Shrek și spanacul

În timp ce curățam și spălam cele 3 (trei!) kile de spanac cumparate de la piață, mă gândeam cum să fac să "păcălesc" fetele sa mănânce si ele din... mlaștina lui Shrek, cum au numit ele mâncarea de spanac.

Mi-am amintit că acum câțiva ani, când am făcut peltea de pere și gutui (altă chestie de care nu se ating ele,  cuvântul în sine,  "peltea", creându-le repulsie), fiindcă mi-a ieșit altă culoare decât de obicei m-au întrebat ce am făcut eu acolo în borcane. Jeleu,  am zis eu.  "OAAAAAU, mami știe să facă jeleeeeu.... Pot sa duc și eu mâine la școală să vadă și colegii mei că tu știi să faci jeleeeeu?" Bineînțeles că poți.  Și i-am pus Firicelului "jeleu" într-un borcănel, niște lingurițe de plastic și uite așa a devenit copilul meu "popular" pentru o zi la școală.  Și eu,  tot pentru o zi,  mama aia grozavă care știe să facă jeleu :) 

Acum,  revenind la spanacul lui Shrek, am fost conștientă ca n-am nicio șansă să cosmetizez într-atât aspectul,  că pe ele asta le deranjează,  încât să le fac măcar să guste,  dar mi-a trecut prin cap că o salată de "baby spanac"  sună bine,  ba chiar și arată bine. Asa că am ales cu grijă toate frunzulițele alea mici și crocante din mijlocul fiecărei plantuțe de spanac, le-am spălat, le-am rupt,  am pus ulei,  sare și zeamă de lămâie și gata salata. Acum ce ne facem dacă doar numele de spanac o să activeze niște celule de rezistenta ☺? Mi-a trecut prin cap gândul, mârșav recunosc,  să le spun că e rucola sau altă buruiană din care nu au văzut ele, dar doar până aveau sa mănânce, să prindă gustul și după aia le-aș fi spus: haaaaa, ați mâncat spanac!

Nu a fost nevoie,  Firicelul s-a prins din prima,  la fel și Pufi.  Au mâncat întâi curioase,  apoi au mai vrut și supliment.  Ba chiar într-o seară când nu avea poftă să mănânce altceva,  Ioana și-a făcut singură o salată de baby spanac în care a adăugat cubulețe de cașcaval și semințe de floarea soarelui.  Până și la sandvisuri adaug de atunci frunze verzi de plantă nou intrată în gratiile fetelor, pentru că am în frigider o cutie mare de plastic,  cu capac,  în care țin frunzulițele spălate. 

Mda,  îmi pare rău că nu am făcut asta mai demult,  dar sunt mulțumită că măcar acum beneficiază și ele de "bunatatile" pe care le conțin frunzele de spanac, iar dacă ma gândesc bine,  e chiar mai sănătos asa crud decât preparat termic. 

Eu însă,  ca o mamă care nu se lasă influențată (prea mult :))  de aspectul exterior al unei mâncări,  apreciez oricând o porție "mlăștinoasă" de spanac :)

Cu mămăliguță,  ca să înveselim un pic povestea. 

Jurnal super-intarziat

Se pare ca nu sunt pentru mine jurnalele astea,  nici măcar cele săptămânale. Nu m-am putut tine de ele din diverse motive, n-are rost sa ma scuz,  cin' se scuza se acuza... ☺

Ca sa recuperez în doua vorbe, cele mai importante evenimente din ultimele doua săptămâni au fost,  în ordine cronologica: tata a ieșit din spital,  e acasă și este vizibil mai bine, mașina ne-a crăpat în mijlocul drumului, Firicelul a împlinit niște ani. 

Nu o sa dezvolt prea mult evenimentele de mai sus,  mai ales ca acum 2 minute am auzit o vorba foarte înțeleaptă la televizor,  la un desen animat (v-o zic mai incolo), va arat doar surpriza pe care i-am făcut-o Firicelul.  Pentru ca își dorea mult o ie neagra, mi-am luat inima în dinți, ochelarii cu cele mai multe dioptrii pe nas și am pornit la a coase pe pânză topita neagra,  fără știrea sărbătoritei bineinteles. Îngrozitor,  va zic... Am început trei modele,  am renunțat pe rand la ele,  nu vedeam nimic.  Am rămas la modelul minimalist de mai jos. 

Copilu' a fost foarte incantat de surpriza,  mai ales ca i-a venit ca turnata. 

Mi-a rămas în cap ce mi-a zis când s-a întors de la școală, foarte fericita:

- Mi-am servit colegii cu bomboane,  mi-au cantat,  m-au pupat, m-au îmbrățișat... N-a mai fost atâta dragoste în clasa noastră niciodată... 

Și acum vorba înțeleaptă rostita de personajul de desene animate:

"Sa vorbești mult dar sa nu spui nimic e ca și când te-ai sui într-un copac ca sa prinzi pești."

Mda,  pai dacă tot nu pot sa prind peste,  ia sa ma dau eu jos din copac... și să tac ☺

Zi faina va doresc! 

