Ati observat? Ziua de azi a fost cu cel putin 4 ore mai scurta. Sau asa mi s-a parut mie? Aveam atatea in plan pentru azi... si n-am realizat decat mica parte. Totusi a fost o zi frumoasa, chiar daca multe ore am gatit (si spre rusinea mea NU-MI PLACE SA GATESC). Am "robotit" cum spunea mama, am facut o mancare dupa care nici nu pot sa spun ca ma omor, dar stiu ca-i place lui Cornel si prietenilor nostri. Se subintelege ca i-am invitat la masa, pe ei, prietenii... Si am mancat am baut si am ras... Ce sa-ti doresti mai mult? Pentru celelalte treburi exista o alta zi, spre exemplu MAINE. Dar si in martie sunt zile, si in iulie...
29 ianuarie 2010
28 ianuarie 2010
Cercei dansati
Ieri am facut cercei pret de vreo 12 ore. Acum nu stiu daca din astea 12 ore trebuie sa le scad pe cele doua pe care, insumat, le-am dansat in timp ce slefuiam discurile cerceilor. Cred ca numai eu (sau poate nu) pot asculta la nesfarsit aceeasi melodie de zeci de ori. Pentru ca scaunul de la birou ma cam deranja am hotarat sa-l scot pe hol, ca sa pot dansa in voie.
Azi continui pe aceeasi muzica, asa ca, daca atunci cand o sa postez cerceii o sa auziti un "hey, sugar, candyman...", nu va impacientati, cerceii mei sunt de vina...
Momentan o sa va arat o pereche de cercei tot din colectia "alb-negru", care va lua sfarsit in curand...
Colaj pe ceramica, vopsele acrilice, lac - 15 lei (disponibili)
25 ianuarie 2010
Dialog de duminica
24 ianuarie 2010
Fular Gaia
Am reusit sa pozez cel de-al doilea fular vernil, nu e chiar identic cu primul, are chiar ceva mai multi ciucuri... Sper ca Gaia sa fie incantata de el.
Iubesc duminicile
Saptamana asta am facut numai fulare. Aseara am terminat si al doilea fular ce o sa vada Italia si am fost foarte bucuroasa. Dupa ce am defilat putin prin casa cu amandoua la gat, mi-am dat seama ca am pierdut momentul, nu e cazul sa fac poze pentru ca blitz-ul omoara culorile. Am agatat fularele intr-un loc vizibil, sa le mai pot studia din cand in cand. Am zis: acuma am un chef nebun sa fac brose, gata cu fularele. Numai ca imi venise o idee de fular un pic mai altfel in timp ce lucram la ultimele doua, asa ca am zis hai sa mai fac doar un ciucure sa vad daca e buna ideea. Si uite asa am facut eu ciucuri aseara pret de vreo trei filme. Imi plac filmele americane ca pot sa lucrez in timp ce ascult ce se intampla pe ecran, mai arunc din cand in cand un ochi, ca in rest inteleg oarecum ce se vorbeste, impuscaturile n-au nevoie de traducere...
Acum ma pregatesc sa fac un drum, sper sa nu fie cu peripetii, recunosc am ramas cu o oarecare "retinere" fata de masini de cand cu accidentul. Chiar ma gandeam alaltaieri cand traversam, pe trecerea de pietoni bineinteles, ca nu m-ar fi deranjat absolut deloc sa am un gat de bufnita, adica sa mi-l pot roti la 360 de grade asa, cel putin pe trecerea de pietoni, sa vad de unde naiba mai rasare o masina.
Gata, trebuie sa plec, sunt asteptata la masa. (Corne pregateste masa duminica.) Iubesc duminicile!
22 ianuarie 2010
Italia o sa vada acest fular
Italia o sa vada acest fular. Immm... pardon... reformulez: acest fular o sa vada Italia! Si daca totul o sa fie OK, adica n-o sa-mi cada o caramida in cap, n-o sa dea o masina peste mine (de doua ori intr-o luna ar fi PREA MULT) sau n-o sa ma plicti... n-o sa-mi pierd rabdarea, atunci o sa termin si celalalt fular, astfel incat cele doua prieten, Alesia si Gaia, sa aiba propriile lor fulare cu ciucuri. Momentan vi-l arat pe al Alesiei:
20 ianuarie 2010
14 ianuarie 2010
13 ianuarie 2010
12 ianuarie 2010
Fular Pom-Pom
Mesteresc de cateva zile la niste ciucuri (le-as fi zis ciucurei daca aveau si ei 2-3 cm acolo, dar la 7-8 cm...). Ideea mi-a dat-o Firicica (v-am zis ca se face, cand o sa fie ea mare, creatoare de moda si scriitoare?)
