29 aprilie 2011

Amestecate

Azi, dupa o scurta plimbare prin mini-gradina nou infiintata, am alergat in casa, am strigat-o pe Firicica si i-am spus vestea cea mare:
- Mariucule, a inflorit o capsuna!!!
- Daaaa, asa repede? Yupiiiii.

Pana acum s-a prins cam tot ce-am plantat, zmeura, capsunile, ceapa, mazarea, mararul, patrunjelul, leusteanul, cred ca si salata a inceput sa rasara. Doamne cate sunt... cine nu-mi stie curtea ar putea zice ca am ditamai tarlaua in spatele casei. Mi-ar placea mie...

Cu rosiile au fost ceva probleme, cand le-am repicat (se vede ca am gugalit, nu?) mi-a scapat din mana o cutie din aia mare cu vreo 20 de rasaduri si cum credeti ca a aterizat? Are cineva curaj sa-l contrazica pe domnul Murphy? Eu nu, cutia mea a cazut fix cu rasadurile in jos, de n-am prea mai avut ce alege din ea. Noroc ca am pus mai multe decat as fi avut unde sa plantez.

Astea fusera stirile agricole. Depre margele si brose (ca acum de asta am chef, brose din matase, bumbac, piele...) ce sa zic? N-am prea mare avant, poate si pentru faptul ca nu am cu ce sa le imortalizez, aparatul meu foto fiind de-a dreptul decedat.

Ah, sa nu uit, s-a intamplat un fapt amuzant azi. Am primit un mesaj de la T. care-mi spunea ca i-au placut foarte mult cercelusii pe care i i-am trimis, ca sunt mai frumosi decat in poze (aaaa, cat imi plac mesajele astea!!!!) Si, zic sa-i raspund si eu. Iata ce i-am scris: "Ma bucur ca cercelusii sunt pe bustul tau!" (G-ul face diferenta!) Era cat pe ce sa-i dau "send" cand mi-a trecut prin cap sa mai citesc o data, sa nu se fi strecurat vreo greseala. Ce-am citit m-a facut sa rad cu hohote. Oare la fel s-ar fi intamplat si la destinatie?

20 aprilie 2011

Copilul Ioana

Intr-o zi frumoasa din toamna trecuta ma gaseam cu intreg familionul la tara. Culegeam perele din parul de langa fantana. Si pentru ca din cand in cand aveam nevoie de ajutor strigam: "un copil sa ma ajute", sau "un copil, la mine!". Maria si Ioana sareau sa ma ajute. O data, de doua ori, de cinci ori, pana cand s-a atacat Ioana si m-a certat: "da' copiii astia n-au si ei un nume?" Asa ca mi-am revizuit atitudinea si am inceput sa strig: "copilul Ioana, la mine", "copilul Maria, ajutor!"

Maine copilul Ioana implineste 8 ani. N-o sa va vorbesc despre ea, va las sa o cunoasteti din imagini:













14 aprilie 2011

Hai sa evoluam!!!

Am primit multe reclamatii cum ca n-am mai scris. De fapt una singura, de la sotul din dotare. Presupun ca nici nu se pune...
O sa va povestesc acuma despre un mail pe care l-am primit cu ceva vreme in urma, stiti voi, genul ala "trimite la 6 prieteni si ti se va intampla nush'ce". Eu va spun din start, daca va trece prin cap sa-mi trimiteti asemenea mail mai bine nu, eu sunt veriga slaba a lantului...
In mailul respectiv se povestea despre un studiu efectuat, n-am retinut de catre cine, dar presupun ca de cercetatorii britanici, ca astia au cel mai mult timp liber si resurse financiare la dispozitie. Studiul cu pricina a stabilit urmatoarele: fiecare om are nevoie in fiecare zi de 4 imbratisari ca sa SUPRAVIETUIASCA, de 8 ca sa nu se IMBOLNAVEASCA si de 12 ca sa EVOLUEZE.
Ei, contrar asteptarilor mele, mi-a placut, domnule, studiul asta! De fapt concluzia mi-a placut. Mi-a dat si mie apa la moara, credeam ca sunt eu vreo ciudatenie a naturii care simte nevoia de zeci de imbratisari pe zi. Mie si fetelor ni se mai intampla asta si pe strada, si avem un stil de imbratisat a la Stan si Bran, care pe noi ne binedispune. Si daca la inceput, cand ma intalneam cu Maria la jumatatea drumului dintre scoala si casa, ca acum vine singurica, aveam oaresce retineri cand ne imbratisam noi asa in plina strada, acum chiar mi s-a luat o piatra de pe inima. Zic, mie nu-mi ajunge sa SUPRAVIETUIESC, vreau sa fiu si SANATOASA si daca se poate as vrea si sa EVOLUEZ.

