29 iunie 2010

Pescarul profesionist

Cand vine vorba de pescuit, se stie, nu e loc de exagerari... Daca zice omu' ca a prins un peste cat galeata de mare eu zic ca nu e frumos sa-i pui vorbele la indoiala (Stiti, mai sunt si galetusele alea de se joaca copiii in nisip...)
Pentru pescar profesionist (oricum nu exista amatori in bransa asta, nu?) am pictat tricou special de luat "pe balta".

Tricou bumbac, marimea L - 45 lei -disponibil

27 iunie 2010

Pasare calatoare


Revin, pasare calatoare, la casa parinteasca. Ies pe ulita copilariei, in seara ploioasa de vara... Umbrela imensa ma protejeaza din cand in cand de stropii rari de ploaie. Doar din cand in cand pentru ca nu ma pot abtine sa nu fac giumbuslucuri cu umbrela in aer, as arunca-o in sus de-as fi sigura ca o prind la aterizare. Sta ploia. Inchid umbrela si nu stiu ce sa fac cu ea. Sa ma joc. Topai peste balti si invartesc umbrela. As vrea ca miscarea sa fie continua, umbrela sa descrie cercuri perfecte fara intreruperi. Nu-mi iese, dar exersez. Miroase a iarba proaspat cosita udata de ploaie. Dupa prima cotitura il vad pe varu-meu stand pe banca in curte si spalandu-se pe picioare. Ridic umbrela si-l salut: "Salutare". "Salutare", vine si raspunsul lui. Acum ar fi trebuit sa ma opresc si sa mai schimb doua vorbe cu el, ca nu ne-am mai vazut de mult. Aman pentru maine. Trebuie sa-mi exersez numarul cu umbrela. Trec mai departe. La urmatoarea casa, verii lui tata, frate si sora, stau pe o terasa in curte si urmaresc meciul la televizor. Pe ei nu-i mai salut, ca-s departe si-s prea absorbiti de meci, si eu am mari probleme cu umbrela. Vreau sa fac o miscare a la Charlie Chaplin si nu-mi iese. In sfarsit intru pe strada prietenei mele, capat de linie adica, miscarea cu umbrela... aproape multumitoare. De departe vad in semiintuneric o silueta de femeie. E o doamna profesoara in varsta, venita din alta localitate, o stiu doar din vedere. Sunt sigura ca nu ma cunoaste. O fractiune de secunda am oprit in aer umbrela nestiind ce sa fac. "Cand o sa vada o umbra filiforma imbracata in costum de blugi, cu codite, cu o umbrela rotitoare in mana sigur o sa creada ca-s un copil pus pe joaca", si am dat drumul umbrelei in aceeasi miscare circulara, care-mi iesea din ce in ce mai bine.
Ajungem una in dreptul celeilalte. Eu cu umbrela mea rotitoare o salut:
-Buna seara!
Primesc si raspunsul:
- Buna seara, doamna!

22 iunie 2010

Inka

Firicica e plecata in tabara. De echitatie. Ne suna de cel putin trei ori pe zi sa ne spuna ce minunat se simte, ce curajoasa a fost ca s-a suit pe un cal imens (INKA), ca a laudat-o domnul instructor si domnul diriginte (foarte sensibila la laude fata asta a mea, cu cine o fi semanand?), ca e vreme frumoasa, ca portiile la masa sunt cat chiuveta, ca au facut foc de tabara imens... si multe altele. Si ne vrea pe toti la telefon si ne spune fiecaruia cate ceva astfel incat la sfarsit noi adunam, punem cap la cap si ne facem o imagine de ansamblu.
Ma umple de bucurie sa-mi vad jumatatile astea mici cum freamata una de dorul celeilalte, cum se intreaba ele ca niste oameni mari: "da' tu te simti bine?" si cum isi povestesc ele acolo nimicuri si cum rad si cum abia asteapta sa se vada.
Pufoasa, a ramas cu noi acasa si prima zi a fost cea mai grea. Eu am preluat atunci "sarcinile" Mariei si tine-te joaca. M-a batut de m-a uscat la remi (pe bune, n-am lasat-o eu), pe urma am trecut pe alte jocuri si cand am vazut-o ca se plictiseste iar, am intrebat-o: ce-ar fi sa-ti pictezi singura un tricou? I-am vazut ochii aia mari facandu-se si mai mari: "pot, pot, pot?" Sigur ca poti, am tricouri albe de copii si pictezi tu ce vrei pe unul. Ce a urmat m-a umplut de duiosie: "Pot sa pictez pe un tricou alb un cal, si sa i-l dau Mariei cand s-o intoarce? (In momentul ala mi s-au cam umezit ochii, dar e secretul nostru, da?)
Asa ca ne-am pus pe treaba si iat-o pe INKA:


Sunteti ingaduitori, da? E manuta de copil de 7 ani acolo (ajutata "un pica" si de mama ei). Noi suntem incantate de ce-a iesit, speram ca Maria sa nu dea de vreun internet prin tabara ei sau daca da sa nu fie interesata de ce mai scrie mama ei pe blog, ca altfel ma dezmostenete Pufoasa ca am stricat surpriza. Dar stai, partea cu dezmostenitul e in sens invers, de la parinte la copil. Copilul ce-ti poate face? Nu stiu, poate sa-ti dea un pupic in plus ? :)

16 iunie 2010

Schimbam tactica

Caldurile astea nu prea ma plac. Nici eu pe ele !!! Nu ma simt prea grozav pe vremurile astea caniculare, incepe sa-mi fie dor de iarna. Nici frigul nu-l suport prea grozav. Stiu, sunt Canuta om sucit, sau... altceva, tot sucit. Daca iarna cand e frig ma retrag in coltisorul meu calduros si lucrez fara probleme, pe caldurile astea ingrozitoare nu pot sa misc mai nimic.
Ieri toata ziua am facut miscari de trupe, mi-am mutat cartierul general din biroul meu extraluminos,

devenit de-acum si extracalduros, la sufrageria cea racoroasa. E ceva mai bine acolo numai ca mie-mi place lumina naturala si acum am parte de o lumina cam... intunecoasa.
Asta a fost introducerea. Am mai scris eu aici despre vise de avertizare. Mi-e greu sa scriu despre ele pentru ca nici eu nu cred 100% ca exista asa ceva, mai degraba coincidente uluitoare, dar cand ti se intampla de mai mult de trei ori parca incepi sa-ti pui intrebari. Zilele astea m-am hotarat sa schimb tactica. Daca pana acum, cand aveam un vis nu-l bagam in seama, sau ziceam ca ar fi mai bine sa-l tin pentru mine, sa nu cobesc, sa nu se intample exact ce-am visat, ei, de-acum o sa fac taman invers. Adica de ce sa nu povestim? Povestim, ca poate asa se reduc sansele sa se si intample ce-am visat. Ca daca as visa numerele la loto si le-as mai spune altor zece persoane eu cred ca sansele ca acele numere sa iasa s-ar diminuat rau de tot, nu?
Si acum, ultimul vis care m-a pus pe ganduri. Visam ca dormeam intr-un pat imens in care era toata familia, adica chiar toata. Eu m-am trezit (in vis) si am observat ca tata statea chiar pe margine si mai avea doar un strop pana sa cada si l-am prins de haine si am incercat sa-i trezesc si pe ceilalti sa se dea mai incolo sa-i faca loc lui tata. Frate-miu s-a ridicat putin, s-a uitat la noi si s-a culcat la loc. Eu nu mai puteam sa-l tin pe tata, dar daca i-as fi dat drumul sigur ar fi cazut si cand m-am uitat sa vad pe ce ar fi cazut am inmarmurit, nu eram intr-un pat ci pe un nor si ar fi cazut de la mare inaltime. Atunci am inceput sa strig dupa ajutor, dar toata familia mea dormea somn adanc nu ma auzea nimeni. Acum eu plangeam, "daca nu ma ajutati o sa cada tata", si nu stiu cum s-a facut ca ne-am schimbat locurile, acum el statea pe nor si eu eram oarecum agatata de hainele lui dar complet in afara norului, el dormind in continuare. Pe mine nu ma tragea nimeni in sus, toti dormeau. M-am trezit inainte de a vedea daca am cazut sau m-a tras cineva inapoi pe nor si primul meu gand a fost: anul asta, eu sau tata...
Pfiuuu, am scris, ca sa scap de obsesie.
Poate maine o sa povestesc un vis al meu care a doua zi s-a intamplat aproape identic, si nu e vorba de cel cu accidentul pe care deja vi l-am povestit.

