Jurnalul unei femei simple

In sfârșit,  mi-am luat inima în dinți și m-am apucat și eu de jurnălit. Ideea a plecat de la Corcodușa. 

Pentru azi... 

29 noiembrie, sâmbătă,  ora 15.30

Afara...
cenușiu, nu ninge, nu ploua, nu știu dacă e frig fiindcă n-am scos nasul.

În casă...
E cald și bine,  e liniște.

Mă  gândesc/mă  intreb...
Ce o fi făcând Firicelul meu în excursie?
Gând la gând,  tocmai a sunat, vorbește cu tati, se aude mare veselie în jurul ei,  e ok.

Îmi doresc...
Niște blugi clasici,  nu cu talie joasa,  nu skinny,  nu evazați, drepți! Și dintr-un super material,  nu cârpă de praf! N-am eu norocul asta :(

Sunt recunoscătoare...
familiei mele nepretențiose (azi!) la mâncare, n-a fost nevoie sa gătesc nimic,  ne-am descurcat cu ce era prin frigider.

Din bucătărie...
Ciorbă de  rață,  mâncare de cartofi si tartă cu zmeura și mure, pe care am avut-o la congelator (Am pus-o acolo când am făcut multe prăjituri odată. Stiam eu ca o sa vina o zi când nu o sa am chef să gătesc nimic)

Ce mai meșteresc...
Nu prea mai meșteresc,  cusutul  a devenit destul de anevoios la lumina asta întunecată de afară :)  Fetele ma tot îndeamnă sa ma apuc de meșterit niște mini-cadouri de Crăciun,  dar eu încă mai caut idei,  altele decât anii trecuți.  Vedem...

Ascult...
Mai nimic... respirația jumătății care doarme lângă mine.

Intenționez sa...
termin postarea asta și sa trag și eu un pui de somn ca prea mi-au făcut unii pofta.

Citesc...
"Pas cu pas" Va mai spun autorul?

Sper...
să ies  din starea asta de moleseala cat mai repede.

Abia aștept...
sa  extragem biletelele de Mos Crăciun secret,  nu de alta dar Ioana e atât de entuziasmata încât este imposibil sa nu ne molipsim și noi,  ceilalți membri și familiei.

Am învățat ca...
omul este o mașinărie, ca  uneori se mai strica, se repara în totalitate sau nu.  Important este sa funcționeze,  sa meargă mai departe.

Ieri...
Zi normala. Fetele au venit fericite de la școală cu gândul ca vor sta o zi în plus acasă (de 1 decembrie)
A trebuit s-o mituiesc pe Ioana sa vina cu mine în oraș. Trebuia sa cumpăr "chestii" pentru excursia Mariei și nu voiam sa merg singura.  O punga de bezele și una de jeleuri m-a costat afacerea asta,  dar cu cine ma mai hlizeam eu pe drum dacă nu venea cu mine? :)

Azi...
Nimic despre azi. Mâncat,  băut căfea, citit,  blogarit,  deci chiar nimic.

Maine...
Sper sa pregătesc o masa mai... festiva.  După-masă poate ieșim toți patru la o plimbărica,  sa ne înghețe un pic nasul...

M-am gândit sa împărtășesc...
Fotografii cu florile din curtea casei mele,  acum câteva zile când erau și ele mai în putere...

Aici se încheie  prima fila de jurnal. 

Urarea mea este: petreceți frumos! 

Pe buneee?

Cred că în fiecare casă există  ritualuri de întâmpinare a copiilor ce se întorc de la școală. Eu una am renunțat de mult la acel "cum a fost azi  la școală?".  Ce rost are sa întreb,  când știu dinainte  răspunsul, "bine". Am recurs la "cum ți-a fost ziua?" și de atunci primesc răspunsuri ceva mai lungi, cum ar fi "obositoooaaare" și "lunga și plictisitoare",  în funcție de copilul întrebat. Dar eu nu ma las, mai am și întrebări ajutătoare și reușesc pana la urma sa aflu mai mult. Dar nu întotdeauna e lumea asa secretoasa,  spre exemplu ieri,  Ioana n-a mai așteptat sa fie întrebata, a aruncat ghiozdanul de cinci kile de perete (într-o zi chiar o să-l cântăresc și o sa fac și poza,  sa vedeți ca nu exagerez) și zice:

- Fii atenta! Azi am dat testare la sport. 

