Miercurea fara cuvinte

Flori, flori, flori... 
altfel de flori. 

Daca doriti sa participati la "Miercurea fara cuvinte" o puteti face aici

Șa-la-la-ul cu secrete

Stau intr-o zi cu Pufi la un șa-la-la. O apucă pe ea febra destăinuirilor si-mi spune un flecușteț de secret al ei, după care zice:

- Aaaah, ăsta era un secret al meu, acuma ar trebui sa te omor ca să fie secretul in siguranță? 

 Eu râd, că-s obișnuită cu glumele astea, in familia noastră, vorba cântecului, "toți suntem puțin luați ", și-i ofer o variantă  mai elegantă:

- Las' că iti spun și eu un secret și suntem chit.

- Ia s-auzim...

- Da' parcă nu ți l-aș spune că după aia o să-ți schimbi părerea despre mine... Biiiine, hai, uite-ți zic. Tu știi ce fac eu când sunt singură și mănânc pufuleți?

- Ce faci?

- Plescăi ! Dar nu așaaa ... ca toata lumea, plescăi tare de tot, mă  prostesc ...

- Pe bune? Wow, si eu fac la fel! Bate palma!

- Ce mai seamănăm... parc-am fi rude... Uite, chiar avem o punga de pufuleti, vrei s-o plescăim impreuna?

- Bine!

Si scot pufuletii pe masă, la mijloc, si ne continuam șa-la-la-ul nostru. Când ajungem pe la jumatatea pungii zic:

- Păi ce facem noi aici? Că nu plescăie nimeni.

- Mneaa, nu pot cu tine aici.

- Mda, nici eu...

Acum că ați aflat secretul nostru,  știți ce vă așteaptă,  da?

Picojurnal

Dacă jurnălim un pic... e Picojurnal! 
Pentru azi: duminica 25 ianuarie, ora 23:30

Săptămâna ce trecu...
Nimic spectaculos... in afara faptului ca am refuzat o ofertă de job. 

Am căutat și scos la lumină covorașele țesute de mama mea. Mare parte din ele erau puse la păstrare în așteptarea zilei când își vor gasi cu toatele locul prin casă. Pe unele le-au dibuit pârdalnicele de molii, nu pe toate, dar tare m-am mai necajit :(
Le-am spălat,  le-am uscat, le-am rulat și le-am vârât  în sac de plastic în care am aruncat levănțică. Mai mult nu știu ce as putea face.  Dacă știe cineva... 

Câtorva însă le-am găsit loc prin casă, spre exemplu drăguțul de mai jos șade fain frumos lângă patul meu. Dimineața când mă trezesc stau puțin pe marginea patului, cu tălpile goale pe covoraș  și cu capul în mâini.  Și în momentul ăla studiez modelul covorașului și nu înțeleg cum a fost posibil sa iasă atât de perfect. Fără  nicio schiță, fără vreun instrument de măsură. Rigla mamei era cel mai adesea o filă de caiet de matematică. Acum mi se pare incredibil... 

 

Ieri... 

Am reusit să termin genia prietenei. Prietena mea nu știe sa coasă de mână dar face adevărate minuni cu mașina de cusut. Eu, deși am mașină de cusut sunt anti-talent la croit hăinuțe, și atunci ce ne-am gândit noi? De ce să nu poarte prietena mea iișoare cusute de mine iar eu (sau fetele mele) hăinuțe făcute de ea? Nu e fain așa ? Eu zic că da. Trocul să trăiască! ☺

Azi...

Am fost la o sindrofie în afara localității,  la Crama Seciu. 

Crama asta e în vârful unui deal și când am plecat de acasă îmi pusesem speranțele în niște poze grozave. Dar pe ceața asta... 

Ce să zic de petrecere? A fost multă multă lume,  mai multă decât ma așteptam,  dar a fost simpatic. 

Când am plecat de la petrecere ningea cu niște fulgi mari mari, se puseseră vreo doi centimetri de zăpadă pe mașina,  dar până am ajuns noi acasă zăpada s-a transformat în ploaie,  bleah! 

Vreau să  împărtășesc... 

Un citat

"Singurii ochi frumoși sunt aceia care  te privesc cu tandrețe" 

Coco Chanel

Să aveți o săptămână cu ochi frumoși dară! 

Cine pe cine mai moștenește

Stăteam într-o zi la masă cu Firicica și vorbeam de una,  alta. La un moment dat o vad așa  că-și freacă mâinile cu un zâmbet mare de satisfactie:

- Ce mă buuuucur că suriorica mă moștenește,  că  e așa  tare la română  și la engleza...

