Vacanță conspectată

Nu-mi place să scriu despre concediu la modul trecut,  dar parcă nici n-aș trece peste subiect... 

Concediul a început mai devreme și cu ceva emoții. Am crezut că școala copiilor se termină la fel ca și anul trecut și prin primăvară am făcut rezervare pentru o săptămână în Grecia. Nu oricare săptămână ci fix ultima săptămână de școală. Nasol.

Când ne-am dat seama că am greșit cu o săptămână, a mai stresată am fost eu, știam că trebuie să vorbesc cu doamnele diriginte, să învoiesc copiii, să fac eventual rost de scutiri, bleah! De fapt stresul mi-l dădea o întâmplare din anii trecuți, când una din multele doamne diriginte ale copilului mare,  că avu multe,  una pentru fiecare an școlar, mi-a transmis că e musai să o sun fiindcă onor fiică-mea are o absență mai mult decât prevede legea.  Degeaba i-am zis eu că de fiecare dată când a lipsit știu ce a făcut,  că nu e Maria copilul ăla care să chiulească ca să meargă prin baruri, nimic, m-a făcut cu ou și cu oțet ca pe o mamă infractoare ce sunt și merit să fiu certată. Evident că la prima întâlnire i-a zis Firicelului, râzând, că a cam exagerat, a intrat prea tare în mine și oarecum își făcea mea culpa, dar faptul era consumat, eu am prins frica absențelor mai ceva decât atunci când aveam EU absențe în catalog. (Ei, exagerez și eu un pic ☺) 

Dar... toată agitația mea s-a dovedit în zadar,  nici nu am umblat după scutiri, nici nu s-a întâmplat nimic,  pentru că în ultima săptămână de școală oricum nu se întâmplă nimic!

Partea frumoasă la eroarea cu ultima săptămână a fost că, nefiind încă elevii în vacanță, lumea nu prea și-a luat concediu, drumul, stațiunile,  plajele au fost la discreția noastră și tare ne-a mai plăcut... Ah,  și în iunie nici nu e ucigător de cald,  deci încă o bilă albă. 

Cam așa arătau "căsuțele" în resortul unde am fost cazați în Kato Gatzea. Camerele spațioase, răcoroase, bine izolate,  liniște,  verdeață,  plaja la doi pași,  vedeam marea din cameră. Ne-a plăcut mult, mai ales că fix langă plajă se putea și manca și mancarea era chiar bună. Singura bilă, hai nu neagră,  gri, ar fi pentru plaja extrem de mică. Dar cum în orice rău e și un bine,  plaja mititică ne-a făcut să ieșim în lume cum era veni, aproape în fiecare zi am găsit altă plajă, alt loc minunat de văzut. 

Balconul ne oferea o priveliste de nota 10 +

Aici ne beam cafeau de dimineata, unii desenau... 

Altii beau berea...

Nu noi, ursul Vasile, pe seama căruia ne și amuzam zicând: "Ah,  deci asta înseamnă când îți zice cineva: "plimbă ursul!". Păi nu e rău deloc" :)

În plimbările noastre am ajuns într-un sătuc cu totul și cu totul aparte, Agia Kyriaki. Mașinile nu au voie sa intre, șoferii sunt rugați să le lase în parcarea special amenajată  la intrarea în localitate. Ințelegi imediat de ce,  înăuntru nu ai efectiv unde să parchezi pe străduțele înguste. E idilic sătucul, leandrii imenși, apa este curată-curată, ambarcațiunile parcă levitează fiindcă li se vede umbra în apa impecabil de clară.

Se văd pești cu sutele, de toate dimensiunile, e o liniște desăvârșită... Cel puțin așa era când am fost noi.

Firicelul, cu sandalele în apă.

Sandalelor se pare că totuși nu le-a plăcut apa limpede ca cristalul (nu e cacofonie! ☺)
La ieșire și-au dat demisia (adică s-au rupt).