Eu am crezut ca iar a dat vreo norma din aia de baga sperieții în ea, asa ca nu am reacționat..

- Tu auzi ce zic eu aici? Am dat testare scrisa la sport! 

- Ei lasă-mă,  cum sa dai testare scrisa la sport?

- Uite-așa bine. 

- Și ce v-a dat? 

- Cum se face întoarcerea de pe loc la stânga,  la dreapta și stanga-mprejur. 

- Și ce-ai scris? 

- Stai ca nu știu pe deasupra,  trebuie sa fac.  Și a luat poziția,  a făcut întoarcerea de pe loc,  mi-a zis ea cu vorbe,  dar n-am reținut,  ceva cu vârful piciorului nu știu care,  unghiul dintre nu știu cine și nu știu ce.... 

Pe buneee? Doaaaamne, bine ca nu mai sunt eleva, ca sigur rămâneam corigenta la sport... 

Ia ghici...

... de ce cafeaua de azi a fost mai savuroasa decât cea de ieri?

Și nu,  nu brioșa a fost de vina... 

Miercurea fără cuvinte

Unde cauți tu... unde cauți tu vara? 

De ce nu mai aud unii...

Ieri am dat o fuga la moșie,  noi doi,  fără copii.  Am plecat pe ceața,  am ajuns pe ceață.

Tata ne aștepta cu un sac gol în mana, rulat și legat cu o sfoara, voia să meargă cu ginerele lui sa cumpere porumb.  Rezerva de iarna pentru gaini! După ce ne-am salutat,  a urmat un  firesc "ma vezi ce pletos sunt? nu m-ai mai tuns din 20 august" Ma uit, da, avea dreptate,  îi cam intra chelia-n ochi.. .  Stai liniștit ca te tund,  hai du-te unde voiai sa te duci și după aia...

Băieții au plecat la treaba lor,  eu am ieșit să-mi fac "rondul" prin grădină. Totul era umed,  fără însă a ploua.

Am dat și peste niște luptători din mișcarea de rezistenta. 

Bravo voua ca nu va dați bătuți! 

Despre dânsa ce sa mai zic?  Adevărată eroină ..

Măcesul îmi propusesem sa îl culeg dar când sa ma apuc a intrat în vorba cu mine o femeie ce trecea pe strada,  apoi s-au întors băieții mei și când mi-am văzut jumătatea cu sacul pe umăr nu m-am mai gândit decât "of,  iar o să-l doară spatele"...  M-am dus după ei să-i cert (ca o gaiță ce sunt) și... am uitat complet de măceșe, mai ales ca tata deja scosese la vedere ustensilele de tuns. 

Sa nu va imaginați ca am cine știe ce talent, tata nu e greu de tuns, bagi pieptenele în par cat mai aproape de piele, ce trece peste pieptăn cade jos.  Simplu! 

Glumeț cum e,  zice: bine ca m-ai tuns că-mi acoperea parul urechile, d-aia nici nu mai auzeam.  (nu era deloc asa dar ii place lui sa fie "periuta"... )

A urmat cafeluta savurata pe îndelete și poveștile din copilărie la care l-am provocat iar pe tata.  Acum ne-a spus de foametea de prin 46-47,  provocata de secetă și de cine știe ce altceva.  Avea vreo 10-11 ani și a fost nevoit,  în vacanta de vara,  sa plece împreună cu fratele mai mare în Ardeal sa muncească.  Se pare ca în Ardeal nu era chiar sărăcia lucie care era în sud,  cel puțin nu la ferma la care au muncit ei. Treaba lui era sa îngrijească animalele si nu i s-a părut o treaba asa grea,  era fericit ca avea mâncare din belșug,  lapte brânză... Când s-a întors acasă nu-l mai recunoștea lumea de cat se îngrășare. Și ca un amănunt picant,  sa nu mai zică cineva despre copii ca uita repede, el nu a uitat ca, deși fratele mai mare primise bani și pentru munca lui,  el nu a văzut niciun "franc". Ba mai mult, nici măcar bilet de tren nu i-a cumpărat,  și asta l-a nemulțumit cel mai tare,  fiindcă tot drumul a trebuit sa se ascundă de controlor. Pana și el era uimit cum de tine minte asa amănunte de acum 60 și ceva de ani,  pe cand întâmplările mai recente...  

