31 ianuarie 2012

Aceasta a fost ziua de sambata

Va ziceam de excursia la munte cu trenul, ca masina e la doftor. Fetele au mai fost o singura data cu trenul si atunci a fost o experienta... asa si-asa. Compartimentul de tren era murdar, cu canapelele rupte, la un moment dat s-a asezat langa noi o piranda cu niste puradei zdrentarosi si puturosi (nu lenesi, in sensul celalalt) care au gasit o juma' de covrig pe jos si l-au mancat fara probleme. Fetele mele facusera ochii cat cepele. 
De data asta am avut o surpriza foarte placuta, trenul curat, canapelele incalzite (cel putin asa mi s-a parut mie), oricum am sesizat multe schimbari in bine. Am gasit patru locuri fix la coada trenului, eu am urmarit de pe scaunul meu cum rasare soarele (ei, nu chiar rasarit, ca nu era asa de devreme...). Mi-a placut foarte mult. 


Fetele, sculate cam cu noaptea in cap, au mai incercat sa recupereze ceva, dar n-au reusit sa adoarma.



 Timpul a trecut usor ca ne-am jucat tot felul de jocuri, am ajuns in Predeal pe o vreme splendida, zapada mare, dar soare din belsug. Am inceput sa dam telefoane, sa vedem cum ajungem la cabana unde erau cazati prietenii nostri plecati de vineri seara. Evident, toata lumea dormea dusa la ora aia, e si de inteles, cu siguranta citisera toata noaptea :) ...

Am ajuns in cele din urma la cabana. Ori n-am mai fost noi de multa vreme la munte, ori chiar era de basm peisajul, nush' ce sa zic...


 Ne-am lasat bagajele si fuga pe partie, care era la 5 minute de mers. Asta da rasfat! S-a dat cu sania cine s-a dat, a facut ingerasi in zapada cine a vrut, bataie cu zapada cat cuprinde...




Cand a intrat soarele dupa brazi si s-a facut umbra pe partie am sters-o si noi in cabana ca devenise destul de rece si ni se udasera toate cele zece mii de perechi de manusi, unora chiar ciubotele. Pe mine ma cam turtise aerul ala curat si rece, cand am ajuns in camera mi-am scos cartea si m-am trantit in pat intre pernele mari si pufoase care-mi facusera cu ochiul inca de dimineata. Din cand in cand imi mai ridicam ochii din carte ca sa admir peisajul ce mi se dezvaluia la fereasta, fara a face niciun efort.  Daca as fi fost pusa in postura sa aleg o melodie adecvata momentului, asta ar fi fost: eu de-aicea nu mai plec, nu mai plec acasa...


La un moment dat mi-am pus cartea pe piept si n-am mai facut altceva decat sa admir peisajul, asa stand intinsa in pat. Cat credeti ca a trecut pana am adormit? Putin. Si cat credeti ca am dormit? Tot putin, ca a sunat telefonul. Eu cand dorm imi inchid telefonul pentru ca fac ca toate aratarile daca sunt trezita brusc, mi-o ia inima la galop de nu ma mai pot tine dupa ea. O panicoasa, vai de capul meu! De data asta insa am uitat sa inchid telefonul. Cu inima batand sa-mi sara din piept ma uit sa vad cine suna. Dupa ce vad cine suna, inima mi se opreste subit. Era tata. Acum, ca sa intelegeti ceva ar trebui sa va povestesc un pic despra tata, sau sa va zic doar cum a reusit el, printr-o alarma falsa, sa-mi faca mie si lui frate-meu Craciunul franjuri (era sa folosesc alt cuvant, incepe cu "mu" se termina cu "ci", dar n-ar fi fost frumos, nu?) Dar mi-a venit o idee, facem altfel, daca sunteti interesati, puneti mana pe cartile lui Marin Preda si cand dati de Moromete, ei, sa stiti ca ala e taica-meu...
Asa... raspund eu la telefon, intreb care-i baiul (ca vorbiseram si cu o zi inainte si nu era niciun bai) Pai ce sa fie, nimic, voiam si eu sa vad pe unde umbli. Ce v-am zis eu, Moromete in persoana. Dupa ce-i explic eu, de doua ori ca nu mai aude bine, pe unde umblu, imi zice, eh, stiam, ca am vorbit cu soacra-ta inainte... Auzi, da' stii de ce te-am sunat?  Vreau sa-mi zici si mie cum faci tu ficaciorii aia cu sos de-ti ies asa buni, ca, uite am si eu o punga si vreau sa-i fac maine. Pai nu vrei tu sa vorbim maine cand te apuci de treaba? Nuuu, zi acuma ca uite scriu. (Telefonul ala mai bine-ar fi fost un pistol, ca pozitia era buna, n-as fi suferit prea mult.) Pe o scara de la 1 la 10 in ceea ce priveste indemanarea si priceperea in arta culinara, tata este pe undeva la -6, deci toata truda asta de a-i dicta reteta mi s-a parut inutila din start. Incep sa-i spun cum fac eu ficaciorii, fiecare propozitie de cate doua ori, o data ca s-o inteleaga, a doua oara ca sa o scrie. Din cand in cand imi mai fugea  gandul la vecini, cum ii auzisem eu stranutand, cu siguranta ma auzeau si ei pe mine dictand retete culinare la telefon si atunci vorbeam mai incet. Ma trezea tata Moromete insa cu un "vorbeste mai tare, ma tata, ce, ai prune in gura?" Fiuuu, am terminat de dictat, am mai schimbat doua vorbe si ne-am luat la revedere. Bun si telefonul asta la ceva ca daca nu suna, cine stie, poate dormeam pana maine. Hai pe partie!

