Cum?

Cum ai răsărit mătăluță așa de capul tău în mijlocul grădinii? Cum? Și cum te descurci tu așa singurel? 

Hmmm, dar parcă se întrevedere un frățior acolo la doi pași de tine. Sau o soțioară, mai știi... :)

Deci primavara existaaaa!!!

Shrek la mine-n farfurie

Fiind ocupată cu o trebușoară, rog copil pufos să amestece puțin în cratița cu spanac de pe aragaz,  nu cumva să  se lipească. (Copilu' fiind dușman declarat al buruienii miraculoase, ca să știți!)

- Iaaac... și spanacul ăsta... zici că  e casa lui Shrek.
- Cum așa?
- Păi nu știi că Shrek trăia într-o mlaștină?

Acum știți la ce  o să mă gândesc eu ori de câte ori o să  am spanac în farfurie...

Jurnal de Duminica

Daca e duminica,  e Jurnal de Duminica
Azi,  duminica,  22 februarie,  ora 19.10

Săptămâna ce-a trecut...
A fost așa și-așa. 

Luni mi-am scos cutiile cu materiale și am început sa răscolesc prin ele în speranța că o să-mi vină niște idei de cadouri pe care să le confecționez pentru nepoata mea preferată, care s-a mutat în casă nouă. 
Deși am avut impresia ca am pierdut timp degeaba,  nu a fost chiar asa,  nu m-am apucat efectiv de lucru dar mi-am făcut o idee asupra ceea ce voiam sa fac și am incropit o lista cu materialele de care mai aveam nevoie. 

Marți am făcut rost de ceea ce îmi lipsea și am început să  cos un șorț de bucătărie cu doua fețe. Ideea de a coase de mana pe buzunar un text mi-a venit de la Catrinel. Bineinteles textul eu l-am conceput, mi s-a părut amuzant și potrivit pentru o proaspata sotioara :) 
(Nu stiu de ce albastrul sortuletului nu am reusit sa-l prind exact asa cum e el in realitate, dar cred ca e bine si asa...) 

Tot marți au reînceput grijile legate de tata care se simțea din ce în ce mai rău. Telefoanele lui au fost ca niște dușuri scoțiene,  unul cu "mi-e rău tare,  gata pregătiți-vă ca n-o mai duc mult", următorul "lasa, nu veniti, ca parcă un pic un pic sunt mai bine"  ca sa urmeze un "cred ca trebuie sa va interesați de un spital", si tot asa. Dusurile astea s-au succedat de doua-trei ori pe zi de marti pana vineri.

Miercuri m-am apucat de cel de-al doilea proiect, de daruit impreuna cu sortuletul, un sacotei multifunctional. Eu l-am umplut cu nuci si tot felul de ustensile de bucatarie, insa noul proprietar a zis ca e ideal pentru depozitat sosete. Faca-se voia dumneavoastra!  :)

Ideea sacoteiului ma "bantuia" de mult, vinovata pentru asta fiind Silvia, pe blogul careia am vazut niste minunatii...

In poza de mai jos cred ca se vad culorile mai aproape de realitate.

Joi l-am convins pe tata sa cheme medicul de familie acasa, inainte de a pleca noi cu el la vreun spital, sa ne spuna ce avem de facut, sa ne indrume.

Medicul nu a putut veni decat vineri.

Vineri am avut intelegere cu tata  sa ma sune imediat dupa ce pleaca medicul de la el, sau chiar in prezenta medicului sa-mi comunice incotro ne trimite. Vizita trebuia sa se intample intre 9 si 9, 30. Si am asteptat, am asteptat, am tot sunat, stai ca n-a venit inca, vine intr-o jumatate de ora, dupa aia intr-o ora si tot asa.

Eu ca sa-mi ocup mintea cu ceva, am luat o pereche dezafectata de blugi si mi-am varsat nervii pe ea. Pana am primit telefonul final adica la ora 15, aproape am terminat geanta cu copacel (de care sunt tare mandra, cred ca vor mai urma si altele) 

Tata a primit un tratament injectabil pe care i l-am dus de ugenta, a scapat de spital, desi medicul asta sugerase initial. (De cand scriu aici am dat un telefon, ca noi avem ore prestabilite la care ne sunam. Manca, avea alt tonus, ii disparusera mare parte din simptome, iuhuuu!)