Tocmai când eram pe picior de plecare mi-am amintit ca voiam sa vad o poza cu mama,  asa ca am adus toate albumele și cutiile cu poze din casa buna.  A trebuit sa scot greaca,  ca aveam mult de "studiat".  Am văzut poza cu străbunicul meu dinspre tata,  cu bunicul dinspre tata care a murit la 30 de ani lăsând 4 copii orfani (bunica murind chiar mai înaintea lui),  poza cu mama îmbrăcată în costum național cântând pe o scena,  avea numai 17ani... Poza asta o cautam,  am vrut s-o iau s-o scanez,  dar m-am răzgândit,  alta data când o sa le scanez pe toate,  cele vechi...

Ne-am ridicat abia după ce am primit telefon de acasă "mami,  noi ce mâncăm?" Am dat niște indicații,  am spălat ceștile de cafea,  ibricul, am pupat tataiul  din dotare și ne-am văzut de drum. 

Noi nu suntem de vina

De câteva zile ploua! Nu ma vait,  mie îmi place ploaia,  doar ca are un efect ciudat asupra mea. Unii devin melancolici,  poate deprimați,  eu nu, eu devin... obraznica.  Vreau sa am momentele mele,  eu cu mine, cu o cafea fierbinte,  multe perne,  o carte faina sau ceva similar și,  bineînțeles,  nimic altceva de făcut... 

Spre exemplu,  alaltăieri... După ce am rezolvat (la modul minimal) ceva treburi prin casa, alea de nu pot fi amânate nicicum ca se răscoală "poporul",  de foame mai ales,  deci,  după ce am închis focul aragazului,  ma uit la ceas,  vad ca mai am vreo ora pana ne strângem cu toții la masa, care de pe unde, zic gata,  nu mai fac nimic! M-am îngropat în cele doua perne de pe canapeaua de la bucătărie,  cu un pled pe picioare, cu tableta pe piept și-o carte în mana,  nu aveam decât o problema: să-mi continui cartea sau sa stau pe net,  sa vad ce mai face Președintele? Mda, am o obsesie mai nou,  sa vad ce se mai scrie despre Domnul Președinte (când oți vedea ca am scris cu litere mici înseamnă că m-a dezamăgit, pana atunci,  litere mari!) N-ajung însă sa hotărăsc ce aleg,  cartea sau tableta,  ca se deschide ușa larg,  intra amenințător Ioana cu un caiet în mana:

- M-asculti la gramatica? 

- Acumaaaa? 

- Da,  ca ne asculta mâine din toată materia. 

- Ei,  nu,  te-am ascultat și acum vreo săptămână. Lasă că știi,  știu eu ca știi...

- Maaami,  dacă iau mâine patru sa știi ca e vina ta. Hai,  ia caietul asta și întreabă-mă. 

- Eu sunt obosita,  nu mai pot sa ma gândesc la diftongii și triftongiii tai... 

- Nu trebuie măi,  sa te gândești la nimic,  e scris totul acolo în caiet,  trebuie doar sa ma întrebi. 

- Și de unde sa încep? 

- De la prima lecție! 

- Aoleu,  da' mult v-a mai predat semestrul asta. Hai,  zii,  ce e ala vocabular? 

În bucătărie e cald,  eu tolănita intre perne,  ma apucă picoteala. Intre omonime și paronime întind și eu mana după tableta. 

- Vezi ca ai dat doua pagini,  ai sărit peste... (n-am reținut ce). Maaai,  tu nu ești atenta,  vrei să-ți iau tableta aia? 

- Gata șefa,  aveam și eu un mesaj... Ce e ala un hiat? 

Și uite asa pana am ajuns la ultima pagina, hai ca știi,  uraaa... Și-am aruncat caietul pe masa. 

Intre timp a venit și "lumea" acasa,  ne-am așezat la masa,  am mâncat,  am stat de vorba,  cartea și tableta mea tot pe masa... 