Partia luminata ca ziua, lume mai putina, mi-a placut mai mult decat ziua. 
Dupa sanius am mai facut o plimbarica prin oras si ne-am intors la vila, cabana sau ce-o fi fost, fix la timp pentru a ne aseza la masa. S-au stins luminile, s-a cantat la multi ani, s-a suflat si in tort. Pe tort erau lumanarele care divulgau varsta sarbatoritului, 237 de ani. Da, e corect, numai ca au fost doi sarbatoriti, o bombonica de 2 ani, si tatal ei de 37. 
Cand am urcat in camera m-am aruncat iar intre pernele mari si pufoase si am dormit neintoarsa (si n-am uitat sa-nchid telefonul)

Aceasta a fost ziua de sambata.

29 ianuarie 2012

Foaaarte pe scurt

Ne-am intors din excursie. Degeaba mi-am facut griji pentru mersul cu trenul, a fost totul in regula, chiar mi-a placut. 

Vremea a fost de vis, cabana a fost chiar la baza partiei. Iata ce vedeam eu pe geamul camerei unde ne-am cazat:


Acum suntem cu totii obositi. Povestile si pozele (multe) le las pentru zilele urmatoare. Va mai arat doar tricoul pe care l-am pictat zilele trecute si pe care l-am... baut, pardon... daruit.


Noapte buna!

27 ianuarie 2012

Urcati in vagoane!

Am intrat oarecum in criza de timp. Maine suntem invitati la o aniversare, wow, la munte! Cam am emotii, mergem cu trenul (masina ne este in service), n-am mai fost de mult cu acest mijloc de transport, sper sa nu fie totusi extrem de dezagreabil. Asta e, tineti-mi pumnii! 
Nu plec insa pana nu va arat cateva noutati. Toate brosele, cum ziceam, sunt din piele si sunt unicat...


Si aici un borcan cu dulciurele pentru o bombonica mica.



S-auzim numai de bine!

26 ianuarie 2012

Ziua mobutilor

Recunosc spasita, azi nu m-am tinut de nicio programare. E vina mea ca asta-vara nu i-am cumparat sanie copilului micu. Sanie e un fel de a spune, de fapt ghete, sau mobuti, sau ceva ce sa mearga pe vremea asta cu multa zapada. N-a mers copilul descult pana acum,  are o groaza de incaltari, dar, cu ocazia ploilor si a zapezilor, am constatat ca-s mari iubitoare de apa. Pe unde o gaseau tineau mortis sa o aduca acasa. Asa ca azi dimineata am facut o tura prin magazine sa vad unde-s incaltari pe marimea ei, pe buzunarul meu si pe placul amandurora, urmand sa vin si cu ea dupa ce iesea de la scoala. Am trecut intai pe acasa sa mancam si sa lasam ghiozdan de juma de tona. Cel mai pe gustul meu fusesera mobutii de la Deichmann dar inainte de a ajunge acolo m-a intrebat: "si ce culoare erau?" Cand a auzit ca-s negri a facut o grimasa, eu am zis bine, hai sa mergem intai prin alte magazine. Dupa ce ne-am tocit pingelele tot cautand ceva ce nu se voia si pace gasit, ne-am suit in autobuz si ne-am oprit la Deichmann, unde, am uitat sa va spun,  de dimineata, o  domnisoara simpatica se oferise sa-mi puna deoparte ultima pereche de mobuti ce am presupus eu ca i s-ar potrivi Pufoasei. Pufoasa cand i-a vazut: maaaama, ce draguti sunt, si nu i-a mai dat jos din picioare. Pai nu puteam noi sa venim intai aici? Tot eu sunt de vina, ca ma las influentata de grimase de copil.
Bun, dupa ce ne-am intors acasa, am mai stat putin, pret de o cafea si o chifla cu seminte unsa cu gem de caise si portocale (marca inregistrata, adica din productie propie), am pus o mancarica la foc si am plecat la scoala dupa copilu mare, care trebuia si el (ea) recuperat(a), nu?
Pai unde sa mai incapa si altceva printre atatea drumuri in oras?
Dar... noaptea e lunga... si eu am de confectionat niste cadouri pana sambata... asa ca nu-mi urati somn usor ci spor la treaba.