Ieri am fost cu intreg familionul la fratele si cumnata mea. Mie tare-mi plac intalnirile astea, am facut un iepure la cuptor, am baut un pahar de vin, ne-am uitat la niste filme, am povestit, ne-am hlizit. Am ramas peste noapte la ei.

Azi am fost cu totii la proaspetii insuratei, in casuta lor cea noua de care sunt tare mandrii (asa si trebuie!), am dus daruri de care sper ca s-au bucurat, am mai povestit, ne-am bagat nasul prin toate cele, ia sa vedem noi ce-i cu aragazul asta electric, chestii de-astea normale :)

Deci, desi a fost o saptamana plina de tensiune, s-a incheiat totusi in mod fericit, e bine cand totul se termina cu bine, nu?

Maine nu stiu ce am sa fac si nici nu vreau sa ma gandesc, sic!

Saptamana ce incepe sa va fie usoara ca un fulg de colibri! :)

(Valabil si pentru mine, da?)

Copacel

Știu, săptămâna asta n-am fost prea hărnicuță aici pe blog, daaaaar... eu zic că am am fost destul de hărnicuță in afara blogului. (Ce să fac și eu, mă laud singură, dacă nu mă laudă nimeni...)

Nu pot să vă arăt tot ce am meșterit, unele lucruri încă așteaptă să fie dăruite, deci nu stricăm surprize. Pot să vă arăt însă ce mi-am făcut mie, ieri. Sunt de doua ori mândră de mine, că am scos mașina de cusut de la "naftalină" și că am terminat într-o singură zi ce am început. De obicei sunt cam mocăită, dacă înțelegeți ce vreau  să spun.

Vă prezint noua mea sacosa-geanta-sac-traista, cum vreți să-i ziceți.

Cu copăcel :)

În curând o să va văprezint și celelalte meștereli.

Week-end însorit să aveți!

MAMIGHEM

Citeam intr-o zi ca s-a descoperit un miriapod care are pana la 750 de picioare. Saptamana asta mi-ar fi placut si mie sa fiu miriapod. Sa lucrez cu toate cele 750 de maini, sa termin tot ce mi-am propus. Ups, miriapodul are picioare, nu e bine, sigur s-ar fi gasit cineva sa spuna "parca ai lucrat cu picioarele". Las' ca e bine asa cu doua manute (relativ) harnicute. 

Nu pot sa va zic mai mult ca stric niste surprize, dar pot sa va arat ce am descoperit in "depozitul" meu de materiale. Daaa, am o groaza de cutii si cutiute, cu tot felul de materiale. La cutiile cu gheme nu am umblat de cativa ani si cautand ieri ceva prin ele, ce sa vezi? Pe una din cutii, unul din copii, cam banuiesc eu care, a scris si desenat ceva, cu muuult timp in urma cred. Pe mine m-a amuzat teribil.

Daca nu intelegeti textul, va spun eu: 

"Toate ghemele vor la MAMIGHEM"

Stiati ca si ghemele au o mamica a lor? Tz-tz-tz, aveti scapari!

Miercurea fara cuvinte - Oldies

Bunicul dinspre mama.

Infirmier, nu s-a mai intors din razboi. 

Ultimele vesti au venit dintr-un lagar din Rusia (asa isi amintea mama)

 Nepoata bunicului meu...

Miercurea (aproape) fara cuvinte a pornit de la Carmen

Cum te mai prinzi ca ți-a crescut copilul

Fetele mele,  deși nu mai merg la aceeași  școală,  au la uniformă cămașă albă, obligatoriu. Deci ambele amândouă :) zilnic  imbraca o cămașă albă. Vă dați seama, casa noastră a devenit raiul cămășilor albe. Eu le spăl, le calc si le pun pe stativ. La început când erau mai puține, mi-era mai ușor sa le deosebesc, cele mici erau ale Ioanei, cele mari ale Mariei și le așezăm și eu la stânga pe cele mici, la dreapta pe cele mari si știa fiecare de unde poate să ia. Când s-au înmulțit n-am mai fost nici eu chiar atât de "categorica", zic las' ca știu ele mai bine care a cui e și le-am pus amestecat. 

