26 iulie 2011

Tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?

Duminica dimineata, toropeala, ce sa facem ce sa facem? Mergem cu rolele in parc. Bun! Ies afara sa-mi admir nanogradina si patratelul, care acum sunt verzi-verzi, pline de plante sanatoase si mustoase. Aud apa curgand la baie, zic tati face dus, deci am timp sa intru sa mai smulg ceva buruiana, nu ca ar fi prea multa ca am un ochi de vultur... Smulg buruiana, apa se aude in continuare curgand. Bai, dar cat timp poate sta un om la dus? Ah, stai, ca o fi intrat vreuna din fete acuma. Ce le-o fi apucat, ca ele fac dus numai seara? Deci mai am timp sa ud gradina. Ud gradina, apa la dus se aude in continuare. Vaaaai, bleaga de mine, nu e apa de la dusul nostru ca de unde stau eu acuma n-as avea cum sa aud apa curgand in baia noastra. O fi de la vecinul. Si cum stam asa pe vine mi-arunc ochii spre geamlacul de la baia vecinului. Inchis! Deci nu-i de-acolo. Atunci de unde mama zmeului? Ma ridic in picioare, fac ochii roata si vad grozavia. La vecina din spatele casei curge apa... din cer... sau asa ceva...
Doamna C. este o femeie in varsta, cu ceva probleme de sanatate, n-o prea mai vad pe afara. Vad insa pe geamul dormitorului meu, de la etaj, gradina doamnei C., mare si frumoasa, bine ingrijita, plina de flori, legume si pomi fructiferi. De gradina se ocupa copiii doamnei C. si nepotul, oameni foarte gospodari. Pentru udatul gradinii au un butoi imens catarat pe o schela metalica, pe care-l umplu cu un furtun cu apa de la pompa si de acolo uda gradina, nu ma intrebati cum si in ce fel ca nu ma pricep. Eu atata stiu, cand auzeam dusul curgand, nu era niciun dus, era apa care se scurgea din butoiul doamnei C. Probabil au dat drumul la apa sa umple butoiul si au uita s-o mai inchida. Partea proasta era ca butoiul se afla deasupra unei magazii deci curgea si pe magazia aia si nu se vedea nici tipenie de om prin curte de unde am dedus ca acasa era numai doamna C. batrana si bolnava, nu mai poate merge, deci ce e de facut? Eu sar gardul, zic in gandul meu, vad eu acolo ce e de facut. Fix cand eram cu un picior pe gard si unul pe pamant, oarecum speriata de ce urma fiindca am fost eu campioana la sarit garduri dar mai in copilarie, nu acuma, o vad pe soacra-mea la poarta. Asta-i acuma, cum ar fi sa-i povestesc din varful gardului ce vreau eu sa fac? Aveam eu si asa destule emotii cu saritul gardului, nu-mi mai trebuiau si martori la bajbaiala mea. Ma trag repede de langa gard, la fix, n-a bagat soacra de seama ca voiam sa fac, dar ii spun dintr-o suflare ce grozavie se intampla la vecina. Se uita si ea, vede acoperisul magaziei ud, balta care deja se formase langa casa si e de acord cu mine ca tre' sa facem ceva. Cauta ea o agenda, gaseste numarul de tel. al doamnei C. si ne rugam sa nu si-l fi schimbat, ca nu cred s-o mai fi sunat soacra-mea in ultimii 12 ani. Numarul e bun, raspunde un glas stins, gafait,o umbra a glasului puternic pe care-l stiam a fi al doamnei C. (Multe vreme doamna C. a fost ceasul meu desteptator. Avea o voce extraordinar de puternica, ce sa va zic, vara, cand dormeam si eu cu geamul deschis, pe la 5 dimineata isi chema pisicile: piiiiiss, pis, pis, pis... piiiis, pis, pis, pis, si se ducea naibii somnul meu. Nu mai zic ca daca voiam si eu sa atipesc dupa-amiaza, trebuia sa inchid intai geamul pentru ca daca iesea prin curte si statea de vorba cu sotul ei, cu siguranta nu mai aveam eu parte de somn. Si ca sa intelegeti ca nu exagerez, doamna C. asa un glas puternic avea ca intotdeauna auzeam si intelegeam tot ce spunea ea, iar raspunsul sotului ajungea pana la mine doar ca un mormait, niciodata inteligibil. Si sa fie clar, omul vorbea normal! Ah, o intamplare si mai amuzanta... Am adormit eu intr-o zi uitandu-ma la televizor, cu geamul deschis si telecomanda in mana. M-am trezit la un moment dat apasant insistent pe o tasta a telecomenzii. Voiam sa dau televizorul mai incet, dar ce credeti? De fapt pe doamna C. voiam sa o dau mai incet, doar vocea ei ma deranja. (asta nu e o gluma, sa faceti bine sa ma credeti ca altfel nu va mai povestesc nimic!))
