Vasile sau Branzica?

Dialog de fiecare seara, la culcare:

- Mami, stai cu mine? (Asta inseamna ca trebuie sa ma bag in pat langa Ioana pana adoarme. Una din noi!)

- Ia-ti tu pijamaua, baga-te in pat, ca vin si eu.

- Bine, dar sa nu intarzii ca nu ti-l mai dau pe Vasile. (Asta da santaj, stie cat de mult imi place mie Vasile)

Vasile este domnul urs, pufos si grasos, numai bun de perna. Cred ca are ceva somnifer sau macar niscai levantica in umplutura, altfel nu-mi explic efectul sedativ ce-l are asupra mea.

La culcare Ioana are langa ea doua "plushoase", pe Vasile si pe Branzica. Daca ajung la timp mi-l pune pe Vasile in brate (si eu il pun imediat sub cap). Daca intarzii sunt pedepsita, tre' sa ma multumesc doar cu Branzica, un leopard dragut el asa de felul lui, dar nu tine loc de perna, asa ca nu ma mai obosesc sa-l pun sub cap, il tin in brate.

Acum cateva seri, pedepsita fiind, cu Branzica in brate incerc sa ma consolez singura:

- Lasa mai, ca si Branzica e frumos, uite, e si pufos nici nu ocupa loc mult...

- Daaa, atunci de ce nu faci tu niste margele cu pete ca ale lui?

HA! Ce idee mi-ai dat, chiar o sa fac!

Cine a zis ca nu-s bune si pedepsele uneori?

Ne-am luat pamant!

Ne-am luat pamant. Unde e? A stat cateva ore la poarta, dupa aceea inarmati cu roabe, galeti si lopeti l-am asezat unde ii e locul, adica in patratelul din laterala casei. Cat e? Vreo patru metri cubi. Cat m-a costat? Mult. Pretul cred ca s-a stabilit cam asa: ia sa vedem, cat costa metru' de pamant in centrul orasului? Atat. Buuun, il inmultim pe asta cu 10 si obtinem pretul metrului cub de pamantului adus, ca e de padure, adica nu poluat ca asta de la oras. De fapt nu e de padure e chiar de la campie, e pamant care a fost cultivat, cernoziom, ce mai...

O sa ma ocup de el luni, sa-l nivelez, sa pun rasadurile, sper sa nu fie prea tarziu, vedem noi mai incolo. Oricum, vorba unui vecin: tu faci agricultura experimentala, nu? A fost si el foarte curios sa vada mazarea inflorita, nu mai vazuse in viata lui asa cum nici eu nu am mai vazut pana acum.

Se intampla ceva ciudat cu mazaricile mele... Cred ca au propriul lor calendar. Ce si-au zis ele, in ce luna suntem noi, in mai? Aoleu, pai noi trebuie sa inflorim. Au inflorit toti lastarii aia ce au 30-35 de centimetri, si asta pot sa inteleg, dar mai sunt si unii care au cam pierdut startul, abia au rasarit, n-au mai mult de 9-10 cm si stiti ce, au deja flori.

Si inca o ciudatenie. Uite ce a stat pe gardul meu doua zile fara sa se miste.

Intai a fost numai unul, apoi a aparut si cel de-al doilea. Cel mare era cam cat palma mea. Aveam eu o banuiala ca e fluture "Cap de mort" dar nu eram sigura asa ca am intrat pe net si am avut confirmarea, plus ca am aflat ca sunt fluturi protejati fiind pe cale de disparitie, colectionarea fiind interzisa.

How are you today?

Acum cateva zile am primit un mesaj. "Ce faci, esti bine?"

Mi-a creat o stare de bine mesajul asta. E reconfortant sa vezi ca prietenii se gandesc la tine.

Mesajul continua cu: "Tot in tara?" si cu semnatura. Atat ultima intrebare cat si numele expeditoarei m-au facut sa inteleg ca de fapt e o confuzie, eu... tot in tara de cand ma stiu, iar numele mi-era complet necunoscut. Asta nu inseamna ca a disparut cu totul bucuria mesajului. Am trimis si eu mesaj, am explicat ca e o confuzie, am raspuns la intrebare si am intrebat la randul meu: dar tu, esti bine?

Acum va intreb si pe voi:

Voi... sunteti bine?

Stiri pseudo-agricole

Ca nu mai fusera de mult... Nanogradina mea e verde-verde.