- Și eu ma bucur... Da' cum adică te moștenește? Știi ca genele astea nu sar așa din soră-n soră,  da?

- Păi sigur mă moștenește pe mine,  cine din casa asta mai e așa tare la română?

- Să știi că și eu mă descurcam binișor la română,  zic eu timid.

- Daaaa,  și la engleză cu cine seamănă?

- Poate.. cu tati? (ma risc eu)

- O fi și tati bun la engleză, dar m-ai auzit tu pe mine vorbind în engleză? (se aprinde ea) Nu!  Așa că nu mai zice tu așa,  PE MINE MĂ MOSTENESTE!  Și iese revoltată  din bucătărie.  Pe mine m-a amuzat teribil,  pentru că nu părea deloc că glumește.

La masa de ieri seară,  când eram toți patru prezenți,  Firicica, entuziasmată pentru că aflase rezultatul soră-sii la olimpiada de română,  o întreabă:

- Și în afară de faptul că te-ai calificat la olimpiada la română și ai demonstrat că mă moștenești pe MINE și  că suntem cele mai grozave surori din lume ce ai mai făcut tu azi la școală?

- Îmmmm,  păi...  nimic.

La care soră-sa o bate pe umăr și zice:

- Las'că după rezultatul ăsta,  trei luni ai voie sa nu mai faci nimic!

Și eu iar zic: Ce bine e sa fii copil!  Și dacă mai ai și o suriorică pe care să o moștenești sau să te moștenească,  e și mai bine! ☺

(P.S. Acuma am o curiozitate. Dacă frații mai mici moștenesc "chestii" de la frații mai mari, Fratelo,  eu ce am moștenit de la tine? ☺)

Miercurea fara cuvinte

Știți cum arată fericirea? 

Copiii știu...

Hm, cam  așa arăta pe la 4-5 ani. Ar trebui să verific dacă s-a schimbat ceva... 

Va puteti inscrie la Miercurea fara cuvinte la Carmen

Zâmbetul la telefon

Acum ceva vreme mi-a sugerat cineva ca unul din copiii mei m-ar cam șantaja emoțional. Cum adică,  și cum v-ați dat seama?, intreb eu mirata,  persoana nefiind una care sa fi avut prea mult ocazia sa ne studieze pe mine și copilul meu, împreună. "Pai am văzut-o de câteva ori când o sunați cum se transforma imediat.  Dacă pana la telefon era tot un zâmbet, când va răspundea la telefon își lua o morga trista.  După aceea revenea vesela la joaca." Aaaaa,  asta era? Asa vorbește copilul meu la telefon cu toată lumea... 

Degeaba am încercat să-i povestesc persoanei mai multe,  ii intrase în cap una și buna, copilul meu juca teatru când vorbea cu mine la telefon, ba chiar a insinuat ca e prea mâmos,  ca ma vrea în permanenta în preajma și chestii de-astea...  Cineee? Pufi a mea care când a plecat în prima ei tabăra nu știa cum sa scape de mine in gara,  care ma suna din trei în trei zile și atunci să-mi zică doua vorbe printre care și "hai ca nu mai pot sa vorbesc ca plecam la locul de joaca?" Ca sa fiu sincera m-a cam întors pe dos discuția cu persoana respectiva, mai ales ca oricât am încercat nu am reușit sa o fac să-și schimbe părerea.  În sfârșit,  am zis,  nu contează!

La mult timp după discuția descrisa mai sus, ma suna o prietena. Eu eram într-o graba teribilă,  ma îmbrăcam sa plec undeva unde deja întârziasem,  ii zic copilului: răspunde tu! Și raspunde:

PRIETENA: - Alo,  buna! Ce faci? 

Copilu': - Mănânc! 

Prietena: - Scuze...

Copilu': -….............. 

Prietena: Aaaaa,  te-am sunat sa vad dacă a ajuns Ana la voi. 

Copilu': - A ajuns! 

....................................

.................................... 

Prietena: -  Bine atunci,  Pa! 

Copilu' - Pa! 

Eu în graba mea nu am luat prea mult în seama telefonul,  dar pe seara îmi sun prietena și aceasta îmi zice: "da' supărată mai erai de dimineață." Când de dimineață,  întreb eu? "La telefon, n-ai prea vrut sa vorbești cu mine."  Pai ce noi am mai vorbit azi la telefon? 

În cele din urma ne-am lămurit,  ea a crezut ca a vorbit cu mine.  "M-ai și speriat,  credeam ca s-a întâmplat ceva grav de care nici cu mine nu poți sa vorbești".

I-am explicat și ei ca asa vorbește copilul meu la telefon.