Asa, sa revenim la telefon. Imi raspunde doamna C. E foarte uimita ca o sun, eu fata politicoasa o intreb intai de sanatate, imi spune ca nu sta prea grozav, n-o las sa intre in prea multe amanunte ca apa aia curge ca la balamuc. Ii spun de apa, nu pare a intelege, "lasa, copiii i-au dat drumul, ei s-o opreasca". Si cand vin copiii? Diseara! Aoleu, nu e bine, ii explic ca apa aia curge pe magazie, ca deja e o balta mare in curte. "Nuuu, lasa, ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine". Zic, dar un numar de telefon al copiiilor aveti? Am. Si-mi dicteaza un numar kilometric. Nu-i bine, sunt prea multe cifre, inca o data. Acuma pare a fi in regula. E un numar de fix, sun, si sun si iarasi sun, nu raspunde nimeni. Sun iar la doamna C., o intreb daca are si un numar de mobil. Stai sa caut. Si stau si stau si stau, si apa aia curge ca la balamuc. Se intoarce si-mi dicteaza acelasi numar de fix. Of! Ii mai explic o data cum sta situatia si o intreb daca-mi da voie sa sar gardul sa opresc eu apa. "Nuuuu, lasa ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine. Da' tu stii ca a murit Nelu (sotul)"? Da, stiu (de vreo doi ani), imi pare rau!
Familionul meu e gatit de plecare, numai eu in trening, dau din colt in colt, cum sa facem cu inundatia de la vecina? In loc de raspuns primesc tot o intrebare, de la jumatatea mea mai mare: "Da' tu vrei sa ajuti oamenii cu forta? Daca nu te lasa sa sari gardul..." Ia mai taci tu, ca si tie, daca ar fi inundatie aci la noi, ti-ar placea sa te ajute cineva. Eu ma duc sa sar gardul!
Si plec eu hotarata, iau un scaun din ala mai "obosit" ca sa fiu sigura ca escaladez cu succes gardul, si exact in momentul in care eram cu un picior pe scaun si unul pe gard, adica ce moment mai delicat putea sa gaseasca? o aud pe doamna C. tipand din toti plamanii aia ai ei de altadata. Asa doamna C. abia acuma va recunosc, asta-i glasul pe care stingeam eu cu telecomanda. Reusise, cum necum, ajutata de baston sa iasa in usa casei. Cand a realizat grozavia m-a strigat pe mine sa o salvez. Eu din cativa pasi am ajuns langa furtunul ala care iesea oarecum din pamant, am gasit si robinetul, am rasucit si GATAAAA!
Am mai schimbat doua vorbe cu doamna C., dar nu prea mult ca familionul meu era deja in freamat, si am plecat de acolo foarte multumita de mine, facusem si eu o fapta buna. Na, c-am zis-o! Am plecat cum am venit, adica tot sarind gardul, jumatatea mea mi-a trecut scaunul peste gard ca sa trec mai usor. Scaunul a ramas acolo, urmand sa-l recuperez cand s-ar fi intors copiii doamnei C. (Ca sa intelegeti de ce n-am intrat pe poarta, curtile noastre sunt asezate spate in spate, deci portile sunt pe strazi paralele)
Asa, plecam noi in parc, ne dam pe role, cine are si stie, ne intoarcem acasa, la vecini tot nu era nicio miscare. Inspre seara apar copiii si nepotul, eu imi fac de lucru prin curte, poate m-o vedea cineva, sa-mi recuperez scaunul, dar nimic. Hello, fiu-fiu, ma vede si pe mine cineva? Se pare ca nu, de cand sar garduri oi fi devenit invizibila. Il vad pe nepotu' ca se apropie de gard, il strig, ii zic ca am si eu un scaun la ei in curte.

