25 februarie 2016

Bube si basici

Uite numai despre bube si basici nu scrisesem, dar ce sa-i faci, asa e cand nu esti atent. Sau din categoria "graba strica treaba", cum am reusit eu sa transform o operatie simpla de umplere a unui recipient gol cu apa clocotita, intr-un mic/mare accident.

Zic mic fiindca dupa ce mi s-a prelins apa fierbinte pe mana nici nu am injurat nici nu am topait de durere, am bagat mana sub jet de apa rece dupa care m-am uns cu miere, ca asa auzisem eu ca e bine, dar m-am spalat imediat ca ma ustura si mai tare si am turnat niste dermobacter, un lichid pe care-l am in casa, recomandat de o farmacista ca fiind bun la toate zgaibele de la nivelul pielii.

Zic mare  accident pentru ca pana seara s-a facut o basica imensa, si asta nu-i nimic, ma asteptam, dar din nefericire la o a zmucitura mai brusca am dat cu basica de blugi si s-a luat pielea de la guguloiul ala. Asta a durut! Am mai dat eu cu dermobacter, am uns cu crema de galbenele, am pus si un pansament, mai mult ca sa nu agresez ochi sensibili cu asa priveliste, si mi-am vazut de viata mea. Cu toate astea s-a infectat.

Acuma ce sa zic, n-am suferit cine stie ce, dar poate era bine sa urlu de durere, sa ma dau de ceasul mortii ca nu mai pot, poate asa ajungeam si eu mai repede sa cer ajutor. Dar nu, abia azi m-am dus la farmacie si cand mi-am desfacut bandajul pe farmacista a trecut-o un fior, s-a vazut cu ochiul liber. M-a si incurajat: "o sa va ramana semn, sa stiti". Si mi-a dat un unguent special, se pare.
Asta e, raman cu semne, ii ziceam si Firicelului, la concurs de miss mi-a trecut vremea, nu mai pot sa ma inscriu, maritata sunt, copii am, in rest...

Acuma ma duc sa ma bandajez ca a venit copilu mic acasa si vorbeste cu mine dar cu ochii in tavan, ca nu are curaj sa se uite la mine, ca cine stie cum misc eu mana si intorc spre ea frumusete de rana. Degeaba ii zic eu ca nu ma doare, e doar urata nu si dureroasa, zice ca nu conteaza, ea oricum nu poate sa se uite.

Mda, o sa ma duc in seara asta la un eveniment, bandajata la mana fain frumos, o sa ma dau victima :)
O sa va povestesc. O sa fie o licitatie si o tombola. La tombola am pus si eu la bataie un sirag de margele. Nu-i asa ca vreti sa vedeti margelele si nu ranile mele? 
Stiam eu...


24 februarie 2016

Ce-am mai mesterit

Cred ca am mai zis ca oitele au fost indragite pe loc de multa lume. Inca o dovada ca atunci cand faci ceva cu placere, chiar si din joaca poate iesi ceva interesant.
Au aparut, evident, si alte oite cu alte gheme si cu inca ceva, cu un berbecut. Asta pentru ca asa a dorit S, care le va darui unei doamne nascuta in zodia berbecului. Uite ca acum turma de oite are si un... "sef".


Dar ce facem cu persoanele care indragesc oitele, dar nu poarta margele la baza gatului? Facem margele mai lungi si mai ...altfel.


Primele bratari. E complicat cu bratarile pentru ca trebuie sa obtii exact lungimea potrivita, astfel incat sa nu cada de pe mana dar nici sa nu stranga. O sa aflu eu daca am reusit, dupa ce or sa ajunga la destinatie.


Galbioarele le-am mai postat, dar acum nu sunt singure, sunt insotite de bratarica asortata.


Mai am si alte drighidele in lucru, dar toate la timpul lor.

Zi frumoasa tuturor!



23 februarie 2016

Asa si-asa

Când am rugat-o să facă două semne de carte pentru mine am făcut-o cu gândul că o să le daruiesc. Știu că ar fi primite cu drag... și mai știu că nu e frumos ce-o sa zic acum... dar nu prea  mă mai îndur să renunț la frumușelul ăsta. E preferatul meu! 


Si cica nu e prea grozav, e doar "asa si-asa".

Ma mai gandesc ce fac cu el, dar cred ca totusi o sa il pastrez.



22 februarie 2016

Rebut la pătrat

Am fost pe fază și am mai salvat un "rebut" din drumul lui spre coșul de gunoi. Acum are și tati un semn de carte numai al lui.  Fiecare cu "rebutul" lui cum ar veni... 