Ii promisesem Ioanei ca o ajut și la fizica,  de fapt o amenințasem ca o ajut și la fizică,  fiindca-i pusesem câteva întrebări despre lecția de zi,  viteza medie, și m-am lămurit,  doar avea impresia ca știe ceva despre subiectul cu pricina. 

Daaaar... după masă mi-am amintit ca în casa asta se făcuse o oarecare diviziune a muncii,  eu cu matematica,  tati cu fizica, deci tati i-ați rolul în serios! Eu mi-am luat cartea și tableta și am plecat tiptil sus,  nu cumva sa deranjez :)  

Când eram pe scări ma suna o prietena și aflu ca și ea la fel, ar sta numai în plapuma,  cu o carte în mana și n-ar face nimic altceva. Ei bravo,  deci nu noi suntem de vina, sigur e ceva în atmosfera, radem noi, (ce-mi place scuza asta),  zic,  s-o fi inventat astenia de iarna. 
Ma bag în plapuma,  deschid cartea și înainte de a începe sa citesc îmi amintesc ca am uitat ceva. Pun mana pe telefon și tastez: 
Ia adu și tu un pătrat de vin. (O fi bun la astenie, ma gandesc) 

Un pătrat și cinci nuci

De vreo luna de zile mi-am propus sa fac zilnic trei lucruri pentru sănătatea mea (sau pentru placebo-ul meu :)) :

1. Pentru ca în destule seri mi s-a întâmplat sa ma lovesc cu palma peste frunte, aoleu, azi iar n-am băut apă,  doar cafeaua și o supa,  am luat hotărârea sa beau dimineața,  imediat ce ma trezesc,  pe stomacul gol, doua pahare cu apa. De fapt paharul meu preferat e mititel, e pătrat în secțiunea lui, (e al meu personal,  nimeni nu are voie cu el!) și doua din astea fac cat un pahar normal. Dacă pot sa beau mai multe, beau,  dacă nu, nu, dar am grija ca peste zi sa repet figura de doua sau mai multe ori. 

2. Sa mănânc minim 5 nuci pe zi. Am citit ca 8 nuci pe zi ar fi benefice pentru sănătate,  după care,  într-un alt articol se spunea sa nu care cumva sa depășești 5 nuci ca nu știu ce grozăvie se întâmplă.  Oricum nu contează,  pentru ca eu nu am fost o veverița  extrem de harnica, am strâns (a se citi cumparat) doar vreo 2000 de nuci care trebuie să-mi ajungă un an iar  o parte din ele  trebuie sa se regăsească  și prin cozonaci sau alte bunătăti,  deci am hotărât ca cifra cinci suna destul de bine pentru mine.

3. Și acum vine partea pe care nu credeam s-o pot respecta: în fiecare zi,  cate un pahar de vin rosu,  curat,  de casa! Ideea asta mi-a încolțit în cap acum mai mult timp,  când facandu-mi-se pofta de o gura de vin de-al nostru,  jumătatea mea ma informează ca nu mai este.  "Când era damigeana plină mă rugam de tine sa bei o gurita,  acum când s-a terminat ți s-a făcut și ție pofta..."  Atunci am  simțit un regret profund, adică de ce n-am profitat eu de "medicamentul" gratuit pe care-l avusesem la îndemână? Acum, dacă tot este,  încerc sa beau cate un pahar, același pătrațos,  în fiecare zi. Uneori pot, alteori nu,  dar ma străduiesc. 

Am spus trei,  în poza sunt doua, mizez pe imaginația voastră, imaginați-vă același pătrățos  plin cu apa,  în mai multe exemplare :) 

Voi aveți mici secrete pentru păstrarea sau îmbunătățirea sănătății?  Dacă da, as fi bucuroasa sa le aflu.

Hai sa fim sănătoși! 

P. S.  De vă întrebați dacă azi m-am ținut de "program", pot sa va informez ca de când scriu eu acilea,  ceea ce se vede în poza... a dispărut! Si fiindcă s-a eliberat pătrățelul,  uite-acusi ma duc să-l umplu cu apa :) 

De treaba și de treaba

Am ieșit din starea de pesimism și dacă nu mi-as pune singura frână,  as fi acuma la extrema cealaltă.  Dar nu-mi dau voie,  îmi tot zic,  stai ființă, așteaptă sa vezi ce urmeaza...

