Maria, inteleapta familiei, imi spune intr-o zi:
- Stii ce am observat eu? Ca noi, familia noastra adica, iubim lucrurile care cresc. Spre exemplu o iubim pe Miuta (catelusa de la tara) si ea creste, iubim plantutele astea pe care le-am pus in cutiute la fereastra si ele cresc.
- Si eu va iubesc pe voi, fetele mele, si voi cresteti. Poate de aceea cresc lucrurile... pentru ca sunt iubite.
- Mda, s-ar putea sa ai dreptate. Dar si eu te iubesc pe tine si tu nu mai cresti.
Care o fi adevarul? Mai conteaza, atata vreme cat iubim si suntem iubiti?
iubim toate lucrurile si toate persoanele care ne infrumuseteaza viata zi de zi si ne aduc zambetul pe buze..asta e adevarul, din punctul meu de vedere [;)]
RăspundețiȘtergereDraga Ina, stiu blogul tau de mai multa vreme, imi place cum scrii, imi place cum combini culorile, imi plac picturile pe care le faci pe lucruri mari si mici... Asa ca ai un tag la mine pe blog :)
RăspundețiȘtergereAsa e Coshuletule, dar eu, in naivitatea mea, tot mai cred ca daca vorbesc frumos cu rasadurile mele din ghiveci, daca-mi imbratisez fetele de enshpe ori pe zi, ele vor creste mai frumos. Si daca gresesc, e o greseala frumoasa, nu dauneaza nimanui :)
RăspundețiȘtergereAnca, multumesc frumos pentru aprecieri si pentru premiu (sau leapsa, ce e...)Pentru ca am mai primit ceva asemanator, iar in trecut am mai primit niste premii pe care nu le-am postat, nu o sa-l postez nici pe acesta, nu ar fi corect. Sper sa nu te supere foarte tare acest lucru, pentru ca eu am o vorba... cine se supara... taiem nas ! :)
RăspundețiȘtergereFoarte inteleapta Mariuca ta! Si cand va mai... creste putin isi va da seama ca si la mami... creste inima si sufletul de bucurie sa-si vada copiii facandu-se mari :)))
RăspundețiȘtergereDa, Alina, Mariuca mea ma surprinde de multe ori cu intelepciunea ei. De multe ori ma tempereaza cand vede ca vreau sa fac mai mult decat pot si-mi zice: daca esti obosita de ce nu iei tu o pauza, stii ca o sa strici ce-ai inceput daca lucrezi cand esti obosita. Si daca ma incapatanez sa continui chiar stric. Si ai dreptate si cu crescutul inimii...
RăspundețiȘtergereNoi crestem alaturi de ei.De cate ori ai facut clasaI,Ina?Sa vezi cand ajungi din nou la liceu,apoi la facultate!!!!Emotiile sunt aceleasi,doar perceptiile sunt diferite!
RăspundețiȘtergereMa alatur familiei voastre iubarete!:)Si noi iubim tot ce creste!
Angi, clasa I am facut-o de doua ori, pardon, de trei, ca doar am fost si eu odata boboaca :). Ai dreptate, crestem alaturi de ei, poate corect ar fi sa spunem imbatranim alaturi de ei, dar pe mine ma enerveaza chestia asta. Daca n-ar fi buletinul ala pe care il scot din geanta din Paste in Craciun, eu as zice tot.. douazeci. Hai douazeci si patru ca suna frumos... si mai matur :))
RăspundețiȘtergere