După ca am mai asistat la câteva telefoane la care a răspuns copilul meu și am auzit numai:  buna,  da,  nu,  bine,  pa, am ajuns la concluzia ca se impune o mică discuție, și o intreb:

- Ție îți place când te sună colegele?

- Normal că-mi place,  dar de ce întrebi? 

- Pentru ca nu se prea vede.  Pari foarte trista când vorbești la telefon. 

- Nu sunt, de ce sa fiu trista?

- Nu știu,  dar asa pari. 

- Pai și ce sa fac? 

- Să zâmbești, să știe cel cu care vorbești  ca te bucuri de telefonul lui. 

- Pai zâmbetul nu se vede la telefon. 

- Nu se vede,  dar se aude. 

- Daaa,  sigur,  se aude zâmbetul... 

- Da,  normal ca se aude.  Se aude altfel atunci când zâmbești, ia încearcă. 

S-a uitat cu ochi mari la mine, neîncrezătoare,  dar... Se pare ca discuția nu a fost inutilă,  acum discuțiile telefonice ii sunt mai lungi, mai vesele... 

Zilele trecute chiar am avut surpriza să-mi spuna: hai ca nu mi se mai pare asa penibil sa zâmbesc de una singura! ☺

Perla de sâmbătă seara

Sâmbătă am ieșit de mânuță cu jumătatea la plimbarea de seară. Până în centru și înapoi. Fiindcă tot am trecut pe lângă niște magazine deschise la ora aia,  zic să intrăm să căscăm gura. De fapt nu chiar să căscăm gura,  trebuie să facem niște prospecțiuni, avem de făcut un cadou care ne cam pune în încurcătură.  E pentru un bărbat și știți cât e de greu să faci un cadou unui bărbat,  mă ierte domnii cititori!

Dintr-un magazin într-altul, ajungem și la stilouri de firmă (fițe), cu peniță de aur, cu diamant, cu perle, pene (glumesc) și alte farafastâcuri. Vânzătoarea,  amabilă,  ne-a descuiat fiecare produs în parte,  că na, la valoarea lor e musai sa stea sub cheie, și ne-a povestit câte ceva despre fiecare. Eu plecasem panseluță  la plimbare, fără niciun ochelar așa că n-am prea avut de ce mă extazia, nici leșina,  pentru că dacă nu văzui prea bine frumusețile nici prețurile nu le ginii. Abia când am ajuns afară am aflat "scorurile", de la soț, și zic:

- Ah,  păi ar merge un Parker din ăla,  mai ales că a zis că au reducere de 50%

- Păi nu,  ce ți-am zis eu e prețul cu reducerea deja aplicată. 

- Hăăă !? Nașpa... Auzi, da' cum vine aia stilou bărbătesc cu perlă de cultură la capac? Parcă ar merge mai mult la dame,  nu la bărbați. 

- Stai un pic,  ăla nici nu era stilou,  era pix. 

- Cum pix? La banii ăia? Pix cu mină ? Și când se termină mina cu ce o schimbi,  ca n-o fi din aia obișnuită...

- Ei,  s-or găsi ele pe undeva...

- Neeeh,  nu-i bun...  că  tre' să găsești mină cu perlă. ☺

Un jurnal mai mic

Știe cineva vreun diminutiv simpatic pentru cuvântul jurnal? Dacă scriu doar o data pe săptămână nu e chiar un jurnal-jurnal, e doar unul mai mic, deci cum s-ar numi? 

Pentru azi... 

duminica, 18 ianuarie 2015, ora 20.31

Săptămâna ce trecu... 

Am realizat mare parte din ce mi-am propus. 

Am cusut zilnic la o bluza gen ie lila pe care o fac unei prietene (v-am zis, unele rugăminți chiar nu pot fi refuzate:)).  
Azi n-am cusut  fiindcă e duminica,  dar am avut program de vizionat filme cu jumătatea mea mai mare.
Firicica mi-a zis că-i place de noi, de mine și de tati adică,  că ne facem program împreună,  că stăm seara și ne uitam împreună la filme pe laptop, și nu stăm unul într-o cameră,  celalalt în alta,  fiecare făcând altceva. Hm,  e plăcut sa auzi că  (inca☺) ii place copilului  de tine (voi).

L-am sunat în fiecare zi pe tata.  E OK acuma,  cică brânzica dulce și supele mele și ale cumnatei l-au pus pe el pe picioare ☺. E greu să fii bărbat, singur, bătrân și bolnav și să n-ai habar sa gătești. 