Sunt în negocieri cu copilul mic și sper ca în urma lor să obțin două semne de carte nerebuturi. Țineți-mi pumnii!  

20 februarie 2016

Ce bine e sa ai o soră

Sora mai mare:
- Aoleu,  o  să am marți  o ziiii... Dimineață la analize,  după aia la Alianță,  după aia la școală și când ies mă  duc la dentist.  Groaznic! 
Sora mai mică:
- Lasă că marți seara te aștept eu cu brioșe. 
- Ooooh, ce drăguță ești!  (Și îmbrățișări și pupături)

Ce bine e să  ai o soră!  Mai mică,  mai mare,  nu contează... 

19 februarie 2016

Rebuturi-semne de carte

- Ce-i cu astea?  De ce le arunci? 
- Ah,  sunt niște rebuturi.  Nu-mi place ce-a ieșit! 
- Daaaaa!?  Nu-ți place ce-a ieșit? Da' mie îmi place.  Chiar foarte mult.  Știi cum facem?  Când mai ai rebuturi de-astea,  adu-le la mami.  Considera ca e la mine coșul de gunoi, bine? 
- Bine. 

Ia te uită ce semn de carte frumos am,  din "rebut"  făcut de copil mic și exigent. 


Dacă sunt norocoasă și  primesc aprobare,  poate o să postez și ceva nerebuturi.  Dar e greu cu aprobările astea... 

18 februarie 2016

Ciudatenii

Fiindcă zilele astea am avut o groaza de  timp să cuget la tot felul de nerozii (mai ales noaptea când mă luptam cu tusea și trebuia sa stau în fund  că altfel iar începeam să bat toba) mi-a trecut prin cap că aș putea să fac o listă cu toate lucrurile ciudate ce mi se întâmplară în viața asta. Că din cea precedentă nu-mi amintesc nimic. Până acum ☺. 
O să mă opresc acum doar la trei ciudățenii.

Unu.  
Eram odată pe pârtie cu gașcă amatoare de sporturi de iarnă. Gașca era amatoare,  că eu nu prea, eu după ce dau prima oară cu fundul de zăpadă zic pas.  Așa. Și stăteam eu cuminte cu un vin fiert la nas și urmăream zbenguiala copiilor când constat că intre mine și soarele destul de generos până atunci s-a insinuat un vârf de munte.  De la umbra acestuia și de la faptul că eram cam... statică, se explica și faptul ca aveam picioarele înghețate bocnă. Și ce era să fac? Îmi anunț jumătatea că "mă mai fâțăi și io p-aici,  că am înghețat ".  În secunda doi îmi vibrează telefonul a mesaj.  Deschid și ce sa vezi?  "Ai înghețat pe pârtie?  Vino la benzinăria X,  alimentează și primești o cafea fierbinte " Ce sa zic?  Am făcut o întoarcere din aia de 360 de grade să văd care-i ăla de m-a auzit și m-a dat de gol. Ați ghicit, n-am aflat nici până acum explicația acestui fenomen para-psiho-anormal. 

Doi
Zilele astea cautam pe net niște materiale absolut necesare migalelilor mele.  Găsesc într-un magazin pe net, imi fac cont în magazinul respectiv, adică am completat eu spatiile obligatorii,  m-a dat inapoi ca era musai și mail și nr de tel. și eu pusesem doar mail, nu prea sunt eu darnica cu datele personale,  ma feresc sa scriu chiar tot ce întreabă ei.  În fine,  zic hai sa comand, îmi cere adresa,  o dau și pe asta. După aia îmi cere sa confirm adresa și apare acolo ce am scris eu încă un număr kilometric. Zic,  asta de unde o mai fi apărut, că eu nu l-am scris. Anulez și mai fac o dată comanda,  scriu aceleași lucruri și la verificare apare,  iarăși,  numărul ăla pe care eu nu-l tastasem. Dar ce interesant,  numărul ala semăna cu CNP - ul meu. Nuuu,  era CHIAR CNP-ul meu. Nu e ciudat? 

Trei
Asta nu e chiar o ciudățenie, e doar un gând al meu mai ciudățel. Mă întrebam eu ieri noapte... Dacă eu ziua sunt oarecum bine-mersi, adică tușesc doar sporadic,  iar noaptea mă apucă pandaliile,  tușesc de zici că vreau să scap de propriii mei plămâni, ma întreb, dacă înspre apus așa, aș da o fugă până în America,  unde e zi când la noi e noapte, oare as reuși  să păcălesc tusea? 

