02 ianuarie 2015

Din ce se naște o baby-superstitie

Mi-ar plăcea sa zic ca nu am superstiții (ce sunt alea?), sa vadă lumea ce oamă serioasa și echilibrată sunt eu, dar nu prea pot,  am și eu ciudățeniile mele. Nu, nu fac trei pași înapoi când îmi taie calea pisica neagra și nici nu consider ghinion dacă ma întorc de la ușă să-mi iau umbrela. Am eu "originalele" mele. Spre exemplu,  cele de Revelion. Dar sa începem cu o scurta introducere... 
În facultate am avut un coleg arab pe care l-am carat cu noi la un Revelion în vârf de munte, omătul cât casa, frig de crăpau pietrele, omul venit din deserturile împădurite doar de sonde, coșmarul vieții lui drumul lung prin zăpadă pana la cabana. A și zis, credeam ca fac infarct de atâta frig! Când s-a dezghețat el cât de cât, la vreo trei ore de stat lângă soba în care duduia focul de lemne, ne-a povestit despre tradițiile de sfârșit de an din tara lui. Acuma nu știu dacă erau numai în familia lui sau era o chestie asa generala, sau erau doar invenții pentru a creea atmosfera, dar unele lucruri mi-au plăcut foarte mult și am zis ca le-aș putea prelua. E un lucru frumos ca la miezul nopții să-ți acorzi un moment în care sa gândești la binele tuturor celor la care ții. Asta mi s-a părut minunat. Colegul meu avea și o poveste frumoasa legata de lucrul asta, adică degeaba îți este ție bine dacă tuturor celor din jur le este rău, e ca și când tu ai avea o gradina extraordinara, o oaza plina de flori, și când deschizi poarta dai de desert. Te mai poți bucura de binele tău dacă în jur e arid?  Nu! Și apoi a mai fost povestea cu bilețelul în care se trec câteva dorințe pentru anul care vine și se arunca în foc pentru a se îndeplini. La faza asta, recunosc, l-am bănuit că a cam improvizat, aci la cabană da, aveam focul care duduia în soba, dar în desertul lui nu cred ca făceau focul în soba de revelion și nici nu mi-i puteam imagina pe toți cu brichetele în mana arzând bilețele. Sau poate eram eu rea? Oricum, ideea era buna pentru un fel de joc de cabana asa ca l-am jucat cu toții. 
Și eu am cam rămas cu obiceiurile astea doua, ma gândesc la cei dragi la cumpăna dintre ani, știu ca suna pompos dar este adevarat, și în general când ma gândesc la X ma gândesc punctual la ce știu ca și-ar dori mult sa se rezolve în anul ce vine, cat despre lista,  nu se pune problema sa o scriu și sa o ard, o fac în cap. Și în ultima vreme conține mai puțin ceea ce îmi doresc și mai mult ceea ce nu-mi doresc sa se mai întâmple. (Uite una pe care pot sa v-o spun,  îmi doresc de câțiva ani sa nu mai fie nevoie sa  merg la vreun spital.) Și în afara de aste doua obiceiuri,  mai am grija ca la 12 noaptea sa am bani în buzunar. Sau aveam... Pentru ca anul asta... AM UITAT DE TOATE!!!! ! :( Nu m-am gândit la nimeni (și-mi pare rău,  dacă nu vi de îndeplinește ce vă doriți anul asta, sper să nu dați vina pe mine), n-am avut niciun  bănișor în buzunar (sper să nu ajung săracă-lipită ) și nici măcar faza cu spitalul nu am repetat-o în gând. 
Să vedeți acum cât de repede ia naștere o superstiție... După miezul nopții, când am început să mă simt puțin cam rău (și nu, nu de la mâncare sau băutură),  am realizat că aș avea nevoie de un anumit medicament,  că farmaciile sunt închise și chiar de-ar fi deschise aș avea nevoie de rețetă și bineînțeles farmacista nu mi-ar da fără,  m-ar îndruma către un SPITAL! Și atunci mi-am adus aminte,  upsss, fato, ai uitat de dorințele de la miezul nopții,  și mai ales de aia cu spitalul!!! Vezi ce repede ești taxată? 
M-am cam perpelit eu de pe la 3 dimineața pana la 10, când doi oameni minunați  (soțul și cumnata) au găsit soluția  salvatoare. Au cautat pe net o nonstoapă și au plecat hotărâți sa convingă farmacista că am nevoie urgentă de un medicament,  măcar o pastilă până ajung la medic. 
Si uite așa totul s-a rezolvat cu bine,  dar s-a și născut o baby-superstiție ☺

14 comentarii:

  1. :)) minunata postare! recunosc ca eu în ultimii multi ani, la cumpana dintre ani ma gasesc mereu într-o societate galagioasa, înconjurata de familie, prieteni si cunostinte, toti cu câte un pahar de sampanie în mâna...ne pupam zgomotos si ne uram traditionalul "sanatate, La multi ani!" si nu am timp nici sa raspund la telefon pentru un sms, whatsapp sau simplu call. Rezolv toate acestea dupa prima ora a noului an. Însa îmi place enorm ideea cu gândurile la cei dragi si concentrarea pentru împlinirea dorintele de sanatate si prosperitate... Cred cu tarie ca se pot transmite energii pozitive. O voi adopta!
    Bani nu am avut la mine deloc! anul acesta am serbat revelionul la vecini si n-am avut nevoie de poseta. Voi lua aminte si la aceasta datina/ superstitie :))
    Ma bucur ca totul s-a terminat cu bine si ca nu ai ajuns la spital! Doamne fereste-ne sa avem nevoie de spital, pompieri si politie!
    Un An Nou cu sanatate si bucurii, bogat în clipe fericite! 2015 sa aduca prosperitate si împlinirea dorintelor! La multi ani!

