Sa inceapa...

Tocmai am terminat de ornat tortul. E urat ca dracu' dar e gustos de pici. Mai bine asa decat invers, nu? Am pregatit si somonul, mai stau putin si-l pun la cuptor. Platoul cu branzeturi, mere si struguri o sa-l "execut" dupa ce termin de scris acilea :). N-o sa dureze mult, presimt, nu m-a lovit inca dorul ala de scris. 

Deci, meniul pentru seara asta vi l-am comunicat. Eu sunt mandra de el, nici pic(ior) de purcel, slanina, carnati, sarmale si alte grasaneli de-astea. Puteti sa radeti de mine, dar fiti atenti ca eu o sa rad la urma... de cei cu indigestie. (Bine, hai ca n-o sa rad, o sa zambesc asa-ntr-o parte :))

Cei mari (de inaltime) dorm, adica tati si cu Firicica. Pufoasa e aci langa mine, deseneaza. Are si ea o mare dilema, cu ce se imbraca in noaptea asta? Vrea sa se puna la patru ace. Eu i-am sugerat sa imbrace ceva comod daca vrea sa stea pana tarziu. Ioooi, stiti cu ce ma pacaleste de doua zile? Are un dinte care se misca ca la balamuc, eu nu suport sa-l vad cum se balanseaza in toate directiile si cand mi-l arata inchid ochii si ma stramb. La inceput o amuza, acum a inventat alta gaselnita, vine la mine cu o fatza vesela si in mana cu o bucatica de aluna, mi-o arata, eu zic; ti-ai scos diiiintele, bravo! Dar  in secunda urmatoare deschide gura si-mi arata dintele ala care e la locul lui  si  se mai tine doar intr-o atzica, si-l mai si impinge cu limba cat sa ma ingrozeasca pe mine.  Asta s-a intamplat de doua ori. Vaaai ce usor esti de pacalit, mi-a zis acu' vreo juma' de ora. Asta e Pufoasa mea!

Facem revelionul in familie, v-ati prins? Cred ca am inceput sa imbatranesc. M-a obosit toata vanzoleala asta iscata de Craciun si revelion, cu curatenia, slalomul printre carucioare cu gabarit depasit prin supermarketuri, aglomeratie peste tot, mancaruri peste mancaruri, oooofff... give me a break!

De maine se lasa linistea, sper. Bine ca mai sunt doar cateva ore pana maine. 

Acum o sa fac o lista scurta cu dorintele pentru anul 2012. Asta nu e obligatoriu sa cititi, e plictisitor... cred.

1. Imi doresc pentru Cornel sa fie Ok noul job pe care-l va incepe in cateva zile.

2. Vreau ca in 2012 sa nu calc prin vreun spital (nici macar in vizita).

3. Vreau sa vina inapoi placerea aia de a migali "drighidele".

4. As vrea sa fie posibil sa aranjez camera fetelor asa incat sa le fie si lor si noua pe plac.

5. Vreau sa ma ocup din nou de nano-gradina mea de legume (care anul asta mi-a dat niste satisfactii nemaipomenite, am congelatorul plin de diferite chestii culese de pe propria "plantatie".)

6. Vreau ca anul asta Cornel sa aiba concediu,  in 2011 n-a avut si tare rau a fost si as mai vrea ca acest concediu sa nu-l petrecem acasa.

7. Vreau ca tata sa fie cuminte, sa-si ia pastilele, sa se tina de regim si sa nu ma mai sperie asa cum a facut-o de Craciun.

8. Asta stiu ca n-o sa se realizeze, dar o trec, poate intr-o zi... Vreau o casa a mea, pe care s-o aranjez asa cum imi place mie, sa hotarasc eu (cu sotul din dotare) cata mobila, cate covoare vrem, ce pastram, ce aruncam... Sa-mi fie dor de ea cand sunt departe si sa ma intorc cu drag la ea. Stiu ca nu e posibil, dar nu vreau sa regret ca n-am trecut-o pentru ca mi-o doresc din ce in ce mai mult. (Batranetea, bat-o vina!)

9. Ah, sa nu uit de aparatul foto. L-am iertat pe Mosu' anul asta, avea prea multe pe lista...

10. Stiu ca la varsta asta prieteniile se leaga mai greu dar... vreau sa cunosc lume!


Cam asta mi-a trecut prin cap, ordinea e aleatoare.

Ieri la radio un ziarist ne ura un an nou PLICTICOS, ca plictiseala inseamna normalitate, zicea el. Eu spargeam niste nuci si bombaneam singura: HA, ce zici, bre? Sa te plictisesti tu!!! Eu nu vreau plictiseala!

Eu va urez un an cum il vreti voi, plicticos sau nu, numai sa fie pe gustul fiecaruia!

Si acum, gata cu vorbaria, SA INCEAPA DISTRACTIA!

In felul meu

Mai copii, va spun un secret: habar n-am sa fac urari. Cand eram mica am gasit o felicitare (primita de frate-miu) cu un text care m-a lasat cu gura cascata. Zicea cam asa: "Un sincer si cald la multi ani in pragul unui an pe care ti-l doresc fericit si rodnic!". Cata finete si cata sofisticarenie intr-o singura propozitie... Nici macar o fraza, o propozitie! Mi-a placut mult de tot si-mi parea rau ca nu am inventat-o eu, dar... pe principiul "ce-am gasit al meu sa fie" am preluat aceasta urare si am scris-o  tuturor prietenilor, rudelor, profesorilor (ca asa era atunci) in acel an, in anul urmator si multi ani dupa aceea. Bine, cu mici pauze intre ele, adica din doi in doi ani ma stofocam sa inventez altceva ca sa nu se prinda lumea ca n-am si eu alt text. Partea cea mai haioasa e ca pana si frate-miu cred ca a primit cel putin 4 felicitari cu acest text. (Sunt curioasa, frate-miu, ti-ai dat seama?) Cand am crescut si eu mai mare, adica acum vreo doi trei ani, am ajuns la concluzia ca urarea asta nu mi se potriveste deloc, ca  nu ma reprezinta desi ma topesc dupa ea. Drept urmare, declar aici: renunt (cu greu) la ea! Cred ca e timpul sa ma maturizez si daca am ceva de zis sa-mi gasesc singura cuvintele. Iaca-asa: HAI LA MULTI ANI!

Ciocolata sau om de zapada?

Eu le vreau pe amandoua. Si copiii la fel, cu siguranta. Stie cineva  o vraja prin care sa transforme o ciocolatica delicioasa  intr-un om de zapada? Eu stiu... eu stiu... Uite-asa:

N-as fi vrut sa divulg acest "secret" (nici nu-mi apartine, l-am descoperit pe Youtube) pentru a nu strica surprizele pe care vreau sa le fac de Craciun. Dar pentru ca e un truc la indemana oricui si pentru ca fetele mele au fost extaziate cand au vazut micii omuleti, m-am gandit ca aceasta idee simpla poate ajuta si alti "intarziati"  asa ca mine. Intarziati in confectionarea micilor surprizele am vrut sa spun. Nu e greu de facut, sigur gasiti pe youtube tutorialul. E nevoie doar de ciocolata (de foarte buna calitate zic eu, altfel pentru ce atata munca?), hartie alba, ceva autocolant alb sau lipici, fetru sau ce aveti in dotare (eu am folosit un material supraelastic) pentru caciulita si fular, carioci pentru ochisori nasuc si nasturi. Modelul original avea "fatada" scoasa la imprimanta, dar am zis ca daca e handmade handmade sa fie...

Nu prea stiam eu pe unde sa scot camasa, dar... am scos pentru inceput  palaria. Si bine am facut pentru  ca lucruri magice au inceput sa se intample:

Asa arata colectia mea de oameni de zapada, pe care o sa-i impart cu drag si ornamentele pentru bradul personal din dotare care speram sa fie tot handmade, daca ne-om mobiliza odata si-om trece la actiune (ma refer la intreg familionul.) Nu disperam, mai e ceva timp, printre cozonaci si sarmalute si un colind pe la tara, speram sa realizam si cel mai "tare brad de Craciun care a existat vreodata" (Asa a zis Firicica).