Vine la mine Ioana într-o dimineață întârziată, cu o cămașă în mână:

- Mami, ai idee,  asta e cămașa mea sau a lu' sor'mea?

Eu, cu cuțitul într-o mână, cu cașcavalul în cealaltă, în viteza mare și eu ca nu e asa simplu sa faci 'jdemii de sandviciuri  în cinci minute, mi-arunc un ochi înspre cămașă, nu-mi spune nimic, o biată cămașă alba, ce poți să-i ceri? 

- Nu știu, că prea seamănă intre ele. Dar n-ai decât să o tragi pe tine si dacă ți-e prea mare înseamnă că nu e a ta. 

- Ah, păi nuuu, nu merge asa, de mult nu-mi mai sunt mari cămășile soră-mii. 

- Ah, daaaa? Serios!? Bun atunci, am rezolvat problema. Primul venit,  primul servit! 

Milijurnal

Mi-a plăcut mult "poezia" asta învățată la ora de matematica: mili, micro, nano, pico... Deci am ajuns la mili-jurnal.

Pentru azi, 15 februarie 2015, ora 16.10

Săptămâna  ce trecu

A inceput cu iarnă, pe la jumătate a venit primăvara,  acum e o zi autentica de toamna. Eu mă obisnuiesc destul de greu cu un anotimp și când următorul dă semne să se instaleze dau din colț în colt, păi stai, domnule, că abia mă obișnuisem cu anotimpul ăsta, acuma altă schimbare? Iar când am trei anotimpuri într-o săptămână sunt de-a dreptu' bulversata. Cel mai greu mă obișnuiesc însă cu vara, acolo e dezastru. Cum încep căldurile îmi vin gânduri de mutat. Nu în altă țară, în altă localitate, mai la munte, mai la răcoare, mai la liniște,  mai la aer curat. Și uite-așa îmi sfârâie creierii, cum să fac sa trecem peste cele trei luni de caniculă, pe unde să o mai ștergem? Lumea încă mă mai întreabă "tu încă nu te-ai obișnuit?" Nu! Trebuia!?  

În sfârșit... mai e până la vara. 

Fiindcă m-am ambiționat rău de tot  sa termin bluza Ioanei nu în doi ani, nici într-unu', ci mai repede, în sapte zile am terminat și pieptul și spatele. Și nu m-am abținut sa nu le traversez cu o dungă albă, că prea era multa monotonie. De altfel dunga albă are rol de incurajare, adică știu și eu pentru ce dau zor, nu să termin, ca asta e cam abstract, trag tare sa ajung la dunga albă.

Mărgelușa muzicală e asa de... alint ☺

Spuneam acum ceva vreme ce mai fac eu pentru sănătatea mea, știți voi, apa dimineața, nuci, pătratul de vin. În ultima vreme am adăugat ceva ce nu credeam sa adaug vreodată. Eu nu sunt prietena cu lactatele, lapte dulce nu beau niciodată, iaurt sau chefir, de doua ori pe an, dar... A venit jumătatea mea într-o zi cu o punga de hrisca. Niciunul dintre noi nu știam cum se prepara, asa ca am cautat un pic pe net și am încercat cu iaurt. La primul castron mi-au cam păcănit creierii în cap, hrisca e tare, daca ai dantura bună poți sa te riști s-o ronțăi asa cum e, dar, după doua săptămâni de experiente, pot sa va zic ca cel mai bine e sa amestecați hrisca cu iaurtul și sa le lăsați vreo doua ore sa... se cunoască mai bine. Am mâncat doua săptămâni, în fiecare zi, cate un bol de iaurt în care am pus o lingura de hrisca, o jumătate de banana, câteva merișoare câteva stafide și uneori,  când aveam pofta de un dulce, o linguriță de miere sau gem de caise. Nu m-am gândit inițial ca e bun pentru sănătate,  pur și simplu mi-a placut gustul.  E și foarte sățios,  pentru un mic dejun este perfect si am constatat ca este foaaaarte bun pentru digestie. 

Acum am cazut in extrema cealalta, ma gandesc ca as avea nevoie de o fabrica de iaurt..