05 aprilie 2011

Noul meu ceas desteptator

Ce-mi face mie ziua mai frumoasa? Sa va zic... Mi-am inlocuit, fara sa vreau, ceasul desteptator care urla ca nebunu' si ma facea sa ma trezesc direct in mijlocul camerei de nu stiam cum am ajuns acolo. Ceasul a murit... de batranete, sau el stie de ce. O vreme am stat fara ceas desteptator, ne trezea telefonul sau inertia. Asta pana intr-o zi cand m-am hotarat sa nu mai pun malai pe pervazul ferestrei de la bucatarie pentru ca incepuse sa devina periculos pentru vrabiutele care se strangeau cate 7, 8 la masa. Odata cu ele, de fapt inaintea lor, soseau cateva pisici din vecini care se asezau strategic si stateau nemiscate, ca niste statui, asteptand sa apara vrabiutele. Asta m-a necajit foarte tare pentru ca n-as fi vrut ca prietenele noastre sa ajunga hrana pentru pisici. Deja avea fiecare membru al familiei cate o preferata. Daca aveti impresia ca toate vrabiutele sunt la fel va inselati. Noi le-am privit indeaproape, (protejati de perdea ca altfel ar fi fugit, sunt asa niste sperioase...) si am vazut ca-s unele mai mari altele mai firave, si coloritul penelor difera destul de mult. A trebuit sa iau o hotarare, a fost destul de greu, dar am decis ca e periculos sa le atrag atat de aproape de pisici. Am fost foarte trista din cauza asta, dar peste vreo doua zile mi-a venit o alta idee. Bleaga de mine, ce mi-o fi trebuit atat de mult? Cine a zis ca trebuie sa pun malai pe pervazul de la bucatarie? Dar la fereastra dormitorului ce are? Dormitorul e la etaj si cum pisici zburatoare n-am vazut decat la desene animate, iaca solutia... Am pus malai la fereastra dormitorului si am asteptat. In prima zi au venit doar vreo doua, sunt foarte banuitoare asa de felul lor. Acum insa vin iarasi "in grup" si fac un zgomot care mie mi-e tare drag: toc-toc, toc-toc. Ei, uite asa ma trezesc eu in fiecare dimineata, cu toc-toc, toc-toc. Cum sa nu incepi dimineata cu un zambet?

03 aprilie 2011

Dor de schimbare (si reducere!!!)

Uneori ma apuca un dor de schimbare caruia nu pot sa-i rezist. S-a intamplat chiar azi. Magazinul de pe Breslo il aveam in vizor de multa vreme, azi am hotarat ca vor trebui sa apara acolo lucruri noi (care momentan sunt in lucru sau doar in proiect). Cu ocazia asta am redus pretul mai multor produse, asa ca am introdus categoria “Pret unic – 8 lei”.

Nu luati in seama daca vedeti afisat alt pret al produselor, pretul la aceasta categorie este de 8 lei. Am incercat sa editez pretul fiecarui produs, dar e o procedura ingrozitoare, dureaza teribil de mult... Sper sa fiu iertata.

Va invit sa vizitati si sa alegeti.

P.S. Avand in vedere ca sunt in oferta, va rog sa nu-mi mai cereti sa retin produse pentru o saptamana, doua... Cand zic VREAU schimbare, vreau ACUM! Va multumesc pentru intelegere.

02 aprilie 2011

Mai ia si tu o pauza!