Aici, pe terasa asta care dădea direct în mare, s-au întâmplat două lucruri memorabile: am mâncat un fish super-proaspăt si super-bun și eu am văzut stele verzi. Eram atat de entuziasmată că o să mănânc cu marea la picioare si atât de curioasă să văd peștii care înotau nestingheriți pe lângă noi încât am intrat cu capul în sigla care se vede in dreapta. Cum ziceam, am văzut stele verzi!

Intr-una din iesirile mai lungi am ajuns la o plajă destul de salbatică si greu accesibilă mi s-a părut mie, dar de o frumusețe aparte. Un golfuleț practic, cu mare agitată, colorată în trei culori. 

N-am stat prea mult că eram departe de "casă", doar de-o bălăceală la picioare si un admirat de stâncă "găunoasă" pe unde marea se juca de-a v-ați ascunselea.

Partea și mai frumoasă a acestei vacanțe a fost că am avut parte și de ieșire la munte, cu mașina e adevarat, fără drumeții prea multe, dar a fost extraordinar de frumos să avem marea și muntele la pachet.

Ar fi mult de povestit, foarte multe, atât mai vreau sa adaug, platanul de 1000 si ceva de ani, de undeva din varf de munte, e ceva ce trebuie văzut.

Aici " rotunzii" familiei odihnindu-se, la munte, pe un "scaun" din platan. Alt platan.

Micu' ciufulit.

(sper să scap cu viață fiindcă am îndrăznit sî îi pun poza.)

Ornament pe zidul unei case

Marea vazută mai de sus...

... și mai de sus

A fost frumoasă excursia noastră la greci. Noi ne-am îndrăgostit iremediabil de locurile acelea. Dacă ne vor ieși toate socotelile cum vrem noi, sigur vom mai merge și vom mai explora și alte zone. Până atunci, mai avem câte ceva de văzut /revăzut pe aici prin țară.

Vacanță plăcută tuturor!

P.S. Nu suntem la decernarea premiilor Oscar :), totuși ...  vreau sa mulțumesc jumătății mele mai mari, că m-a ajutat să recuperez măcar textul acestei postări, pe care eu, în graba de a rezolva 10 treburi dintr-un foc, am reușit să o șterg. Good job!

Hai ca m-am 'veselit

Eu nu-nteleg ce vrea lumea asta de la mine... Eu vreau telefon colorat, eventual cu flori, cu buline, cu ceva, numai simplu sa nu fie... Primesc telefon negru. Obligat-fortat acesta necesita husa. Uraaa, las' ca-mi iau una fistichie. Ma duc cu jumatea la cumparaturi si ma aleg cu o husa banala, incolora, transparenta. Mai sa fie!!! Eu iubesc culorile. Geanta, portofelul, telefonul pot fi oricat de fistichii, chiar daca doamna este o serioasa. Parerea mea.

Dar lasa, ca am rezolvat problema. Dupa ce am cautat mai bine de o ora cartea cu povesti in care aveam flori presate, am reusit sa personalizez telefonul, l-am adus destul de aproape de ce-mi doream. Pentru ca eu iubesc culorile. Nu ma intrebati ce telefon e, cat net am pe el, ce camera... ca habar n-am. Intrebati-ma: "Dar flori are?" :)))

Secretoasa lui pește

Cele mai grozave lucruri îmi ies atunci când le fac în secret. Că de multe ori mă entuziasmez în exces,  bat toba prin casă,  "maaaamă, ce papuci de casă o să fac eu din blugi vechi după tutorialul  ăsta de pe net", spre exemplu, și după aia... fâs,  uit proiectul în vreun fișier salvat în calculator, sau și mai rău, în tabletă,  care tabletă s-a cam bolunzit, șterge cu de la sine putere o groază de chestii. (O bănuiesc de sabotaj. Cred ca o face intenționat.)

Ei, d-aia de la o vreme am devenit secretoasa lui pește, lucrez așa mai pe șest... Familionul s-a obișnuit oarecum cu ciudățeniile mele, dar tot se mai aude câteodată:

- Ce faci acolo? 

- Ceva.

- Hai mă,  zi și mie.

- Nu,  că dacă zic nu mai fac... 

Sau, atunci când  mă văd entuziasmată gata sa le împărtășesc ideea care ma bântuie, sare careva:
- Taci,  nu ne zice!  Știi  că dacă ne zici, nu mai faci... 