Sambata am folosit la mancare ceapa, marar, patrunjel si usturoi exclusiv din productie proprie si dau pe-afara de mandra ce sunt. Mi-e drag de nu mai pot de lastareii de mazare, cresc intr-o zi cat alte verdeturi in zece. Ca doar n-or fi din semintele lui Jack... Stai un pic, ala era cu vrejul de fasole. Whatever!

Si mai mi-e drag de mazarica mea pentru ca e foarte foarte prietenoasa. Am mutat cativa lastarei dintr-un loc in altul fiindca am constatat ca i-am pus cam desi, si nu s-au suparat. Dupa aceea i-am mai mutat inca o data si iar nu s-au suparat, au crescut frumos in continuare. Asta numesc eu toleranta crescuta la stres. Ia sa ma dau eu bine pe langa ei, poate-mi vand si mie un pont... Sa nu mai fiu asa stresata cand vad melcii, obraznicii, care au indraznit sa manance, efectiv sa manance, din lastareii de mazare. Si vorbesc aici de lastareii care erau si asa napastuiti din cauza mutatului. M-au enervat asa de tare ca le-am declarat razboi, i-am vanat, n-am avut inima sa-i omor dar i-am pus la ghena, a venit masina si i-a luat, am scapat de ei. Sper ca astia nu se intorc la casa parinteasca precum cainii si pisicele. Bine, stiu ca n-am reusit sa scap de toti, oricum or sa mai vina prin gard din gradina vecina care este ca o jungla. Acolo locuieste o doamna in varsta care nu se mai poate ocupa de gradina si aceasta s-a salbaticit. Gradina, nu doamna. Mie imi place asa, e plin de verdeata si de pasari salbatice, altele decat vrabiutele, imi pare rau ca nu stiu cum se numesc.

Pentru musafirii nepoftiti de peste gard, sau de sub gard, am improvizat un gardulet. Nu e tocmai estetic, dar cel putin noaptea trecuta a dat rezultate, nu a mai disparut nicio frunzulita de la putinii lastarei ce au mai ramas in viata dupa transplantare si invazia melcilor.

Cam atat pentru azi...

Inghetata sau pisic?

Ooooo, ai zis ca mergem la inghetata...

Mergem dupa ce o luam pe Mariuca, mergem, mergem?

Stiu ca n-am voie sa o mangai ca mergem la inghetata, dar eu o sa iau inghetata mea la pachet, s-o mananc acasa, bine?

Trebuie sa ma intorc!

In week-end am fost la un TEAM BUILDING. Eu nu fac parte nici din TEAM nici din BUILDING :) dar pe principiul "sa vina si nea Ion ca si el e om" am fost si eu invitata. Si m-am dus. Bine am facut, ca m-am relaxat. Am ajuns pe o vreme ca asta:

S-a schimbat numai un pica pe parcurs:

Cel mai mult insa a contat ca am fost primiti cu bratele deschise:

S-au intamplat lucruri foarte serioase pe acolo:

Eu n-am luat parte la ele ca aveam treburi mai importante de facut, spre exemplu era un peisaj minunat de contemplat:

o bataie cu bulgari de starnit...

Am vazut o caprioara simpatica si nu am reusit s-o fotografiez asa ca am luat numarul de telefon de la pensiunea cu pricina si trebuie sa ma intorc. Pentru sedinta foto cu Capri!

Aproape gemene

La palatul de clestar s-a incins hora broselor aproape gemene (asta pentru ca s-au nascut cam in acelasi timp).

Avem si padure, avem si trandafiri si fructe si ape, avem si marinari (daca tot sunt ape) si avem si candy.

Enjoy !

Disponibilitatea "gemenelor" o puteti vedea aici

Pentru Ioana

Nu vreau sa va plictisesc cu porumbeii mei dar... avem noutati. Aseara cand ne intorceam din plimbarea noastra zilnica vedem la locul binecunoscut doar un porumbel. Hopaaa, zic, unul intarzie la intalnire. Pe firul de peste drum Maria imi arata un porumbel care statea oarecum cu spatele la primul. Nu, asta e altul, de ce ar sta asa departe si cu spatele? Nu termin de vorbit ca primul porumbel, care ne-am lamurit noi mai tarziu era "fata", zboara si se aseaza langa morocanosul de peste drum. Tot fetele...

Pana aici nimic deosebit. In scurt timp apare si al treilea porumbel. Aoleu, tu cine mai esti si ce doresti?

Intrebarea asta cred ca i-a pus-o si El. Si pentru ca nu i-a placut raspunsul iaca lupta!