Asa... ciucurii i-am aplicat pe un fular pe care l-am cumparat dintr-un magazin si am fost foarte incantata sa gasesc ceva exact asa cum imi doream, ca initial voiam sa-l tricotez singura, dar probabil ar fi fost gata la toamna. Bun si-atunci, ar putea spune unii...
Iata ce-a iesit:
11 ianuarie 2010
Liber la clatite!!!!!
Mergeam azi pe strada, singura, si ma gandeam... Recunosc, la orice as fi incercat sa ma gandesc, in cele din urma tot la accident ajungeam. N-am sa-l povestesc, n-are niciun rost, orice accident pe care nu l-ai trait personal e ceva banal. Doar cel pe care-l traiesti e monstruos.
Mergeam si ma gandeam la mine si la familia mea. Incercam sa fac o lista cu ce mi s-ar putea reprosa. O sa radeti, primul repros care mi-a venit in minte a fost acela ca... "ne faci clatite doar de 2 ori pe an!"
Azi am facut clatite. Si de acum in colo o sa fac de cate ori o sa fie cineva pofticios. Promit!
09 ianuarie 2010
Oare asta sa insemne?
Acum doua nopti am visat ca eram in casa parinteasca, era noapte si un zgomot puternic ce venea de pe strada m-a trezit din somn. M-am uitat pe geam sa vad ce-i, dar nu se vedea nimic pentru ca era intuneric bezna si atunci m-am intrebat: De ce n-o mai fi luminanad becul din strada? Pentru ca zgomotul s-a repetat am iesit afara si am vazut cateve masini care se tamponasera. Din cauza intunericului toate masinile care veneau se loveau de gramada de masini, acum mare, care se stransese in poarta mea. Eu eram disperata, incercam sa gasesc o solutie, sa fac cumva lumina, sa vada masinile care continuau sa vina, ca acolo a avut loc un accident, mai multe de fapt si sa opreasca. Dar nu-mi venea nimic in cap, nu stiam unde a pus tata lanterna cea mare, nici macar nu stiam daca o mai are. Ma invarteam in zadar, nu stiam ce sa mai fac si-i injuram in gand pe aia de la primarie ca stinsesera lumina pe strazi. M-am trezit lac de transpiratie, bucuroasa ca a fost doar un vis. Ce-o mai fi si cu visul asta, mi-am zis, dar am uitat repede de el.
Acum o ora am avut un accident, destul de urat, care a implicat mai multe masini si acum nu ma pot gandi decat ca am fost norocosi ca ne-am dat jos pe picioarele noastre din masina si ca nu aveam si fetele cu noi, le lasasem la niste prieteni. Ma doare in piept, de la centura de siguranta, sper ca de la asta, dar atat, nu am nicio zgarietura.
Oare asta sa insemne "vezi ca esti predispusa" ala?
08 ianuarie 2010
Dialog mai vechi
Iona, acum un an, studenta fiind in clasa a 3-a la gradinita :).
- Eu cand o sa fiu mare o sa ma marit cu doi colegi din grupa mea.
- Vezi ca nu poti fi casatorita cu 2 baieti deodata.
- Nu!? Atunci o sa ma casatoresc cu ei pe rand. Intai ma marit cu Alex ca ma face sa rad si dupa aceea cu Andrei ca stie sa gateasca.
- De unde stii tu ?
- Pai se joaca toata ziua numai cu jocul cu farfurioare, craticioare, cescute...
07 ianuarie 2010
Inceput plin de idei
Daca va spun ca eu inca din noaptea de revelion aveam chef de margelit o sa ziceti ca nu sunt normala. Poate nu sunt, dar stiu ca inca de pe 1 ianuarie mi-am scos materialele pe masa si am modelat o multime de cercei, azi toata dupa-amiaza am slefuit la ei, pana acum 5 minute cand am luat o pauza sa ma mai dezmortesc. Hi-hi-hi, am sarit de pe scaunul de la masa de lucru pe scaunul de la calculator, halal dezmorteala...
Si m-am gandit... daca tot n-am sters blogul asta caruia nu-i gaseam rostul acum cateva luni, hai sa-l pun la treaba. Asa ca, mandrete de produse ce vedeti aici (ce sa fac, sunt ca si "copiii" mei, deci nu le pot vedea decat frumoase), pot fi comandate (desi nu-mi place cuvantul asta, mi se pare ca e potrivit numai pentru armata, acolo unii comanda si altii executa) si aici pe blog, nu numai pe Breslo. Dar despre asta o sa va mai informez eu pe parcurs, cand o sa expun ce migalesc acum.