Mânca-v-ar mama,  ce bine mă cunoașteți voi pe mine! 

Uneori se întâmplă, dacă totuși nu m-am, abținut și le-am împărtășit geniala-mi idee, cineva  să zică: "Dar de ce nu faci invers? De ce cu buline și nu cu dungi,  de ce alb și nu negru,  de ce strâmt și nu larg, de ce gros și nu subțire,  de ce paralel și nu perpendicular,  de ce simetric și nu asimetric?  Ca ar fi mai interesant..." Și încercând să îmi imaginez ideea mea mai dungată, mai neagră, mai largă, mai subțire, mai perpendiculară și mai asimetrică ... s-a ales praful de ea. 

Acuma poate ma înțelege și pe mine lumea de ce e de interes... familial, că național ar fi totuși cam prea mult, să-mi deconspir ideile abia după ce le-am pus în practică. Sau măcar după ce m-am apucat de treabă și stiu foarte bine ce vreau sa fac. 

Bun.. Hai că m-am întins la vorba, nu voiam decât să vă arăt ce am făcut eu,  la ambiție așa... 

Treaba stă în felul următor... Am primit zilele trecute un fir subțirel și simpatic. Cadou. Bobina din poză. Soacra din dotare îl vede și mă întreabă de ce am cumpărat așa puțin, că nu îmi ajunge pentru nimic. Eu zic: L-am primit cadou. Cum sa nu îmi ajungă pentru nimic, fac eu ceva cu el.  "Ce?",  vine repede întrebarea.  Nu știu, dar îmi vine mie o idee, fac eu ceva. "E puțin,  n-ai ce face cu el"

Aoleooo, hai ca m-am enervat, și eu când mă'nervez îmi vin și idei. Imediat m-am pus pe treabă. Ce a ieșit?  Delicata asta de broșă care se asortează perfect cu șalul bleu pufulicios, tricotat de mine (aplauze va rog, merit, că nu am mai tricotat de muuult timp). Ah, apropo, si pe cel roz tot eu l-am făurit.

V-am zis  că mai nou mi-am redescoperit pasiunea pentru tricotat? Cred că nu,  că am cam fost leneșă la scris în ultima vreme.

As mai sta eu pe aici, ca vad ca am chef de vorba, dar ma duc sa pun de cafea că s-au anunțat musafiri ☺

Weekend fain să aveti!
(Musafirii sunt la poarta)

Eram in butoi...

De dimineata eram in butoi... 

Asta e gluma pe care o făceam în studenție cu o bună prietenă: "ce, iar esti in butoiul cu melancolie?" Si răspunsurile erau variate: "doar un pic" sau, "mi se mai vede doar nasul",  "ating fundul butoiului cu degetele de la picioare"... Asa faceam noi haz de necaz, mai ales prin sesiune.

Deci... De dimineata eram in butoi (motivele mele). Ca sa imi abat gandurile zic sa fac o "relaxare pe net". Numai ca n-a fost sa fie relaxare. Cineva ma certa pe facebook, cu link, nume si oras de bastina (fiuuu, adresa lipsea!), ca am postat pe blog, acum doi ani cand am facut tutorialul iei de fetita, doua schite si nu am mentionat sursa. E vorba de doua schite despre cum se aseaza tiparul pe material la croitul iilor. Cand am postat nu mai aveam sursa pozelor, pozele erau simple, 4 sau 6 dreptunghiuri asezate intr-un anumit fel. Intr-un minut le-as fi putut reproduce si as fi avut poza mea, dar mi s-a parut mai urgent sa continui cusutul la ie. Am gresit, recunosc si imi cer scuze. Cel mai tare m-a deranjat,  nu postarea doamnei,  asa cu toate amănuntele care nu erau absolut necesare, dar na,  am greșit,  meritam mustrarea (deși eu una as fi făcut-o mai întâi în privat și abia după aia aș aruncat cu pietre),  cel mai tare m-au deranjat comentariile prietenelor doamnei,  care au intrat într-un război ce nu era al lor și s-au văzut îndreptățite să jignească.  Asta mie îmi este greu de înghițit. (Le iubesc însă pe cele doua prietene ale mele care au sărit în apărarea mea,  ele ma cunosc,  știu ca nu sunt asa o "infractoare") 