- Da, am auzit intamplarea, multumim!
- Am vazut curgand apa aia mai bine de o juma'de ora, m-am gandit ca ceva nu e in regula...
- Era programat sa se opreasca atunci cand se umple butoiul dar... si aici a urmat o explicatie pe care n-am inteles-o, deci n-am retinut-o ca eu nu-mi incarc memoria cu lucruri care nu sunt logice.
- Se facuse balta mare in curte...
- Ei, apa se scurge in pamant.
- Da, dar la cata apa se pierduse...si doamna C. a zis ca o sa va intoarceti abia acuma pe seara (ceea ce s-a si intamplat)
- Ah, nuuu, ca apa o scoatem direct din pamant cu o pompa, deci nu o platim.
(Dar curentul?)
- Da, dar curgea pe magazie...
- Ei, n-avem nimic important in magazia aia.
(Mda, vaz, doar mobila, ca ati scos-o la uscat!)
- Ia stai bre, ce fac eu aici, ma scuz ca v-am ajutat? Ia arunca scaunul ala peste gard... si mai repede ca m-am enervat. Si auzi NEPOATE, cand mai "programezi" o inundatie, pe mine sa ma scoti din ecuatie ca nu mai sar gardul nici sa ma platesti. Haidi PA!
Si am intrat in casa trantind (imaginar) o usa, asa cum imaginar a fost si o bucatica din dialogul de mai sus, ca eu sunt o dulce (acrisoaro-acidulata) si nu-mi permit sa fiu nepoliticoasa. Dar pe gandurile mele sunt stapana si pot sa gandesc CE VREAU EU.
In casa nu am povestit nimanui dialogul cu nepotu' pentru ca imi ramasese lipita de urechi intrebarea: tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?
Se pare ca eu vreau. Uneori. Dar voi?