Ieri...

A fost sărbătoarea aia cu multe inimioare. Am "sarbatorit-o" și noi printr-o pomană. Asa a picat, ceee? Ziua tuturor morților de Sf. Valentin. Eu nu mă omor nici după una nici după alta. Sunt mai conservatoare asa, dacă n-am auzit în copilărie de Valentinul asta nici nu prea rezonez cu el, iar de pomana ce sa mai zic, tot timpul e ceva ce nu înțeleg sau nu-mi convine, dar fiind mereu vioara a doua (doar o ajut pe soacra-mea) nu am putere de decizie, deci nu pot schimba nimic. Oricum rămân fără răspuns cand aud întrebări de genul: aoleeeeu, de ce nu ai scos țipla de la furculițe? Cum mai mănâncă morții din ce ai împărțit tu, dacă furculița e în celofan? No comment...

Azi...

Am recuperat copilul mic de la o prietena unde a ramas peste noapte si dupa aceea am fost la o cumparatura. Am venit acasa si pentru ca nimeni nu voia sa manance sarmale am incropit repede o masa cu orez la punguta (din acela de-l fierbi cu punga cu tot, il scurgi bine, rastorni in farfurie, gata orezul!) si snitele de curcan. Sunt foarte mandra de mine si de snitelele mele. Nu pentru ca le-as face intr-un mod special, atata doar ca le pastrez intr-un mare fel. Atunci cand am mai mult piept de curcan, il portionez pe tot, il bat ca pentru snitele si-l asez in pungute, dar nu felie peste felie, ci una langa alta. Ocupa putin loc in congelator, se dezgheata numaidecat, nu se lipste una de alta si in caz de urgenta maxima, intr-un sfert de ora pot sa incropesc o masa delicioasa. Ceea ce am facut si azi. Si pentru ca am fost asa o wonder woman si am schimbat din mers meniul, cand m-am ridicat de la masa am avut tupeul sa zic: ultimul strange masa! :)

Va trebui sa ma grabesc cu romanul asta, cineva ma astepta cu un film...

Maine...

Nu prea vreau sa ma gandesc la ziua de maine, sau la saptamana viitoare pentru ca tare-mi e ca va semana cu cea trecuta. P-aici se impune o schimbare, n-am mai vazut un tren, o potecuta de munte, niste bocanci inamoliti, o hlizeala cu prietenii... si m-apuca melancolia, ca sa nu zic altfel. Dar astept cumintica, sa scape toata lumea de raceala si e musai sa evadam!

M-am gandit sa impartasesc...

Un citat hazliu, nu stiu al cui e...

"Multa lume iti vrea binele. Ai grija sa nu ti-l ia!"

Eu va doresc tuturor o saptamana usoara si numai bine! (Sa aveti, nu sa vi-l iau :))

Miercurea fara cuvinte

Prin iarba...

Miercurea fara cuvinte

Microjurnal

Jurnal mai mic... Microjurnal

Duminică,  8 Februarie,  ora 22.

Săptămâna ce trecu... 

Desi fetele au fost in vacanta, nu se poate spune ca am avut prea multe activitati de vacanta. Ioana inca de saptamana trecuta a dat semne de raceala, tratamentul pe care i l-am administrat nu a avut niciun rezultat asa ca s-a impus o vizită la medicul de familie. Nu regret drumul până la cabinet,  noul tratament i-a mers bine, și nici timpul petrecut în sala de așteptare nu a fost chiar pierdut. Știți cum se spune, de la fiecare om ai câte ceva de învățat. De la țiganca care încerca să-și liniștească bebelușul cântându-i, noi am învățat un cântecel cu niște minunate versuri. Ia auziți... 

Un marinar de la marina 

Avea o si el o balerina

Și balerina lui facea

CRI,  CRI,  CRI

CRA,  CRA,  CRA.

Mie și copilului meu ni s-a părut dintr-o data foarte interesant tavanul,  pereții,  în niciun caz nu ne puteam privi în ochi.  Ca ne umfla rasul... 

