20 ianuarie 2015

Zâmbetul la telefon

Acum ceva vreme mi-a sugerat cineva ca unul din copiii mei m-ar cam șantaja emoțional. Cum adică,  și cum v-ați dat seama?, intreb eu mirata,  persoana nefiind una care sa fi avut prea mult ocazia sa ne studieze pe mine și copilul meu, împreună. "Pai am văzut-o de câteva ori când o sunați cum se transforma imediat.  Dacă pana la telefon era tot un zâmbet, când va răspundea la telefon își lua o morga trista.  După aceea revenea vesela la joaca." Aaaaa,  asta era? Asa vorbește copilul meu la telefon cu toată lumea... 
Degeaba am încercat să-i povestesc persoanei mai multe,  ii intrase în cap una și buna, copilul meu juca teatru când vorbea cu mine la telefon, ba chiar a insinuat ca e prea mâmos,  ca ma vrea în permanenta în preajma și chestii de-astea...  Cineee? Pufi a mea care când a plecat în prima ei tabăra nu știa cum sa scape de mine in gara,  care ma suna din trei în trei zile și atunci să-mi zică doua vorbe printre care și "hai ca nu mai pot sa vorbesc ca plecam la locul de joaca?" Ca sa fiu sincera m-a cam întors pe dos discuția cu persoana respectiva, mai ales ca oricât am încercat nu am reușit sa o fac să-și schimbe părerea.  În sfârșit,  am zis,  nu contează!

La mult timp după discuția descrisa mai sus, ma suna o prietena. Eu eram într-o graba teribilă,  ma îmbrăcam sa plec undeva unde deja întârziasem,  ii zic copilului: răspunde tu! Și raspunde:

PRIETENA: - Alo,  buna! Ce faci? 
Copilu': - Mănânc! 
Prietena: - Scuze...
Copilu': -….............. 
Prietena: Aaaaa,  te-am sunat sa vad dacă a ajuns Ana la voi. 
Copilu': - A ajuns! 
....................................
.................................... 
Prietena: -  Bine atunci,  Pa! 
Copilu' - Pa! 

Eu în graba mea nu am luat prea mult în seama telefonul,  dar pe seara îmi sun prietena și aceasta îmi zice: "da' supărată mai erai de dimineață." Când de dimineață,  întreb eu? "La telefon, n-ai prea vrut sa vorbești cu mine."  Pai ce noi am mai vorbit azi la telefon? 
În cele din urma ne-am lămurit,  ea a crezut ca a vorbit cu mine.  "M-ai și speriat,  credeam ca s-a întâmplat ceva grav de care nici cu mine nu poți sa vorbești".
I-am explicat și ei ca asa vorbește copilul meu la telefon.

După ca am mai asistat la câteva telefoane la care a răspuns copilul meu și am auzit numai:  buna,  da,  nu,  bine,  pa, am ajuns la concluzia ca se impune o mică discuție, și o intreb:
- Ție îți place când te sună colegele?
- Normal că-mi place,  dar de ce întrebi? 
- Pentru ca nu se prea vede.  Pari foarte trista când vorbești la telefon. 
- Nu sunt, de ce sa fiu trista?
- Nu știu,  dar asa pari. 
- Pai și ce sa fac? 
- Să zâmbești, să știe cel cu care vorbești  ca te bucuri de telefonul lui. 
- Pai zâmbetul nu se vede la telefon. 
- Nu se vede,  dar se aude. 
- Daaa,  sigur,  se aude zâmbetul... 
- Da,  normal ca se aude.  Se aude altfel atunci când zâmbești, ia încearcă. 
S-a uitat cu ochi mari la mine, neîncrezătoare,  dar... Se pare ca discuția nu a fost inutilă,  acum discuțiile telefonice ii sunt mai lungi, mai vesele... 

Zilele trecute chiar am avut surpriza să-mi spuna: hai ca nu mi se mai pare asa penibil sa zâmbesc de una singura! ☺

18 comentarii:

  1. ASA ESTE, SA STII, ZAMBETUL SE AUDE! e verificat. scuze de caps.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu ma bucur ca s-a lămurit (destul de repede) și copilul ☺.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mare, mare, mare dreptate ai !!! M-ai facut si pe mine sa zambesc :) :) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și nici măcar nu vorbești la telefon, așa-i? ☺

      Ștergere
    2. Mie nu-mi place la ma lalai mult la telefon, asa ca si conversatiile mele sunt scurte si la obiect. Foarte rar stau la taclale la telefon, insa cand o fac o fac cu toata inima si cu tot zambetul :)

      Ștergere
    3. Pai da, tu ești om mare, știi că și dacă nu se vede, se simte... Las' ca știe și Pufi meu acu' ☺

      Ștergere
  4. Mi-a placut mult articolul asta al tau...Chiar mult..
    Sfaturile pe care le dai copiilor....mi se par minunate..
    Adevarul este ca nimeni nu poate vedea cu adevarat (oricat ar studia)...relatia dintr-e o mama si copii ei ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Ghemulet! M-am gândit sa mai împărtășesc din experiențele mele cu copiii din dotare, poate or fi de folos cuiva... ☺

      Ștergere
  5. zambetul se simte chiar daca nu se vede, e foarte adevarat, e ceva greu de inteles dar verificat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, uite ca acum a verificat și înțeles și copilul meu și tare ma bucur. ☺

      Ștergere
  6. Ce imi plac mie oamenii care incearca sa convinga pe alti oameni de niste lucruri pe care nu au cum sa le stie, dar o spun cu atata siguranta ca si cum ar detine ei cheile Universului!
    Mie in foarte putine cazuri imi place sa vorbesc la telefon. Prefer un mail, prefer un mesaj, prefer orice altceva. Perioada sarbatorilor ma dispera. Cand este ziua mea nu mai zic.
    Foarte faina postarea ta! Dap! Se ... aude ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, pana la urma au fost folositoare unele din remarcile persoanei. Însumate și cu constatările mele au generat o discuție mama-fiica, folositoare zic eu.
      Te îmbrățișez, vorbareato la telefon! ☺

      Ștergere
  7. Am verificat si eu pe vremea telefoanelor cu disc- asa este !!!! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu disc, cu butoane, cu touch-screen... la toate se aude ☺

      Ștergere
  8. Ce ma bucur ca am citit postarea asta. Asa, dintr-o data am avut parca niste revelatii. Au fost destule momente in care un simplu zimbet la telefon din partea mea ar fi putut sa faca ca seara sa fie mai frumoasa... De cite ori imbufnarea si cuvintele aruncate asa, fara vlaga, nu au dus la cearta...

    Nu numai fetita a avut ceva de invatat din asta! Am avut si eu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amedeya, nu pot decât sa ma bucur daca ți-am fost de ajutor ☺

      Ștergere