Am fost să-mi aranjez freza,  numai un picuț, fiindcă am zis că-mi las părul să cească,  dar cu "fileaza-l un pic aici",  "mai ia un pic din breton", "parca și de la spate ar mai merge",  am ieșit de la coafor tunsă exact cum mă tund eu de obicei. Păr mai lung, altădată! 

Joi am fost cu Pufi la cumpărături, voia să-și cumpere ceva cu banii ei. N-are importanță ce și-a luat (bine,  vă zic,  o cămașă în carouri) important e ce am constatat,  că de la o vreme e o placere sa merg cu ea la cumpărături. N-a fost mereu așa,  mi-amintesc vremuri când nu accepta nicio sugestie,  nu aveam voie cu ea în cabina de probă,  se supăra dacă nu voiam să-i iau ce vroia ea și altceva nici nu mai voia să probeze.  Ma bucur enorm ca s-a schimbat,  i-am spus și ei ca acum îmi face mare placere sa ies cu ea,  parca am fi doua prietene. A zâmbit și ea când și-a amintit vremurile ei mai... "aricioase". 

Ieri... 

O întâmplare hazlie... Mă intersectez prin casă cu copilul marele, răcitu', și-l strâng repede în brațe fiindcă știți,  noi suntem o familie din aia "siropoasa",  ne îmbrățișăm toată ziua.  Ne vede tati,  hop și el, vine sa facă "big hug"-ul și mai big si se lasă și cu pupaturi. După ce se desprinde din strânsoarea,  Firicelul zice repede:
- OK,  oficial amândoi aveți răceală! 

Azi.. 

Tati a fost atât de drăguț,  ne-a dus la cumpărături,  ne-a lăsat acolo pentru doua ore,  după care a venit și ne-a recuperat. El nu agreează sa stea cu orele prin magazine,  dar ce bărbat agreează? 
Azi a fost rândul Mariei să-și cumpere cate ceva,  cu ea intotdeauna m-am înțeles perfect la cumpărături, nici măcar când era bebeluș nu mi-a creat vreo problema. 
Și ne-am încadrat într-o ora și jumătate,  sic! 

M-am gândit să împărtășesc... 
Ieri dimineață când m-am trezit era totul acoperit de chiciura,  arata foarte frumos. Am luat aparatul, am ieșit în curte și am făcut niște râsuri de poze. Am intrat dezamăgită în casă,  jumătatea mă întreabă ce am vrut sa pozez,  eu zic nimic, căutam și eu ceva interesant dar n-am găsit.  Înșfacă el aparatul și se întoarce după  câteva minute cu aceste poze

Păi da, sigur, după ce am intrat eu în casă au apărut și  lucrurile interesante ☺

Săptămână faină să vă înceapă!

Vinerea copiilor mei

Miercuri am primit mesaje de la fete, de la scoală, nu mai aveau răbdare pană acasă, trebuiau să-mi comunice "la cald" notele de pe la teze și extemporale. Pe mine mă bucură mesajele astea, unele sunt peste măsură de haioase. Cum să nu-ți deseneze un zâmbet pe fată un mesaj de genul: "mamicuta mea, ai un copil deștept,  a luat 10 în teză la romană!",  sau "am luat 10 la istorie, merit clătiteee, muhahahaaa!"

Da, asta e genul de mesaje pe care le primesc eu. Bine,  mai sunt și cele scrise la oboseală, sau supărare, cum ar fi: "maaaaammmmiiii pot să stau acasă mâine,  te rooooog? "

Aseară am dus muncă de lămurirea cu amandouă,  pe rand,  cu privire la mersul la școală azi. Pe una m-am chinuit s-o conving să stea acasă,  pe cealaltă sa meargă la școală.

Firicica a stat ieri acasă cu febra, a zăcut/dormit toată ziua, pe seară și-a mai revenit, și-a făcut temele, că ea se duce azi la școală că are de predat nu știu ce proiect și tre' să o asculte la nush'ce materie.  N-am reușit să o conving să stea acasă,  e la școală acum.

De cealaltă parte,  Pufi urăște ziua de vineri,  ar sterge-o din calendar. E singura zi în care ar trebui sa iasă la 12, asa scrie în orar. Dar nu, după ora 12 are tot felul de pregătiri mai mult sau mai puțin obligatorii, astfel încât au fost anunțați ca azi vor ieși la 3. Și de când a aflat asta m-a întrebat dacă poate sa chiuleasca vineri, sau măcar sa plece la 12, "eu mor acolo dacă stau pana la 3 la școală". M-a întrebat o data,  de doua ori,  de trei ori,  pana când,  ieri i-am zis: "bine,  poți!". După ce am zis asta,  a făcut ochii mari nu i-a venit sa creadă,  "tu glumești!".  Ei,  uite ca nu glumesc deloc,  dacă îți este atât de urat sa stai pana la 3 la școală și ești atât de trista ca nu mai ai chef de nimic,  bine,  nu mai sta la pregătirea aia de mâine.  M-a mai întrebat de vreo trei ori pana s-a lămurit ca nu glumesc și după aceea i-a revenit,  ca prin farmec, cheful de viata (și de teme).

