De ce nu mai aud unii...

Ieri am dat o fuga la moșie,  noi doi,  fără copii.  Am plecat pe ceața,  am ajuns pe ceață.

Tata ne aștepta cu un sac gol în mana, rulat și legat cu o sfoara, voia să meargă cu ginerele lui sa cumpere porumb.  Rezerva de iarna pentru gaini! După ce ne-am salutat,  a urmat un  firesc "ma vezi ce pletos sunt? nu m-ai mai tuns din 20 august" Ma uit, da, avea dreptate,  îi cam intra chelia-n ochi.. .  Stai liniștit ca te tund,  hai du-te unde voiai sa te duci și după aia...

Băieții au plecat la treaba lor,  eu am ieșit să-mi fac "rondul" prin grădină. Totul era umed,  fără însă a ploua.

Am dat și peste niște luptători din mișcarea de rezistenta. 

Bravo voua ca nu va dați bătuți! 

Despre dânsa ce sa mai zic?  Adevărată eroină ..

Măcesul îmi propusesem sa îl culeg dar când sa ma apuc a intrat în vorba cu mine o femeie ce trecea pe strada,  apoi s-au întors băieții mei și când mi-am văzut jumătatea cu sacul pe umăr nu m-am mai gândit decât "of,  iar o să-l doară spatele"...  M-am dus după ei să-i cert (ca o gaiță ce sunt) și... am uitat complet de măceșe, mai ales ca tata deja scosese la vedere ustensilele de tuns. 

Sa nu va imaginați ca am cine știe ce talent, tata nu e greu de tuns, bagi pieptenele în par cat mai aproape de piele, ce trece peste pieptăn cade jos.  Simplu! 

Glumeț cum e,  zice: bine ca m-ai tuns că-mi acoperea parul urechile, d-aia nici nu mai auzeam.  (nu era deloc asa dar ii place lui sa fie "periuta"... )

A urmat cafeluta savurata pe îndelete și poveștile din copilărie la care l-am provocat iar pe tata.  Acum ne-a spus de foametea de prin 46-47,  provocata de secetă și de cine știe ce altceva.  Avea vreo 10-11 ani și a fost nevoit,  în vacanta de vara,  sa plece împreună cu fratele mai mare în Ardeal sa muncească.  Se pare ca în Ardeal nu era chiar sărăcia lucie care era în sud,  cel puțin nu la ferma la care au muncit ei. Treaba lui era sa îngrijească animalele si nu i s-a părut o treaba asa grea,  era fericit ca avea mâncare din belșug,  lapte brânză... Când s-a întors acasă nu-l mai recunoștea lumea de cat se îngrășare. Și ca un amănunt picant,  sa nu mai zică cineva despre copii ca uita repede, el nu a uitat ca, deși fratele mai mare primise bani și pentru munca lui,  el nu a văzut niciun "franc". Ba mai mult, nici măcar bilet de tren nu i-a cumpărat,  și asta l-a nemulțumit cel mai tare,  fiindcă tot drumul a trebuit sa se ascundă de controlor. Pana și el era uimit cum de tine minte asa amănunte de acum 60 și ceva de ani,  pe cand întâmplările mai recente...  

Tocmai când eram pe picior de plecare mi-am amintit ca voiam sa vad o poza cu mama,  asa ca am adus toate albumele și cutiile cu poze din casa buna.  A trebuit sa scot greaca,  ca aveam mult de "studiat".  Am văzut poza cu străbunicul meu dinspre tata,  cu bunicul dinspre tata care a murit la 30 de ani lăsând 4 copii orfani (bunica murind chiar mai înaintea lui),  poza cu mama îmbrăcată în costum național cântând pe o scena,  avea numai 17ani... Poza asta o cautam,  am vrut s-o iau s-o scanez,  dar m-am răzgândit,  alta data când o sa le scanez pe toate,  cele vechi...

Ne-am ridicat abia după ce am primit telefon de acasă "mami,  noi ce mâncăm?" Am dat niște indicații,  am spălat ceștile de cafea,  ibricul, am pupat tataiul  din dotare și ne-am văzut de drum.