Dar inainte, sa va arat ce am in lucru:


Aceasta este o brosa dintr-o colectie  mai mare de brose din piele naturala cu diverse aplicatii (Nu sunt doua brose identice). Toate, insotite de un snurulet, pot fi oferite ca si martisor. Restul colectiei, impreuna cu alte modele, le veti vedea in postarile ulterioare. Pana atunci... noapte buna, sau spor la treaba, dupa caz...

24 ianuarie 2012

Reducere 20%

Uneori, recunosc, sunt foarte comoda (a se citi lenesa) si decat sa dau un clik... mai bine-mi vad de drum... Pentru toti aceia care-mi sunt frati de suferinta, in ale comoditatii vreau sa zic,  m-am gandit sa fac un colaj cu o parte din produsele care mai sunt pe stoc in magazin, mai ales ca am si un motiv special...


In zilele de 24 si 25 ianuarie la orice comanda aveti o REDUCERE de 20% din pretul afisat.
Beneficiaza de reducere aceste produse si multe altele pe care le gasiti aici

23 ianuarie 2012

Ziua pozasa

Ma gandesc... daca ziua in care faci pozne se numeste poznasa, ziua in care faci poze cum ar veni? Pozasa? Ca eu asta am facut azi, intre doi norisori si doua raze de soare am facut poze. In mare parte la floricele. Nuuu, nu mi-au inflorit ghioceii in curte, desi la tata inca de saptamana trecuta erau infloriti, alte flori mi-au inflorit mie in mana. Iacata bentito-brosele mele:


De ce sunt bentito-brose? Pentru ca florile sunt detasabile, se prind cu arici de bentita  (e foarte safe, nu va ganditi ca va prindeti parul acolo, am probat!), iar pentru a fi purtate ca si brose au un ac de siguranta mititel cusut de intaritura din fetru ce o are fiecare brosa in parte. Hocus-Pocus, din bentita sa-mi faci brosa! 
Iar mai jos sunt cateva clame de par, tot floricele... 

Maine sper sa va mai arat si alte pozne pozashe :)

22 ianuarie 2012

Surdul n-aude ...

A auzit cineva de muntii Canafato?
Nu va speriati, n-am de gand sa va tin  o lectie de geografie. O sa va spun doar o foarta scurta povestioara din ciclul "Teatru scurt din casa noastra".
Eu, la micul dejun, cu ochii carpiti de somn, imi intreb jumatea:
- Unde e cafeaua mea?
Jumatatea se conformeaza, deschide dulapul, priveste cateva secunde si intreaba:
- Muntii Canafato?
Asta a inteles Firicica, intrebarea de fapt fusese:
- Un'ti-i cana, fato? In traducere libera: unde iti este cana, fato? Ca eu beau numai din canuta mea, nici prea mare nici prea mica...
THE END

21 ianuarie 2012

Mi-a iesit cosharu-n drum...

