28 iulie 2009

N-am uitat de cadouri

N-am uitat de cadourile pe care trebuie sa le fac celor 3 participante la jocul PIF (PAY IT FORWARD). Unul l-am facut si l-am si livrat, sau asa ceva... Recunosc, imi propusesem sa merg la targ cu cadoul pentru Adriana, cea care s-a inscris prima la joc pe blogul meu. Dar cum de la intentie la finalizare e cale lunga... am plecat la targ fara cadou, pentru ca era doar pe jumatate realizat si ziua de dinaintea targului, culmea, a avut NUMAI 24 de ore. Nu e corect, ar trebui data o lege, o ceva... ca atunci cand nu-ti mai vezi capul de treburi, sa inchida si ceasul asta ochii, sau macar unul, sa mearga si el mai incet... Da, cred ca asta ar fi o tema de cercetare pentru specialistii englezi sau americani, care, am bagat de seama, au vreme pentru toate nimicurile. Hm, ei deja or fi gasit solutia pentru ziua de 30 de ore si o tin pentru ei.
Dar... cum spuneam, m-am intalnit cu Adriana la targ (o fata super simpatica!) i-am explicat cum sta treaba cu cadoul ei si pana la urma si-a ales singura un cadou, un sirag cu note muzicale. E in regula, urmeaza celelalte 2 cadouri, dar abia de saptamana viitoare mai mesteresc "chestii", saptamana asta... PAUZA!!!

21 iulie 2009

Ce-am facut sa merit asta?

Mi se intampla uneori lucruri frumoase care ma fac sa ma intreb: ce-am facut sa merit asta? Unele sunt lucruri marunte, desi e nedrept sa le numesc asa. Atata timp cat aduce o mare bucurie, nici un lucru nu ar trebui numit marunt.
Dar acum nu vreau sa vorbesc despre acele lucruri "marunte", ci despre copii mei pe care-i privesc fascinata de fiecare data, constatand de la o zi la alta schimbari aproape insesizabile. Si nu pot sa nu ma intreb: CE-AM FACUT SA MERIT ASTA? Fetele mele sunt exact asa cum n-am indraznit vreodata sa mi le doresc.
Sunt inca sub influenta zilei de ieri cand, Maria si Ioana au renuntat din proprie initiativa la cursul de pictura, doar pentru ca asta mi-ar fi ocupat mie toata dimineata. Iar eu am muuuulta treaba. Ma pregatesc de targ. Despre asta nu vreau sa vorbesc, momentan, ca ma ia cu rau de la stomac...
Vine Ioana la mine cu un desen de-al ei, la care muncea de dimineata. (Ah, cred ca am sa ma apuc sa pictez pe tricouri desene facute de ele, am o valiza in care pastrez tot ce-au facut ele mai frumos de cand au pus creionul in mana si pana acum). Ma intreaba:
- Pot sa lipesc desenul asta pe usa dormitorului tau?
Raspunsul a fost nu, asa cum se astepta si ea probabil, ca doar nu era prima oara cand intreba. M-am intors catre ea sa vad ce mutrita a facut. Statea cu spatele la usa de la bucatarie, iar in spatele ei, pe usa am vazut desenul Mariei, cu ponei, care sta de ceva vreme acolo. Bine, fie, daca Mariei i-am dat voie, de ce nu i-as da si ei.
-Bine, dar doar unul!
A sarit de gatul meu.
-Multumesc, multumesc, multumesc!
Bineinteles ca la iesirea din camera nu s-a putut abtine sa nu intrebe:
- Unul, adica doar asta, sau cand mai fac unul frumos pot sa-l dau pe asta jos si sa il pun pe ala?
- Cum vrei tu.
Dupa ce a iesit din camera m-am intrebat: oare ce-i atat de pretios la usile astea de n-au voie fetele sa-si lipeasca desenele pe ele? NIMIC. Cred ca asta mi se trage din copilarie, cand nici eu nu aveam voie sa lipesc nimic pe pereti, iar pe frigider nici nu se punea problema. Asa si?
- Ioanaaaaa, ia vino! Ai voie sa lipesti cate desene vrei pe usa de la dormitorul meu.
Ioana a facut ochii mici, s-a uitat incruntat si dintr-o parte la mine si dupa 10 secunde a zis:
- Sigur vrei tu ceva de la mine...
Am ras si nu m-am putut abtine sa n-o pup. E asa draguta...

17 iulie 2009

Targ de Handmade in Bucuresti (26 iulie)

Duminica, 26 iulie... TARG!!!!
In Club Maya, Calea Mosilor nr. 138, intre orele 11,00 si 19,00.
Intrarea este libera!

10 iulie 2009

Socoteala din targ...

Cine a spus ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa, a fost un om "luminat", sau cel putin, cu multa experienta de viata.
Am avut pana acum doua saptamani de "evadare", in locuri diferite. Nu chiar un concediu in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca am plecat doar eu cu fetele.
E interesanta vara asta, e diferita de ultimele 3, cand totul era planificat de prin primavara. Stiam exact unde, cu cine, pe ce perioada plecam. Anul asta, planul nostru de vacanta e... ca nu avem niciun plan. Si totusi, nu stam in casa...
Cum spuneam, am fost plecata. Prima iesire a venit pe neasteptate. Am aflat dimineata ca seara plecam. Nu mi-am luat la mine cine stie ce lucruri. N-am putut insa sa plec fara un pachet de lut, cateva pensule si cateva tuburi de vopsea. Ma gandeam ca, poate, nici n-am sa scot toate astea de prin genti, ca doar na, mergeam sa ma relaxez, dar nici nu puteam risca. (Am mai facut eu asta si am regretat dupa aceea fiecare minutel pe care l-am irosit). Stiam si ca o sa stau intr-o casa plina de copii, iar eu sunt pretentioasa rau cand lucrez, am nevoie de liniste, as putea spune chiar de singuratate ca sa pot sa ma desfasor. De data asta nu m-am recunoscut, am avut mare spor la rotunjit margele, cu toti cei cinci copii (toate fetite) care roiau in jurul meu. Chiar mi-a facut mare placere sa ma joc impreuna cu ele. Si in joaca noastra, fiecare si-a modelat si pictat cate o perche de cercei si un medalion din lut. Iar eu, m-am intors acasa cu o cutie mare plina cu margele gata rotunjite si uscate. Partea asta mi-a placut cel mai mult.
Buuun, dupa iesirea asta a mai urmat una. Tot eu cu Maria si Ioana, cateva zile la mine acasa, adica la casa in care am copilarit. Eeei, de data asta nu vedeam ce m-ar fi putut impiedicat sa lucrez dupa pofta inimii mele, la umbra, aer curat, liniste, la masa mea de sub bolta de vita de vie, departe de zgomotul masinilor... In consecinta mi-am luat tot ce se putea lua, lut, margele deja rotunjite, margele gata pictate care asteapta doar sa fie insirate, panglici, snururi din piele, foarfeci, vopsele, pensule, bentite, tul si... 5 (cinci !!!!!!) tricouri.
Ce am reusit sa termin? Mai nimic. Doua tricouri. Si asta pentru ca era musai sa ma intorc cel putin cu un tricou gata, (il facem azi cadou!) Pentru al doilea, am facut o mica greva. Am anuntat pe toata lumea ca nu mai fac ABSOLUT NIMIC pana nu fac si pentru mine ceva, adica sa mai pictez un tricou.
Concluzia: chestia aia cu socoteala din targ si cea de-acasa... se verifica 100%!