Atac de pesimism

Și cat de vesela eram ieri...

Ieri seara,  jumatea mea a vrut sa ma scoată la o plimbare.  Pe mine ma apucase picoteala, zic neeh, n-am chef de ieșit prin frig. "Hai că-ți dau o prăjitură în oraș!"  Ei,  cum știi tu sa ma motivezi, chiar mi-era pofta de o prajitura nesănătoasă cu multa ciocolata și în exces însiropata. Și dacă tot e sa aleg încotro mergem, aleg sa mergem spre supermarketul unde se afla și Ioana împreună cu niște prietene, abia nu se întoarce singura acasă.  O sun sa stea pe loc ca venim și noi, pe jos, sa luam niște prăjituri și venim împreună acasă. 

Când am intrat în supermarket am și văzut-o printr-un geam, era la Cărturesti,  răsfoia o carte.  "Mami, mami, hai să-ți arat ce vreau să-mi aducă Mos Crăciun.  Uite,  cartea asta,  și nu mai vreau nimic altceva. Ții minte? " Iau cartea,  ma uit la titlu,  nu-mi spune nimic, n-o răsfoiesc ca n-am ochelarii și ar fi inutil,  ma uit la preț,  cam mărișor, i-o dau copilului înapoi si-i zic sa meargă cu ea la casa. Nu prea-i vine sa creadă,   ea știe ca eu nu ma las așa ușor convinsa mai ales când e vorba de o suma maricica și cartea nu-mi inspira nimic.  dar acum  eram "în the mood",  ce naiba, generozitatea-mi este răsplătită cu vârf și îndesat de zambetul asta fericit al copilului. M-a strans în brate, m-a pupat chiar acolo în magazin deși nu e chiar adepta manifestărilor de genul asta în public. După ce plătim cartea, zumzaie de fericire în jurul meu, îmi zice ca și Maria își dorește cartea asta, "chiar, ia să-i dau eu un mesaj".  Bineînțeles nu i-a spus tot,  doar ca sora ei mirifica o sa se întoarcă acasă cu o surpriza grozava :) 

Am luat o groaza de prăjituri, ne-am mai benoclat la niște telefoane ca să-i facem și damblaua lui tati și ne-am întors frumușel acasă.

Veselie mare acasă,  fetele bucuroase de praji,  de carte... ce mai, o seara liniștită și vesela cum ii sade bine unei seri de vineri.

Înainte de culcare trec pe lângă camera fetelor, o liniște suspecta, deschid ușor ușa,  fetele citeau. Ioana citise deja consistent din cartea ei,  Maria avea una de la școală. Ma intreaba: "Ai văzut? Cartea Ioanei e în engleza." Serios? Pai se descurca ea sa citească o carte în engleza? "Oh, da,  Ioana e mai tare la engleza decât eram eu la vârsta ei". Eu am fost tare uimita,  dar  dacă zice Maria... 

Asa mi-am încheiat eu ziua de ieri,  o zi obișnuită,  calma... 

As fi vrut sa spun același lucru și despre ziua de azi,  dar... 

M-am trezit OK,  cu furnici pe toată talpa, vorba cântecului,  dacă era după mine as fi fost la ușa secției de votare la ora 7,  ca am văzut pe geam ca s-a deschis.  Dar la ora aia jumătatea mea dormea si dacă l-aș fi trezit sigur mi-ar fi zis: "ce-ai femeie, vrei sa fim primii acolo? " Și ar fi avut dreptate.  Asa ca am așteptat cuminte sa se trezească și în timpul asta am încins tableta,  am văzut poze,  filmulețe, comentarii de prin străinătate.  Și a început sa ma apuce asaaaa...  nu știu cum să-i spun,  un fel de tristețe nedefinita,  n-aș putea sa spun de ce anume... În fine... am fost,  am votat,  și când am ieșit mi-am așteptat jumatea în fața scolii. A apărut un bătrânel care se chinuia sa lege o bicicleta de gard și m-a abordat înjurând unul din candidați. Inițial n-am știut cu cine vorbește, dar fiindcă eram singura prin  zona am dedus ca mie mi se adresa.  M-am întors cu spatele ca sa înțeleagă ca nu am chef de vreo discuție dar se pare ca înțelegea greu,  asa ca m-am dat trei pași mai încolo.  Nici mișcarea asta n-a avut rezultat asa ca am plecat de tot.  Asta a fost o întâmplare banala dar pe mine m-a făcut sa gandesc: "Ooof,  or sa ne dovedească și de data asta! " Și din momentul ala s-a instalat starea aia de... cum să-i zic oare? De atac de panica am mai auzit, dar atacul de pesimism nu cred ca s-a inventat.  Ei,  dacă totuși se va inventa vreodată sa știți ca eu am fost primul pacient! 

De când m-am întors acasă am fost morocănoasa și nesuferita, nu mi-a intrat nimeni în voie și-mi pare rău de asta,  dar nu aveam în cap decât "cinci ani pentru mine e prea Mult!!! " 

Da Doamne sa ma înșel,  și zilele următoare sa rad de ce-am gândit (și scris) eu azi.