De ieri am in cap o melodie... 
Mi-a iesit cosharu-n drum, griji, nevoi, necaz, durere, se vor duce ca un fum... Nu pot scapa de ea si pace, ma enerveaza de mor, mai ales ca mi-a rasarit in cap asa ca un fel de "hai sa facem haz de necaz". Sa va explic, ieri dimineata,  nu plecase  de juma' de ora sotul cu Pufoasa la scoala ca se si intoarce cu o falca-n cer una-n pamant: "am ramas cu masina in drum!"  Eu am fost ingrijorata, ca na, fara masina e nashpa rau de tot, merg cu totii la scoala, la servici, dar parca nu-mi venea sa cred ca e asa grav. Asa ca imediat mi-a rasarit in cap melodia asta: mi-a ramas masina-n drum, griji, nevoi, necaz, durere, se vor duce ca un fum... Doaaamne, ce-o fi si in capul asta al meu? 
Pe la pranz cand eram in toiul unei activitati captivante (faceam ceva din piele, ca v-am zis a inceput sa-mi placa rau de tot sa lucrez cu materialul asta), ma suna jumatatea sa-mi spuna ce "buba" ar avea masina si cam cat ar costa piesele, asta fara manopera. Eu am ramas fara grai, dar de gandit am gandit, mai greu ce-i drept: da' ce doamne iarta-ma costa atat, ca doar nu ne cumparam alta masina, schimbam doua piese... Nu inchid bine telefonul, ca suna iar, zic, aoleu, acu' o fi aflat si de manopera, mai bine sa nu stiu... Era insa Firicica, ma suna de la scoala ca se simte rau, ce sa faca ea? Pai ce sa faci, vii acasa, hai ca vin dupa tine. Va spun drept cele doua vesti m-au turtit rau de tot, nu stiu ce-oi fi asa de bleaga... Am strans toate cele insirate pe masa, le-am pus prin cutii si cutiute, s-a dus naibii cheful meu de migalit. Imi venea sa plang si chiar imi doream sa plang, stiam eu ca asa m-as fi linistit, dar si cu plansul asta nu e asa usor cu crede lumea :)
Dupa masa de pranz, Firicica s-a bagat in pat, Pufoasa se invartea in jurul ei cu mare grija, i-a adus un pahar cu apa si a avut grija sa nu fie foarte rece sa-i faca rau, m-a induiosat foarte tare. Cand am urcat eu in dormitor, Firicica dormea, Pufoasa statea cuminte intr-un fotoliu si citea, mi-a facut semn cu degetul la buze sa nu fac zgomot sa n-o trezesc pe Ma. Pai ce as putea sa fac eu aici, fara sa fac zgomot? Sa ma bag si eu langa Firicica in pat. Zis si facut. M-am strecurat in pat cat am putut eu de usor si inainte sa adorm am studiat cerul ce se vedea pe geamul din fata mea, la fel de cenusiu ca si gandurile mele. La un moment dat am auzit-o pe Pufoasa iesind tiptil din camera dupa care am adormit la loc. Ne-am trezit amandoua cand a venit tati, deja era intuneric afara. Eu eram tot trista. Tati ma intreaba: ai vazut asta? 


Acesta este feng-shui-ul (asa l-am denumit noi in gluma) pe care l-a realizat Pufoasa in timp ce noi dormeam, este facut special pentru mine si pentru Ma (scrie si pe biletel). Ei, cum sa nu te umfle plansul cand vezi asa ceva? Un copil de 9 ani isi da seama ca esti trista sau  bolnava si-si  pune tot sufletul ei intr-o floricica din hartie creponata, cum se cheama asta? Se cheama ca esti norocoasa sa ai o asemenea fiica sau sora. Dupa o repriza buna de plans m-am mai linistit... 

Astazi sunt si mai linistita dar tot nu-mi vine sa cobor la bucatarie unde chiar in momentul asta se fac niste calcule... Cornel cu domnul "doctor" de masini...

Cel mai important e ca Firicica e bine!

20 ianuarie 2012

Abecedar

Iulia are mere. Pardon, cercei am vrut sa zic. Iulia are cercei cu carti de joc. Nu orice carte de joc, cea mai cea... asul! Iulia VREA un tricou! Iulia VREA un tricou cu un as pe piept. Doar atat?
Ma las pe mana artistului...

Iulia ARE tricou cu un as pe piept!
                                                                     
(Scuzati poza, n-am putut astepta lumina naturala, l-am expediat repede)

19 ianuarie 2012

Ribbon ring

Am fost rugata (asa de frumos!) sa confectionez un inel din piele. N-am putut sa refuz si iata ce-a iesit:


Nu e perfectiunea intruchipata, dar pentru o prima incercare eu zic ca iesit binisor.

Ah, si a fost primit cu mare entuziasm, deci... e bine!

18 ianuarie 2012

Niciun dubiu

Daca la floarea curcubeu inca ma mai gandesc ce o sa devina, brosa sau bentita, sau poate amandoua, la floricelele de mai jos nu exista niciun dubiu: sunt deja brose cu acte in regula, pardon, ace in regula, ace de brosa vreau sa zic :)


Dupa cum vedeti am prins drag de a lucra cu piele. Floricelele de mai sus sunt disponibile aici

17 ianuarie 2012

Ce norocoasa mai sunt si eu!

