Vreau sa prind si trenul asta!

Spuneam cuiva, in gluma, ca am salvat un prematur. Era vorba de o plantuta, un lastarel de telina cu o tulpinita subtire cat un fir de par, pe care l-am smuls din greseala de langa fratii lui ceva mai rasariti. Primul impuls a fost sa-l arunc la cos, nu mai vedeam eu om, pardon, planta din el. Dar mi-am adus aminte de o intamplare mai veche cand tot asa mi se parea imposibil sa prind un tren pentru ca mai aveam putin timp la dispozitie si o distanta lunga de strabatut pana la gara. Si atunci, ca si acum, am zis da' ce-ar fi sa incerc? Atunci am prins trenul. Am alergat ca la proba de rezistenta si am prins trenul in ultima secunda si aveam si bilet in buzunar, ca eu niciodata n-am fost in stare sa merg cu nashul. Apropo de nas, am niste amintiri foarte haioase din studentie cand mergeam in grup cu trenul. Prietenii mei aveau o regula, in afara de aceea ca ei niciodata nu-si cumparau bilet, exista si regula ca-i venea fiecaruia randul sa-i dea nasului banii ce se strangeau de la toti. Eu ii avertizam: bai, pe mine sa nu ma puneti sa dau bani la nas, mai bine ma duc sa-mi iau bilet. Si am scapat eu cat am scapat, pana intr-o zi cand am adormit in tren, trebuie sa fi fost moarta de oboseala (veneam de pe munte, na!) ca altfel eu nu adorm niciodata in tren sau in masina. Si ce s-au gandit amicii mei, treaba premeditata aflai eu mai incolo... Au strans pentru nas un pumn de monezi, nici macar o bancnota, si cand a deschis nasul usa mi i-au pus mie in mana, eu sforaind pe rupte (exagerez, dormeam ca o panseluta!) si au zis: "bilete sunt la ea", si-au aratat spre mine. Eu m-am trezit, m-am uitat la monezile alea care nu stiam cum au aterizat in palma mea si le-am aruncat cat colo pe masuta de la geam de s-au imprastiat in tot compartimentul. S-au distrat copios amicii mei pe seama mea, pe mine ma trecusera toate transpiratiile. Norocul meu, si al nostru, ca nasul a fost de treaba si a gustat si el gluma.

Mda, iar am deviat de la subiect, eu si Florin Piersic ce mai incepem sa povestim una si ajungem la alta. Nu ca m-as compara eu cu maestrul...

Despre plantuta... N-am aruncat-o, am pus-o intr-o cutiuta cu pamant. Nu numai ca nu s-a ofilit, chiar a crescut un pica. Iat-o!

Ce astept eu acuma? Sa prind si trenul asta!