30 aprilie 2015

Juma' de oră fericită

Discuție la pranz

- Cum ți-a fost ziua la școală azi!?
- Îmmmm, plictisitoare! Adică nu chiar toată,  am avut și o jumătate de oră fericită.
- Cum vine asta?
- Păi după ce am mâncat sandvișul ăla meseriaș pe care mi l-ai pus,  cu chiflă cu semințe,  cu cașcaval,  cu salată, îmmm,   o juma' de oră am fost fericită. După  aia am revenit la normal.
- Serioooos?  Păi gata,  știu cum facem... Câte ore ai tu zilnic, șase?  O sa primești câte 12 sandvișuri meseriașe în fiecare zi ca să ai douăsprezece jumătăți de oră fericite.  Adică toată ziua de școală,  ce zici?
- Hai măăăi, așa n-o să ai un copil fericit, ci obez...

28 aprilie 2015

O sa predau stafeta

Duminica a ajuns Firicelul meu in Franta, este foarte incantata de ce vede, ce invata, ce mananca si multe altele...
Vorbim in fiecare seara la telefon, uneori si la pranz. Ne-a trimis si ceva poze, nu postez decat una pentru ca nu vreau sa ma amestec in treburile ei. In seara asta convorbirea s-a incheiat cu: "Ramane asa, da? Preiau eu blogul cand vin".


Am acceptat cu bucurie, se intelege. Deci cand se intoarce va povesti personal, aici pe blog, impresii de calatorie. 
Eu abia astept!

27 aprilie 2015

Ultimele meștereli

Am rămas datoare cu niște poze. Ale meșterelilor mele din ultimele săptămâni. 

V-am povestit vreodata că nașa copilului meu mic este copilul mare al fratelui meu? V-am zăpăcit? Nu cred. Uite cum stă treaba, copilul meu mic si copilul mare al fratelui meu s-au născut în aceeași zi... dar la o departare de 17 ani. Cum nașii noștri sunt cumnata si fratele meu, la botez, nepoată-mea a zis că ea vrea să o țină pe Ioana în brațe, că sunt născute în aceeași zi și vrea să fie și nașa ei. Buuun! Deci noi în aprilie serbam copilu' mic, nașa, nepoata, verișoara... :) Dacă nu s-au supărat că s-au născut în aceeași zi :) m-am gândit că n-or să se supere și de vor primi același fel de gentuță. 

Aici avem una din gentuțele pe care le-am facut dintr-un bumbac grosuț care se comportă foarte bine, nu se șifondează prea rău, materialul eu l-as plasa in categoria "te-am iubit cum te-am vazut!" Și acum îl iubesc, sa stiti! 

Ioana a fost foarte bucuroasă de acesta gentuță, o ia cam peste tot cu ea. Din păcate reacția nepoatei nu am vazut-o personal, din cauza distanței cadoul a fost trimis prin intermediari, dar se pare că gentuța-i și pe placul ei. Chiar mi-a trimis mesaj cum că această gentuță va vedea... nu Parisul, ci Germania. Să fie cu noroc!


Eu n-am stiut de plecarea in Germania cand am mesterit "carticica" cu ace, dar cred ca e numai bună pentru călătorie (și nu numai). Poate mai cade un nasture, se mai rupe un tiv, și unde mai pui că e și foarte... dulce. Scuzați-mi lipsa de modestie, dar eu așa o văd  ☺.

"Carticica" cu ace, față. 


"Carticica" cu ace, verso. 


"Carticica" cu ace, interior. 


Mai erau cateva 2 "file" de carte, dar le-am pozat în grabă si pozele nu-s de aratat, sorry. "Filele" care nu se vad conțin niste bolduri care au gămălii divers colorate și intr-un buzunaraș mititel un fel de mosorel din carton cu mai multe culori de ață, adică dacă ai ac să coși un nasture, să ai și cu ce să o faci, nu?

Cam asta am avut a vă arăta eu azi, sper ca v-au plăcut drighidele mele :) 


Zile senine și spor în toate să aveți!