Azi pe la pranz cand era lumina mai buna  am iesit afara sa pozez o parte din brosele pe care le-am mesterit. Asa un noroc am avut... ca am ramas incuiata pe afara, singura acasa fiind.
Era in jur de ora 12, iar la 13 si 10 trebuia sa o iau pe Pufoasa de la scoala. Ma uit eu la mine, eram imbracata aproape corespunzator, m-as fi riscat sa merg asa la scoala: geaca, fes, pantaloni de trening (hai treaca mearga)  si in picioare ups, slapi! Ce ne facem fetelor? Dau roata casei sa vad daca nu cumva am lasat vreun geam deschis. Ti-ai gasit, pe frigul asta? Bine ca nu era deschis geamul la baie ca oi fi eu subtirica, dar cu geaca cu puf de pinguin (care ma face sa arat cu 10 kile mai grasa) sigur ramaneam intepenita acolo, ma gasea sotul dand din picioare ca un gandac.
Dar asa cum ziceam la inceput, mare noroc mai am si eu... In primul rand am noroc ca nu mai am aparat foto. Da, ma bucur, ce va mirati? Daca aveam mai ieseam eu sa fac poze cu telefonul? Daca nu aveam telefonul cu mine mai aveam eu cum sa-mi sun jumatatea? Doamne, cat de norocoasa sunt. N-am tremurat decat vreo juma de ora pana a aparut printul salvator, care s-a dat jos din masina razand  si  cu IMI ESTI DATOARE VANDUTA in loc de salut.
Deci, sunt norocoasa sau nu? Asta e prima intrebare. 

A doua ar fi: cum vedeti voi floarea de mai sus (are vreo 9 cm), ca o brosa sau asezata cuminte pe o bentita? Ca eu inca nu m-am hotarat... 

15 ianuarie 2012

Usurel de duminica

Vineri la masa de pranz ma intreaba (admirativ) Firicica: "ce ciorba e asta?" De gainuta de casa, zic eu. Aoleu, sper ca nu ati taiat-o pe Vidia, sare si Pufoasa. Eu nu prea stiu pe cine am taiat, ca n-am reusit sa retin fiecare gaina ce nume are, doar cocosul stiu ca a fost botezat (de fete bineinteles) Victor. (E febletea lui tata, un fel de speranta a curtii de oratanii. De ce speranta? Pentru ca tata a decretat: asta o sa moara ultimul!). Dar Ioana nu s-a lasat: "avea asa niste pene negre cu galben?" Mi-am stors eu creierii, efectiv nu mi-am amintit. Tot Ioana impaciuitoare: lasa ca o sa aflam la vara, o sa vedem noi daca ne mai ciugule vreo gaina floricelele de la papuci. Daca da, inseamna ca Vidia mai traieste, ca numai ea face asta.

N-am mai asteptat pana la vara, ieri am fost la tara (i-am dus si lui tata ciorbita din pasarea crescuta in "coproductie"). Fetele au facut recesamantul gainilor, concluzia: Vidia e intreaga si nevatamata.
Cu gainile astea pe care i le-am dus lui tata sa mi le creasca e o intreaga poezie. Acum ceva vreme, cand am vazut eu ca s-a epuizat in timp record sacul de grau pe care l-am dus special pentru ele, il iau asa prin invaluire pe tata si-l intreb, cu frumosul,  cam de cate ori pe zi le da el sa pape. Cand am auzit CINCI, am sarit ca arsa, nu-i prea mult? Dar tata, de o delicatete rara, imi zice: vezi ca acuma ti le pun in traista! La asa o replica am inghitit orice alt comentariu, pana la urma daca i le-am dus sa mi le creasca, apai sa-l lasam sa o faca dupa propria-i reteta, o fi stiind el ceva... Poate o punem si de vreun premiu Nobel, om inventa carnatii de pasare, sau si mai si, slana de pasare, ca pana la Craciunul urmator, daca scapa vreuna, sigur o sa arate ca un purcel.

Ieri iar am dezbatut problema gainilor, de asta data tata ma intreaba: ce mai facem cu gainile astea? Eu, trag un pic de timp ca sa-mi dau seama ce raspuns se asteapta de la mine, mi-amintesc pe data de faza cu pusul gainilor in traista,  raspund docila: pai ce sa facem... mai taiem din ele... Numai ca iar n-am picat pe raspuns. Neh, neh, neh, cum sa taiem din ele? Acuma cand au inceput sa oua? Ok, atunci nu mai taiem din ele... Le lasam sa moara de batranete.