Nu ma pricep la politica, nu știu cine din ce partid e,  nici măcar președintele nu știu din ce partid se trage,  nu m-a interesat, poate nu e bine, dar ajunsesem sa fiu scârbita pana la saturație de disputele arogante si pline de minciuni evidente, astfel încât nici măcar nu m-am mai uitat la televizor.

Și totuși... de doua zile stau pe net și citesc tot ce-mi pica-n mana despre noul ales,  vreau sa aflu mai multe despre cel care ne va reprezenta în lume de acum încolo.  Am văzut și interviuri luate acum niște ani, și mai recente, și din campanie,  am auzit și întrebări mai puțin comode la care stăteam cu sufletul la gura, gata,  te-a încuiat! Și totuși răspunsurile au venit sincere,  de bun simt,  de câteva ori chiar m-au făcut sa zic "woow".  Spre exemplu când a fost întrebat, înainte de alegeri, ce părere are despre colegii care au migrat din partid pe ultima suta de metri. Asta m-a uimit cel mai tare.  A putut sa înțeleagă ca unii au migrat de teama ca nu vor mai primi fonduri după alegeri, sau ceva de genul asta, și parca l-am văzut îngăduitor asa cu slăbiciunea omeneasca, dar pe de alta parte a și înțeles ca aceia, dacă au plecat,  înseamnă că erau "veriga slaba" și,  se știe, înaintea unui "razboi", (aici și-a cerut oarecum scuze ca face comparație intre alegerile prezidențiale și război) e bine sa scapi de veriga slaba pentru ca în loc sa ajute, mai mult încurcă. Aici am zis,  wow,  la asta nu m-aș fi gândit! (Nu ca ma gândesc eu la toate :) )

Ce sa mai zic... asa ca o concluzie,  după doua zile de săpături,  n-am găsit ceva să-mi displace.  Sunt încrezătoare, cel puțin avem un om de treaba în fruntea tarii. Acum de treaba poate fi cu doua sensuri, sper ca președintele nostru sa fie de treaba în ambele sensuri. 

Atac de pesimism

Și cat de vesela eram ieri...

Ieri seara,  jumatea mea a vrut sa ma scoată la o plimbare.  Pe mine ma apucase picoteala, zic neeh, n-am chef de ieșit prin frig. "Hai că-ți dau o prăjitură în oraș!"  Ei,  cum știi tu sa ma motivezi, chiar mi-era pofta de o prajitura nesănătoasă cu multa ciocolata și în exces însiropata. Și dacă tot e sa aleg încotro mergem, aleg sa mergem spre supermarketul unde se afla și Ioana împreună cu niște prietene, abia nu se întoarce singura acasă.  O sun sa stea pe loc ca venim și noi, pe jos, sa luam niște prăjituri și venim împreună acasă. 

Când am intrat în supermarket am și văzut-o printr-un geam, era la Cărturesti,  răsfoia o carte.  "Mami, mami, hai să-ți arat ce vreau să-mi aducă Mos Crăciun.  Uite,  cartea asta,  și nu mai vreau nimic altceva. Ții minte? " Iau cartea,  ma uit la titlu,  nu-mi spune nimic, n-o răsfoiesc ca n-am ochelarii și ar fi inutil,  ma uit la preț,  cam mărișor, i-o dau copilului înapoi si-i zic sa meargă cu ea la casa. Nu prea-i vine sa creadă,   ea știe ca eu nu ma las așa ușor convinsa mai ales când e vorba de o suma maricica și cartea nu-mi inspira nimic.  dar acum  eram "în the mood",  ce naiba, generozitatea-mi este răsplătită cu vârf și îndesat de zambetul asta fericit al copilului. M-a strans în brate, m-a pupat chiar acolo în magazin deși nu e chiar adepta manifestărilor de genul asta în public. După ce plătim cartea, zumzaie de fericire în jurul meu, îmi zice ca și Maria își dorește cartea asta, "chiar, ia să-i dau eu un mesaj".  Bineînțeles nu i-a spus tot,  doar ca sora ei mirifica o sa se întoarcă acasă cu o surpriza grozava :) 

Am luat o groaza de prăjituri, ne-am mai benoclat la niște telefoane ca să-i facem și damblaua lui tati și ne-am întors frumușel acasă.