Tutorialul iisoareia de fetiță l-am facut la rugamintea unei prietene. Alte prietene, cand au auzit ce vreau sa fac, m-au încurajat. (Acum aproape toate prietenele mele si-au facut singure ii, cu ajutorul tutorialele mele) Nici măcar nu aveam nevoie de o ie de fetiță de 4-5 ani, am cusut-o doar pentru a face tutorialele (după care am donat-o). N-am banuit ca asta va declansa un asa aflux de mesaje de incurajare... dar si de critica. Ca nu e bine, nu asa se face o ie, si multe alte lucruri din astea, spuse mai mult sau mai putin delicat, care pe mine, zau, m-au intristat. Frate, n-am zis niciodata ca asa se face o ie, ci ca asa o facea mama mea, si asa o fac si eu. Cine vrea sa faca asa ca mine e bine primit aici pe blog, cine vrea altfel, altfel sa faca, si punct.

Eu am facut tutorialul cu drag, cu bune intentii, este pentru incepatori, nu am pretentia ca e perfect, daca am suparat lume imi pare rau. Mie mi-a produs cam in egala masura si bucurii dar si tristeti. Inca mai primesc poze cu "uite, fetita mea are ie cusuta de mine, dupa tutorialul tau", si ma bucura ca am fost de folos, dar si alte mesaje, ca cel de azi dimineata in care mi se batea obrazul.

De aceea am decis  urmatoarele: Tutorialul  o sa mai fie vizibil pana la 1 iunie, asta asa ca sa il poata salva cine lucreaza acum si se ajuta de el,  dupa care nu va mai fi vizibil pentru vizitatori.

Si acum ma duc sa ma extrag din butoi. 

"Bombonele" inflorite

Dacă  nu poți  să schimbi în jur,  schimbă la tine. Am înțeles că asta ar putea fi soluția multor nenemulțumiri și am ales să schimb fața grădinii de oraș. 

"Ghivecelele",  cred că se vede,  sunt de fapt cutii de conserve pe care le-am vopsit în culori vesele, pentru că asta îmi doresc,  să înveselesc mica noastră grădină. 

Acțiunea va continua!

Momentan am rămas fără "ghivecele", prevăd însă că în meniul zilei va fi trecută de multe ori de aici înainte mâncărica de mazăre. Si poate și ananasul la desert. Dar de dragul grădiniței inflorite nu cred ca voi primi reclamații (prea multe) referitoare la meniu ☺

Zi veselă și înflorită să aveți! 

Relax, Enjoy, Have fun!

Casa noastra e o casa normala. Isi are obiceiurile ei, ca orice casa. Spre exemplu, in casa noastra cafeaua de duminica dimineata se bea in pat. E atat de vechi obiceiul asta ca nici nu mai stiu cum de a devenit atat de evident ca duminica dimineata e randul jumatatii sa sara din pat, sa mearga la bucatarie si sa se intoarca cu cafeaua aburinda si, daca exista, cu un biscuite, un fursec, un pateu, ceva... (Da, doar unul, pentru ca doar o persoana poseda un stomac mai sclifosit care  nu accepta cafeaua pe nemancatelea. V-ati prins, al meu.) Si daca intr-o vreme lucrul asta de intampla numai duminica, la un momentat dat am zis sa-mi incerc norocul si l-am trezit in cateva sambete cu "hai ca e duminca, e randul tau sa faci cafea", ca pana la urma asa a ramas, sambata si duminca, cu noaptea in cap, o tava aducatoare de bunatati se "teleporteaza" de la bucatarie spre dormitor.