Ah, da, trebuie sa mai precizez ca aproape toate produsele ce sunt expuse aici in acest moment sunt deja vandute sau daruite (cu drag!)
Scurt dialog
Ioana:
- Eu n-am sa ma marit niciodata cu un baiat pe care-l cheama Manea.
- De ce? intreb eu
- Pentru ca daca il citesti putin altfel, Manea devine manea.
06 ianuarie 2010
VREAU si POT
Uneori am chef de joaca, sunt un copil cu copii cum spune tatal meu. Si acum vreau sa ma joc, o sa ies din concursul acela pentru care am scris o poveste, o sa ies inainte de tragerea la sorti, pentru ca asa am decis eu si pentru ca... POT. E minunat sa poti spune VREAU si POT.
03 ianuarie 2010
Concurs de dragul concursului
Am descoperit pe un blog un concurs. Deoarece premiul este un aparat foto (care mi-a facut cu ochiul) am zis, de ce nu? Am de indeplinit una din conditiile (le aduc cu copy si paste ca sa nu pierd vremea):
Sa scrii un post cu una din urmatoarele teme ( la alegere ):
a) La ce te gandesti cand auzi cuvantul sandilai ?
b) Sa ne spui o poveste care are in rolul principal un sandilau ( sau mai multi )
c) Sa ne spui parerea ta despre acest blog
Pai ce s-alegem ce s-alegem... bineinteles POVESTEA
SANDILAU
A fost odata ca niciodata, o imparatie nespus de frumoasa, Imparatia de Clestar, condusa de un rege aspru dar drept pe nume Alexandru. Marele lui regret era ca ajunsese la varsta de 125 de ani si inca nu avea un fiu care sa preia fraiele regatului. Nu ca nu s-ar mai fi simtit in stare sa conduca, dar de la o vreme descoperise gustul calatoriilor prin lumea larga si din cauza asta cam neglija treburile imparatiei. Dar marea lui dorinta, aceea de a avea un fiu ii fu indeplinita chiar cu putin inainte de a implini frumoasa varsta de 126 de ani. Cand s-a intors din lunga expeditie prin Japonia, la care visa din frageda pruncie, constata cu uimire dar si cu fericire, ca tanara lui sotie, pe care o lasase acasa, ii daruise un fiu, care se numea bineinteles tot Alexandru. Lipsise atat de mult imparatul nostru de acasa, ca deja fiu lui implinise 2 ani cand si-a vazut prima oara tatal. Si era un baietel atat de gingas si de bland ca toata lumea il spunea SANDI.
Fu sarbatoare mare la palatul de clestar... dar la marea petrecere un lucru ingrozitor se intampla. Imparatul constata ca jucaria lui preferata, aceea pe care o primise in dar de la tatal sau cand implinise 5 ani (avea deci ceva peste 100 de ani), nu mai era intreaga. Jucaria lui de clestar, ca am uitat sa va spun ca in imparatia aceea totul era de clestar, era ciobita. Si dupa ce planse si planse si iar planse, imparatul se ridica si porunci sa fie adus in fata sa pentru a fi judecat, miselul care indraznise sa se atinga de scumpa lui jucarie. In sala palatului, de clestar bineinteles, se lasa o tacere de mormant, supusii nu indrazneau nici sa respire de teama furiei imparatului, pe care-l stiau in stare de orice la manie.
Imparatul mai intreba inca o data, cu mana pe sabia deja scoasa jumatate din teaca, de clestar bineinteles:
- Cine a indraznit sa se atinga de jucaria lasata mostenire din mosi-stramosi?
Atunci, de dupa un scaun, de clestar bineinteles, aparu si SANDI, care molfaia la o acadea, si zise:
- SANDILAU
- Ce zice? intreba imparatul in soapta pe frumosa lui sotie.
- Sandi Rau, adica el a spart jucaria, dar nu a vrut...
Bineinteles imparatul a bagat sabia la loc in teaca si i-a dat jucaria fiului sau, oricum lui i se cuvenea, ca doar el era mostenitorul tronului.
Si in continuare au dansat si-au petrecut trei zile si trei nopti, poate mai petrec si-acum ca eu am plecat inainte de spartul petrecerii, ma cam deranjau pantofii cei noi...
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)