11 iunie 2010

A inceput Campionatul Mondial?

Nu sunt o iubitoare a fotbalului, asa cum nici nu ma astept ca vreo femeie sa fie prea ahtiata dupa sportul asta. Dar ce stiu eu? Mi-amintesc ca o data o prietena si-a luat la revedere de la noi mai devreme decat ma asteptam pentru ca se grabea sa prinda nush' ce meci dintre Romania si... o alta tara, evident.
Cum spuneam, nu sunt microbista, habar n-aveam ca a inceput Campionatul Mondial de fotbal pentru ca nu prea ma mai uit la televizor, si, desi ar fi fost frumos sa spun ca m-am gandit cu mult timp in urma sa le fac baietilor o surpriza, adica tricoul asta cu fotbalist, uite ca nu pot sa spun asta. Daca nu m-ar fi rugat cineva, probabil ca nu mi-ar fi trecut prin cap sa fac un asemenea tricou.

Dar l-am facut, si-mi place... si cu ocazia asta am aflat (de la nepoata mea preferata) ca a inceput campionatul mondial. Noroc cu tricoul asta ca altfel as fi trait in ignoranta si acum...
Daca va place, daca vreti sa faceti cadou copilului, iubitului, sotului, un asemenea tricou, ca sa-i aratati cat de intelegatoare fata de pasiunea lui sunteti, contactati-ma si eu il asez pe fotbalistul de mai sus pe un tricou de marimea dorita (ca sa facem, domnule, o bucurie la microbisti :))


Tricou alb din bumbac, pictat cu vopsele speciale pt textile (la comanda orice marime) - 45 lei

10 iunie 2010

Cel mai cuminte vampir


In curtea scolii Ioanei e un dud pe care-l privesc cu jind de cateva zile si care nu prea se lasa jefuit pentru ca e foarte inalt. Azi, spre norocul meu m-a insotit Cornel la scoala, dar el, un finut si-un delicat cum il stiti, nu voia sa se intinda sa-mi ia niste fructe pe motiv ca-l vede lumea. Pai atunci nu esti tu inalt degeaba? Cum in curtea scolii nu mai era decat o mamica, i-am zis: uite, nu te vede decat doamna (si in momentul ala am privit-o in ochi), si dansa nu te reclama la politie. Doamna a ras, Cornel s-a ridicat pe varfuri si a cules cateva dude grasane si zemoase.
In copilarie aveam gradina plina de pomi fructiferi. Un rai pe care nu l-am apreciat cum trebuia la vremea aceea. De fapt ce poti aprecia in copilarie cand nu ai cu ce sa compari? Cand toate curtile din jur sunt la fel ai impresia ca intreaga lume e alcatuita asemenea curtii tale. Cu ciresi (vreo patru la numar) visini, meri, pruni, nuci. Si un dud. Da, dudul asta nu pot spune ca era preferatul meu, mie imi placeau toate fructele, cand dadeam roata gradinii mancam din toate. Numai ca, atunci cand l-a taiat tata, ca era prea batran, mi-a parut rau de el. Si daca cirese, capsuni, visine, prune, mai gasesti pe la piata, spuneti-mi mie unde mai gasesti dude? Nicaieri de vanzare!!! De aceea va anunt solemn ca MA PREDAU! ARESTATI-MA, dar eu tot nu ma las! Nu am nici cea mai mica jena sa ma agat de crengile duzilor din fata primariei, de langa benzinarie, din curtea scolii si sa culeg dude zemoase pe care le mananc pe nerasuflate. Pentru ca mi-e pofta de mor, pentru ca nu pot rata ocazia, pentru ca in alta parte nu le mai gasesc, pentru ca sunt niste fructe efemere si daca nu le culege nimeni ajung pe jos. (Da, recunosc, uneori mai iau si de pe jos cand nu ajung sa iau din pom). Cred ca mi-e dor nu atat de gustul fructului in sine cat de starea aia "de copilarie", cand veneau vecinii pe la mine, ne umpleam pana la refuz gura cu cirese negre si cu dude, de aratam ca niste hamsteri si apoi cand incepeam sa le strivim in dinti, zeama dulce si rosie ne umplea gura si o lasam intentionat sa ni se scurga pe la colturi si mergeam sa-i speriem pe parinti: "suntem vampiiiiiri...."
Dudele mancate azi m-au transforma in cel mai cuminte vampir, adica am sarit peste faza cu sangele pe la coltul gurii (dar n-ar fi exclus sa le invat pe fete cand mergem la tara).