Știu cum e

Veneam zilele trecute spre casa,  eu și gândurile mele... Străduța pe care mergeam - cu sens unic, mașini parcate și pe stânga și pe dreapta,  eu,  un amărât de pieton, mi-am găsit cărare doar pe mijlocul șoselei. Eram cam obosită și puțin absenta,  totuși bătrânica ce stătea în dreptul Policlinicii,  și ea tot în mijlocul drumului, și gesticuland spre mine, nu am putut sa nu o observ. Mărunțică, îmbrăcată în negru, cu basma pe cap,  m-aș risca să zic că era de la țară, și nu că aș avea ceva cu țăranii, eu însămi fiind o țărancă rătăcită la oraș, pumnul drept deasupra capului, il flutura către mine cu mesajul clar "vai de capul tău ce-o sa pățești când ajungi aci!". Aoleu,  da' ce-am făcut? După declarația asta de război a început să rotească palma cu degetele răsfirate în dreptul capului,  știți voi,  gestul ala de "hai ca ești nebun".  Ei, asta e prea de tot,  sigur nu-s pentru mine mesajele astea, și ma întorc.  În spatele meu, gâfâind,  venea un zdrahon de om cu trei covrigi înșirați pe o sfoară. 

- Ce e bre,  ce-ai pățit?

- Cum ce-am pățit? Iaca a venit doctoru' și a trebuit sa las pe alții sa intre înaintea mea. De ce ai plecat?  Nu trebuia sa pleci!!! (Mie-mi era clar de ce a plecat,  răspunsul era înșirat pe sfoară)

- Păi dacă erai prima, de ce nu ai intrat? 

- Cum să intru,  SIIINGURA?! 

- Da,  singura, ce, ești copil? 

- Cum să intru, mă, singură,  dacă mi se făcea rău acolo? Gata,  nu mai mergem nicăieri,  descuie mașina că mergem acasă. 

- Păi am bătut drumul degeaba până aici? 

- Ce să-ți fac dacă ai plecat?  Nu trebuia sa pleci! Ai plecat tu de nebun...  și eu am pierdut rândul. Hai descuie mașina. 

Dacă nu as fi fost obosită și dacă nu as fi avut și eu parte de niște dialoguri oarecum similare poate m-ar fi amuzat copios dialogul mama-maruntica-zdrahon-de-baiat,  dar asa nu am putut decât sa compătimesc ca o stiutoare bietul om. Și cum altfel,  când eu ma întorceam de la spital cu sarsanaua plina de mâncare (și nu era prima oara când se intampla), gătită special pentru tata Moromete,  plimbata doar, ca de mâncat nici vorba sa se atingă de ea.  "Și mâine ce să-ți mai aduc?  Ai pofta de ceva?" "Nu-mi mai aduci nimic... Nu vezi ca toți din salonul asta suntem pe ducă? " Sau: "hai ca azi arăți mai bine,  ai prins culoare în obraji, uite,  ai și pofta de mâncare,  ești mai bine decât ieri".  "Tu ma omori pe mine cu incurajarile astea ale tale!  Mai bine ai vorbi cu frate-tu,  sa nu va ia pe nepregătite... " Și asta e doar un mic rezumat...  Asa ca e de înțeles de ce îmi venea sa ma  ridic pe vârful picioarelor și să-l bat compătimitor pe umăr pe bietul om și să-i spun : Știu cum e! 

Bineînțeles că după ce și-a făcut numărul,  mărunțica a intrat fain-frumos în curtea Policlinicii urmată de zdrahonul de băiat și de cei trei covrigi,  evident. 

Una calda, una rece, una calda

Am cam lipsit,  motivat zic eu. Nu a fost nici jurnalul duminical, de aceea,  asa în viteza,  scriu doua vorbe pentru cei care și-au făcut, eventual, griji pentru mine. Postarea aceasta va începe și se va termina bine,  promit!

Motiv de bucurie pentru mine a fost sa vad ca nu numai eu m-am îndrăgostit de săculeții cu inimioare sau alte aplicații din piele. Deci mașinuța de cusut a lucrat o vreme la capacitate maxima ca sa zic asa.

Scuzați pozele,  nici lumina nu a fost cea potrivita și nici fotograful "in the mood". 

Duminica nu am scris jurnalul saptamanal fiindcă fix în ziua aceea l-am dus pe tata la spital, deci nu mi-a ars de povesti.  L-am dus cu salvarea, a fost înternat de urgenta. Nu știu prin alte părți cum o fi,  dar la noi internarea de urgenta a durat 8 ore.  Eu zic ca dacă nu-l lua salvarea probabil stăteam și acum pe vreun hol de spital,  deci mare noroc pe capul nostru ca l-am văzut instalat în pat de spital după "doar" 8 ore de asteptare :( Nu vreți sa auziți povesti din spital, eu nu vreau sa povestesc,  suntem chit!

Am promis ca încep și închei optimist...

Firicelul meu a plecat azi la un concurs de dezbateri la Sfântu Gheorghe.  Dimineața,  înainte de plecare,  in timp ce manca îmi zice: 

- Încep sa fiu... Când a făcut pauza am crezut ca o sa spună "emoționată. "  Dar nu,  a zis,  "încep sa fiu... entuziasmata!" 

Eu va doresc tuturor să găsiți motivele pentru care sa fiți Entuziasmați!  (Promit ca o sa lucrez și eu la treaba asta :)) 

Miercurea fara cuvinte

Rude de ghiocei. 

Da' mai stilizate asa...

Miercurea fara cuvinte, pornita de la Carmen