Și uite asa i-a disparut piticul ala de pe creier care-i tot șoptea ca nu e corect, ca dacă în orar scrie 12 ar trebui sa plece la 12, ca e ultima zi din saptamana si nu-i arde nimanui sa mai stea in plus la scoala... Si a putut să-și vadă de teme, sa plece liniștită la școala... și sa stea pana la ora 3.

Desenutele astea stau frumos pe ușa de la camera fetelor. Când vor fi date jos,  ca se schimba designul din când în când :),  sper sa fiu pe faza, sa nu ale las sa jungă la gunoi.  O valiza le așteaptă! 

Miercurea fara cuvinte - Lada de zestre

Facute de mama...

Miercurea  fara cuvinte

Cozonaco-prajitura

Eu nu am obiceiul de a posta retete, consider ca activitatile din bucatarie imi "mananca" si asa prea mult timp ca sa le mai transfer si pe blog. Dar ce am facut eu duminica merita cateva randuri aici. Chiar si o poza.

De fiecare Craciun si de fiecare Paste ni se intampla acelasi lucru,  raman prajituri care se usuca: fursecuri, chec, cozonac. De ceva vreme congelez o parte din ele, proaspete fiind, cand constat ca sunt prea multe pentru a fi mancate in timp util. Stiu ca suna ciudat, si mie mi s-a parut la fel la inceput, dar va asigur ca acum cand scriu am langa mine o ciocolata calda si un fursec scos din congelator, dezghetat bineinteles, e atat de fraged de zici ca azi dimineata l-am facut! 

Dar cand congelatorul e plin de nu mai poti azvarli nici macar un ac in el, ce faci? Nu prea ai ce, as fi zis eu acum ceva vreme, cand duceam bunatatile uscate la tara sa hraneasca tata gainile cu ele :( Iar de cozonac nu mai zic ca ma durea sufletul, ca stiti cat e de migalos de facut.

Numai ca... am descoperit la Alina o reteta pe care eu am pus-o in aplicare duminica, cand asteptam niste musafiri si-mi trebuia sa fac ceva repede si bun. 

Ce sa va mai spun? Am folosit cozonacul uscat de la Craciun, gem de fructe si dulceata de zmeura pe care, ca o furnicuta ce sunt, le-am pregatit de cu vara, lapte si oua. Ce a iesit? O prajitura grozava! Multumesc Alina !

Jurnalul unei femei simple

Pentru ca ma batea gandul sa renunt, m-am gandit sa-i aduc ceva modificari Jurnalului ca sa ma pot tine si eu de el. Si am hotarat in felul urmator: o sa scriu o fila de Jurnal pe saptamana, in ce zi o sa pot si o sa vreau eu.

Link-ul catre initiatorul acestui format de Jurnal... Eu nu prea stiu exact de unde a pornit stiu insa ca l-am urmarit vreun an de zile (sau gresesc?) la o prietena  a mea pana m-am hotarat sa-l incerc si eu, deci pentru mine personal a pornit de la Catrinel.

Pentru azi... 

duminica, 11 ianuarie 2015, ora 12.42

Afara... 

nici nu-mi vine sa cred cat e de frumos, soare, cald, curg stresinile. Dupa atata ger si temperaturi negative nu ma asteptam prea curand la o asa "veselie" de vreme.

În casă... 

E liniste aproape totala! Jumatatea mai mare descarca un film cu care sa ne delectam dupa ce termin eu aici de jurnalit, Pufi face teme, Firicica e plecata de vineri la un concurs la Bucuresti, o astept sa apara.

Mă  gândesc ca... 

tare m-a mai speriat tata Moromete al meu. L-am sunat sa-i spun ca s-a stins o cunostinta a noastra si el mi-a raspuns: "fii atenta ca eu urmez!" Aoleeeu, nu mai face d-astea!
Am dat marti o fuga pana la el, intr-adevar nu era bine, dar cu o supita, o branzica dulce, niste lactate si alte cele de regim si-a mai venit in fire. Tocmai l-am sunat, e Ok!

Îmi doresc... 