N-a durat mult, intrusul s-a lamurit rapid cine e seful pe firul ala si a plecat.

Asa am facut si noi, afara ploua, umbrela mea era data peste cap...

Ioana: mami, sa scrii neaparat despre asta.

Nu, zic eu, nu mai scriu despre porumbei, ca devine plictisitor.

Nuuuu, te rog eu, scrie doar acum, incepi asa: nu vreau sa va plictisesc cu porumbeii mei dar...

Vreau sa prind si trenul asta!

Spuneam cuiva, in gluma, ca am salvat un prematur. Era vorba de o plantuta, un lastarel de telina cu o tulpinita subtire cat un fir de par, pe care l-am smuls din greseala de langa fratii lui ceva mai rasariti. Primul impuls a fost sa-l arunc la cos, nu mai vedeam eu om, pardon, planta din el. Dar mi-am adus aminte de o intamplare mai veche cand tot asa mi se parea imposibil sa prind un tren pentru ca mai aveam putin timp la dispozitie si o distanta lunga de strabatut pana la gara. Si atunci, ca si acum, am zis da' ce-ar fi sa incerc? Atunci am prins trenul. Am alergat ca la proba de rezistenta si am prins trenul in ultima secunda si aveam si bilet in buzunar, ca eu niciodata n-am fost in stare sa merg cu nashul. Apropo de nas, am niste amintiri foarte haioase din studentie cand mergeam in grup cu trenul. Prietenii mei aveau o regula, in afara de aceea ca ei niciodata nu-si cumparau bilet, exista si regula ca-i venea fiecaruia randul sa-i dea nasului banii ce se strangeau de la toti. Eu ii avertizam: bai, pe mine sa nu ma puneti sa dau bani la nas, mai bine ma duc sa-mi iau bilet. Si am scapat eu cat am scapat, pana intr-o zi cand am adormit in tren, trebuie sa fi fost moarta de oboseala (veneam de pe munte, na!) ca altfel eu nu adorm niciodata in tren sau in masina. Si ce s-au gandit amicii mei, treaba premeditata aflai eu mai incolo... Au strans pentru nas un pumn de monezi, nici macar o bancnota, si cand a deschis nasul usa mi i-au pus mie in mana, eu sforaind pe rupte (exagerez, dormeam ca o panseluta!) si au zis: "bilete sunt la ea", si-au aratat spre mine. Eu m-am trezit, m-am uitat la monezile alea care nu stiam cum au aterizat in palma mea si le-am aruncat cat colo pe masuta de la geam de s-au imprastiat in tot compartimentul. S-au distrat copios amicii mei pe seama mea, pe mine ma trecusera toate transpiratiile. Norocul meu, si al nostru, ca nasul a fost de treaba si a gustat si el gluma.

Mda, iar am deviat de la subiect, eu si Florin Piersic ce mai incepem sa povestim una si ajungem la alta. Nu ca m-as compara eu cu maestrul...

Despre plantuta... N-am aruncat-o, am pus-o intr-o cutiuta cu pamant. Nu numai ca nu s-a ofilit, chiar a crescut un pica. Iat-o!

Ce astept eu acuma? Sa prind si trenul asta!

M-am bucurat sa-i vad

Stiti frica aia a mea ca nu ma crede lumea... Ieri dupa ce am scris despre cei doi porumbei pe care ii vad zi de zi in acelasi loc mi-am zis: asta sigur n-o s-o creada nimeni, se va gasi cineva sa gandeasca "da' ce, porumbeii aia n-au si ei alta treaba, n-au si ei copii, nu alearga si ei dupa papa bun? Uite domne ce viata, asa mi-ar placea si mie!" La pranz cand veneam cu Ioana de la scoala am facut intentionat bucla desi nu mai era nevoie, nu era nimeni pe role, am vrut sa vad daca sunt porumbeii mei acolo. Bineinteles ca nu erau si eu deja imi faceam procese de constiinta, ca am indus lumea in eroare, vazusem porumbeii aia de cateva ori si gata, am decretat eu ca ei stau tot timpul acolo. Ma si pregateam sa dau o dezmintire aici pe blog, numai ca am amant-o pana mai pe seara.

La 6 am plecat dupa Maria, singura, Ioana dormea. Asa ca o paranteza, faptul ca Ioana s-a bagat singura in pat, a tras plapuma peste ea si a adormit ma ingrijoreaza destul de tare, ea face asta doar cand e bolnava, mai precis inainte de a face febra mare. Acum sta cu termometrul la subrat, sa vedem...