11 ianuarie 2012

Sunt pe receptie

Poate vi se pare prea devreme dar va spun eu, nu este. Se apropie luna martie si, va spun sincer, mi-a placut foarte tare cum am procedat anul trecut cu martisoarele si cadourile personalizate pe care le-am realizat la cererea voastra (ca nu-mi place cuvantul comanda, am si eu damblaua mea :)). In consecinta, cine doreste sa daruiasca prietenei, iubitei, sotie, sau mai stiu eu cui, un martisor, o brosa sau orice fel de cadou personalizat, contactati-ma va rog prin metodele specifice cunoscute: scrisorica, mesaj blog, mail, facebook, telefon, telegraf, cioc-cioc la fereastra... (cam atata-mi vine in minte). Eu promit ca o sa-mi pun la bataie toata indemanarea si creativitatea pentru a va vedea cu zambetul pe buze. O sa stau cu ochii pe cutia postala, calculator, telefon, si cu urechile ciulite pentru a descifra orice zgomot venind dinspre fereastra, ca sa receptionez doleantele voastre.
Deja lucrez cu mare spor, in curand sper sa va pot si arata ce am realizat. Hai sa auzim numai de bine!

10 ianuarie 2012

Dimineata anului

Inceputul asta de an imi place mai mult decat sfarsitul celui precedent. De fapt asta mi se intampla de fiecare data. Eu percep anul ca pe o zi de munca de 24 de ore. Dimineata esti plin de forta, de idei, asta prin primavara cum ar veni, pe la pranz daca-ti mananci pachetelul din servieta si mai bei o cafea mai prinzi puteri dar parca ai trage si un pui de somn, cam prin iulie august  cand simti nevoia de concediu, iar spre seara ce sa mai zicem, abia-ti mai tarai picioarele si te tooot uiti la ceas sa se faca ora de plecare acasa, asa cum te uiti de Revelion la secundar 5, 4, 3 ...0. La multi ani!!! Si incepe o noua zi, adica un nou an. 
Acum este dimineata si la propriu si la figurat. Suntem plini de idei si de energie, cel putin eu asa ma simt. Dupa asa o pauza m-am apucat serios de treaba, mi-am facut niste "norme zilnice" ca sa zic asa, de care m-am tinut cu sfintenie pana azi. Si ma simt bine asa. Daca pana zilele trecute doar banuiam de ce, acum stiu, am citit raspunsul aici
Multumesc Andreea (Glory Box) ca ai postat acest link.