Spor la... orice ati face! Sunt aici (din cand in cand) daca nu va iese vraja cu ciocolata si omul de zapada.

Eu mi-s pui de moro...

Eu mi-s pui de moro... Ce-ar putea insemna asta? De morosan? Nu, n-ati ghicit. De Moromete? Nici asta, n-as fi scris eu cu litera mica. Morocanos? Cam da, asta am vrut sa zic. Nu-mi place sa recunosc, dar vad si eu ca asa sta treaba, de la o vreme sunt cam morocanoasa. Asteptam sarbatorile sa ma scutur si sa ma apuc de treburi importante. Cum ar fi cadourile. Dar ti-ai gasit... n-am facut nici macar unul. Anul trecut pe vremea asta era biroul, camera, casa toata plina de ate, bile, hartiute, margele, brose, coliere, cutiute. Acum... nimic! Ornamentele de brad, pe care le-am modelat inca de prin august, asteapta frumos intr-o cutiuta sa fie pictate. Anul trecut as fi intrat in panica, acum ma si amuza un pic situatia, parca stau la panda zicandu-mi: ia sa vad eu acuma pe unde scoti camasa... Nu stiu pe unde am s-o scot. Poate s-o intampla o minune, poate ma scol intr-o noapte plina de inspiratie si pana in zori am pe masa de lucru toate cadourile terminate si impachetate. Sau poate nu. Si atunci? Si atunci... va trebui sa fiu iertata.

Pentru bucuresteni

Creative Workshop organizeaza un atelier de creatie in cadrul caruia puteti invata sa faceti decoratiuni pentru Craciun: ghetute pentru cadouri din fetru, fulgi de zapada din hartie si alte elemente decorative pentru bradul de Craciun!

Mai multe detalii aici: My Creative Workshop

Acea bentita, acel tricou

Stiu ca vi le-am mai prezentat... Acum sunt poze de la "mamicile" adoptive:

Roxana cu bentita cu floare din "petale" din con de brad, ceramica, piele, tul si sarma de modelaj.

Monica cu tricoul verde cu pisica infunditata.

Sa-mi consult agenda

Zilele trecute primesc un telefon de la domnisoara ziarist care mi-a luat un interviu acum ceva vreme. Ma invita la un cocktail organizat de revista Tango. M-a surprins si m-a bucurat aceasta invitatie, am multumit pentru ea si am spus razand ca trebuie sa-mi consult agenda... sa vad daca-s libera... daca termin bulionul pana atunci :) In momentul acela, Jiminy al meu, constiinta aceea care sare la bobarnace cand nu-i convine ceva din ce fac sau ce spun, m-a si taxat: doaaaamne, ce umor mai ai si tu... Ce? Nu trebuia sa amestec bulionul in povestea asta? Nu "se asorteaza" Tango cu bulion? Ce sa fac daca invitatia m-a prins exact cand faceam suc de rosii si nu orice suc de rosii, din rosioare "marca inregistrata" (de la noi din nanogradina, pentru cine nu stie ce inseamna). Am promis ca o sa ma gandesc, o sa consult si familionul si o sa confirm prezenta ziua urmatoare. Dupa ce am inchis deja ma si hotarasem sa nu merg, mai ales ca trebuia sa merg singura, era numai pentru femei adica. Si pentru ca ma hotarasem, nici nu mi-am informat jumatatile decat foarte taziu. Le-am spus asa: am fost invitata la un cocktail dar nu ma duc. Jumatatile au sarit ca arse, alea mici "daaa de ceee sa nu te duuuci?", jumatatea mai mare "te bat daca nu te duci!". Ei, asta cu bataia m-a convins, de ce s-o incasez eu de pomana? Toata lumea si-a dat cu parerea cu ce ar trebui sa merg imbracata, cand s-a ajuns la tocuri am zis pana aici, vreti sa merg sau nu? Dupa ce ne-am pus de acord cu toaleta a urmat partea cea mai grea, margelele, evident marca handMADEina, dar fiecare avea alta preferinta. Ne-am pus in cele din urma de acord, am fost deci ZEBRA.

Si pentru ca o zebra adevarata trebuie sa aiba si cercei, am pus mana pe lut si mi-am confectionat si niste cercei-zebra, care au fost gata cam la limita, ca lutul asta are si el tabieturile lui, tre' sa stea si el la uscat o vreme.

Cam asta despre pregatiri. Aseara pe la sapte fara ceva, ma imbratisau fetele de parca plecam pentru doua luni, "maaaami, ce draguta esti!", jumatatea mai mare m-a condus la clubul cu pricina, m-a "abandonat" acolo, nu inainte de a zice de cateva ori, in gluma, "ma simt discriminat!" Acolo lume destul de multa, bineinteles am gresit inital locatia, am intrat intr-un restaurant... sau ceva, unde era fum mult, muzica de petrecere si multi barbati. Hopaaa, zic, stai ca nu-i aici, ca prea sunt multi barbati si sindrofia mea e numai cu femei. Cand sa ies vad doua doamne simpatice care pareau la fel de pierdute in spatiu ca si mine, le abordez, da, venisera pentru acelasi eveniment, hai sa iesim repede afara. Ocolim cladirea, dam si de un poster mare al revistei, hai ca suntem pe drumul cel bun, ne intampina si o doamna foarte amabila care ne spune unde sa ne asezam. Ei, asa mai merge. Ne-am asezat, eu si noile mele cunostinte la o masa, in aer liber, langa piscina, frumos!

Cocktailul asta a avut si o tema data "Drepturi si indatoriri in iubire". Au vorbit cateva femei, am rezonat cu ce au spus unele, cu altele nu, cum de altfel mi se pare si normal. Fiecare vorbea prin prisma propriei experiente. Important e ca nu m-am plictisit, noile mele cunostinte, niste persoane foarte agreabile, una peste alta seara a fost OK.

La plecare, ca o diva, mi-am sunat jumatatea sa vina sa ma "recupereze", mi-a raspuns un glas mormait de om trezit din somn. Ce sa-ti fac, e dreptul tau ( sau indatorirea ta?) sa vii sa ma iei...

Vorbele-prosteli ale casei

1. Mergeam toti patru prin oras. La un moment dat sotul meu zice: "doreste fetele o prajitura?" Ne-a umflat rasul, nu pentru ca n-am fi dorit o prajitura ci pentru ca nu stiam ce l-a apucat de a vorbit asa.

A dorit fetele o prajitura :) si in plus de asta, ia ghiciti cum suna de atunci toate invitatiile la cofetarie?

2. Ma intreaba jumatatea mea mai mare cand il cicalesc (i se pare lui!) :

- CE-AI-CU-MI-NEEE ?

Raspunsul este invariabil:

- Doi copii!

3. Tot la plimbare, de asta data printr-un mall. In fata noastra o vanzatoare il informeaza pe un bodyguard ca de la scara rulanta se aude un zgomot suspect. Bodyguardul foarte receptiv se indreapta in pas alergator spre scara rulanta, baga mana pe undeva pe dedesupt si opreste scara. Doar cand aude un "ahhh" prelung venind de undeva de sus se uita si el si vede ca era o groaza de lume pe scara aia pe care a oprit-o el. Nu se pierde cu firea si le striga politicos:

- Imi pare rau, va trebui sa coborati manual!

Si de atunci ne amuzam de cate ori dam de o scara rulanta, ne intrebam: ce facem, mergem cu scara sau coboram manual?

Mda, astea au fost o parte din vorbele-prosteli ale casei. Ale voastre cum suna?

Tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?