Si fiindca veni vorba de tava, de foarte multa vreme i-am pus gand rau celei pe care o aveam. A fost ea frumoasa la vremea ei, dar i-a venit vremea de pensionare. Cand am vazut o tavita de lemn intr-un magazin nou aparut in oras, a fost dragoste la prima vedere. N-am luat-o imediat, nu stiu de ce, cred ca ma grabeam. Bineinteles ca la a doua vizita in magazin nu mai era, of, dar am inceput sa intru in toate magazinele de genul acela in speranta ca am sa gasesc tavita vietii mele. Si in cele din urma am gasit-o si ce m-am mai bucurat....

Am ajuns acasa cu tava si cu un buchet de narcise. Am lasat tava in camera fetelor sa vada si ele cand or veni de la scoala ca mi-am facut damblaua, am gasit in sfarsit tavita dupa care suspinam de ceva vreme, iar narcisele le-am impartit prin mai multe camere. Cand am intrat mai tarziu la ele, ce sa vezi? Cineva ii gasise o alta intrebuintare tavitei mele.

Cica o linisteste si o ajuta la temele.

Cred si eu, cu un asemenea mesaj...

Ce inima sa ai sa strici asemenea feng-shui? Mai ales ca ajuta la teme, auzi, un fel de meditator daca inteleg eu bine. :)

Noua nu ne ramane decat sa asteptam sa vina vacanta, sa se termine temele si sa recuperam tavita. Daca nu cumva atunci s-o dovedi utila si in alte indeletniciri copilaresti.

Dar ...RELAX... ENJOY... HAVE FUN...

Ingerasul electrocasnicelor

Pe la inceputul anului mai ca-mi faceam ganduri negre legate de armata de electrocasnice dezertoare din casa noastra. Nici nu mai stiu care ne-a parasit primul, parca espressorul. A decedat, banuim noi, de la prea multul calcar din apa de la robinet cu care il alimentam. I-au cedat arterele, cum ar veni. Am comandat altul de pe net, ntzzz, nu bun, l-am trimis inapoi!

Pe urma i-a venit randul radioului cu ceas din camera fetelor. Astuia nu i-am luat inlocuitor, am amanat pana la o data viitoare nedefinita.

In schimb mi-am comandat mie un ceas, tot pe net, ca m-a apucat dorul de purtat ceas de mana. In poza arata bine si nici scump nu era, cica era redus cu 70%. Am facut eu un calcul, ooooh, valora ceva inainte de reducere... Bun asa, tre' sa fie ceva de capul lui, am gandit eu. M-a dezamagit de la prima atingere, mi-a fost si frica sa-i inchid cureaua sa nu se rupa "pielea", ca asa scria in descriere, curea din piele. Poate de rama, ca prea e subtire. A plecat si asta inapoi!

Dupa aia n-ea parasit calculatorul. Ne asteptam, suferea de mult. Cand a zis jumatatea ca a facut sapaturi si a gasit ceva pe net, mie deja mi se dublase tensiunea. Tot pe net, n-am returnat destule? Nu, ca m-am consultat  cu cineva care se pricepe bine-bine si a zis ca e in regula ce am ales. La capitolul asta eu m-am vazut depasita de situatie, n-am avut ce comenta iar daca scriu acum pe noul computer inseamna ca e ceva de capul lui :)

Ramasese insa nerzolvata problema espressorului. Eu am zis ca nu e bai, nu ne-am nascut cu espessorul in brate, n-a murit nimeni din doua fire de zat inghitite odata cu cafeaua fiarta la ibric, cel putin eu una nu am auzit. Cu asta l-am atins pe omu' la coarda sensibila, cum adica, sa nu mai bem noi o cafea din aia cu spuma cremoasa deasupra? Aaaaa....

Ok, cumparam altul, dar mergem dupa el prin magazine, sa-l vedem, sa-l pipaim, sa-l simtim, si dupa aia, de-o fi mai convenabil il luam, pe alesul, de pe net. Asa am si facut, dar ce sa zic... ori suntem noi mai conservatori si nu putem sa uitam prima dragoste, adica primul espressor, ori nu mai fac astia lucrurile cum le faceau acum cativa anisori. Si nu ma refer la zeci de ani, ci la cativa acolo...