Veselie mare acasă,  fetele bucuroase de praji,  de carte... ce mai, o seara liniștită și vesela cum ii sade bine unei seri de vineri.

Înainte de culcare trec pe lângă camera fetelor, o liniște suspecta, deschid ușor ușa,  fetele citeau. Ioana citise deja consistent din cartea ei,  Maria avea una de la școală. Ma intreaba: "Ai văzut? Cartea Ioanei e în engleza." Serios? Pai se descurca ea sa citească o carte în engleza? "Oh, da,  Ioana e mai tare la engleza decât eram eu la vârsta ei". Eu am fost tare uimita,  dar  dacă zice Maria... 

Asa mi-am încheiat eu ziua de ieri,  o zi obișnuită,  calma... 

As fi vrut sa spun același lucru și despre ziua de azi,  dar... 

M-am trezit OK,  cu furnici pe toată talpa, vorba cântecului,  dacă era după mine as fi fost la ușa secției de votare la ora 7,  ca am văzut pe geam ca s-a deschis.  Dar la ora aia jumătatea mea dormea si dacă l-aș fi trezit sigur mi-ar fi zis: "ce-ai femeie, vrei sa fim primii acolo? " Și ar fi avut dreptate.  Asa ca am așteptat cuminte sa se trezească și în timpul asta am încins tableta,  am văzut poze,  filmulețe, comentarii de prin străinătate.  Și a început sa ma apuce asaaaa...  nu știu cum să-i spun,  un fel de tristețe nedefinita,  n-aș putea sa spun de ce anume... În fine... am fost,  am votat,  și când am ieșit mi-am așteptat jumatea în fața scolii. A apărut un bătrânel care se chinuia sa lege o bicicleta de gard și m-a abordat înjurând unul din candidați. Inițial n-am știut cu cine vorbește, dar fiindcă eram singura prin  zona am dedus ca mie mi se adresa.  M-am întors cu spatele ca sa înțeleagă ca nu am chef de vreo discuție dar se pare ca înțelegea greu,  asa ca m-am dat trei pași mai încolo.  Nici mișcarea asta n-a avut rezultat asa ca am plecat de tot.  Asta a fost o întâmplare banala dar pe mine m-a făcut sa gandesc: "Ooof,  or sa ne dovedească și de data asta! " Și din momentul ala s-a instalat starea aia de... cum să-i zic oare? De atac de panica am mai auzit, dar atacul de pesimism nu cred ca s-a inventat.  Ei,  dacă totuși se va inventa vreodată sa știți ca eu am fost primul pacient! 

De când m-am întors acasă am fost morocănoasa și nesuferita, nu mi-a intrat nimeni în voie și-mi pare rău de asta,  dar nu aveam în cap decât "cinci ani pentru mine e prea Mult!!! " 

Da Doamne sa ma înșel,  și zilele următoare sa rad de ce-am gândit (și scris) eu azi. 

Suport de creioane - tutorial

A venit vremea tutorialului promis. Facem ceva si util si dragut (zic eu)  si unde mai pui ca si reciclam...

Sper sa se inteleaga din fotografii ce si cum am facut, daca nu, aici sunt, raspund cu drag intrebarilor :)

Aici se vede ca interiorul cutiei este vopsit. Ca sa fie cat mai putin vizibila cutia de conserva de la origini eu vopsesc interiorul cu culori acrilice.  Bineineteles fac asta inainte de a incepe sa lipesc.

Acesta este suportul de creioane pe care eu il numesc "tabla de sah". E destul de "serios". Pentru ceva mai vesel si mai colorat va puteti inspira din cele  de mai jos.

Zi plina de inspiratie sa aveti!

Suriorica cocheta

Si suriorica se gatea...

Miercurea fara cuvinte

Desi au trecut multi ani, imi aduc aminte de parca a fost ieri...

"- Uite, mami, m-am gatit!"