Duminica dimineata, toropeala, ce sa facem ce sa facem? Mergem cu rolele in parc. Bun! Ies afara sa-mi admir nanogradina si patratelul, care acum sunt verzi-verzi, pline de plante sanatoase si mustoase. Aud apa curgand la baie, zic tati face dus, deci am timp sa intru sa mai smulg ceva buruiana, nu ca ar fi prea multa ca am un ochi de vultur... Smulg buruiana, apa se aude in continuare curgand. Bai, dar cat timp poate sta un om la dus? Ah, stai, ca o fi intrat vreuna din fete acuma. Ce le-o fi apucat, ca ele fac dus numai seara? Deci mai am timp sa ud gradina. Ud gradina, apa la dus se aude in continuare. Vaaaai, bleaga de mine, nu e apa de la dusul nostru ca de unde stau eu acuma n-as avea cum sa aud apa curgand in baia noastra. O fi de la vecinul. Si cum stam asa pe vine mi-arunc ochii spre geamlacul de la baia vecinului. Inchis! Deci nu-i de-acolo. Atunci de unde mama zmeului? Ma ridic in picioare, fac ochii roata si vad grozavia. La vecina din spatele casei curge apa... din cer... sau asa ceva...

Doamna C. este o femeie in varsta, cu ceva probleme de sanatate, n-o prea mai vad pe afara. Vad insa pe geamul dormitorului meu, de la etaj, gradina doamnei C., mare si frumoasa, bine ingrijita, plina de flori, legume si pomi fructiferi. De gradina se ocupa copiii doamnei C. si nepotul, oameni foarte gospodari. Pentru udatul gradinii au un butoi imens catarat pe o schela metalica, pe care-l umplu cu un furtun cu apa de la pompa si de acolo uda gradina, nu ma intrebati cum si in ce fel ca nu ma pricep. Eu atata stiu, cand auzeam dusul curgand, nu era niciun dus, era apa care se scurgea din butoiul doamnei C. Probabil au dat drumul la apa sa umple butoiul si au uita s-o mai inchida. Partea proasta era ca butoiul se afla deasupra unei magazii deci curgea si pe magazia aia si nu se vedea nici tipenie de om prin curte de unde am dedus ca acasa era numai doamna C. batrana si bolnava, nu mai poate merge, deci ce e de facut? Eu sar gardul, zic in gandul meu, vad eu acolo ce e de facut. Fix cand eram cu un picior pe gard si unul pe pamant, oarecum speriata de ce urma fiindca am fost eu campioana la sarit garduri dar mai in copilarie, nu acuma, o vad pe soacra-mea la poarta. Asta-i acuma, cum ar fi sa-i povestesc din varful gardului ce vreau eu sa fac? Aveam eu si asa destule emotii cu saritul gardului, nu-mi mai trebuiau si martori la bajbaiala mea. Ma trag repede de langa gard, la fix, n-a bagat soacra de seama ca voiam sa fac, dar ii spun dintr-o suflare ce grozavie se intampla la vecina. Se uita si ea, vede acoperisul magaziei ud, balta care deja se formase langa casa si e de acord cu mine ca tre' sa facem ceva. Cauta ea o agenda, gaseste numarul de tel. al doamnei C. si ne rugam sa nu si-l fi schimbat, ca nu cred s-o mai fi sunat soacra-mea in ultimii 12 ani. Numarul e bun, raspunde un glas stins, gafait,o umbra a glasului puternic pe care-l stiam a fi al doamnei C. (Multe vreme doamna C. a fost ceasul meu desteptator. Avea o voce extraordinar de puternica, ce sa va zic, vara, cand dormeam si eu cu geamul deschis, pe la 5 dimineata isi chema pisicile: piiiiiss, pis, pis, pis... piiiis, pis, pis, pis, si se ducea naibii somnul meu. Nu mai zic ca daca voiam si eu sa atipesc dupa-amiaza, trebuia sa inchid intai geamul pentru ca daca iesea prin curte si statea de vorba cu sotul ei, cu siguranta nu mai aveam eu parte de somn. Si ca sa intelegeti ca nu exagerez, doamna C. asa un glas puternic avea ca intotdeauna auzeam si intelegeam tot ce spunea ea, iar raspunsul sotului ajungea pana la mine doar ca un mormait, niciodata inteligibil. Si sa fie clar, omul vorbea normal! Ah, o intamplare si mai amuzanta... Am adormit eu intr-o zi uitandu-ma la televizor, cu geamul deschis si telecomanda in mana. M-am trezit la un moment dat apasant insistent pe o tasta a telecomenzii. Voiam sa dau televizorul mai incet, dar ce credeti? De fapt pe doamna C. voiam sa o dau mai incet, doar vocea ei ma deranja. (asta nu e o gluma, sa faceti bine sa ma credeti ca altfel nu va mai povestesc nimic!))

Asa, sa revenim la telefon. Imi raspunde doamna C. E foarte uimita ca o sun, eu fata politicoasa o intreb intai de sanatate, imi spune ca nu sta prea grozav, n-o las sa intre in prea multe amanunte ca apa aia curge ca la balamuc. Ii spun de apa, nu pare a intelege, "lasa, copiii i-au dat drumul, ei s-o opreasca". Si cand vin copiii? Diseara! Aoleu, nu e bine, ii explic ca apa aia curge pe magazie, ca deja e o balta mare in curte. "Nuuu, lasa, ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine". Zic, dar un numar de telefon al copiiilor aveti? Am. Si-mi dicteaza un numar kilometric. Nu-i bine, sunt prea multe cifre, inca o data. Acuma pare a fi in regula. E un numar de fix, sun, si sun si iarasi sun, nu raspunde nimeni. Sun iar la doamna C., o intreb daca are si un numar de mobil. Stai sa caut. Si stau si stau si stau, si apa aia curge ca la balamuc. Se intoarce si-mi dicteaza acelasi numar de fix. Of! Ii mai explic o data cum sta situatia si o intreb daca-mi da voie sa sar gardul sa opresc eu apa. "Nuuuu, lasa ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine. Da' tu stii ca a murit Nelu (sotul)"? Da, stiu (de vreo doi ani), imi pare rau!

Familionul meu e gatit de plecare, numai eu in trening, dau din colt in colt, cum sa facem cu inundatia de la vecina? In loc de raspuns primesc tot o intrebare, de la jumatatea mea mai mare: "Da' tu vrei sa ajuti oamenii cu forta? Daca nu te lasa sa sari gardul..." Ia mai taci tu, ca si tie, daca ar fi inundatie aci la noi, ti-ar placea sa te ajute cineva. Eu ma duc sa sar gardul!

Si plec eu hotarata, iau un scaun din ala mai "obosit" ca sa fiu sigura ca escaladez cu succes gardul, si exact in momentul in care eram cu un picior pe scaun si unul pe gard, adica ce moment mai delicat putea sa gaseasca? o aud pe doamna C. tipand din toti plamanii aia ai ei de altadata. Asa doamna C. abia acuma va recunosc, asta-i glasul pe care stingeam eu cu telecomanda. Reusise, cum necum, ajutata de baston sa iasa in usa casei. Cand a realizat grozavia m-a strigat pe mine sa o salvez. Eu din cativa pasi am ajuns langa furtunul ala care iesea oarecum din pamant, am gasit si robinetul, am rasucit si GATAAAA!

Am mai schimbat doua vorbe cu doamna C., dar nu prea mult ca familionul meu era deja in freamat, si am plecat de acolo foarte multumita de mine, facusem si eu o fapta buna. Na, c-am zis-o! Am plecat cum am venit, adica tot sarind gardul, jumatatea mea mi-a trecut scaunul peste gard ca sa trec mai usor. Scaunul a ramas acolo, urmand sa-l recuperez cand s-ar fi intors copiii doamnei C. (Ca sa intelegeti de ce n-am intrat pe poarta, curtile noastre sunt asezate spate in spate, deci portile sunt pe strazi paralele)

Asa, plecam noi in parc, ne dam pe role, cine are si stie, ne intoarcem acasa, la vecini tot nu era nicio miscare. Inspre seara apar copiii si nepotul, eu imi fac de lucru prin curte, poate m-o vedea cineva, sa-mi recuperez scaunul, dar nimic. Hello, fiu-fiu, ma vede si pe mine cineva? Se pare ca nu, de cand sar garduri oi fi devenit invizibila. Il vad pe nepotu' ca se apropie de gard, il strig, ii zic ca am si eu un scaun la ei in curte.

- Da, am auzit intamplarea, multumim!

- Am vazut curgand apa aia mai bine de o juma'de ora, m-am gandit ca ceva nu e in regula...