Marți,  când simțeam deja ca am "pescuit" și eu virusul, vine pe la noi mătușa soțului și mă roagă să-i croiesc o  iișoară pentru nepoțica ei.  Uraaa,  se apucă mătușa de cusut! Deși simțeam cum îmi zăngăne niste piulițe și șuruburi prin cap, n-am stat prea mult pe gânduri,  am băgat foarfeca în material si ce să vezi?  Mi-a ieșit ceva mult mai mic decât "calculasem" eu, cum oi fi reușit? Noroc că mai aveam pânză,  am mai croit una.  Deci acum pe lista de asteptare am si o iisoara de fetiță de grădiniță :)

Am inceput si eu sa iau buline, ceaiuri, frectii, chestii din astea pentru raceli... Ah, sa nu uit de minunata supa de cocos de casa pe care am facut-o asa cum facea mama cand eram racita in copilarie. Supa de cocos pe care am mancat-o din strachioarele mele cele noi, ca da, ne-am taranit de tot, mi-am cumparat strachioare, eu le iubesc, totul mi se pare mai bun din ele.

Pentru ca supa s-a "evaporat" strachioara o vedeti nu cu supa, ci cu... chec :) Si sa stiti, nu sunt toate verzi, fiecare membru al familiei are alta culoare, asa am vrut eu!

Joi și vineri am stat numai în pat, ma dureau toate cele.  După ce m-am trezit vineri pe la 4 dimineața cu o căldură care-mi pleca din stomac am decis sa nu mai iau niciun medicament, în afara efervescentului pentru tuse. Ei, ala a fost momentul în care am început sa ma simt mai bine. O fi numai o coincidență,  dar nu pot sa nu ma gândesc ca antibioticul ăla pe care-l luam e posibil să-mi fi făcut mai mult rău decât bine. 

Deși s-au anunțat coduri portocalii de ninsori, pe-aici a nins potolit,  s-a așezat ceva,  dar nu de speriat. Vazut asa din casa :( a fost frumos :)

Ca să nu stau degeaba, pentru ca mi-era imposibil să cos sau să desfășor altă activitate, m-am hotărât să mă apuc de tricotat. Am primit astă -vară niște fire și i-am promis Ioanei ca ii fac ei o bluza din ele.  Acum am întrebat-o din nou dacă vrea să-i fac eu bluza sau sa o rog pe mamaie, care e o specialista. Nu, dacă am promis ca o fac eu, eu trebuie  sa o fac! Am avertizat-o ca nu am mai tricotat de mult,  nu lucrez nici foarte uniform și nici foarte repede, o sa dureze doi ani... Răspunsul a fost: "Oricum nu ma așteptăm s-o îmbrac anul asta!" 

După ce în prima jumătate de ora am stricat de 4 ori ce am facut, vine copilul mic cu incurajarile: "Ai văzut,  te-ai vaitat degeaba,  uite ce mult ai lucrat..." Și eu abia reușisem sa pun ochiurile de andrele :) 

Dar sunt bune incurajarile pentru ca după doua zile ia uite cat am avansat. I-am si zis: hai ca am estimat gresit, s-ar putea sa nu dureze chiar doi ani, doar unul!

Daca vi se pare ca ghemul este imens, nu, nu vi se pare, ESTE imens!

Ieri...

M-a rasfatat lumea, am primit si ceaiul si cafeaua la pat... Eu doar am stat si am tricotat.

Azi...

Ioana pare complet vindecata, a avut chef de plimbare prin oras. Si eu sunt aproape bine, doar mai tusesc. Bine ca n-au luat si ceilalti din familie. Sper ca in iarna asta sa fie ultima tura de raceala, ca nu-mi place deloc, dar cui ii place? 

Maine...

Incepe scoala deci ne relua programul obisnuit, trezit de dimineata, facut zece mii de sandvisuri, etc, etc, etc. 

Vreau sa impartasesc

Poze cu orhideea din bucatarie

Saptamana usoara tuturor!

Mițoasele lu' mama

Continuăm seria "Din zestrea mea". 
 Dumnealor nu mai sunt chiar asa de "țanțoșe" ca la început,
 pentru că au fost purtate și răspurtate și apoi... au și  ele o  vârstă.

Totusi, eu cred că au îmbătrânit frumos... 

