urmează a fi fierte într-un vas cu apă rece, împreună cu guguloiul roșu.  Vasul se pune pe foc. 


In timp ce apa se încălzește/fierbe, guguloiul începe să se decolorează dinspre margini spre interior. 

Eggtimer-ul are niște gradații cu negru și în funcție de gradația la care ajunge culoarea roșie îți dai seama cât de bine e fiert oul: Soft, Medium sau Hard. 


Spre exemplu, în poza de mai sus se vede că "roșul" s-a restrâns destul de mult, a ajuns pâna la gradația cu MEDIUM. Adică fiert mediu. Cleios cum ar veni. Pentru fiert tare trebuia să îl las la fiert pâna mai rămânea doar un punct roșu în centru.


Dar eu nu am vrut în niciun caz ou fiert tare, l-am vrut cleios, ceea ce am și demonstrat. Pardon, obținut.