Copiii si limbile straine

Mă sună tata sâmbătă să mă întrebe de una,  de alta,  în special de copii: "Ia zi, a ajuns Măriuța în Franța? Ioana a ieșit de la concurs?" Știa de Maria ca a plecat în Franța (dar nu știa ca nu avea cum sa ajungă atât de repede) si că sunt cu Ioana la București la un concurs de engleză. Tata ține să mă prevină părintește, cum numai el știe s-o faca☺: "Aveți grija voi cu limbile astea străine că rămâneți fără copii." Cum așa?  "Păi dacă or să știe asa bine limbi străine,  tu crezi ca or să mai rămână în țară?" Mda, știu și eu ce-or sa mai facă și copii mei în câțiva ani? Nu pot decât să sper ca vor lua hotărârile care vor fi cele mai bune pentru ele. Că eu o să sufăr dacă-mi pleacă departe, asta e clar,  dar contează  prea puțin,  înspre deloc,  totul e sa le fie lor bine,  nu? Până când o fi sa se aleagă  drumurile eu gândesc că orice cunoștință dobândită nu poate fi decât un câștig pentru ele. Și sa ne înțelegem, nu le-a împins nimeni de la spate, ba chiar, pe la începuturi, eu am fost tentata sa nu o las pe Maria la un concurs de engleza pentru ca îmi strica o ieșire la munte sau nu mai știu pe unde (ce mai mamă!!! ). Și i-am zis: unde te duci tu? Nu-ți dai seama ca te bați cu copiii aia care fac meditație de la grădiniță? Și răspunsul a fost: "Și ce dacă?  Eu ma duc!" Când a venit cu rezultatul,  mai bun decât al multora cu ani de meditații în spate mi-a zis: "Ai văzut? n-ai avut deloc încredere în mine..."  M-am simțit îngrozitor. Dar mi-am învățat lecția și de atunci le încurajez pe amândouă să-și urmeze pasiunile, sa meargă la ce concursuri vor ele,  eu nu ma mai bag :) 

Cât a stat Ioana în concurs noi ne-am dus în Cișmigiu ca era aproape.  Frumooooos parc!!! Curat,  îngrijit,  plin de flori,  de porumbei și la 8 dimineața  era aproape pustiu.  Am stat pe băncuțe,  am ascultat pasarelele,  am "ciugulit" un sandviș ca eram plecați de cu noapte și nu apucaseram să mâncăm de dimineață. Am hrănit și câțiva porumbei că nu se făcea să le facem poftă și să nu le dăm și lor ceva ☺




Combinația asta de lalele galbene și roz intr-o mare de nu-ma-uita, pe mine m-a topit. Este cel mai delicat aranjament floral pe care l-am văzut eu în vreun parc, ever!



Am fost în Cismigiu și după-amiază când am fost după rezultate, trebuia sa vadă și Ioana frumusețe de parc.  Cu ocazia asta am descoperit și lebedele și pâunii pe care ii ratasem de dimineață.  Cel mai mult mi-a plăcut însă de dimineață când tot parcul era al nostru, acum era arhiplin.  Nu-i nimic,  e bine și asa! 

N-am zis nimic de rezultat...  Ioana nu a luat niciun premiu,  dar un loc 11 pe lista la un concurs național eu zic ca e un rezultat foarte bun, cel puțin noi suntem foarte mândrii de ea. 



23 aprilie 2015

Ce n-a vazut Parisul

Stiu ca am lipsit cam mult, nu stiu daca mi-ati simtit lipsa dar n-am fost prea departe, pe-aici prin zona, cu treburi multe, sau cu lene de scris. N-am stat degeaba, am facut si eu treburile ce le-a facut toata lumea de Pasti (nu merita sa povestesc !), daaaar... in zilele de nesarbatoare am mesterit... lucruri. Imi pare rau ca nu am avut starea necesara si pentru margele, imi cer iertare pentru comanda ce-o taraganez dar pur si simplu nu i-a venit vremea, trebuie sa ma linistesc, sa intru in starea aia "de margele", altfel nu iese treaba faina :)

Doua evenimente ne-au animat in ultimele cam doua saptamani. Ziua de nastere a Ioanei care a vrut o sarbatorire cu totul altfel decat pana acum, a vrut sa mergem toti patru la restaurant. Asa am si facut si ne-am simtit minunat, ar trebui sa facem asta mai des!