04 iunie 2010

10 lucruri care nu-mi plac

M-am trezit cu o leapsa de la Miki. Cica sa enumar zece lucruri care nu-mi plac. Pai sa-i dam drumul:

1. Ceasul desteptator.

2. Acul de seringa (bine, seringa cu totul...)

3. Inghetata roz (mi-a intrat mie in cap ca e si mai plina de chimicale. Ea poate nu e, saraca...)

4. Pantoful care ma strange

5. Broccoli

6. Liftul (adica nici nu-l iubesc dar nici nu-l urasc)

6. Mancarea de limba

7. Pesterile (cred ca-s un pic claustrofoaba :-)

8. Clestele dentistului

9. Pupaturile pe gat

10. Slapii sau sandalele cu bareta intre degete.

Gata!

02 iunie 2010

Noi oamenii mari suntem niste ciudati

Ce usor devii celebru in ochii copiilor.
Acum cateva luni picoteam la o sedinta cu parintii, prima de altfel pe anul asta scolar. Venisem in fuga, afara frig, in clasa cald, dupa o juma' de ora abia-mi tineam capul drept, daca as fi fost in ultima banca cu siguranta as fi pus capul pe banca si as fi adormit. M-a trezit brutal din picoteala un glas (de tatic) care mi-a rostit numele. (Si eu care credeam ca nu stie lumea cum ma cheama...). M-am uitat speriata la colega de banca, prietena buna de-a mea, ea-mi sopteste: "zi da, sa plecam si noi acasa!". Dupa ce m-am opus pret de vreo juma' de minut, ii ziceam domnului diriginte ca nu pot sa fiu eu secretara, ca nu ma pricep, prietena mea zicea intruna: "da, e de acord". Pana la urma asa a ramas, am onoarea sa fiu secretara comitetului de parinti. I-am zis prietenei: ce mi-ai facut tu mieeee..., las' ca te pedepsesc eu, ma gandesc eu la o pedeapsa, ca nu scapi asa usor. (Si inca ma mai gandesc cum s-o pedepsesc...)
Ei, dar ajung acasa si ma intreaba fetele cum a fost la sedinta. Pai a fost rau, cum sa fie? M-au pus secretara, zic eu. La care fetele mele au sarit in sus de bucurie, au facut un dans asa cum stiu ele si au inceput sa cante: mama mea este celeebra, mama mea este celeebra...
Eu nu ma mai mir de nimic cand e vorba de copii, pentru ca, asa cum spun fetele mele, noi oamenii mari suntem niste ciudati, gandim altfel decat copiii.
Sunt curioasa cum vor reactiona cand vor vedea asta.