- Era programat sa se opreasca atunci cand se umple butoiul dar... si aici a urmat o explicatie pe care n-am inteles-o, deci n-am retinut-o ca eu nu-mi incarc memoria cu lucruri care nu sunt logice.

- Se facuse balta mare in curte...

- Ei, apa se scurge in pamant.

- Da, dar la cata apa se pierduse...si doamna C. a zis ca o sa va intoarceti abia acuma pe seara (ceea ce s-a si intamplat)

- Ah, nuuu, ca apa o scoatem direct din pamant cu o pompa, deci nu o platim.

(Dar curentul?)

- Da, dar curgea pe magazie...

- Ei, n-avem nimic important in magazia aia.

(Mda, vaz, doar mobila, ca ati scos-o la uscat!)

- Ia stai bre, ce fac eu aici, ma scuz ca v-am ajutat? Ia arunca scaunul ala peste gard... si mai repede ca m-am enervat. Si auzi NEPOATE, cand mai "programezi" o inundatie, pe mine sa ma scoti din ecuatie ca nu mai sar gardul nici sa ma platesti. Haidi PA!

Si am intrat in casa trantind (imaginar) o usa, asa cum imaginar a fost si o bucatica din dialogul de mai sus, ca eu sunt o dulce (acrisoaro-acidulata) si nu-mi permit sa fiu nepoliticoasa. Dar pe gandurile mele sunt stapana si pot sa gandesc CE VREAU EU.

In casa nu am povestit nimanui dialogul cu nepotu' pentru ca imi ramasese lipita de urechi intrebarea: tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?

Se pare ca eu vreau. Uneori. Dar voi?

E frumoasa vremea asta... asa urata cum e ea

Cu ce o sa spun eu acuma o sa infurii cativa dornici de canicula: mie vremea asta urata mi se pare frumoasa... chiar daca mi-a stricat un pic planurile pe weekend.

Am fost la tara. Cand am ajuns m-am grabit sa culeg ceva zmeura (acum e deja in borcane pe masa) si niste visine, parca stiam eu ca o sa inceapa ploaia si o sa ploua si o sa tooot ploua si n-o sa mai am ocazia sa stau pe afara. Am fost in visin.

Sotul meu, dragul de el, v-am zis eu ca ma sprijina in orice activitate. Iaca aci sprijina scara, nu cumva sa se inteteasca vantul si sa mi-o zboare cat colo si sa raman, Doamne fereste, captiva in varful pomului. Nu stie el ca eu ma trag din maim... veverita, deci ma scobor din orice pom fara scara. Chestie de antrenament inceput din frageda pruncie.

Dupa ce am adunat eu ce am adunat a inceput ploaia, s-a facut si mai frig decat inainte. Apoi a stat ploaia si hai sa mergem in centrul comunei unde era mare spectacol mare. "Fii satului"!

Am nimerit fix cand Axinte (cine e acest Axinte?) isi debita glumele de santier si ragea melodii pline de beeep-uri. Pe mine asta m-a scos din sarite, de fapt cel mai tare m-a scos din sarite ca lumea se amuza si aplauda frenetic in frunte cu primarul, care, la patru ace statea in fruntea urbei, oarecum sobru si-l urmarea pe acest... (hai sa ma abtin, va las pe voi sa completati spatiile goale dupa cum credeti). Cineva, care m-a vazut strambandu-ma de greata, a zis langa mine: "asta ne e nivelul!". Atunci pe mine ma scuzati, o sa ma retrag, nu sunt la nivelul care trebuie. Eu daca ma cobor la nivelul astuia de pe scena dau de petrol. (Ei, ce zici, frate-miu de replica asta? Prima oara am auzit-o la tine cand eram noi niste mucosi... Bine, hai nu te supara, eu eram, e bine asa? Doamne, ce m-am umflat in pene cand te-am auzit spunand asta unui copil care nu stiu cu ce te necajise, ma uitam in jur cu aerul ala "vedeti ce destept e? E frate-miu...")

Deci, mi-am luat copiii si sotul de manuta, stai ca nu puteam sa-i iau pe toti de mana, asta ar insemna sa am trei maini, in fine, i-am luat eu cumva si ne-am dus acasa la bunii nostri prieteni cu care ne incumetasem sa mergem la spectacolul in aer liber.

Eu cand ajung la prietenii astia am un adevarat ritual, inainte de a intra in casa dau o tura prin gospodaria lor. Admir florile, rasadurile, vad cat au mai crescut rosiile, castravetii, ma duc si pe la animale... Acum am hranit caprita dupa ce mi s-a facut instructajul, vezi sa nu dai crengile pline de frunze pe jos ca nu se mai atinge de ele. Da' cuconoasa mai esti, doamne capra!

Dupa asta, cand ma indreptam spre vitelusi, imi iese in cale un cires mare, si am avut subit o revelatie de parca atunci vedeam prima oara pomul ala in fata mea: asta e cires din ala amar! Aoleu, am dat fuga in casa, mi-am cautat o sacosa, ceva, trebuia sa adun si eu cateva cirese, macar un borcan de dulceata sa fac, n-am mai mancat din copilarie dulceata din cirese negre si amare.

Prietenul nostru zice, nu prea mai sunt, doar aici pe craca asta si in varf. Pai varful e al meu, zic eu. Ne-am ciondanit un pica, el voie sa-mi puna scara aia dubla sa adun tot ce mai era pe poale, eu voiam in varf, sa-i las prietenei mele ce era mai la indemana, eu sunt experta in cocotat in varf de pom. Pana la urma am facut ca mine. Initial am adunat asa cum imi place mie, cu codite adica, stiu ca se pastreaza ciresele mai bine, dar cand am vazut ca se intuneca, am cules cum imi venea mai usor. Noroc ca degetele mele au niste ochisori mici in varf :) Cand sa ma dau jos din pom constat ca toata lumea a intrat in casa (era un frig... 12 grade) numai eu si Telma ce mai eram afara. Telma e cainele lup, care ma astepta langa cires. Eu vorbesc cu ea: Telma, fetito, sa nu te bata gandul sa ma musti, alege-ti si tu pe cineva mai carnos, iti strici dintii in oasele mele. Telma nu ma baga in seama. Mi-am dat seama ca Telma era de fapt cainele de dinaintea astuia, asta era Zara. Mie mi-e frica de caini, recunosc, chiar daca, sau mai ales daca, stapanul imi zice: stai linistita, e un caine asa de bland, n-a muscat pe nimeni. Dar pentru orice exista un inceput, nu? De ce sa fiu eu prima?

De Zara am trecut cu bine, cu oaresce emotii ca avea chef de joaca si eu sunt cam nepriceputa, nu prea inteleg cand se-ntinde sa te pupe si cand sa te muste.

In sfarsit... cand am intrat in casa era intuneric de-a binelea. Ii arat prietenei cireselele culese si-o intreb: vrei sa le facem juma-juma? (zi NU, zi Nu, zi NU!!!) Si a zis NU. Vedeti ce buna sunt? Cum ma joc eu cu mintile oamenilor... (Ea facuse deja dulceata.)

Am plecat acasa cu ciresele si cu multe haine de imprumut, ca era un zgribau afara...

In dimineata asta trebuia sa ne ducem cu prietenii pe deal sa adunam sunatoare si alte buruieni de leac, dar pe la 4 dimineata am stiut ca asta n-o sa se intample pentru ca a incepuut sa ploua si sa ploua... si nu s-a oprit pana la 11 cand ne-am facut bagajele si am taiat-o spre casa. Am facut insa o escala la prietenii nostri sa le lasam niste visine, hainele imprumutate aseara si sa ne bem cafeaua impreuna cu ei. Ca e mai gustoasa cand o bei cu prietenii, nu?

De cand ne-am intors am facut dulceata de zmeura, nu multa, asa de gust, am facut niste paini mortale cu seminte multe, chimen, susan, o nebunie ce mai..., si am scos samburii de la ciresele negre. Dar astea maine ajung pe foc.

Une peste alta, mie mi-a placut weekendul asta! (Iata ce generoasa pot sa fiu, am uitat ca la un moment dat m-a cam zapacit de cap mirosul de petrol.)