Am plecat dupa Maria cam tarziu, totusi ce credeti ca am facut? Buclaaa... Daaa, si eu imi ziceam in gand: ce mama nebuna mai sunt si eu, poate copilul Maria ma asteapta cu ghiozdanul ei de un quintal in spinare si mie imi arde sa caut porumbei verzi pe pereti (ei, nu chiar...).

Bucla n-a avut farmec fara Ioana. Am ajuns in dreptul casei cu pricina, porumbeii nu erau. Am facut un bot de camiloi, iaca m-am inselat! Trec mai departe si ce sa vezi? Porumbeii erau acolo. Confundasem casa. In curtea casei erau niste oameni, am ezitat putin, totusi nu prea aveam timp de pierdut, am scos aparatul si am pozat porumbeii.

E o mica distanta intre ei de asta data, poate nu s-au inteles la ce scoala sa-si inscrie copilul, poate nu s-au pus de acord daca sa-si ia casa sau masina, chestii de-asta domestice... Sunt convinsa ca pana maine se vor pune de acord si ii voi gasi mai indragostiti decat pana acum. Eu m-am bucurat sa-i vad oricum!

Plimbarea noastra zilnica

Am pentru cateva zile un aparat de fotografiat... in custodie. Am auzit si eu cuvantul asta la jumatatea mea si-l folosesc ca suna misto :). Asa a facut si Maria cand avea vreo trei ani, a intrebat-o cineva ce vrea sa-i aduca Mosu' si ea a zis: o masina rosie fara TVA :). Auzise si ea la tati, cu TVA, fara TVA...

Ne-am facut un obicei, eu si Ioana, sa mergem impreuna sa o luam pe Maria de la scoala. Ioana pe role, eu pe jos. Ma intreaba Ioana:

- Facem bucla?

- Facem, zic eu.

Asta inseamna ca mergem pe o straduta laturalnica, putin circulata, cu sens unic, proaspat asfaltata, ideala pentru mers cu rolele. Ocolim un pic, dar asa nu ne chinuim pe trotuare pline de gropi si masini parcate.

Am invatat deja toti cainii si toate pisicile de pe strada si din curtile oamenilor, unora Ioana le-a pus si nume. Preferatul ei este cainele Doc, care insa n-a vrut sa stea azi la pozat. Pisicile n-au primit nume, dar Ioana cum le vede le striga: pisicaaaa!!!, si alearga dupa ele. Unele stau la mangaiat alte nu. Iata una mai sperioasa:

Uite si cainii. Poate nu se baga de seama in poze dar frumosii astia doi sunt mari cat niste vitei. Ii zic Ioanei: cainii astia n-au nevoie decat sa stranute ca sa ne puna pe noi doua la pamant.

Am avut noroc pana acum, nu i-a apucat stranutatul cu noi prin preajma :)

Aaaa, asta trebuie neaparat sa vedeti. De fiecare data cand mergem noi dupa Firicica la scoala porumbeii astia sunt exact in acelasi loc, pe aceleasi fire, in aceeasi apropiere tandra. Va jur! Si Ioana a observat, deci am martori.

Urmeaza copacul pe sub crengile caruia Ioana trece neaparat in viteza si despre care azi a zis: copacul asta as vrea sa nu fie taiat niciodata!

Uite o frunza ca o inima!

Ajungem la scoala. Uite-o si pe Ma!

Dupa ce ne imbratisam facem schimb, eu iau ghiozdanul ei de aproximativ 250 de kile si-i pasez gentuta mea. Ne intoarcem alene spre casa. Nu ne grabeste nimic.

Nanogradina

Mi-am amintit azi "poezia"care m-a ajutat sa memorez subunitatile milimetrului: mili, micro, nano, pico! Uite asa i-am gasit eu nume gradinitei mele, Nanogradina!

Avem, cum va spuneam, cateva fire de zmeura care par a avea flori sau... ceva...

Avem cateva capsuni (stiu, corect este capsune, dar m-am obisnuit asa si-mi place mai mult cum suna).

Si avem rasaduri, carora le-am facut (de capul meu) o mini-sera , sau nano-sera ca sa fim la asorte.

Acestea stau inca infofolite, le-am scos afara doar ca sa se obisnuiasca un pica, urmeaza sa le plantez dupa ce voi fi adus pamant bun sa umplu patratelul decopertat.

Cam astea-s stirile pseudoagricole de azi. Sper ca nu v-am adormit!