Al doilea eveniment ce ne-a bagat un pic in priza este plecarea Mariei in Franta la un curs de perfectionare lingvistica, asa cum scrie pe procura ce a trebuit sa o legalizez ca sa poata iesi copilul din tara fara parinti. M-a intrebat cineva daca n-am emotii. Hai maaai, oi fi eu mama closca dar nici chiar asa... Eu ma bucur pentru ea ca e atat de activa, ca se implica in tot felul de activitati din care are multe de invatat si faptul ca are multe plecari nu poate decat sa-i fie de folos. Cu siguranta cand o pleca la facultate n-o sa fie ca maica-sa care a avut emotii cand a fost vorba sa mearga la ghiseu sa-si cumpere singura bilet de tren :)

Plecarea Mariei in Franta inseamna si multe pregatiri. Ei, abia aici intra in scena mami-closca, care se agita sa faca totul cat mai bine si daca se poate cat mai frumos.


M-am topit cand am vazut materialul asta intr-un magazin, era musai sa fac o sacosica din asta ce n-a vazut Parisul (acum o sa vada :))


A zis domn' profesor ca fiecare elev va trebui sa-si aduca pentru autocar o pernita si o paturica? A zis! Si mami ce-a facut? A incropit repede de-o pernita mica-mica si comoda, cu o fata de perna pufoasa si placuta la atingere? Pai cum altfel?


Imi pare rau ca nu pot sa va arat chiar tot-tot ce am mesterit, unele lucruri o sa le daruim si nu vreau sa stric surprize. Dar urmeaza...

Asadar... perna are, sacosica are, dictionar are, ochelari are, je suis, tu es, il est, stie sa zica, deci e pregatita de plecare...


Bon Voyage!


16 aprilie 2015

Cica...

Sara pe deal buciumul suna cu jale...



D-aia io m-am dus la prânz ...


 ...însoțită de oameni frumoși 


...de vietăți năzdrăvane


  ...și curioase 


Și n-am auzit nimic.


Iar de văzut am văzut ce mi-a convenit!

03 aprilie 2015

Săcoteii ciorăpari

Pentru că tre' să-mi bag mințile-n cap și să mă apuc și de treburile serioase (bleah!) care s-au strâns nerezolvate pe aici prin bătătură, mă grăbesc să postez ce am promis: săculeții ciorăpari! Cum ce sunt aceia? Săculeții în care vor sta bine-mersi  și fain-frumos șosețele, neaparat imperecheate. In lumea săcoteilor ciorăpari, să știți, "divorțul" între șosete este interzis, am impresia că e chiar pedepsit de lege :)

(Scuzați pozele, nu respectă întru totul realitatea, culorile sunt mult mai faine, dau vina pe vremea întunecată și puțin-puțin pe fotograf)







Dacă auziți de vreo închisoare a sosetelor, dați-mi de veste Am câteva zeci de șosete care au încălcat legea... 

Vă doresc numai bine și... șosete fără cazier :)



02 aprilie 2015

Trandafiri si inimioare

Nu stiu ce cred altii, dar eu ma cunosc, se apropie vremea aia cand nu prea o sa mai scriu. Nu stiu de ce, dar asa se intampla in fiecare primavara, de vara nici nu vreau sa amintesc, pe canicula mi se pare imposibil sa scriu ceva. Pana la canicula insa mai e...

In ultimele zile am mesterit niste lucrusoare pe care as vrea sa le arat lumii, sa ma laud care va sa zica :)
Prima este camasa de noapte pentru un copil drag mie (si familiei mele), super-copilul Ana. Am mai vorbit eu despre ea pe aici, este una din partenerele noastre de nadejde la batut poteci de munte. Ah, chiar, ar fi vremea...
Zilele trecute a fost ziua ei si eu m-am gandit ca o camasa de noapte cusuta de manutele mele ar fi un cadou potrivit pentru ea. Iata un detaliu, camasa intreaga nu o am pozata, dar ce este mai important se vede :)



Si apoi vin saculetii de care eu m-am indragostit de-a dreptu'. Si se pare ca nu numai eu. Lucrez de cateva zile la o comanda de patru saculeti care vor adaposti sosetele neastamparate de copii. Sunt aproape gata toti, doar unul 100% terminat, l-am pozat in mare graba, speriata de norii negri care au acoperit intreg cerul. Dupa cum zice prognoza, vant, ploaie, lapovita, ninsoare... cine stie cand mai "pup" eu doua raze de soare care sa-mi insenineze pozele. 




Cam acestea sunt noutatile. Sper ca dupa weekend sa va mai arat cate ceva si, poate, dupa o iesire in mijlocul naturii, sa revina si pofta de blogarit.
Spor in toate sa aveti!