09 ianuarie 2012

Chilly Willy

Vara trecuta, poate va mai amintiti, m-am ocupat intensiv de agricultura. Ar fi multe de zis despre experienta mea de nano-agricultoreasa (trebuie facut loc in dictionar pentru cuvantul asta!) dar e la timpul trecut... Poate o sa fiu  mai harnica anul asta, la scris ma refer, si sa va tin la curent in direct  cu experientele pe care sper sa le pot continua.
Ce voiam eu sa va zic e ca, vazand asa o vara si o toamna extrem de bogate m-am apucat de facut sucuri, bulioane, compoturi, gemuri, dulceturi, dar nu-mi era de ajuns, parca-mi parea rau de asa bunatati sa treaca pe langa mine. Ma gandeam la iarna exact ca furnicuta din fabula si stiam ca o sa-mi lipseasca toate fructele si legumele care au fost ast-vara de o rara bogatie. (O sa-mi ziceti ca s-au inventat supermarketurile unde gasesti absolut orice in stare proastata. Da? Dar de unde aduse? Si la ce pret? Dar gogosarul, unde gasesc eu gogosar iarna?) Am uitat sa va zic ca am cumparat niste pui de gaina pe care i-am dus lui tata la tara sa mi-i creasca, fara concentrate sau ce stiu eu ce chimicale pana in iarna cand urma sa-i taiem. Bine, bine, ii taiem dar nu-i putem manca pe toti odata. Ce sa facem, ce sa facem? Gata, stiu, ne cumparam congelator! D-ala maaaaare! Zis si facut. 
Ah, congelatorul asta e o poveste in sine, daca ma apuc de povestit iar nu temin azi. Incerc s-o scurtez. Dupa ce i-am facut capul mare sotului, eu vreau congelator, eu vreau congelator, bine ne luam, bine ne luam, hai sa cautam pe net si prin magazine. Dupa prospectiile de rigoare am gasit congelatorul ideal, a fost dragoste la prima vedere, am zis asta e, cand ni-l aduceti acasa? Luni. Luni, bravo, va astept! Se face luni, vine masina la poarta, se da jos nenea soferul si cu inca un tovaras, un ajutor ceva, descarca congelatorul, il aseaza in fata portii, ma intreaba daca vreau sa mi-l desigileze sa-l vad. Eu nu prea stiam daca vreau, aci in strada, zic totusi da. Il desface in mare viteza. Eu ma uit la el ca... la poarta noua. Nu era nimic in neregula si totusi ceva ma nemultumea, nu stiam exact ce, ah, ba da, soferul, avea o viteza si o incrancenare... stai bre ca nu suntem in razboi... Imi lasa hartiile, ma intreaba daca e in regula, zic ca da, si el in mare viteza se suie  in masina. Eu raman perplexa, cu congelatorul, dragostea mea, in poarta. Pai... stati asa, plecati? Ma lasati cu congelatorul in poarta? Soferul tot in mare viteza se da jos din masina. Rasuflu usurata, hai c-a glumit, a vrut sa ma sperie. Dar in loc sa puna mana pe congelator se repede ca un vultur la mine fluturandu-mi in fata niste hartii. Uitati aici scrie negru pe alb ca se livreaza marfa pana in usa blocului sau in fata curtii. Maaai... hai ca ma faci sa rad cu lacrimi. (Ras nervos adica!). Dar ce minte luminata a mai scornit si regula asta? Si de ce n-am fost si eu informata cand l-am platit ca tre' sa-mi angajez om care sa-mi duca si mie magaoaia (scuza-ma, dar m-am enervat) in casa?  L-am luat cu frumosul, l-am rugat sa-l mute el cu ajutorul lui macar o juma de metru cat sa mi-l bage in curte adica, de acolo vedeam eu cum faceam, macar ca-l acopeream cu o folie si asteptam pana venea Cornel. (Ajutorul lui, om mai de inteles, m-ar fi ajutat daca nu i-ar fi fost frica de sefu'.  Mi-a comunicat asta doar din priviri.) Nu domnule, mi-a mai fluturat o data hartiile pe sub nas mi-a zis buna ziua si s-a suit in masina, de data asta pe bune. Buna ziua, sunteti foarte amabil, am zis si eu. 
Las'ca n-oi muri, stau aci langa congelator pana la 6 cand vine Cornel, ce e mult? Doar vreo 6 ore si afara nu-s mai mult de 30 de grade. Eh, ma odihnesc si eu, as putea sa-mi aduc un scaun din casa, mai vad si eu lumea... mai vad si eu ce se poarta vara asta... Incepusem sa ma intreb cam de cate ori o fi mai greu congelatorul decat mine. Am incercat mai multe metode de a-l clinti, singura care a dat rezultate a fost topaiala de pe un picior pe altul, nu stiu cum altfel sa zic. Adica-l inclinam un pica spre mine, dar nu prea mult ca nu vroiam sa ajung la ierbar (ca o panseluta ce sunt), si-l faceam sa paseasca 5 centimetri cu piciorul stang din fata sa zicem, presupunand ca dumnealui are 4 picioare. Dupa aia il mai inclinam un pica spre mine astfel incat sa paseasca alti 5 centi dar cu piciorul drept din fata.  Bleah, prea complicat de povestit cum l-am bagat in curte, v-ati prins voi, cu miscari din 5 in 5 centimetri. Dar stiti cat de fericita am fost cand l-am vazut in curte? Oaaaau!!!
Ce s-o mai  lungesc, am uitat toate peripetiile cand am vazut cat de bucuroase au fost fetele ca ne-am luat congelator. Nu mai stiu care din ele a zis: trebuie sa-i dam un nume. Pai ce face el? Ingheata. Atunci ce nume mai bun decat Chilly Willy? Si asa a ramas.
Ieri  am facut o super-ober-salata de fructe, cu fructe proaspete bineinteles dar si cu ce am scos eu de la Chilly Willy, pentru ca am un intreg sertar cu fructe. Capsuni, zmeura, dude (!!!), mure, piersici, visine, cirese, piersici, pepene (taiat cubulete, s-a pastrat de minune!) Si multe dintre ele sunt  marca inregistrata cum zice Firicica, adica ori de la noi din curte, ori doar culese cu manutele noastre...
Sper ca si anul acesta sa fie la fel de bogat in fructe, legume si alte cele si sa-i umplu buzunare lui Chily Willy cu toate bunatatile pamantului pentru iarna viitoare. Doamne-ajuta!