12 februarie 2016

Pe indelete

Am lipsit un picuț de pe aici, dar motivat, mărgelăria mă solicită multe ore pe zi, dar nu mă vait ☺.
Cum spuneam în postarea precedentă, aproape toate mărgelele și-au găsit mămici adoptive. Cele mai râvnite au fost de departe oițele cu ghemele lor. N-aș fi crezut, mai ales că le-am făcut așa în joacă și nouă ne-au plăcut, credeam eu, pentru că însemnau ceva pentru noi (ne aduceau aminte de Maria bebelușă, cum zicea ea că oaia ne dă lapte și ghem) și nu mă așteptam să placă si altora. Uite ca au fost îndrăgite și de alți ochi și acum trebuie să mai fac încă două șiraguri similare.

La fel de îndrăgiți au fost și macii. 



Împreună cu macii au plecat și "Gheisele"



Mărgeluțele galben-negre au fost concepute special pentru cineva care exact asta a dorit: margele galben cu negru,  sa le fac cum vreau eu.  Ce-mi mai place când se lasă lumea pe mâna mea... (Acum lucrez la o brățara pentru ele) 


Margelele cu note muzicale le-ati mai văzut,  am refăcut șiragul și acum și pentru el fac o brățară asortată.



După mine cele mai delicate sunt margelusele crem, concepute special mai cuminți, ca să poată fi purtate la fel de bine și de o domnișoară dar și de o doamna mai serioasă. 
Singurul defect pe care li-l găsesc eu este poza, care nu reflectă exact culoarea reala. 


Acum vă las, mă așteaptă niște mărgeluțe să le  lăcuiesc :)

Vă reamintesc că puteți verifica disponibilitățile și puteți comanda aici:
https://www.facebook.com/handMADEina


07 februarie 2016

Rotunjimile lor

Să aruncăm o privire fugară peste ce a ieșit din mărgelărie. 


Cei interesați de detalii precum materiale,  dimensiuni,  acte necesare pentru adopție (glumesc,  dar chiar sunt adoptabile),  pot arunca o a doua privire pe pagina de Facebook, nou-nouță,  care le găzduiește pe rotunjimile lor:
https://www.facebook.com/handMADEina

Update:
Woow... in nici 24 de ore, doua treimi dintre siragurile postate si-au gasit "mamica". Multumesc celor ce au "adoptat"  odraslele mele, asta imi da incredere sa merg mai departe si-mi stimuleaza imaginatia pentru alte si alte minunatii. Stay tuned! :)))

05 februarie 2016

Ești nebună, maaaami!

- Mai știi ce îmi răspundeai când erai mică și te întrebam ce ne dă  nouă  oița?
- Lapte și ghem.
- Uite oița și... uite și ghemul!

.................... (aici multă țopăială și bătut din palme)

-  Ești nebună,  maaaami!!!


Cam sunt! ☺☺☺


03 februarie 2016

Mami, tu crezi că eu o sa reușesc în viață?

Am știut de atunci că  discuția asta n-am s-o uit niciodată. 


Maria, pe când avea vreo 5 ani, mă întreabă așa pe nepusă masă dacă eu cred că ea o să reușească în viață. De fapt...  nu era chiar pe nepusă masă, eram chiar la masă. Mâncam, și la auzul întrebării ăsteia mai să-mi sară dumicatul din gură  nu alta. Am bâiguit ceva de genul că  nu e cazul să își ocupe mintea cu așa  ceva, că e copil (și încă mic!),  treaba ei e să se joace,  o să vină ea vremea să își pună și astfel de intrebări.  Numai că  ea a insistat și m-a mai întrebat o dată, de zici că nu își putea termina masa dacă nu afla răspunsul. Atunci i-am zis,  printre altele,  că noi părinții o să fim alături de ea și că o să facem tot ce știm și putem, ca să o ajutăm sa reușească în viață. 

Am știut ca discuția asta s-a încheiat dar că nu e nicidecum sortită uitării, undeva s-a deschis un sertăraș care a "înghițit-o" pentru readucere aminte în vremuri viitoare. 



Și  vremurile viitoare iată au venit și dialogul ăsta a făcut țup din sertăraș exact când mă uitam la televizor și urmăream cu sufletul la gură tot ce spunea copilul meu, care nu mai are cinci ani,  chiar dacă uneori noi așa îl privim. Și am fost în același  timp și uimită și mândră, iar de tati... nu mai zic,  pe fața  lui se citea în același timp și "Asta e fata mea?!" dar și "Asta e fata mea!!!!"

Si când am trezit-o de dimineață i-am reamintit întrebarea de la cinci ani și i-am zis: Ei bine, aseară când te ascultam am avut o revelație: Da Maria, sigur o sa reușești în viață!