Sa devina o regula pentru mine sa nu treaca o zi fara sa lucrez ceva cu manutele mele, cat de putin. Pentru azi imi propusesem sa rotunjesc niste margele din lut. Am scos o jumatate de pachet de lut din frigider si era... beton! Nu credeam ca se poate usca in frigider, dar probabil nu a fost sigilat cum trebuie :(

Sunt recunoscătoare... 

pentru cafelele la pat de duminica dimineata. Adica sunt o rasfatata, v-ati prins! :)

Din bucătărie... 

Despre teancul de vase din chiuveta nu va spun. In frigider coexista o supa crema de legume si niste chiftelute marinate. 

Ce mai meșteresc... 
O bluza gen ie vernil ma asteapta sa o inchei si sa-i fac cretul. Este pentru o prietena, planuisem sa o termin pana de Craciun dar n-a fost sa fie. 
Mai am in plan multe migaluri, dar inca nu m-am apucat de ele.

Ascult... 

Laptopul asta cum "rontaie" si niste potai pe afara cum latra. 

Mi-am propus să ... 
Imi las parul sa creasca. Nu lung, mi-a trecut, dar nici scurt-scurt cum il tund eu de obicei nu-l mai vreau.

Citesc...
Bloguri, momentan.

Sper... 
Sa vina vreme frumoasa numai buna de muntomanit. Si timp si bani si prieteni cu care sa ne suim in tren.

Abia aștept... 
Sa-mi vina Firicelul din deplasare si sa ne povesteasca cum a fost. Se face mare copilul meu mare!

Am învățat că... 
"Ce tie nu-ti place altuia nu-i face", e bine de aplicat nu numai de stiut.

Ieri...
S-a intamplat un lucru super-para-anormal. Stateam la masa si ma intrebam daca o fi ajuns frate-meu la tata, cand jumatatea mea mai mare zice: 
- Pe la ce ora a zis G. ca se duce la tata?
- Doaaaamne, exact la asta ma gandeam si eu, daca o fi ajuns la tata.
- Daaaaa, sigur, tu asa faci mereu, zici ca te gandeai la ce ma gandeam eu...
- Pai daca asa e? Vezi, ai grija ca nu mai poti gandi nimic ca eu te "citesc" imediat :) Adica nu, eu iti transmit ce sa gandesti!
- Da, ce sa-ti spun...
- Fii atent ca acuma iti transmit ceva.
Si mi-am pus mana la ochi si am inceput sa-mi repet in minte: Mergem? Hai, te imbraci? Mergem? Hai, te imbraci?...
Jumatatea mea a ras si si-a vazut de laptopul lui pana la un moment dat cand a zis:
- Hai, du-te sa te imbraci! (Trebuia sa mergem la niste cumparaturi)
Mie nu mi-a venit sa cred, i-am povestit ce am repetat eu in gand, nu m-a crezut. Eu am plecat razand spre etaj, sa ma imbrac de strada, dar de la usa m-am intors si i-am zis: vezi ca-ti transmit ceva de sus.

Telepatia asta...

Azi...
Jumatatea mea da ture pe aici, asteapta sa termin eu "romanul" ca sa vedem un film.
Pufi tocmai ne-a dat un mesaj (ca e greu sa urci un etaj): "Ati zis ca facem clatite cu branza", Deci asta ne asteapta dupa masa.

Maine... 
Nimic special, poate reusesc sa inchei iisoara vernil. 

M-am gândit să împărtășesc... 
Stiu ca ati vazut multe luminite frumoase cu ocazia sarbatorilor ce trecura, dar cele ce va arat eu acum sunt speciale pentru ca...

...sunt din comuna mea natala :)

Duminica linistita sa aveti, pe mine ma asteapta un film ! :)

Și Mosu' primește daruri

După ce am postat valiza cu amintiri la Miercurea fara cuvinte,  mi-am amintit ca ma tot împiedic de o scrisoare de cate ori vreau sa scot un tricou din șifonier Am ascuns-o repede sub un teanc de tricouri, acum niște ani, sa nu ma vadă vreun copil, după ce am luat-o din cutia de scrisori, cu gândul ca la un moment dat să o pun în valiza cu amintiri.  Eu nu știu unde au auzit copiii mei că dacă vrei să-i scrii lui Moș Crăciun e de ajuns sa pui scrisoarea în cutia ta de scrisori, că vine el să o ia. Pare imposibil,  nu? Dar uite că totuși a funcționat, toate scrisorile au ajuns la destinatar,  deci știu copiii ce știu ☺...  