Dar ce sa mai lungim povestea, am inlocuit si espressorul, e bun, face cafea buna, gustoasa, nu imi vine sa mananc nimic dupa ce o beau ca sa imi ramana cat mai mult timp gustul ala puternic in gura, de i-am zis si jumatatii: "bai, sa-l trimiti si pe asta inapoi, nu se mai poate asa... e prea gustoasa cafeau asta, imi vine sa beau cinci cafele pe zi si s-a dus naibii somnul meu!" Bineinteles ca am glumit.

Un pacat are si espressorul asta, nu face spuma din aia groasa, ca al dinainte, de trebuia sa o adun cu lingurita, dar asta e, nu le poti avea pe toate. 

Uite ca era sa uit de telefonul Mariei. Cam dadea rateuri de ceva timp, dar de tot a murit fix cu cateva zile inainte de ziua ei. Ce era sa facem? Am pacalit-o ca ii dau telefonul cu butoane pe care il tin pentru cazuri de avarie, a zis "asta e!" si de ziua ei a deschis o cutie cu un telefon nou-nout, comandat cu emotii mari de pe net, ca na, aveam niste antecedente. Nici pe asta nu l-am returanat.

Acuma mi-ar placea ca toate electrocasnicele din casa mea sa fie inzestrate cu suflet, si nu orice fel, un sufletel mic si dragalas si milos, ca un ingeras asa... si sa asculte ruga mea fierbinte: va rog eu frumos, macar pana la sfarsitul anului asta fie-va mila de noi, nu ne mai parasiti . Niciunul!

Luată prin surprindere

Ieri când tăiam pâinea pentru sandvișurile de pus la ghiozdane mi-am aruncat ochii spre calendarul din perete. Ooooh,  mâine e 8 martie, am avut eu o revelație. Acuma nah, dacă autoritățile sunt luate prin surprindere în fiecare iarna de prima zăpadă mai consistenta,  am și eu voie sa fiu luată prin surprindere de ziua femeii. 

N-am nicio tresărire pentru aceasta dată, atâta poate legată de cadourile/florile ce trebuie cumpărate (enervant cuvântul ăsta "trebuie") și care,  eu neștiind măcar  în ce zi suntem,  evident nu le-am cumparat. Dar am noroc,  fetele au crescut,  pentru profesoare s-au organizat cu colegii, n-a mai fost nevoie de implicarea părinților. Aaaaleluia!

As mai fi avut de făcut un  cadou. Nu știu niciodată ce să iau, persoana e greu de mulțumit, rar folosește sau poartă ce primește, nu-și dorește nimic, dacă întrebi are nevoie doar de sănătate,  și cum o sursă pentru așa cadou nu am găsit...

Așa... Deci a mai rămas pe listă doar o persoană, azi egoistă, eu! Am asa niște idei...  dar văd eu până la urmă  cu ce o să mă surprind ☺

Vă pup,  fetelor, aveți grija de voi! 

Gemene de găletușă

De găletușa asta mititică și drăgălașă plină cu narcise m-am îndrăgostit la prima vedere. Când mergeam spre mașină cu cele doua găletușe în mână mi-am amintit de copilul mic care, acum niște ani, dacă se întâmpla să ne îmbrăcăm amândouă cam în același fel, zicea: "vezi mami, suntem gemene de tricou, amândouă avem tricou verde".

Acum mi-a venit mie rândul să-i zic prietenei mele care și-a serbat ziua: "Vezi că suntem gemene de găletușe, avem amândouă găletușe roz." ☺

Momentan găletușa mea roz stă pe pervazul ferestrei. Parcă aș vrea să îmi bucure în continuare încăperea dar îmi e și teamă să nu le meargă rău floricelelor în casă.  Mă mai gândesc până mâine dacă le plantez în grădină sau nu... 

După ce am fotografiat narcisele m-am gândit că  n-ar fi rău să fac o inspecție să văd ce a mai răsărit-înmugurit-inverzit-inflorit prin grădina de oraș. 

Am avut o surpriza,  au inflorit călțuneii. 

Aici e Hortensia pe care am plantat-o anul trecut și mi-a fost teama ca am pierdut-o în iarnă. 

Gazonul, dacă nu mă aplecam la nivelul lui nici nu as fi observat că a crescut atât de înalt. 

