Secretoasa lui pește

Cele mai grozave lucruri îmi ies atunci când le fac în secret. Că de multe ori mă entuziasmez în exces,  bat toba prin casă,  "maaaamă, ce papuci de casă o să fac eu din blugi vechi după tutorialul  ăsta de pe net", spre exemplu, și după aia... fâs,  uit proiectul în vreun fișier salvat în calculator, sau și mai rău, în tabletă,  care tabletă s-a cam bolunzit, șterge cu de la sine putere o groază de chestii. (O bănuiesc de sabotaj. Cred ca o face intenționat.)

Ei, d-aia de la o vreme am devenit secretoasa lui pește, lucrez așa mai pe șest... Familionul s-a obișnuit oarecum cu ciudățeniile mele, dar tot se mai aude câteodată:

- Ce faci acolo? 

- Ceva.

- Hai mă,  zi și mie.

- Nu,  că dacă zic nu mai fac... 

Sau, atunci când  mă văd entuziasmată gata sa le împărtășesc ideea care ma bântuie, sare careva:
- Taci,  nu ne zice!  Știi  că dacă ne zici, nu mai faci... 

Mânca-v-ar mama,  ce bine mă cunoașteți voi pe mine! 

Uneori se întâmplă, dacă totuși nu m-am, abținut și le-am împărtășit geniala-mi idee, cineva  să zică: "Dar de ce nu faci invers? De ce cu buline și nu cu dungi,  de ce alb și nu negru,  de ce strâmt și nu larg, de ce gros și nu subțire,  de ce paralel și nu perpendicular,  de ce simetric și nu asimetric?  Ca ar fi mai interesant..." Și încercând să îmi imaginez ideea mea mai dungată, mai neagră, mai largă, mai subțire, mai perpendiculară și mai asimetrică ... s-a ales praful de ea. 

Acuma poate ma înțelege și pe mine lumea de ce e de interes... familial, că național ar fi totuși cam prea mult, să-mi deconspir ideile abia după ce le-am pus în practică. Sau măcar după ce m-am apucat de treabă și stiu foarte bine ce vreau sa fac. 

Bun.. Hai că m-am întins la vorba, nu voiam decât să vă arăt ce am făcut eu,  la ambiție așa... 

Treaba stă în felul următor... Am primit zilele trecute un fir subțirel și simpatic. Cadou. Bobina din poză. Soacra din dotare îl vede și mă întreabă de ce am cumpărat așa puțin, că nu îmi ajunge pentru nimic. Eu zic: L-am primit cadou. Cum sa nu îmi ajungă pentru nimic, fac eu ceva cu el.  "Ce?",  vine repede întrebarea.  Nu știu, dar îmi vine mie o idee, fac eu ceva. "E puțin,  n-ai ce face cu el"

Aoleooo, hai ca m-am enervat, și eu când mă'nervez îmi vin și idei. Imediat m-am pus pe treabă. Ce a ieșit?  Delicata asta de broșă care se asortează perfect cu șalul bleu pufulicios, tricotat de mine (aplauze va rog, merit, că nu am mai tricotat de muuult timp). Ah, apropo, si pe cel roz tot eu l-am făurit.

V-am zis  că mai nou mi-am redescoperit pasiunea pentru tricotat? Cred că nu,  că am cam fost leneșă la scris în ultima vreme.

As mai sta eu pe aici, ca vad ca am chef de vorba, dar ma duc sa pun de cafea că s-au anunțat musafiri ☺

Weekend fain să aveti!
(Musafirii sunt la poarta)

Eram in butoi...

De dimineata eram in butoi... 

Asta e gluma pe care o făceam în studenție cu o bună prietenă: "ce, iar esti in butoiul cu melancolie?" Si răspunsurile erau variate: "doar un pic" sau, "mi se mai vede doar nasul",  "ating fundul butoiului cu degetele de la picioare"... Asa faceam noi haz de necaz, mai ales prin sesiune.

Deci... De dimineata eram in butoi (motivele mele). Ca sa imi abat gandurile zic sa fac o "relaxare pe net". Numai ca n-a fost sa fie relaxare. Cineva ma certa pe facebook, cu link, nume si oras de bastina (fiuuu, adresa lipsea!), ca am postat pe blog, acum doi ani cand am facut tutorialul iei de fetita, doua schite si nu am mentionat sursa. E vorba de doua schite despre cum se aseaza tiparul pe material la croitul iilor. Cand am postat nu mai aveam sursa pozelor, pozele erau simple, 4 sau 6 dreptunghiuri asezate intr-un anumit fel. Intr-un minut le-as fi putut reproduce si as fi avut poza mea, dar mi s-a parut mai urgent sa continui cusutul la ie. Am gresit, recunosc si imi cer scuze. Cel mai tare m-a deranjat,  nu postarea doamnei,  asa cu toate amănuntele care nu erau absolut necesare, dar na,  am greșit,  meritam mustrarea (deși eu una as fi făcut-o mai întâi în privat și abia după aia aș aruncat cu pietre),  cel mai tare m-au deranjat comentariile prietenelor doamnei,  care au intrat într-un război ce nu era al lor și s-au văzut îndreptățite să jignească.  Asta mie îmi este greu de înghițit. (Le iubesc însă pe cele doua prietene ale mele care au sărit în apărarea mea,  ele ma cunosc,  știu ca nu sunt asa o "infractoare") 

Tutorialul iisoareia de fetiță l-am facut la rugamintea unei prietene. Alte prietene, cand au auzit ce vreau sa fac, m-au încurajat. (Acum aproape toate prietenele mele si-au facut singure ii, cu ajutorul tutorialele mele) Nici măcar nu aveam nevoie de o ie de fetiță de 4-5 ani, am cusut-o doar pentru a face tutorialele (după care am donat-o). N-am banuit ca asta va declansa un asa aflux de mesaje de incurajare... dar si de critica. Ca nu e bine, nu asa se face o ie, si multe alte lucruri din astea, spuse mai mult sau mai putin delicat, care pe mine, zau, m-au intristat. Frate, n-am zis niciodata ca asa se face o ie, ci ca asa o facea mama mea, si asa o fac si eu. Cine vrea sa faca asa ca mine e bine primit aici pe blog, cine vrea altfel, altfel sa faca, si punct.

Eu am facut tutorialul cu drag, cu bune intentii, este pentru incepatori, nu am pretentia ca e perfect, daca am suparat lume imi pare rau. Mie mi-a produs cam in egala masura si bucurii dar si tristeti. Inca mai primesc poze cu "uite, fetita mea are ie cusuta de mine, dupa tutorialul tau", si ma bucura ca am fost de folos, dar si alte mesaje, ca cel de azi dimineata in care mi se batea obrazul.

De aceea am decis  urmatoarele: Tutorialul  o sa mai fie vizibil pana la 1 iunie, asta asa ca sa il poata salva cine lucreaza acum si se ajuta de el,  dupa care nu va mai fi vizibil pentru vizitatori.

Si acum ma duc sa ma extrag din butoi.