Da, recunosc, dimineata sunt morocanoasa. Daca s-ar putea sa nu vorbesti cu mine pana dupa ora 8 ar fi perfect. Adica poti sa vorbesti, dar sa nu ma intrebi nimic, sau daca ma intrebi macar sa nu te astepti sa-ti si raspund. Si cum fetele mele SUNT ale mele, se presupune ca au mostenit de la mine un sac de gene (sau cum s-or distribui astea). Numai ca eu, cand vad 2 figuri morocanoase si o banuiesc si pe a treia, a mea adica, ma mobilizez ca un "sef ce trib" ce sunt si in drum spre scoala le arat un copacel inflorit, o casa care are la intrare un snop de baloane ramase de la vreo petrecere, mai fac o gluma si asa incet incet ajungem la scoala cu alte fetze.
Numai ca in dimineata asta nu mi-a tinut figura cu Maria, n-am reusit sa-i smulg niciun zambet pana la coltul strazii, ceea ce e destul de grav. Chiar i-am zis: nu prea-ti arde de glume, nu? Ea m-a aprobat dand din cap. Bine, atunci te las in pace, zic eu. Nuuu, poti sa povestesti, ca sa-mi abati gandul de la teza la romana (pe care o da chiar in mom. in care scriu).
Bineeee, Hai sa va povestesc cum am fost eu prima oara pe un munte adevarat.
In anul intai de facultate aveam o colega care se pregatea sa plece in Piatra Craiului cu vreo 2 prieteni, muntzomani adevarati. In liceu batusera Fagarasii si nu numai. O intreb daca ma ia si pe mine. Ea se uita la mine, la constitutia mea de tzantzar campion la sumo, da din cap si ma intreaba daca am mai fost pe munte. N-am mai fost zic eu, ca doar nu era sa-i povestesc cum m-am ratacit pe partie. Atunci ea zice ca traseul pe care urmeaza sa-l faca e greu, dar la tura urmatore, sigur ma ia si pe mine daca o sa fie ceva mai rezonabil traseul. Eu nu sunt genul "da-ma tu afara pe usa ca intru eu pe geam", dar cateodata, cand imi doresc ceva foarte mult pot fi insistenta. Asa ca am convins-o pe colega sa ma ia si pe mine, mi-a facut instructajul, am inceput plina de emotii sa bat din usa in usa pe la prietenele din camin, sa fac rost de echipament. Ce, eu aveam rucsac, bocanci de munte, hanorac si alte chestii? Noaptea de dinaintea drumetiei, va dati seama, n-am dormit mai deloc, ma speriase colega, incepusem sa am si eu indoieli ca pot merge non-stop 10-12 ore. La 5-6 dimineata eram in gara, cu ochii carpiti de somn, simteam ca ma ia cu rau de la stomac, faceam eforturi disperate sa nu se vada, as fi fost de rasul curcilor sa mi se faca rau inainte de a ajunge macar la baza muntelui. Am ajuns in Zarnesti, de acolo am avut noroc cu o masina care ne-a luat pana in Plaiul Foii si de acolo sa te tii urcus. Nu pot descrie ce bucurie m-a cuprins vazand peisajul din jur. Mi-a trecut si raul de la stomac, m-am uimit eu pe mine cat de rezistenta puteam sa fiu. Ma tineam dupa tovarasii mei de drum fara prea mare efort, n-am cerut pauze suplimentare, nu mi-am aruncat rucsacul din spinare, nu m-am vaicarit, n-am plans, eram intr-o stare de deplina beatitudine. Cred ca atunci mi-am pus prima oara flori la urechi si am inceput sa cant. Si de atunci asa a ramas, la munte se merge doar cu flori la urechi! (Cu cantatul am lasat-o mai moale, ca nu prea am voce si nici cantece nu prea mai stiu...)