Hai... weekend frumos, cat a mai ramas din el si sa-uzim numai de bine!

Despe Puiu... numai de bine!

Puiu nostru a avut o perioada de progres care insa n-a durat prea mult. Dupa nenumarate incercari de a zbura de pe pervaz pana pe mocheta, pus inapoi pe pervaz si zburat din nou, a inceput dansul acela destul de ciudat. De cand l-am vazut nu mi-a mirosit a bine. Am continuat sa-l hranim, i-am mestecat niste piept de pui si i-am dat putin cate putin, nu stiu daca i-a placut cert e ca a inghitit cat de cat. A urmat apoi o stare din aia bleaga, de nu se mai ridica de jos, si statea mai mult pe spate.

Sper ca ati remarcat ca nu i-am mai zis Fraierica. Despre PUIU... numai de bine! N-a plans nimeni dar nici n-a fost vreo bucurie. Fetele n-au facut o tragedie din asta dar nici n-au vrut sa asiste la ingropaciune.

Cam asta e...

Despre Puiu

Azi dimineata pe la 7 l-am gasit pe marginea cutiei, piuia cu ochii spre geam, se auzea de afara ciripitul rudelor lui. Mi-a fost mila de el, dar n-am avut cum sa-i dau drumul, ar fi fost moarte sigura. Ploua intruna de ieri si e frig, ca sa nu mai amintesc de pisici...

Am incercat sa-i mai dau lapte cu seringa, n-a vrut si pace... Zic o fi prea devreme pentru el, il las pana se trezeste de-a binelea. Imi iau cafeau si urc la birou. Mai tarziu vine Pufoasa cu o falca-n cer si una in pamant, a disparut PUIU!

Mergem jos la bucatarie, cutia goala, deranj mare in cosul meu cu machiaje, dovada ca a trecut pe acolo. O fi vrut sa se uite in oglinda sa vada daca i s-a stricat freza in timpul somnului:)

Haaa, e asa haios cand doarme, sta cu ciocul in piept si se umfla in pene si se desumfla, parca te astepti sa si sforaie :)

L-am gasit intr-un final in coltul bucatariei cu o etichetuta de la o clama de par atarnandu-i de picior, dovada ca a trecut si pe la "depozitul" de agrafe si clame de par al fetelor. Chiar nestiutor in ale zburatului nu e, eu sper sa se perfectioneze cat sta pe la noi ca sa-l putem elibera in siguranta.

Azi a mancat ceva malai, mai cu forta mai de bunavoie, i-am mai dat si niste lapte cu seringa. Exerseaza zburatul de pe pervazul ferestrei pana jos pe mocheta de la bucatarie. As vrea sa-l vad ca se si inalta, dar sa avem putintica rabdare. E totusi foarte slabit si nu prea e sigur in miscarile lui. E incredibil de bland, nu se mai sperie de noi, nu trebuie sa tinem pumnul strans ca sa nu scape, sta singur pe palma, sau agatat de hainele noastre. A capatat insa un obicei ciudat danseaza asa in cerc, nu stiu cum sa va explic, ceva similar cu alergatul in jurul cozii la caini. Ce-o fi asta? Sa-l duc la pshiholog? (Am glumit).

Atat pentru azi. Ne vedem, auzim, citim si maine.

Puiu Fraierica

Acum vreo ora, exact cand faceam eu clatite (in sfarsit... ca ma roaga Pufoasa de vreo 3 zile), ma cheama fetele afara sa-mi arate ceva. Un pui de vrabie statea nemiscat pe patratelul meu. Fetele strigau la mine: salveaza-l, mami, salveaza-l! Cand m-am apropiat de el s-a speriat si a incercat sa zboare dar nu i-a reusit, probabil mai are de luat lectii de zbor.

Bine mai fraierica, aci ti-ai gasit si tu sa aterizezi pe autostrada pisicilor? E un trafic de pisici la mine in curte ceva de speriat...

Intre doua clatite (arse) am gandit si am rumegat problema. Daca-l las afara sigur il inhata o pisica, in casa mai are o sansa dar cum il hranim? Las' ca vedem noi.

L-am prins si l-am dus in casa. Am trecut pe langa a treia clatita carbonizata, fetele cica sa n-o arunc ca poate ii place vrabiutei. Ma intorc si ma uit stramb la ele. Bineee, arunc-o !

Caut o cutie care sa-i devina casuta musafirului aerian. Fetele in spatele meu. Iar am doua umbre? Am gasit cutiuta, am pus carpe, am adus si niste malai, puiul nu papa. Hai mai fraierica, deschide ciocul, ca e papa bun. Nimic!

O fi deprimat zice Firicica, i-o fi dor de mama lui. Pufoasa incepe sa piuie. Tu ce mama zmeului faci? O imit pe maica-sa, sa nu-i mai fie dor de ea.

Ar fi bune niste insecte. Firicica se ofera sa prinda un paianjen. Se duce mai intai sa-si caute niste manusi sa nu puna direct mana pe insecta scarboasa. Pufoasa... si mai rau, se baricadeaza in sufragerie, are oroare de paianjeni. Striga de acolo: sunt in siguranta, sunt? N-a mers nici cu paianjenul.

Am iesit afara dupa o rama. I-am fluturat-o prin fata ochilor. Nimic! Mai fac o ultima incercare, am niste serigi prin casa de la ultima tura de intepaturi in zona posterioara, aduc una, suuuup, trag niste lapte in ea, il inhatz pe domnul pui si-l indop cu forta, ca doar n-o sa-l las sa moara de foame. Asaaa, acum stau si eu mai linistita, nu moare nimeni de foame la mine in casa, da?

Fetele mai au o problema: e fata sau baiat? Mariei i s-a parut a fi baiat asa ca i-a zis PUIU. Si mie mi s-a parut a fi tot baiat si i-am zis FRAIERICA.

Acuma ma duc sa vad ce face.

Un altfel de "material"

Intr-o dimineata, saptamana trecuta, am vrut sa le fac fetelor o surpriza si le-am zis: azi facem ATELIER, va confectionati fiecare ce vreti, cercei, medalion, brosa, eu doar va ajut. Vestea a fost primita cu entuziasm de fetele mele dar mai ales de prietena lor, care era in vizita la noi, era foarte curioasa sa lucreze cu lut. Asta era la micul dejun. In ziua aceea insa Ioana nu s-a simtit bine si a trebuit sa fac o groaza de drumuri, la medic, la analize, la ridicat razultat de analize, asa ca nu prea am avut timp si nici starea sa mai fac ATELIER. Dupa masa de pranz Ale ma intreaba: da' noi mai facem azi MATERIAL? Incurcatura asta simpatica s-a intamplat pentru ca Ale a stat vreo 6 ani, parca, in Italia, si uneori mai face confuzii din astea. Mie mi-a placut cum a iesit si am adoptat repede expresia.

Am facut totusi "material" in ziua aceea, chiar si a doua zi, cand am pictat ceea ce am mesterit cu o zi inainte. Iata-le aici la uscat:

Intre timp au fost finalizate bijuurile, au fost chiar purtate, cu mandrie as putea spune (n-avem poze... ca n-avem).

Azi am facut un alfel de MATERIAL. De asta data doar cu Pufoasa si Firicica. Eu nu sunt o mare bucatareasa, in sensul ca nu ma dau in vant dupa gatit, facut prajituri... Asta nu inseamna ca nu fac. Si inca des. Dar as putea trai si fara sa fac activitatile astea. In schimb, ceea ce am facut azi am facut cu mare curiozitate si cu mare drag as putea spune. Ca sa n-o lungim, am facut chifle, sau painici, cum vreti sa le spuneti, cu faina neagra, tarate de grau, chimen, masline, branza, nuci si susan. Stiu, am amestecat multe ingrediente, n-am avut vreo reteta anume, dar stiti cum au iesit? Hiiimmmm... Si cred ca au iesit atat de gustoase pentru ca iar am facut MATERIAL cu fetele. Coca am impartit-o in trei si fiecare si-a facut propria forma de painica. Ce mandrie pe ele: tati, painicile alea lunguiete eu le-am facut! Nu e asa ca par a fi facute de un specialist?

