Cred ca imbatranesc. Cati ani am? Nu stiu, ma asteptati sa ma duc dupa buletin? Va anunt ca o sa dureze cam mult. Bine, daca va grabiti va spun asa cu aproximatie fara sa ma uit in buletin (sau oglinda)... cam 24, poate 25, maxim-maxim 28 (sa nu credeti chiar tot ce spun eu:)). Si totusi cred ca imbatranesc pentru ca m-a lovit asa un dor de a lucra pamantul... Care pamant? Cand eram mai tanara decat sunt acum imi doream o casa mica, alba cu ferestre rosii, si o curte mare. Cineva acolo sus m-a auzit, dar pentru ca erau multe cereri de genul asta a facut o mica confuzie, asa ca am o casa mare si o curte mica... ca de furnica :). De fapt alta cred ca e problema cu mine, cum vine primavara cum imi revine in minte intrebarea aia: ce caut eu, domnule, la oras? Paradoxal nu? Pana la 19 ani cea mai arzatoare dorinta a mea era sa plec de acasa, acum nu stiu cum sa ma intorc. Am copilarit la tara, am avut o copilarie sanatoasa cu alergat in aer curat, mancat cirese (de furat sau nu) direct din pom, cu sala de lectura in gutui, cu intreceri pe bicicleta cu tot "norodul" de copii de pe strada mea si cu multe peripetii care nu cred sa existe in jurnalul vreunui copil de la oras. Cand am intrat la facultate am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. In naivitatea mea credeam ca nu o sa mai dau pe acasa decat asa in vizita si ca n-o sa-mi fie niciodata dor de locul ala. Multa vreme am crezut asta, dar se pare ca ata aia invizibila ce te leaga de locul natal chiar exista.
Anul asta a inceput pentru mine cu un freamat, cu o neliniste, cu o nemultumire asa ca o umbra, pe care n-o puteam defini cu exactitate, TREBUIA sa schimb ceva. Eu as schimba multe daca ar fi vorba numai de mine, dar cum nu e... Totusi au inceput sa se miste niste lucruri. Cea mai mare realizare e ca am reusit sa daram niste acareturi (care nu mai erau de niciun folos) din spatele casei si asa am obtinut o mica, foaaarte mica fasie de pamant pe care as putea sa-mi etalez talentele mele de agricultor in devenire. Sa nu va imaginati ca am vreun hectar de pamant in spatele casei, nuuu, cativa metri patrati. Si mai am o bucatica mica mica de tot undeva pe laterala casei dar care are un pamant ingrozitor. Acolo a fost pe vremuri o casuta si pamantul a ramas plin de pietre, var, rame, nu se face nimic pe pamantul ala. Asa ca am hotarat cu jumatatea mea ca anul asta sa ne mobilizam sa decopertam tot patratelul ala de pamant, si sa aducem pamant bun si sa incerc sa pun si acolo ceva. Nu vreau sa pun flori, din astea am mai pus, vreau sa pun ceva ce n-am mai pus decat in copilarie cand o ajutam pe mama la treburi in gospodarie. Asa ca m-am inarmat cu rabdare si intr-o zi m-am asezat la coada la cel mai faimos magazin de seminte din oras si dupa 35 de minute am iesit victorioasa cu 4 plicuri de seminte in mana si un sacotei de pamant. Abia acasa am descoprit ca fata de la tejghea a incurcat plicurile de rosii, voiam din acelea cherry, am primit din alea lunguiete. Bun si-asa. Am adunat toate cutiile de plastic din casa, in special pe cele pe care le-am cumparat cu kiwi ca erau mari si gata gaurite, am pus pamant de trei feluri, inclusiv nisip cum am citit eu pe net, si impreuna cu Ioana am pus seminte de tot felul in ele. Le-am asezat la geam si am asteptat si le-am udat si le-am vorbit... Sa nu radeti, de fapt radeti ca si eu rad cand vorbesc cu ele. Pare hilar asa sa vorbesti cu niste plante, dar daca asta ma binedispune si pe mine si, eventual, le face bine si plantelor eu nu vad de ce n-as face-o. Le zic dimineta: buna dimineata, ce face feteleee? Va faceti mari, si frumoase ca sa ajungeti afara la soare, da? Acum o sa le zic: fetelor, am scris despre voi pe blog nu ma faceti de ras, bine? Ioana rade de mine cand ma aude vorbind cu plantutele alea cu tulpinite ca niste fire de par de mi-e si frica sa le ud sa nu le culc la pamant atat sunt de firave, pe cand Maria ma intelege perfect. Era si normal, Maria mi-a dovedit de multe ori ca are un "sac" de gene de la mine, pe cand Ioana... vreo zece gene cu totul.
In spatele casei pe locul nou castigat am pus deja cateva fire de zmeura aduse de acasa, plus cateva capsuni.
Cam asta ar fi "aventura" la care am pornit. O sa va mai plictisesc eu si cu alte "stiri agricole".
P.S. As fi facut poze dar aparatul meu foto a murit (de tot!). Profit de aceasta ocazie sa-l rog pe Mos Craciun, Zana Maseluta, Bugs Bunny, sau cine o mai fi responsabil in zilele astea cu indeplinirea dorintelor (stie el despre cine e vorba), sa-mi aduca si mie un aparat foto, ca de mare trebuinta imi mai e...