Dupa o zi intreaga de mers, parcursesem jumatate din traseu, am ajuns la un refugiu care, ghinion, era ocupat de alti muntomani. Se intunecase, eu un pic m-am speriat, toate ca toate, dar sa dorm in padure nu era chiar pe placul meu. Dar baietii cu care eram, mai trecusera pe acolo, stiau ca refugiul avea si un pod unde se putea dormi foarte bine. Am urcat in pod pe o scara sprijinita de peretele exterior al refugiului, si nu mica ne-a fost surpriza sa vedem ca si aici erau cateva persoane. Nu-i nimic, ne-am facut si noi loc, am intins foliile si sacii de dormit direct pe podea. Ce ciudat suna, pe podeaua podului. Jos in refugiu era o soba, in care era focul aprins. Nu stiu exact cum s-au descurcat baietii dar au facut pe soba aia o mamaliga, au urcat cu ea in pod unde pe un stergar intinsesem ce mai aveam de mancare, slanina, conservarai si alte cele si i-am invitat la masa si pe vecinii nostri de "apartament". Acestia nu erau romani, nu-mi mai amintesc ce limba vorbeau stiu doar ca, asa cum stateam noi turceste direct pe podeaua podului in jurul stergarului, as putea spune in jurul mamaligii ca ea era vedeta, baietii astia, generic vorbind, ca era si o fata cu ei, s-au prins de maini, de fapt doar de degetele mici, am facut si noi la fel, si am cantat sau am spus ce spuneu ei. Mie cercul asta facut in jurul mamaligii la lumina de opait si murmurul sau cantatul ala mi s-a parut ceva divin, parca traiam intr-un film, nu putea fi adevarat!
De adormit cred ca am adormit cum m-am bagat in sac, era cald si bine, podeaua podului era calda, caldura de la soba de jos cred ca ne incalzea mai mult pe noi decat pe vecinii de la "parter". Am dormit bine, somnul asta a avut un singur "defect" a fost prea scurt. Dupa asa o zi, daca eram singura cred ca as fi dormit pana la pranz. Numai ca baietii stiau ei mai bine ce ne astepta, asa ca ne-am trezit cand nici nu rasarise bine soarele.
De spalat ne-am spalat la "dush". Daaaa, o inventie minunata mi s-a parut. Se ingrijisera baietii si adusesera apa de la un izvor, care se pare era la oarecare distanta, intr-un sac de plastic, curat, fara fisuri, pe care-l legasera de un cui batut in peretele refugiului. Au dat baietii o gaurica sacului si de acolo curgea apa rece ca gheata care ne-a trezit de la prima picatura ajunsa pe obraz. Eu eram intr-o mirare continua. De unde stiu oamenii astia atatea lucruri?
Dupa ce am infulecat ceva, am luat-o la picior si ce a urmat mi s-a parut cea mai frumoasa drumetie pe care am facut-o vreodata. Deja muntele nu mai era atat de prietenos, devenise colturos, te punea la incercare. Si cand reuseam sa trec de o portiune aproape verticala, bineinteles ajutata de lanturile fixate in perete, ma simteam in al noualea cer. Cand i-am arata mamei pozele facute, pe lanturi, mai cu spatele asa, ma intreaba: dar tu unde esti? Pai asta sunt eu. Nu se poaaate.
Punctul culminant al "expeditie" asteia mi s-a parut drumul facut pe creasta, kilometri de poteca fix pe creasta muntelui. In stanga vedeai orizontul, in dreapta orizontul, la fel si in fata si in spate. Acolo m-am asezat pe o stanca si mi se parea ca asa ceva nu exista. Si eram mandra de mine ca reusisem sa ajung in locul ala minunat si mi-am zis: Asa trebuie sa se simta un cocosh pe gard! Deasupra a tot si a toate!
Cand am ajuns cu povestea aici deja ajunsesem la poarta scolii, i-am urat Mariei bafta la teza. Sunt sigura ca i-am abatut gandurile de la teza cu povestea mea.
Am ramas cu Ioana, si pana am ajuns la scoala ei m-a rugat sa-i spun ce a urmat. Pai dupa ce am fost "cocosh pe gard" o bucata buna de drum, a inceput coborarea, dupa care sincer nu m-am prea topit, ca eram obosita, si-mi tremurau genunchii, nu ma mai ascultau "gladiolele". Am ajuns spre seara in gara, am constatat ca mai aveam ceva de asteptat pana venea primul tren spre Brasov. Gara era aproape pustie, am scos sacul de dormit, l-am intins pe o banca afara, m-am bagat in el ca deja se facuse racoare, si n-as putea baga mana in foc ca n-am si adormit...
End of story!