Abia asteptam sa terminam painicile astea ca sa facem altele si sa experimentam si alte combinatii de ingrediente. Poze cu painicile nu va arat ca sa nu va fac pofta. (Aiurea, n-am facut!) Promit insa ca la urmatorul Material sa fac pe dracu-n patru si sa va arat si poze.

O seara faina va doresc!

Marca inregistrata

Nu am eu cine stie ce recolta de legume din nanogradina mea dar un lucru minunat tot se intampla. Fetele mele n-au fost niciodata "fan" legume, Ioana cel putin nici nu vroia sa auda de ardei, rosii, mazare. Ei, acum situatia un pica s-a schimbat, au ajuns sa-si culeaga singure mazarica din curte si s-o manance asa cruda. Stiti cat de dulce e? E minunata, am pus-o in salata si am mancat-o ca atare, fara vreo alta pregatire.

Intr-o zi cand le-am pus salata pe masa le-am zis: va prezint cea mai minunata salata, mazarea si salata sunt de la noi din gradina. Maria mea zice: stii cum imi vine mie sa zic? "De la noi din gradina-marca inregistrata". Nu stiu de unde pana unde, dar mi-a placut si asa a ramas. Spre exemplu ieri mi-a aratat Ma o boaba de mazare in ciorba si intrebarea a fost scurta: "marca inregistrata?" Raspunsul a fost ceva mai lung: "normaaaaal!"

Invat in fiecare zi cate ceva despre gradinita mea. Spre exemplu la anu' o sa stiu ca dovleceii desi sunt mititei, planta in sine, daca-si pune mintea, invadeaza toata nanogradina, ca mazarea dupa ce a rodit, la revedere, trebuie sa o smulgi fiindca alta productie nu mai da. (Si eu care credeam ca o sa mananc mazare direct de pe lujer pana la Craciun!) Ca rasadul de rosii, pare el mititel la inceput, dar pe parcurs se dezvolta si simte si el nevoia sa respire, deci nu trebuia sa-l pun asa des (am fost calica, am vrut sa folosesc toate rasadurile, plus ca le-am luat si pe ale unei prietene care voia sa le arunce. Ce-ai fato, ai inebunit? Cum sa le arunci? Da-le aici ca le inghesui eu pe undeva). Si multe altele care nu-mi vin in minte acum.

Cam asta despre nanogradina...

Despre fete... Aseara au avut petrecerea de buna ramas, in seara asta o ducem pe Ale acasa. Nu stiu la cat s-au culcat, la 11 inca mai auzeam vorbaraie la ele in camera. Mi-e drag de ele ca se inteleg foarte bine, Ale e un copil intelegator, mai mare dragul s-o ai musafir.

Acuma fug sa iau rezultatul la analizele Pufoasei. Tineti-mi pumnii sa nu-mi zica iar ca nu e bine deloc, ca ma impusc. Stiti voi, am un pistol de lemn la mine tot timpul, just in case.

P.S.Am luat analizele, cica-s bune, a fost doar o raceala pe fondul unei sensibilitati crescute. Tre' sa avem grija pe viitor la balaceala in apa rece.

Nu ma plictisesc, nu ma plictisesc!

Cred ca acolo sus cineva e insarcinat sa stea cu ochii pe oameni si cum da vreunul semne de plictiseala, trosc, ii mai trimite o belea pe cap. Asta asa pentru revigorare.

Sa va spun... Am venit de la tara impreuna cu o prietena de-a fetelor mele, o tin la mine o saptamana. Fetele se inteleg bine, ma bag si eu printre ele, e distractie mare la noi. Au program de voie, am incercat sa nu institui prea multe reguli, regulile astea sunt stresante. Adica daca vor petrecere in pijama, sa fie petrecere in pijama. Daca vor sa faca picnic pe o patura in sufragerie, se poate manca si pe jos in sufragerie. Asta inseamna ca nu e mereu ordine si curatenie la noi in casa, dar cel putin e veselie mare. In fiecare zi le scot in parc, la inghetata, ne dam cu rolele. Ele, eu doar supraveghez :). Apropo, asa pentru respectarea adevarului istoric, de cateva saptamani sa stiti ca nu am mai vazut porumbeii la locul stiut, ce-o fi cu ei?

Bun, pana aici toate bune si frumoase, numai ca alaltaieri cand am iesit cu rolele in oras, si am parcurs distante nu gluma, am ajuns si la fantana arteziana care iese din pamant. Acolo fetele au facut slalom printre jeturile de apa, bineinteles s-au cam udat, cel putin la picioare, ce mai tura vura, Ioana a capatat oaresce probleme de sanatate. Am mers fuga la medicul de familie: urgent la analize, intai sumar de urina. M-am descurcat de am facut analiza si am primit rezultaul in aceeasi zi, doctorita care mi-a inmanat rezultatul: nu e bine deloc! Nu stiu cum s-a intamplat, dar chiar in momentul ala s-au dublat cele 30 de grade de afara, am simtit cum tasneste apa din mine si mi se inmoaie gladiolele. Mai trebuie facute si analizele astea a zis dna doctor, mi le-a scris pe o hartie, 8 la numar, veniti maine dimineata cu copilul.

Eu nu prea stiam cum sa-i zic copilului ca tre' sa-i ia sange, sa nu-i provoc vreo spaima. Mie cand imi zicea mama ca maine mergem la analize, era clar in noaptea aia nu dormeam si aveam crampe la stomac pana ieseam din laborator. Nu mai zic ca daca-mi aruncam ochii spre sticlutele cu lichidul meu pretios incepeam sa ma scurg pe scaun.

Dar stai un pic, am uitat, Ioana nu seamana nici un pic cu mine, cand am anuntat-o de analize mi-a zis: ah, si primesc iar bomboane din alea rosii si verzi? Asa s-a intamplat la ultima "extragere", numai ca mersesem la un laborator care avea de a face mai mult cu copii, d-aia erau doamnele aprovizionate cu bombonici.

Am fost la analize cu Pufoasa, curajoasa nevoie mare, dupa aceea ne-am intors cu tramvaiul, ii place sa calatoreasca cu mijloacele de transport in comun, de fapt cred ca e mai mult curiozitate decat placere. Am mancat un sir de covrigi pe drum, asta fiindca nu mancase de dimineata, a primit si ciocolata ca sa capete culoare in obraji. Ne-am intors vesele acasa, i-am si zis: e o placere sa mearga omul cu tine pe strada. Si dupa aceea i-am povestit cam ce tragedie faceam eu cand era vorba de analize si cat de tare trebuie s-o fi stresat eu pe mama.

Asa, intre timp s-a mai intamplat o belea, ni s-a infundat canalizarea. Minunat! In buricul verii, cand ai nevoie de dush cat cuprinde, cand mai ai si musafiri, minunat! Am facut insa o distractie si din asta, sper. Cand faceam dush, ca se mai putea face asa cu mare economie de apa, insiram fetele la usa, potriveam apa si ziceam start, avea fiecare aproximativ 5 minute, timp in care cele de la usa faceau galerie: hai I-oa-na, hai I-oa-na! sau de la caz la caz, in functie de cine era inauntru.

Au venit diversi oameni, s-au bagat prin caminele (cred ca asa se numesc) din curte, de fapt intr-unul ca al doilea era impracticabil, nu va zic de ce. Unii au ridicat din umeri, altii au zis sa vina Apa Nova, Apa Nova a zis ca e prea riscant sa bage presiune pe conducta ca ne trezim cu toata chestia aia, iar nu va zic care, in casa. A gasit sotul in sfarsit pe cineva care a fost de acord sa sape in curte sa depisteze conducta, sa-i dea o gaura si sa desfunde, pentru ca se stia cam pe unde e blocata. Ei bine, cand am venit noi de la analize nu prea mai aveam pe unde sa ajungem in casa, am escaladat un morman da pamant, oamenii sapasera sanatos, fix pe fasiuta unde aveam eu gazon. Lasa, ca era cam chel. Cel putin aseara toata lumea a facut dush, fara cronometru si fara galerie.