Eu,  ca secretară personală a lui Moș Crăciun (dar să nu uităm nici de Iepurașul de Paște și nici de Zâna Măseluță) am avut printre alte atribuțiuni și pe aceea de a pune la păstrare atât corespondența cât și micile daruri pe care "șefii" mei le-au primit în timp.  Bineee,  acelea ce se puteau păstra, pentru că prăjiturelele, laptele,  cozonacul și morcovii  au fost consumate pe loc. (Recunosc, eu am mâncat sau doar am mușcat, în miez de noapte, din bunătățile destinate personajelor mai sus amintite,  că ar fi fost nepoliticos să rămână intacte pe masă,  nu? Chiar și așa unii au fost nedumeriți,  "da' de ce nu a mâncat tooot? ") 

Așaaa... si  ieri am deschis din nou valiza cu amintiri ca sa să așez scrisoarea din dulap printre suratele ei. V-am zis că valiza asta se deschide rar,  mai mult ca să mai introduc cate ceva,  asa că multe lucruri mă iau prin surprindere pentru că pur și simplu uit de ele. 

Valiza are un buzunar rezervat felicitărilor și scrisorilor. Se vede în poza de mai jos.  Tot acolo se vede în partea stânga un pachețel. Uitasem complet de el.  

Este pachețelul pe care copilu' mic l-a lăsat pe masa  din bucătărie pentru Mos Crăciun,  în 2009.

Să vedem ce conține...  

1. O capsulă cu câteva bombonele din zahar, plus un ineluș. 
2. Doi nasturi metalici mari. S-o fi gândit Pufi a mea că dacă  i se rupe Moșului vreun nasture de la haină să  nu umble așa descheiat în plină iarnă,  prin frig,  deci de mare folos doi nasturi de rezervă! 
3. O cutiuță de lapte.  Am păstrat doar recipientul bineînțeles. 
4. Doua lumânărele de tort.  Astea nu știu cu ce scop,  poate ca să știe Mosul ca s-a gândit la el când a mâncat tort. 
5. Creionul ei norocos. 
6. Doua cărți de vizita.  Ale mele, numai că au suferit niște modificări cu creionul, iar jos de tot scria SUNĂ-MĂ! Nu le-am pozat,  din motive lesne de înțeles. 

Noi când dăm de astfel de lucrușoare prin valiză sau prin casă, invariabil zicem: ce bine e sa fii copiiil!!! 

Si pentru noi, promit!

Acum ceva vreme am zis, eu și fetele mele, ca ar fi frumos ca la un moment dat sa împodobim un brad numai și numai cu ornamente confecționate de noi.  Anul asta n-a fost sa fie!  Nu pentru ca n-am fi avut ornamentele noastre ci pentru ca nu erau suficiente să "imbrace" cum se cuvine bradul măricel pe care-l avem, așa că am avut un brad... mixt ☺

Acestea sunt cele doua feluri de ornamente din lut pe care le-am făcut cu mânuțele noastre. 

 

Aici sunt alte ornamente pe care le-am gandit a le aseza chiar si in bradul de Craciun: mandarine, mere pere, capsuni. Toate dolofane si pufoase, rotunjite din mohair si modelate in colaborare cu o foarfeca bine ascutita :) (Poate le-ati mai vazut, ca nu-s de ieri de azi). O sa ma intrebati de ce nu am impodobit bradul cu aceste fluffy-ornamente. Raspunsul e simplu: nu au ramas si pentru noi, am doar o mandarina, care a scapat ca prin urechile acului pentru simplul motiv ca era neterminata, restul au ajuns... care pe unde. 

Care va sa zica e adevarat proverbul, cizmarul nu are cizme, croitorul haine, eu ornamente de brad :) Nu-i nimic, pana la anul imi vin alte idei si o sa fac si pentru noi, promit!

Miercurea fara cuvinte

Pentru ca ziua de azi mi-a fost colorata de... valiza cu amintiri, va las si pe voi sa aruncati o privire. Una mica, o baby privire,cum ar zice unii... :)

Daca vreti sa participati la Miercurea fara cuvinte, va puteti inscrie aici.

Jurnalul unei femei simple

Cat pe ce sa ratez prima fila de jurnal pe 2015... Dar nu, sunt aici sa spun PREZENT! 

Pentru azi... 

duminica, 04 ianuarie 2015, ora 16.10

Afara... 

soare dintzos priveste melancolic inapoi. Frumusel de-adreptu!

În casă... 

E toata lumea acasa si IN casa, imi place!

Mă  gândesc la... 