04 ianuarie 2012

Intreaba lumea

... daca m-am lasat de handmade. Nu chiar. Nu s-a mai vazut "miscare" pe aici dar am mai facut cate ceva. Nu din proprie initiativa, recunosc, n-am putut insa refuza rugaminti de a confectiona cadouri. Partea proasta e ca nu prea am fotografiat ce am facut sau am fotografiat cu telefonul si sunt poze... de nevazut. Ma risc insa cu un tricou si o bentita asortata, confectionate pentru o pustoaica de 9 ani. 



Ah, de fapt sunt trei articole, e si o brosa pe acolo pe undeva, la gatul pisicutei de pe tricou. Fundita este detasabila pentru a putea fi spalat tricoul fara nicio grija.

Si de handmade nu ma las... ca nu pot... nu ma lasa el. Chiar azi am promis cuiva ca nu ma mai las pe tanjeala dar nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta. Cum ar zice unii: FAPTE NU VORBE!!!






02 ianuarie 2012

Fuseram la film

Fuseram la film. N-a fost sa fie 3D, pentru ca tot ce era disponibil ori nu era pentru copii ori fusesera vizionate de copilasii mei (cu gradi, cu scoala...). Ca sa vezi, eu sunt singura din familie care nu a trecut prin experienta asta cu trei de D. S-a votat si majoritatea a hotarat ca e acceptabil si filmul ala cu veveritele cantacioase (Alvin si veveritele3). Noi am vazut acum ceva vreme primul film de genul asta si stiu ca ne-am amuzat. Dupa aia a aparut si continuarea care pe mine nu m-a mai amuzat atat de tare. Ce sa-i faci, e ca un sirop pe care il mai diluezi cu un pic de apa. Iar ce-am vazut noi azi a fost  continuarea continuarii. Deci... nici urma de sirop, doar apa chioara, pentru ca nu poti dilua un siropel la infinit, nu? Dar shiiit, nu le spuneti fetelor mele, ele au iesit entuziasmate, cel mai tare film ever!
Prea multa muzica, mie imi plac lucrurile clare, vreau sa stiu din start: ma duc la film sau la concert? Cand se canta intr-un film pe mine ma apuca motaiala. Am zis ca e totusi un lucru bun, in timp ce cantau veveritele alea pitigaiate eu faceam economie de vedere. La un moment dat insa mi-a fost greau sa-mi mai deschid ochii chiar daca imi dadeam seama ca se reluase dialogul. Zic, las' ca-i mai tin un pic inchisi oricum nu pierd nimic, si ce credeti, m-am trezit cand imi dadea cineva un cot in spinare (cel putin asa am crezut) si eu nu stiam unde ma aflu. De fapt nu era cot, era genunchiul vecinului din spate care se proptise de scaunul meu. Noroc cu aceasta intervetie, ar fi fost penibil sa incep si sa sforai. 
A fost totusi o zi faina pentru ca i-am indeplinit dorinta Mariei de a merge cu intreaga familie la cinematograf, fetele s-au distrat de minune si unde mai pui ca ne-am intalnit si cu nepoata mea preferata, singura de altfel, si cu prietenul ei. Pana sa inceapa filmul ne-am impartit in doua tabere, fetele cu fete si baietii cu baieti. Baietii s-au dus sa-si clateasca ochii prin magazinele cu haine si bijuterii iar noi fetele ne-am extaziat in fata aparatelor electrocasnice, gen televizoare, masini de spalat, plasme, expresoare de cafea, etc... CE? M-ATI CREZUT!? Evident ca a fost taman invers. Fetele s-au intors cu niste bijuterici simpatice de la H&M, cadou de la verisoara lor preferata (singura de altfel).

Acum ar fi frumos sa ma duc sa-mi beau ceaiul  pe care scumpul meu sot ni l-a pregatit si sa retrocedez ce-am ocupat abuziv, respectiv scaunul din fata calculatorului. Noapte buna!

01 ianuarie 2012

Nimic deosebit

Abia ne-am intors din oras, ne-am facut plimbarea de seara. Am facut putintica miscare ca asa numai cu mancare si trandaveala nu se mai poate. Ne-a inghetat nasul dar ne-am bucurat la intoarcere de caldurica din casa. Peste masa de seara cred ca o sa sarim, am spalat niste struguri.

Maine facem o escapada la Bucuresti, mergem la cinematograf. Firicica si-a exprimat inca de prin vara dorinta de a merge cu tot familionul la un film 3D. Sper sa ne distram, va spun eu la intoarcere...
Asta a fost prima zi din 2012. Nimic deosebit!