Cum se cheamă

Cum se cheamă omul care face 50 de borcane de gem de prune deși nu se anunță  vremuri de restriște?  Nebun,  da?  HA,  eu nu sunt,  eu nu sunt... Am făcut doar 49.

Când umpleam borcanul cu numărul 31 mă bate așa un gand: frate, noi nu suntem normali!  Adică eu și cu barbate-miu. În momentul ăla el se odihnea puțin,  eu fusesem mai devreme în pauza și el ramasese la datorie (sau magiunorie?). Ia sa ma duc să-i comunic și lui concluzia mea... Ca și asa a dormit destul. 

- Băi umflatule (că așa îl alint eu de pe vremea când era un sfrijit),  băi, trezește-te.

- Ce-ai femeie?

- Băi, am venit să-ți zic că  noi nu suntem normali. Știi  cântecul ăla?  Noi nu suntem normali,  noi nu suntem normali... Știi cate borcane am umplut? 

- Câte? Patruzeci? 

- Nu,  treizeci și unu. 

- Păi vezi,  ce, e mult? 

- Da,  dar n-am terminat,  mai am o oală. Hai la bucătărie,  hai ca nu plec fără tine de-aici,  hai să-mi ții  de urât. 

- Bine,  vin. 
- Chiar vii?  Ce băiaaat... 

Când a văzut masa plină de borcane:

- Da' unde le punem pe toate? 

- Nu știu,  nici noi nu mai avem loc în casă de ele. Va trebui sa ne mutăm!

Maria,  râzând:

- Ce-ai zis?  Ne mutăm din cauza borcanelor? 

- Păi dacă altă soluție  n-avem... 

Pentru cele patru persoane (se știu ele care),  care se pregătesc în acest moment să-mi scrie că nu e nevoie să mă mut, că e de ajuns să transfer câteva borcane la ele în cămară,  am un mesaj:

Măăăi,  oricum erați pe listă!!! ☺

Motiv serios, nu gluma

Dialog pe poteci de munte:

- Eu abia aștept să împlinesc 18 ani. 

- Da' de ce?

- Ca sa fiu majoră și să fac tot ce vreau eu. 

- Și ce ai vrea să faci la 18 ani și nu poți să faci acum? 

- Să mănânc laptele cu cereale la prânz, spre exemplu. 

- Pe bune? Hai că mă speriasem... Și acum de ce nu poți să  mănânci lapte cu cereale la prânz? 

- Fiindcă ați sări toți  cu gura pe mine: "cereale cu lapte la prânz?  Dimineața dacă vrei" 

- Păi dacă ăsta e visul vieții tale,  să  știi  că poți  să-ți  mănânci liniștită cerealele cu lapte la prânz, de ce sa aștepți atâta? 

- Tu vorbești serios? 

- Normal că vorbesc serios. 

Dialogul ăsta ar trebui să i-l amintesc copilului mic în ziua în care o să sufle în cele 18 lumânări. Sper sa nu uit. 

Miercurea fara cuvinte

Stiu pe cineva cu lipici ! (La fluturi)

 Miercurea fara cuvinte, gazduita de Carmen

Miercurea fara cuvinte

 Nu mi-e rusine s-o spun, tocmai am iesit din pestera ☺

Scărisoara

Da,  e clar,  mi s-a lipit de suflet zona asta de Apuseni,  Arieseniul și  imprejurimile lui. Deja știu ca o sa revin. 

Destul de aproape de Arieseni-Alba se găsește ghețarul zăpăcit din pestera Scărisoara pe care l-am mai vizitat eu acum niște ani, multi la număr,  dar atunci nu m-a impresionat în mod deosebit, nu știu de ce.  Poate pentru ca era iarna.  Afara gheață,  înăuntru gheață, mno,  care-i treaba? Acum însă,  coborând de la 25 de grade câte erau la suprafață, la un grad pe ghețar și 6 grade în coridoarele laterale (nevizitabile), de la mușchii și floricelele ce îmbrăcau pereții avenei, la zăpada rămasă de astă iarnă netopita și la ditamai ghețarul pe care doar îl bănuiam sub picioarele mele,  ei,  altfel am perceput eu situațiunea. 

Am zis ghețar zăpăcit pentru că, ne-a explicat ghidul, se întâmplă un fenomen ciudat cu el,  stă  pe cald,  la suprafață are cald,  în coridoarele  ce-l încadrează este cald,  numai că el nu se topește.  Eu cred că a uitat,  d-aia zic că-i cam zăpăcit. 

Văzut de sus,  din afară 

\

Din interior către  afară. 

Pestera Scărisoara  este o destinație ideala pentru zilele caniculare cum sunt acestea,  de fapt,  când vin căldurile eu m-aș muta definitiv în orice pestera.  Chiar și în Pestera Urșilor. Dar mai vorbim despre Peștera  Urșilor... 

Cheile Galbenei

N-am mai scris de mult pe-aici, dar asta e defectul meu, singurul va asigur, vara nu scriu.

De multa vreme nu am mai avut asa o vacanta frumoasa si plina. Frumos din partea mea ar fi fost sa povestesc pe indelete unde-am fost si ce-am vazut, dar ce sa fac, am si eu un defect, doar unul, daca nu povestesc imediat despre o iesire apai nici nu-mi mai vine cheful s-o fac vreodata.

Asa ca despre prima mea minunata intalnire cu Grecia n-o sa scriu. Stiu, e pacat, ca a fost frumos, dar nu ma simt inspirata sa povestesc ceva ce s-a intamplat acum o mie de ani, adica prin iunie. La anul poate o sa "transmit" in direct, pentru ca s-a hotarat in unanimitate, trebuie sa mai mergem la greci!

Dar despre ce ni se intampla chiar acum trebuie sa scriu asa la cald. Am zis cald? Pardon, la racoare. Aici unde stau eu cu laptopul pe picioare e frigut de-a binelea, am o geaca  pe mine si tocmai am inchis geamul pentru ca nu vreau sa ma opresc din scris ca sa-mi caut sosetele in valiza. 

Hai sa nu va mai tin in suspans, sunt la Arieseni si totul e perfect aici, pe cuvant! Peisajele sunt incredibile, oamenii sunt calzi si primitori, cazarea e fara cusur, mancarea delicioasa. Ah, si unde mai pui ca am scapat de canicula de acasa, aici noaptea mi-a fost chiar frig, deci e grozav. 

Muntele pare la prima vedere molcom si linistit, coame rotunjite, iarba grasa tunsa militareste, capite de fan ce sfideaza gravitatia, vacute ce pasc linistite, brazi, brazi si iar brazi... 

Dar daca incepi sa-l iei la bani marunti, te trezesti ca muntele te pune la incercare si da cu tine de pamant. Nu, nu e cazul nostru ca noi am fost atenti, si, mai pe sus, mai pe jos, mai suspendati deasupra apei, mai atarnand de cate un lant, am ajuns in buna stare la destinatie, obositi si infometati,  dar incantati de ce-am vazut in "expeditia" noastra pe Cheile Galbenei. 

 

Numa o tzira de febra musculara ne-o cauzat tura prin Cheile Galbenei dar nu-i bai, o fost fain si tot ce am vazut a meritat efortul.

Maine, de nu m-o parasi cheful de scris, ca nu v-am zis, eu am un defect, vara nu prea-mi da inima branci  la scris, o sa-i zic de Ghetarul Scarisoara.

Pana atunci, noapte buna!

P.S Acum mi-ar placea sa pot face niste poze sa vedeti cat de multe, mari si dese sunt stelele pe care le vad eu pe geamul din dreapta mea. E incredibil!