Miercurea (aproape:)) fara cuvinte, gazduita de Carmen

Sa-mi aduceti bomboane :)

Ieri dimineata, un pic ingrijorata fiindca-mi picase curentul si nu apucasem sa calc camasa jumatatii si chiar si costumul meu cerea imperios ceva neteziri inainte de a pleca la un botez, ma intersectez prin casa cu copilu' micu'. Dupa ce terminam ritualul imbratisarilor care ne ajuta sa supravietuim, dupa aia sa nu ne imbolnavim pentru ca in final sa evoluam, copil pufos zice:

- Mami, fii atenta... sunt mai inalta decat tine!

- Nu prea cred.

- Hai sa ne masuram!

- Hai!

Pus carte pe cap, trasat semn pe perete cu creionul, masurat. Patru centimetri in minus. Pentru mineeee!!!

Deci este oficial, de-acum EU sunt "aia mica" a familiei. Cand veniti pe la mine sa-mi aduceti bomboane si jucarii.

Si fiindca veni vorba de bomboane, am ramas datoare cu o poza a colierului pe care l-am facut special, cu mult drag (ca de obicei adica :)), pentru copilu' mare. Va intrebati unde sunt bomboanele? Cum unde? Firicelul meu arata ca o bombonica cu rochita ei grena si cu colierul acesta la gat. 

Cartea calatoare

Saptamana trecuta am primit cartea calatoare de la  Carmen (multumesc Carmen si scuze daca ti-am dat emotii prin tacerea mea, am avut o saptamana plina- plina, n-am prea dat pe la calculator:))

Cartea aceasta in doua volume eu am citit-o in doua zile (nu va zic cum a fost, Carmen a scris mai multe si mai frumos despre ea decat as putea eu s-o fac), acum este randul meu sa o dau mai departe. Are atasat de coperta un plic cu numele celor care au citit-o deja si au expediat-o spre citire, ultimul nume este al meu.

Acum intrebare: DORESTE CINEVA SA CITEASCA ACEASTA CARTE? 

Nu stiu cum au facut ceilalti, Carmen a facut biletele pentru toti cei ce s-au aratat doritori de a citi si apoi a tras la sorti. Eu as face altfel, sper sa nu supar pe nimeni, dar asta e alegerea mea...PRIMUL VENIT PRIMUL SERVIT!

Acum ma duc sa impachetez cartile pentru cel mai grabit cititor :)

Misiune indeplinita

Săptămâna trecută a fost una destul de agitata,  cu multe treburi pe capul meu,  dar s-a încheiat cu bine,  cu chef și distracție.  S-a căsătorit nepoata mea preferata (singura pe care o am :)) și bineînțeles ca ne-am deplasat cu mic cu mare la București unde s-a desfășurat importantul eveniment. 

Ar fi multe de povestit,  dar eu încă lenevesc în pat,  scriu pe tableta, încă nu m-am odihnit destul. Mda,  asa e de la o vârstă încolo,  nu mai ții la tăvăleala, nu mai poți sa pierzi nopți și după aia sa fii fresh :) 

Mi-a plăcut nunta asta din mai multe motive. Primul e ca a fost a nepoatei preferate,  al doilea ca am întâlnit rude  și cunoștințe pe care nu le-am mai văzut de mult și mi-a făcut placere sa le întâlnesc si trei,  mi-a plăcut mult atmosfera de la nunta,  am văzut multi oameni faini, tineri și frumoși, prietenii mirilor,  se vedea ca au fost la multe petreceri împreună,  au creat o atmosfera foarte plăcută. 

Ce sa mai zic,  eu m-am topit toată când mi-am văzut fetele pe ringul de dans,  iar cand tati a dansat cu Maria mi-am făcut ochii roata sa vad dacă-i mai admira cineva.  Firicelul meu,  prima oara cu pantofiori cu toc,  mai are puțin și-l egalează pe tati la înălțime,  deci ce sa  mai... sa dau pe-afara de mândrie,  nu alta. 

Și am mai avut un motiv de mândrie personala,  cadoul pe care l-am făcut în secret pentru domnișoara mireasa☺,  fără masuri și probe a ieșit perfect,  i s-a potrivit la fix.  Și după reacția ei am dedus și ca i-a  și plăcut foarte mult,  deci pot sa declar "misiune îndeplinită!"