Asa ca... vreau sa informez pe aceasta cale, nu stiu pe cine, entitatea aceea care are grija ca oamenii sa nu caste de plictiseala, ca eu, domnule, NU MA PLICTISESC!!!

Cu mainile curate

Film regizat nu de Sergiu Nicolaescu ci de moi :).

In distributie: Firicica, Pufoasa si Jumatatea mea mai mare.

Actiunea filmului : moi, ajutata de o scara, o tarnica si de un carlig, dupa trei ore petrecute in ciresii din curtea parinteasca am prezentat familiei minunata recolta de cirese negre si pietroase (cam putine, ca nu erau toate coapte, a trebuit sa culeg selectiv). Pentru ca existau o groaza de alte trebi care ma asteptau am hotarat ca ciresele respective sa le MANCAM PUR SI SIMPLU si ce-o ramane, de-o ramane, sa facem compot pentru la iarna. Reactia familionului la scenariul conceput de mine: "si dulcetica?" Bun, cine vrea dulcetica ajuta la scos samburii. Zis si facut, toata lumea a participat, mai putin regizorul, adica moi, ca aveam alte trebi, v-am mai zis.

Scenariul a fost destul de lejer, au fost permise si improvizatiile. Cineva a zis: dar tu de ce esti asa de curata? Imediat a inceput "palmuiala" astfel ca la sfarsit toata lumea era manjita de "sange" de cireasa, ca asa e in filme, nu? La ei e suc de rosii, la noi e suc de cirese. Castigati noi!

Pufoasa, care a descoperit ca vrea sa se faca veterinar, a testat rezistenta puilor la cursa de o mie de metri fara garduri si a facut un control stomatologic catelului, ocazie cu care a descoperit ca are vreo patru carii si nush'ce probleme pe la gingii. Bleah!

Asta e filmul nostru de duminica. Scuzati regizorul, e incepator!

Va avertizez... postarea asta este interzisa doamnelor insarcinate si pofticiosilor asa in general.

Este vorba despre fragi. Pe care le-am cules luni din padure.

Stiti cum miroaseau??? Nu exista cuvinte pentru un raspuns cat de cat aproximativ.

Melcul ideal

Eu cu melcii am o relatie foarte speciala. Dar foarte speciala. Adica suntem in razboi, de cand ei, fara sa ma intrebe, au venit si s-au cazat in nanogradina mea. Eu nu stiu pe unde au mai stat ei pana acum dar am vrut sa le transmit un mesaj: nanogradina mea nu e pensiune all inclusive! Se pare ca n-au inteles si de la o vreme nu ma mai multumesc sa iau prizonieri, intelegeti ce vreau sa spun...

Asta nu inseamna ca nu-mi sunt simpatici melcii. Unii. Ca acesta facut de mine... care sta cuminte unde-l pui... si nu rontaie nimic...

Nimic nu se pierde

Anul trecut, in vara, am fost cu niste prieteni intr-o drumetie pe dealuri, pe-acolo pe la tzara mea. Din aceasta drumetie venii acasa cu o punga de conuri de brad. Tata meu s-a amuzat foarte tare, cica am dat in mintea copiilor, ce faci tu cu atatea conuri de brad? N-or sa ramana ele nefolosite, o sa fac eu ceva... Poate niste brose, am aruncat si eu o vorba ca sa nu par chiar a nu sti de ce le-am adunat. Dar poate nu-l stiti pe tata... pai si cum adica faci brose? Si cum le prinzi si cum le tai? Ei, pai aici poate ma ajuti tu. Zis si facut, a avut tata de lucru cateva ore bune. Am pus rezultatul muncii lui inapoi in punga, promitandu-i solemn sa-i aduc sa vada produsul final. (Bine ca a uitat de ele ca ar fi fost in stare sa ma sune in fiecare zi sa ma intrebe in ce stadiu sunt brosele lui. E de-o curiozitateeeee...)

In timp ce mesteream nush'ce din lut am avut nevoie de ceva dintr-o cutie cu materiale si scotocind am dat si de punguta cu conuri. Am lasat balta ce faceam si lovita de-o inspiratie subita am facut o floricica din lut cu "petale" din con de brad. Iata rezultatul final:

O bentita care si-a gasit de mult stapana.

Zilelea astea i-ar m-am impiedicat de punga cu conuri. Si am pictat si am decupat si am lipit si am lacuit si... VOILA

Va trebui sa mai fac macar una, sa am ce-i arata si lui tata, sa ma creada ca nu a muncit degeaba, fiindca si brosa asta a fost "adoptata". Chiar foarte rapid :)

Intre timp, am terminat inca o bentita, m-a rugat cineva sa fac una asemanatoare primei "nascute". Aceasta este:

Ati recunoscut fotomodel pufos?

Fara noima

Am avut o zi plina, destul de anosta, nimic deosebit de povestit. De dimineata am facut mancare impreuna cu fetele. E prima oara cand ma ajuta efectiv la gatit. Ele au curatat si taiat dovleceii. Vai cum ma exprim si eu... Ele au zis asa: "haideti dovleceilor la SPA!" Una i-a "barbierit", (curatat de coaja) si cealalta le-a facut masaj (adica i-a taiat cubulete). Au curatat si tocat marunt ardeii, una pe cei rosii cealalta pe cei galbeni, pe care mai tarziu i-au recunoscut in ciorba din farfurie: "hm, ardeiul asta rosu pare a fi taiat de un specialist", a zis Maria. Bineinteles ea ii taiase. Evident ciorba asta a fost cea mai buna ciorba pe care au gustat-o. Au tocat doua verze, integral, de la cap la coada, motiv pentru care au si mancat varza calita pentru prima oara in viata lor. Trebuia sa guste din ce-au facut, nu?

Dupa masa m-am ocupat de patratel. Nu v-am zis ca am pus rasaduri pe patratelul ce a capatat pamant nou. Am ceva emotii cu pamantul asta, nu stiu cat de cernoziom e el, s-a intarit foarte tare dupa ploaie, dar imi zic ca trebuie sa am putintica rabdare. Cand am pus rasadurile era fix dupa o ploaie cu spume, si apa baltea, nu se scurgea deloc, desi in curtea vecina si chiar si la mine in nanogradina nu era nicio balta. Am stat desculta pentru ca incaltarile imi ramaneau fixate in pamant, atat de clisos era. Cand m-a vazut Ioana s-a descaltat si a "circulat" si ea prin mocirla. "De cand astept eu asta!"(Cand vede o balta pe strada ma intreba: mami, pot sa ma trantesc in balta asta? Inca ma mai intreaba desi stie raspunsul.) A luat noroi si si-a facut sosete. Radia de bucurie, i s-a implinit si ei un vis dupa cum singura s-a exprimat. De atunci petrece mult mai mult timp afara in curte. Se descalta cand e cald si umbla printre rasadurile de rosii, ardei si castraveti. Uneori o las sa le ude ea desi am emotii ca s-ar putea sa scape stropitoarea si sa-mi omoare vreun rasad.

Maria participa si ea, dar seamana foarte mult cu mine, cum v-am zis. Cand se apuca mama de gradinarit o ajutam si eu cateva minute, dar daca mama zicea: du-te in casa daca ai de invatat imediat mi-aminteam ca mai am o tema de rezolvat. Asa si Maria. Saraaaaca, asa multe teme are... Nu vreau s-o stresez, cand vede ca e rost de distractie pe "plantatie" apare si ea.

Cand s-a facut foarte cald afara am intrat in casa. Ioana ma rugase inca de dimineata sa-mi fac ceva de lucru la sufragerie ca sa-si faca si ea temele acolo. Nu-i place deloc sa stea singura. Eu as fi stat la birou ca acolo am toate materialele, dar daca m-a rugat sa mergem la sufra...