Cat de mare e puterea obisnuintei. Rar folosesc laptopul sotului iar cand il folosesc imi cam prind urechile, uite, caut de 20 de minute diacriticele, nici macar amaratul ala de apostrof nu-l gasesc. Ar trebui sa ma duc la calculatorul mare, ca e reparat de ieri, dar e asa bine in pat...

Îmi doresc... 

Eu la inceputul fiecarui an imi doresc sa se intample niste schimbari. Adica vietile noastre se scurg de ani de zile cam dupa acelasi tipar, anul asta vreau ceva nou! O activitate noua, o locuinta noua, ceva, dar ceva mare si bun...

Sunt recunoscătoare... 

ca s-au inventat magazinele nonstop, mai ales farmaciile nonstop.

Din bucătărie... 

Subiectul asta e cam plictisitor... Bine, la pranz am mancat ciorba de legume (noi ii zicem de dude, dar e doar asa, la misto) si iepure la cuptor cu garnitura de orez si legume

Ce mai meșteresc... 
In afara cadourilor de Craciun nu am apucat sa mai mesteresc nimic dar ma simt foarte motivata sa ma pun serios pe treaba. Poate-mi redeschid si magazinul de pe net, cine stie? (Ca doar am o pusculita de umplut, nu? :))

 O parte din cadourile ce au plecat spre niste copilasi...

Ascult... 

Muzica din anii 80 la televizor. O intamplare, n-am ales intentionat.

Mi-am propus să ... Fac mai multa miscare. Asa zic eu de multa vreme dar ar fi cazul sa iau hainele de pe bicicleta aia, ca nu am cumparat-o pe post de cuier. 

Citesc...
m-ati prins, nu citesc nimic.

Sper... 
Sa invat sa confectionez lucruri noi si frumoase si sa reiau si vechile pasiuni. Spre exemplu mi-e dor sa mai fac margele. Mi-amintesc ca le faceam cu mare drag, dura mult pana terminam un sirag dar tare-mi mai placea sa le vad una langa alta insirate pe snurul de piele sau pe panglica. Chiar si Maria mi-a zis ca ei ii place tare mult cand ma gaseste la masa modeland lutul sau pictand margelele.

Abia aștept... 
Sa ne intalnim cu prietenii la un pahar de vorba. 

Am învățat că... 
Ajutandu-mi copiii la lectii ma ajut pe tine insami. Am si un exemplu concret. De curand am avut nevoie sa aflu rapid cat face 1+2+3+...52 Pai daca nu faceam mate cu Maria si apoi cu Ioana imi mai aduceam eu aminte de suma lui Gauss (ca asta e chestia aia de mai sus) si de rezolvarea ei? Nu cred. Daca ati uitat, raspunsul este: 52x53/2.
Nu mai zic ca si neuronul, ala singuru' de mi-a ramas, pus la munca, are numai de castigat :)

Ieri...
Leneveala cat cuprinde. Doar am aruncat un iepure la cuptor, alte treburi n-am facut. Las' ca recuperez maine, ca e gata vacanta...

Azi...
Am plecat cu jumatatea mea la cumparaturi si am reusit sa-l enervez. Mi-am uitat telefonul acasa si bineinteles ca nu am umblat prin aceleasi magazine, ca el n-are rabdare prin alea de gagici, eu ma plictisesc de moarte sa ma uit la televizoare si telefoane si, evident, ne-am ratacit si ne-am cautat multa vreme, ca dumnealui nu a mai avut rabdare sa astepte unde i-am zis eu ca o sa apar la un moment dat, si a plecat dupa mine. Greseala! Dar lasa ca l-am imbunat, dupa ce ne-am regasit l-am ajutat sa-si aleaga o geanta pentru laptop, deci a iesit relativ vesel din supermarket.

Intre timp am fost si in vizita la prieteni, jurnalul a asteptat cumintel, s-a facut noapte, sper sa termin si eu fila asta pana la miezul noptii, Doamne-ajuta! 

Maine... 
Reluam activitatile cotidiene. Adevarul e ca si vacanta, daca e prea lunga si nu ai cu ce s-o mai umpli, devine plictisitoare de la un moment dat in colo.

M-am gândit să împărtășesc... 
Ceva facut de mama mea. Imi pare rau insa ca poza nu reda fidel culorile.Eu bucatelele astea le pastrez prin sertare, impreuna cu multe alte lucruri frumoase care au iesit din mainile mamei, zestrea mea! Ma gandesc ca poate intr-o zi voi avea cum sa le scot si sa le pun in valoare, momentan nu le gasesc locul :(

Gata prima fila a primei saptamani din mirobolantul 2015.

Eu atata va urez, sa va inceapa un an cum n-ati mai avut atat de bun! :)