Mersul cu masina ma indeamna la meditatii... Spre exemplu azi, dupa nenumarati de VREAU, anulati de tot atatia NU POT, am ajuns la concluzia ca cel mai mare dusman al meu este GANDUL. Nu ziarul! Gandul ala care-mi rontaie sistematic neuronul. Dar mai ia si tu o pauza!

01 aprilie 2011

Atat a incaput azi

Se spune ca omul destept invata din greseli. Ori eu nu sunt desteapta ori ce-am facut eu atunci n-a fost greseala. Sa va spun...
Cand eram eu mica si se incepea la sapat holda (gradina care va sa zica) se facea in felul urmator: se strangeau toate neamurile in gradina unuia, se asezau asa in linie dreapta inarmati cu harlete si se incepea sapatul. Se sapa, se vorbea, se radea, se manca o gogoasa sau un desert facut de gazda, iar se sapa, iar se radea, se aflau si noutatile din sat, cine s-ansurat, cine a murit, d-alde de-astea. Asta se intampla intr-o zi. A doua zi se facea acelasi lucru, numai ca ne mutam in gradina lu' unchiu sau a lu' varu' si tot asa pana termina toata lumea de sapat. Frumos!
Intr-un an, cand eram eu de vreo 11, 12, ani, dupa ce s-a terminat holda cea mare la mine in curte, s-au apucat oamenii sa se faleasca cu "ce treaba buna am facut noi, dar mai ales Irina (asta-s eu), fara ea nici n-am fi terminat". "Pe mine ma enerva la culme chestia asta, pentru ca muncisem cot la cot cu ei, nu ramasesem in urma si daca eu am fost (si sunt) de categorie... usoara, nu inteleg de ce trebuie sa creada lumea ca nu am putere sa fac mare lucru. A doua zi ce mi-a trecut mie prin cap? Sa le arat eu lor cu cine au de-a face. Mai aveam o parcela de pamant pe care urma sa o sapam tot asa la claca dupa ce se intorceau toti de la servici. Eu m-am sculat de dimineata, singura acasa fiind, si m-am apucat sa sap. Am sapat singura toata parcela aia pana s-au intors ai mei de la servici. Ce mai... dadeam p-afara de mandra ce eram. Ai mei au crezut ca am convocat toti copiii de pe strada sa ma ajute, asta iar m-a enervat, pana la urma s-au lamurit ca eu facusem toata treaba, dar abia a doua zi cand au vazut ca nu ma mai puteam da jos din pat de ce febra musculara aveam la maini si la picioare.
Azi era sa repet "recordul" de acum multi ani. V-am zis ca am decopertat juma'de patratel de pamant impreuna cu sotul ieri, ca vrem sa aducem pamant bun, poate-om planta ceva acolo. Aoleu, daca va povestesc cum a stat Cornel cu gura pe mine ieri o sa va enervati si voi si o sa inchideti calculatorul. "Lasa, nu duce galeata aia ca e prea grea pentru tine, ia galeata asta mica, n-o mai pune asa plina ca nu poti s-o duci, lasa ca duc eu, lasa ca fac eu, stai cuminte..." Of, pot sa fac si eu ceva? Si am facut eu azi, cum am vrut si cum mi-a placut. Aproape am terminat. Am luat doar o pauza de cafea, pe care mi-a facut-o Ioana si mi-a adus-o pe o farfurie cu flori impreuna cu doi biscuiti cu ciocolata. Erau ultimii doi, asa ca i-am cedat, eu am baut cafeau, ele biscuitii (am muscat si eu putin dintr-unul ca-s asa o pofticioasa...) Si daca am luat o pauza de cafea, am zis sa vin cu ea la calculator sa mai scriu doua vorbe.
Am terminat cafeau, conform planului ar trebui sa ma ridic sa continui treaba, sa ramana sotul cu gura ca la dentist cand o vedea ca-i treaba gata. Dar nu stiu de ce simt o durere pe la mijloc, mi-e si frica sa ma ridic sa nu ma rup in doua, cam asa ma doare. Ma gandesc eu ca daca vreau sa ma ridic maine din pat cel mai indicat ar fi sa ma duc sa fac un dus si sa las pe maine treaba ce nu incapu azi.