Miercurea fara cuvinte

Maciulii de fosti trandafiri si...

... si actuale gaini.

Miercurea fara cuvinte pornita de Carmen.

Despre panza topita si model

Acum ceva vreme am fost intrebata cum arata pe dos un model cusut de mine si pe ce panza se coase.

Cel mai bun raspuns pentru prima intrebare ar fi niste fotografii

Despre pânză ... e mai complicat de răspuns , depinde ce fel de ie doriți să faceți. Pânza de casă este cea tradițională, pe ea coseau femeile acum mulți ani (când se țesea pânza la război ). Pe la târguri am auzit că s-ar mai găsi, poate si pe net. Eu una nu am cusut pe astfel de pânză si ca să fiu sinceră nu țin neapărat. Eu iile le fac pentru a le îmbraca vara, panza de casă este groasă, pentru mine cea mai potrivita este pânza topită. Pe altfel de pânză nu am cusut deci nu știu ce sfaturi să dau.

Nanojurnal

Un jurnal mai mic, deci Nanojurnal!

Duminică 1 februarie, ora 18

Săptămâna ce trecu...

Luni 
Am început să cos pe pânză topită neagră, pentru Firicica. Pentru curioși o să postez ceva poze mai încolo, dar nu vă așteptați la ceva spectaculos, negrul ăsta e neprietenos rău de tot, cel puțin cu mine, nu știu cum o să-i dau de cap...

Marți
Dimineața,  când să scoată jumătatea-mi mașina din curte a văzut că nu are pe unde, o altă mașină era parcată un sfert în fața porții.  Nervi, strecurat printre mașină și poartă, șters portiera din stanga-spate de o țeavă,  ieșit sifonat din curte,  nervi! Eu venit repede în casă, scris un bilet gingaș posesorului de carnet obținut fraudulos (altfel nu-mi explic), întors la fața locului, inculpat dispărut, subiect încheiat!

Vineri
M-am cocălit toată ziua, am făcut prăjituri și prăjiturele, pentru burticile noastre, pentru tata și pentru congelator. A făcut și Maria un aluat, singură singurică, ceea ce este o premieră, deci laudele primite de la sora mai mică au venit pe merit: "Hai că te descurci, bravo, mă moștenești!" Pe mine nu mă mai miră nimic, genele în familia asta se pare că zburdă așa prin aerul respirabil, cred că și dacă bei apă după unul dintre noi ai toate șansele să-l moștenești :)

Tot vineri s-a întâmplat că au luat fetele vacanță,  AAAA-LE-LUIAAAA, a zis cineva...

Ieri... 

În premieră copilu' mic a făcut singur câteva cumpărături relativ aproape de casă, pâine,  ouă, smântână. S-a descurcat! Până spre seară însă acelasi copil se plânge de ochi care "imi ies din cap". Pun mana pe frunte, febră! Of, asta lipsea. Bineinteles a urmat ceiut, Coldrex și ce ne mai pricem și noi că are efect in astfel de cazuri...

Ieri după-masă eu cu jumătatea mai mare am avut iar program de vizionat filme în cinematograful proprietate personală (a se citi bucătărie :))

Azi...

Am fost o fugă la țara mea, chiar o fugă pentru că am lăsat acasă copilul ce dogorea ca proaspăt scos din cuptor si ne-am grăbit un pic.

Am ajuns pe ploaie, dar taman la fix, tata avea o mare problemă... Dublinul, Dublinul  a cui capitală e? Scosese și o hartă, dar pentru că nu mai vede bine nici cu ochelarii nu reușea să se edifice deloc. Dacă nu ajungeam noi sigur ne suna, că îl cunosc, s-a mai întâmplat să primim telefon că nu-și mai amintea spre exemplu care este viteza luminii...

Doamne ferește să nu știi să-i răspunzi că te și taxează: "da' tu ce-ai învățat in atâția ani de școală ?"

Pe acasă toate bune, tata s-a mai întremat, tot cu chef de glumă , bineinteles că iar m-a pus să-l tund, că uite "mai era un pic și-mi intra părul în bocanci..." 

Vreau să  împărtășesc... 

Uite-așa aratau ghioceii la casa mea părintească .

S-auzim numai de bine!