03 iulie 2011

E frumoasa vremea asta... asa urata cum e ea

Cu ce o sa spun eu acuma o sa infurii cativa dornici de canicula: mie vremea asta urata mi se pare frumoasa... chiar daca mi-a stricat un pic planurile pe weekend.
Am fost la tara. Cand am ajuns m-am grabit sa culeg ceva zmeura (acum e deja in borcane pe masa) si niste visine, parca stiam eu ca o sa inceapa ploaia si o sa ploua si o sa tooot ploua si n-o sa mai am ocazia sa stau pe afara. Am fost in visin.


Sotul meu, dragul de el, v-am zis eu ca ma sprijina in orice activitate. Iaca aci sprijina scara, nu cumva sa se inteteasca vantul si sa mi-o zboare cat colo si sa raman, Doamne fereste, captiva in varful pomului. Nu stie el ca eu ma trag din maim... veverita, deci ma scobor din orice pom fara scara. Chestie de antrenament inceput din frageda pruncie.


Dupa ce am adunat eu ce am adunat a inceput ploaia, s-a facut si mai frig decat inainte. Apoi a stat ploaia si hai sa mergem in centrul comunei unde era mare spectacol mare. "Fii satului"!


Am nimerit fix cand Axinte (cine e acest Axinte?) isi debita glumele de santier si ragea melodii pline de beeep-uri. Pe mine asta m-a scos din sarite, de fapt cel mai tare m-a scos din sarite ca lumea se amuza si aplauda frenetic in frunte cu primarul, care, la patru ace statea in fruntea urbei, oarecum sobru si-l urmarea pe acest... (hai sa ma abtin, va las pe voi sa completati spatiile goale dupa cum credeti). Cineva, care m-a vazut strambandu-ma de greata, a zis langa mine: "asta ne e nivelul!". Atunci pe mine ma scuzati, o sa ma retrag, nu sunt la nivelul care trebuie. Eu daca ma cobor la nivelul astuia de pe scena dau de petrol. (Ei, ce zici, frate-miu de replica asta? Prima oara am auzit-o la tine cand eram noi niste mucosi... Bine, hai nu te supara, eu eram, e bine asa? Doamne, ce m-am umflat in pene cand te-am auzit spunand asta unui copil care nu stiu cu ce te necajise, ma uitam in jur cu aerul ala "vedeti ce destept e? E frate-miu...")
Deci, mi-am luat copiii si sotul de manuta, stai ca nu puteam sa-i iau pe toti de mana, asta ar insemna sa am trei maini, in fine, i-am luat eu cumva si ne-am dus acasa la bunii nostri prieteni cu care ne incumetasem sa mergem la spectacolul in aer liber.
Eu cand ajung la prietenii astia am un adevarat ritual, inainte de a intra in casa dau o tura prin gospodaria lor. Admir florile, rasadurile, vad cat au mai crescut rosiile, castravetii, ma duc si pe la animale... Acum am hranit caprita dupa ce mi s-a facut instructajul, vezi sa nu dai crengile pline de frunze pe jos ca nu se mai atinge de ele. Da' cuconoasa mai esti, doamne capra!
Dupa asta, cand ma indreptam spre vitelusi, imi iese in cale un cires mare, si am avut subit o revelatie de parca atunci vedeam prima oara pomul ala in fata mea: asta e cires din ala amar! Aoleu, am dat fuga in casa, mi-am cautat o sacosa, ceva, trebuia sa adun si eu cateva cirese, macar un borcan de dulceata sa fac, n-am mai mancat din copilarie dulceata din cirese negre si amare.
Prietenul nostru zice, nu prea mai sunt, doar aici pe craca asta si in varf. Pai varful e al meu, zic eu. Ne-am ciondanit un pica, el voie sa-mi puna scara aia dubla sa adun tot ce mai era pe poale, eu voiam in varf, sa-i las prietenei mele ce era mai la indemana, eu sunt experta in cocotat in varf de pom. Pana la urma am facut ca mine. Initial am adunat asa cum imi place mie, cu codite adica, stiu ca se pastreaza ciresele mai bine, dar cand am vazut ca se intuneca, am cules cum imi venea mai usor. Noroc ca degetele mele au niste ochisori mici in varf :) Cand sa ma dau jos din pom constat ca toata lumea a intrat in casa (era un frig... 12 grade) numai eu si Telma ce mai eram afara. Telma e cainele lup, care ma astepta langa cires. Eu vorbesc cu ea: Telma, fetito, sa nu te bata gandul sa ma musti, alege-ti si tu pe cineva mai carnos, iti strici dintii in oasele mele. Telma nu ma baga in seama. Mi-am dat seama ca Telma era de fapt cainele de dinaintea astuia, asta era Zara. Mie mi-e frica de caini, recunosc, chiar daca, sau mai ales daca, stapanul imi zice: stai linistita, e un caine asa de bland, n-a muscat pe nimeni. Dar pentru orice exista un inceput, nu? De ce sa fiu eu prima?
De Zara am trecut cu bine, cu oaresce emotii ca avea chef de joaca si eu sunt cam nepriceputa, nu prea inteleg cand se-ntinde sa te pupe si cand sa te muste.
In sfarsit... cand am intrat in casa era intuneric de-a binelea. Ii arat prietenei cireselele culese si-o intreb: vrei sa le facem juma-juma? (zi NU, zi Nu, zi NU!!!) Si a zis NU. Vedeti ce buna sunt? Cum ma joc eu cu mintile oamenilor... (Ea facuse deja dulceata.)
Am plecat acasa cu ciresele si cu multe haine de imprumut, ca era un zgribau afara...
In dimineata asta trebuia sa ne ducem cu prietenii pe deal sa adunam sunatoare si alte buruieni de leac, dar pe la 4 dimineata am stiut ca asta n-o sa se intample pentru ca a incepuut sa ploua si sa ploua... si nu s-a oprit pana la 11 cand ne-am facut bagajele si am taiat-o spre casa. Am facut insa o escala la prietenii nostri sa le lasam niste visine, hainele imprumutate aseara si sa ne bem cafeaua impreuna cu ei. Ca e mai gustoasa cand o bei cu prietenii, nu?
De cand ne-am intors am facut dulceata de zmeura, nu multa, asa de gust, am facut niste paini mortale cu seminte multe, chimen, susan, o nebunie ce mai..., si am scos samburii de la ciresele negre. Dar astea maine ajung pe foc.

Une peste alta, mie mi-a placut weekendul asta! (Iata ce generoasa pot sa fiu, am uitat ca la un moment dat m-a cam zapacit de cap mirosul de petrol.)

Hai... weekend frumos, cat a mai ramas din el si sa-uzim numai de bine!

01 iulie 2011

Despe Puiu... numai de bine!

Puiu nostru a avut o perioada de progres care insa n-a durat prea mult. Dupa nenumarate incercari de a zbura de pe pervaz pana pe mocheta, pus inapoi pe pervaz si zburat din nou, a inceput dansul acela destul de ciudat. De cand l-am vazut nu mi-a mirosit a bine. Am continuat sa-l hranim, i-am mestecat niste piept de pui si i-am dat putin cate putin, nu stiu daca i-a placut cert e ca a inghitit cat de cat. A urmat apoi o stare din aia bleaga, de nu se mai ridica de jos, si statea mai mult pe spate.

Sper ca ati remarcat ca nu i-am mai zis Fraierica. Despre PUIU... numai de bine! N-a plans nimeni dar nici n-a fost vreo bucurie. Fetele n-au facut o tragedie din asta dar nici n-au vrut sa asiste la ingropaciune.
Cam asta e...