    PS: scisul pe biletele si arsul în foc, mi se par ca aduc putin cu voodoo si magia neagra... ☺

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, mie îmi pare rău că anul asta am fost mai aiurita. Poate artificiile au fost de vina, fiindcă au lipsit. De obicei când admiram artificiile pe cer aveam răgazul sa ma gândesc la ce am scris mai sus. Acum am fost într-un loc unde nu puteam vedea artificiile din centru, asa ca m-a "furat" conversația celor din jur și am uitat de tradiția mea secreta (pe care acum o știe toată lumea ☺)
    Da, nici eu nu am fost fan ars biletele, de aceea nici nu am făcut-o decât atunci la cabana, asa de amuzament.
    An bun, Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  3. La mulți ani! Înțeleg că ai ceva superstiții sau doar așa, niște...dorințe care ar trebui să se îndeplinească în noaptea de Anul Nou, sau în anul 2015...Oricum ar fi îți urez să nu ai nevoie de pastile și de spital iar din buzunare să nu-ți lipsească banii în 2015! Numai bucurii și mici surprize plăcute în tot acest an nou!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult de urări,i un an bun și pentru dumneavoastră! Și fără superstiții... ☺

      Ștergere
  4. La multi ani!
    Si eu sunt superstitioasa asa ca mi-am indesat banutii in soseta caci am fost acasa de revelion, mi-am legat o atisoara rosie la mana si m-am rugat la 12 noaptea sa avem pace (dintre toate lucrurile boala si razboiul ma inspaimanta ingrozitor).
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aha, deci și aici ne asemănat, nu degeaba se spune "cin' se-aseamana se-aduna" ☺

      Ștergere
  5. :)... eu imi fac "bilantul " (realizari, familie si ...esecuri :) ) si imi trasez cateva obiective/dorinte pentru anul urmator- dar recunosc ca nu o fac la 12 noaptea ci in decursul zilei de 31 ( incerc sa-mi las cateva clipe pentru mine cu mine)
    Eu iti doresc ca 2015 sa fie prosper, sa nu ai nevoie de spitale si la toti cei dragi tie sa li se indeplineasca toate dorintele ! Ai sa vezi ca eu am "gura aurita " si se vor realiza toate! :)
    La multi ani, Ina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu mai fac bilanțuri. Chiar și asa juma' din luna decembrie sunt data peste cap. Am și eu vreo doua dorințe mari, de multi ani, care se încăpățânează sa nu se îndeplinească și cu cat trece timpul îmi dau seama ca scad și șansele sa le vad realizate și atunci, fix în decembrie ma apuca regretele. Nu Bun! Abia după sărbători reintru și eu în normal. Eh, poveste veche... Dar poate ai tu gura aurita, asa cum zici, și se întâmplă o minune anul asta, măcar una.
      La mulți ani și ție și 2016 sa te găsească cu toate obiectivele bifate!

      Ștergere
  6. la multi ani, la multi bani cu sanatate, bucurie si noroc in toate! :)
    lasa, ce incepe prost nu inseamna ca se termina si mai prost...important este ca ai alaturi oameni care nu te lasa la greu asa cum nici tu nu ii lasi pe ei :)
    la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite exact la asta ma gândeam în mașină când ma întorceam de la petrecerea de Revelion, ce norocoasa sunt... Familia mea nu e foarte mare, prieteni foarte foarte multi nu am, dar ce am e de calitate, puțin și bun parca asa se zice, și eu ma pot baza pe ei și ei pe mine, asa și trebuie, nu?

      Ștergere
  7. Uf... Vorba ta, si eu anul asta am fost mai aiurita, asa ca nu esti singura! Sper ca anul sa fie totusi bun! Vom vedea... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie începutul de an îmi place. Un capitol s-a încheiat, nici nu mai contează cum, de aici înainte am șansa să schimb ce și cum vreau. Ca pana la urma s-o dovedi ca nu e asa... mai am eu timp sa ma lămuresc. ☺

      Ștergere
  8. nu am superstitii din astea, imi place ideea de masa plina, si de ceva ani adorm devreme :)
    Dar imi plac cele scrise de tine, si de fete: bilant de an, si urari de bine la toti!

    Sa aveti un an mai bun, doamnelor! si sa va fie micile vise indeplinite!

    RăspundețiȘtergere
  9. Și noua ne place ideea de masa plina, dar dacă le întreabă cineva pe fetele mele care sunt mâncărurile tradiționale pe masa de Revelion, ele raspund: brânzeturi și struguri. Anul asta am anunțat ca nu am găsit struguri (care să-mi placa) și lasă că n-o să moară nimeni fără, s-au întors niște ochi către mine și Ioana a zis: schimbam tradiția acuma? Asa ca pe 31 am plecat sa caut struguri și am luat ultima punga dintr-un supermarket. Dar nu-mi pare rău, ziua era superba, aveam și eu pe nevoie de o plimbare pe jos...
    Multumim de urari! Asemenea și ție!

    RăspundețiȘtergere