Mi-am luat tot calabalacul si am coborat la sufra cu gandul ca o sa termin un tricou inceput zilele trecute. Am inceput insa cu o pauza, m-am asezat pe canapea, am pus capul pe Vasile si n-a durat mult si-am adormit. V-am zis eu ca Vasile asta umbla cu somniferele in buzunar. Ioana m-a invelit cu un halat si a facut liniste, da nu prea mult. Nu stiu cat sa fi durat, m-a trezit un scartait de usa, da, asa e la noi, mai scartaie usile, si imediat dupa aceea am simtit un miros de cafea. Am deschis ochii, langa pat era tras un scaun si pe el aburea o cafea. Pufoasa era cu un servetel in mana stergea cafeau ce cazuse pe scaun. Zic: au, ce-i cu cafeau asta? Pai nu ziceai tu ca te trezeste tati duminica cu mirosul de la cafea? Incepusem sa ma plictisesc si tu nu te mai trezeai...

La cafea mi-a adus si ciocolata asa cum face de fiecare data. A aparut si Maria, am impartit ciocolata si am lenevit toate trei pe canapeau de la sufragerie.

Cand m-am trezit de-a binelea m-am uitat inspre tricou si am avut instant o revelatie: NU AZI! Si-am iesit iar la patratel. Am mutat rasaduri din nanogradina unde se sufocau de multe ce erau, am udat...

Ah, am uitat sa va spun ca melcii imi dau mari batai de cap si am citit azi ca ar putea fi combatuti presarand cenusa sau zat de cafea in jurul plantutelor pe care ei le devoreaza. Am pus eu zatul de la cafeaua de azi, dar a fost putin si nici rabdare n-am mai avut asa ca am presarat si niste cafea macinata. Am inebunit sau ce?

Acum ma asteapta o baie fierbinte, sper ca nu a dat pe-afara din cada de cand scriu eu acilea si daca s-o mai putea... cateva pagini citite din cartea pe care mi-a trimis-o o buna prietena. Va trebui insa sa-l trimit pe Vasile in deplasare, cu somniferul lui cu tot...

V-am pupat si somn usor!

Vasile sau Branzica?

Dialog de fiecare seara, la culcare:

- Mami, stai cu mine? (Asta inseamna ca trebuie sa ma bag in pat langa Ioana pana adoarme. Una din noi!)

- Ia-ti tu pijamaua, baga-te in pat, ca vin si eu.

- Bine, dar sa nu intarzii ca nu ti-l mai dau pe Vasile. (Asta da santaj, stie cat de mult imi place mie Vasile)

Vasile este domnul urs, pufos si grasos, numai bun de perna. Cred ca are ceva somnifer sau macar niscai levantica in umplutura, altfel nu-mi explic efectul sedativ ce-l are asupra mea.

La culcare Ioana are langa ea doua "plushoase", pe Vasile si pe Branzica. Daca ajung la timp mi-l pune pe Vasile in brate (si eu il pun imediat sub cap). Daca intarzii sunt pedepsita, tre' sa ma multumesc doar cu Branzica, un leopard dragut el asa de felul lui, dar nu tine loc de perna, asa ca nu ma mai obosesc sa-l pun sub cap, il tin in brate.

Acum cateva seri, pedepsita fiind, cu Branzica in brate incerc sa ma consolez singura:

- Lasa mai, ca si Branzica e frumos, uite, e si pufos nici nu ocupa loc mult...

- Daaa, atunci de ce nu faci tu niste margele cu pete ca ale lui?

HA! Ce idee mi-ai dat, chiar o sa fac!

Cine a zis ca nu-s bune si pedepsele uneori?

Ne-am luat pamant!

Ne-am luat pamant. Unde e? A stat cateva ore la poarta, dupa aceea inarmati cu roabe, galeti si lopeti l-am asezat unde ii e locul, adica in patratelul din laterala casei. Cat e? Vreo patru metri cubi. Cat m-a costat? Mult. Pretul cred ca s-a stabilit cam asa: ia sa vedem, cat costa metru' de pamant in centrul orasului? Atat. Buuun, il inmultim pe asta cu 10 si obtinem pretul metrului cub de pamantului adus, ca e de padure, adica nu poluat ca asta de la oras. De fapt nu e de padure e chiar de la campie, e pamant care a fost cultivat, cernoziom, ce mai...

O sa ma ocup de el luni, sa-l nivelez, sa pun rasadurile, sper sa nu fie prea tarziu, vedem noi mai incolo. Oricum, vorba unui vecin: tu faci agricultura experimentala, nu? A fost si el foarte curios sa vada mazarea inflorita, nu mai vazuse in viata lui asa cum nici eu nu am mai vazut pana acum.

Se intampla ceva ciudat cu mazaricile mele... Cred ca au propriul lor calendar. Ce si-au zis ele, in ce luna suntem noi, in mai? Aoleu, pai noi trebuie sa inflorim. Au inflorit toti lastarii aia ce au 30-35 de centimetri, si asta pot sa inteleg, dar mai sunt si unii care au cam pierdut startul, abia au rasarit, n-au mai mult de 9-10 cm si stiti ce, au deja flori.

Si inca o ciudatenie. Uite ce a stat pe gardul meu doua zile fara sa se miste.

Intai a fost numai unul, apoi a aparut si cel de-al doilea. Cel mare era cam cat palma mea. Aveam eu o banuiala ca e fluture "Cap de mort" dar nu eram sigura asa ca am intrat pe net si am avut confirmarea, plus ca am aflat ca sunt fluturi protejati fiind pe cale de disparitie, colectionarea fiind interzisa.

How are you today?

Acum cateva zile am primit un mesaj. "Ce faci, esti bine?"

Mi-a creat o stare de bine mesajul asta. E reconfortant sa vezi ca prietenii se gandesc la tine.

Mesajul continua cu: "Tot in tara?" si cu semnatura. Atat ultima intrebare cat si numele expeditoarei m-au facut sa inteleg ca de fapt e o confuzie, eu... tot in tara de cand ma stiu, iar numele mi-era complet necunoscut. Asta nu inseamna ca a disparut cu totul bucuria mesajului. Am trimis si eu mesaj, am explicat ca e o confuzie, am raspuns la intrebare si am intrebat la randul meu: dar tu, esti bine?

Acum va intreb si pe voi:

Voi... sunteti bine?

Stiri pseudo-agricole

Ca nu mai fusera de mult... Nanogradina mea e verde-verde.

Sambata am folosit la mancare ceapa, marar, patrunjel si usturoi exclusiv din productie proprie si dau pe-afara de mandra ce sunt. Mi-e drag de nu mai pot de lastareii de mazare, cresc intr-o zi cat alte verdeturi in zece. Ca doar n-or fi din semintele lui Jack... Stai un pic, ala era cu vrejul de fasole. Whatever!

Si mai mi-e drag de mazarica mea pentru ca e foarte foarte prietenoasa. Am mutat cativa lastarei dintr-un loc in altul fiindca am constatat ca i-am pus cam desi, si nu s-au suparat. Dupa aceea i-am mai mutat inca o data si iar nu s-au suparat, au crescut frumos in continuare. Asta numesc eu toleranta crescuta la stres. Ia sa ma dau eu bine pe langa ei, poate-mi vand si mie un pont... Sa nu mai fiu asa stresata cand vad melcii, obraznicii, care au indraznit sa manance, efectiv sa manance, din lastareii de mazare. Si vorbesc aici de lastareii care erau si asa napastuiti din cauza mutatului. M-au enervat asa de tare ca le-am declarat razboi, i-am vanat, n-am avut inima sa-i omor dar i-am pus la ghena, a venit masina si i-a luat, am scapat de ei. Sper ca astia nu se intorc la casa parinteasca precum cainii si pisicele. Bine, stiu ca n-am reusit sa scap de toti, oricum or sa mai vina prin gard din gradina vecina care este ca o jungla. Acolo locuieste o doamna in varsta care nu se mai poate ocupa de gradina si aceasta s-a salbaticit. Gradina, nu doamna. Mie imi place asa, e plin de verdeata si de pasari salbatice, altele decat vrabiutele, imi pare rau ca nu stiu cum se numesc.

Pentru musafirii nepoftiti de peste gard, sau de sub gard, am improvizat un gardulet. Nu e tocmai estetic, dar cel putin noaptea trecuta a dat rezultate, nu a mai disparut nicio frunzulita de la putinii lastarei ce au mai ramas in viata dupa transplantare si invazia melcilor.

Cam atat pentru azi...