Viața ca o pânză de sac

Am încercat ceva nou, un jurnal legat manual. Am căutat îndrumări pe net, am găsit destule, dar nu toate mi-au fost de folos pentru că multe erau pentru avansați, ceea ce eu nu sunt :(  Am meșterit întâi niște carnețele mititele cărora le-am făcut niște "hăinuțe" din piele. Au fost "înfiate" rapid de fetele mele. Nu le-am pozat, nici măcar nu știu prin ce cotloane or fi ascunse. Așa e cu jurnalele astea, trebuie ascunse, legate, încuiate, știți voi...

Apoi am prins curaj și am făcut o agendă un pic mai mare, cu file colorate. Aș fi vrut  să o îmbrac în piele dar când am vrut să pun în practică această idee m-am lovit de diverse obstacole, așa că am  renunțat. Cum n-am vrut să rămână carnețelul așa cum l-a făcut mămica lui, adică eu, i-am făcut o husă/aparătoare/copertă/gentuță, cum vreți să-i spuneți, din pânză de sac căptușită pe interior cu fetru. Pe ea am cusut diverse ornamente și de închis se închide cu arici. Mie mi-a plăcut mult micul jurnal, nu e perfecțiunea întruchipată, dar mi se pare că așa e însăși viața. Și viața e frumoasă. Chiar și atunci când te zgârie,  când îi mai ies ațele la iveală...

Jurnalul împreună cu mărgelele din lut, și ele rotunjite manual, pictate și lăcuite, totul făcut cu multă grijă și mare drag, au ajuns la Anca. Se pare că a fost încântată. La fel am fost și eu cand am aflat că au fost apreciate "migălurile" mele.

Iată-le:

Miercurea fără cuvinte

Cu o floare nu se face primăvară! Bine, ia mai multe...

Poze multe, regulament, tot-tot, la Carmen

Traditia merge mai departe

Ce frumos e când există cineva  care să preia tradiția!!! Nu vă gândiți la cine știe ce activitate. E vorba de un gest simplu, acela de a scrie un bilețel de încurajare. 

Când Maria a dat prima teză din viața ei, fiindcă am văzut-o foarte emoționată, i-am strecurat în penar un bilețel de încurajare semnat de toți ai casei. Nu mai știu ce notă a luat la teza aceea, una mare sunt sigură, dar îmi amintesc ce mi-a spus când s-a întors de la școală. A avut emoții până a deschis penarul și a găsit bilețelul, dupa aceea emoțiile au dispărut ca prin farmec. Eu de atunci am avut grijă să găsească un bilețel la fiecare teză, olimpiadă, concurs, etc, mai puțin la penultima olimpiadă când am uitat cu desăvârșire. Mă băgasem în pat, Ioana ședea pe marginea patului, când mi-am amintit că nu am scris/desenat bilețelul (că uneori mai făceam și o floricică sau o față zâmbitoare sau o caricatură cu intreaga familie).
Sar din pat si-i zic Ioanei: aoleu, am uitat de biletul Mariei. Pufoasa mea, care e de o atenție ieșită din comun,  bagă mâna în buzunar, scoate un bilețel mic-mic și-mi zice: l-am făcut eu de data asta! Și ce credeți? Era semnat, mama tata și Ioana. Ce să mai zic... am ramas fără cuvinte.

Concluzia: nu știu dacă merit, nici nu contează, dar cineva acolo sus mă iubește mult de tot.

Poza de grup

Gata treaba! Mi-a plăcut cum am lucrat anul acesta, am făcut puține mărțișoare, m-am gândit din start ce i s-ar potrivi fiecăreia, dacă n-am nimerit-o în toate cazurile sper să-mi fie iertată greșeala, pe multe dintre "beneficiare" vă cunosc doar din ce am citit pe blog. Ca să mă credeți că, deși a fost liniște pe aici, eu am lucrat cuminte și cu mare drag la tot ce stă ascuns în plicurile de mai jos, iată "poza de grup", adică fotografia de final:

Poze intermediare nu există, n-am vrut să fac, mărțișorul de anul acesta l-am gândit a fi unul discret. 

Trebuie să vă mai mărturisesc ceva. Deși îi admiram foarte tare pe aceia care făceau tot felul de minunății din hârtie (quilling), îmi ziceam că așa ceva nu e pentru mine, că n-am răbdare, că n-oi fi nici prea îndemânatică la rulat fâșiuțe de hârtie :) ... Numai că Pufoasa mea s-a dovedit a fi pasionată de așa ceva. Și pentru că a primit de la nașa ei un set numai bun de făcut felicitări s-a oferit să mă ajute la acest... proiect să-i zicem. Am avut încredere în ea pentru că am văzut de ce e în stare, așa că degețelele ei s-au pus pe treabă, au am fost oarecum ajutor de... mare maestru :). Noi suntem mulțumite de rezultatul final, bineînțeles că întotdeauna se poate și mai bine. Nu toate felicitările sunt quilling, dar acelea care sunt, să știți că au trecut prin mânuțele mezinei, sperăm să fiți îngăduitoare cu eventualele micile stângăcii pe care le veți observa.

Numai bine vă dorim tuturor! 

Iarnă cuminte să fie!

Nu stau, nu stau... Chiar dacă nu postez, sunt pe aici pe undeva, cu degetele pline de lut, lipici și alte chestii care mai de care mai de care mai colorate și mai drăgălașe (zic eu). Mărțișoarele și felicitările, sunt aproape gata, adresele mi-au parvenit aproape în totalitate, mai puțina a Anastasiei, care s-a înscris după expirarea termenului și probabil crede că a ajuns prea târziu. Deci, Anastasia Ana, dacă vezi postarea asta, scrie-mi adresa ta intr-un comentariu (nu-l fac public), ca să-ți primești mărțișorul care-i gata, stă cuminte pe masă lângă plic...
Poze, vă dați seama, nu pot să fac, unde ar mai fi surpriza? Până la o nouă reîntâlnire vă doresc iarnă cuminte :) !