Primulele sunt aproape pe trecute. 

Și pentru că mie  îmi place să  împletesc frumosul cu utilul si chiar dacă am o grădină pitică-pitică tot îmi place să fac din când în când experimente,  pentru prima oara în viata mea am pus în pământ inca din toamnă niște arpagic. Și ce s-a intamplat cu el e de-a dreptul... minunat :) Ia ghici cine va avea ceapă verde la Paști? 

Deci primăvara e promițătoare,  atât în casă cât și prin gradina de oraș.  Pentru perioada imediat următoare am niște planuri colorate de înfrumusețare a grădiniței,  mi-am cumpărat deja vopsea și pensulă.  Mai mult nu spun,  prefer să arăt,  dar doar dacă merge totul conform planului ☺. 

Săptămână frumoasă să aveți,  cu bucurie și planuri duse la bun sfârșit! 

Detectiv de 1 Martie

Azi am fost prin oraș. M-am gătit, m-am machiat, m-am suit ca o doamnă ce sunt într-un taxi, fiindcă n-veam chef să iau în nas aer rece care să-mi zgândărească și mai tare tusea ce nu se dă dusă și m-am prezentat la o policlinică pentru o programare la pneumolog. După ce am rezolvat cu programarea, am ieșit veselă la aer, mi-am îndesat pe urechi căciula călduroasă pe care o purtam in geantă, deci s-a dus naibii domnia mea,  și am mers pe jos până acasă.

Pe drum m-am oprit la magazinul de la care iau brânzeturi. Vânzătoarea e o drăguță, o vorbăreatață și o zâmbăreță. Când mă vede mă întreabă "ce-ți dau, mami?" Și-mi dă să gust. N-avea mărțișor în piept,  așa  că  i-am pus eu un copăcel inflorit. Făcut de mine, deși ziceam că anul ăsta nu mai fac mărțișoare, dar uite că nu m-a lăsat inima. Pe-astea le-am oprit pentru cine nu m-antâlnit ☺. 

, 

Când am vrut să intru la farmacie am constatat că am uitat rețeta acasă așa  că... am mai făcut un drum. 

Nu-i nimic, s-a făcut cald și frumos, adevărată zi de primăvară, m-am plimbat, am dat telefoane, mi-am făcut de cap. Păi da,  că intre timp mi s-a făcut și foame și am intrat să-mi iau porția de junk food pe luna asta, plus o cafea pe care am savurat-o stând la geam și studiind oamenii care treceau pe stradă. Mereu mi-a plăcut să stau să studiez oamenii fără ca ei sa stie, să-mi imaginez ce meserie are fiecare, dacă are nevastă/bărbat, copii...

Uite, îmi amintesc o întâmplare de acum câțiva ani. Stăteam în același loc când a intrat un domn foarte sigur pe el. L-am urmărit când a comandat, vorbea tare,  cam arogant mi s-a părut, li s-a adresat fetelor de la tejghea ca și când ar fi fost șeful lor. Am observat că avea tivul de la pantalon desfăcut într-o parte, de unde am dedus că nu îl petrece nicio nevastă dimineața  la plecare,  părul tepos pe ceafă parcă ii creștea de jos în sus,  iar pe deget avea un ghiul destul de mare cu un anumit model. Nu știu de ce în momentul ala m-am gândit că ar putea fi șeful jumătății mele,  șef pe care nu-l văzusem în viața mea și nici nu mi-l descrisese nimeni,  cel puțin nu fizic. Când am ajuns acasă i-am comunicat omului meu ce bazaconie mi-a trecut mie prin cap și am început să-i descriu persoana respectivă.  Ei,  ce să vezi, ghiulul a făcut diferența,  chiar era șeful lui (de atunci) pe care nu-l aștepta acasă nicio nevastă care să-i coasă tivul de la pantaloni. 

Astăzi n-am mai fost un detectiv de succes, dar nu în fiecare zi poți să ai atâta noroc,  nu?  ☺

Asta a fost prima mea zi de primăvară pe anul acesta.  Trebuia sa povestesc întâi de mărțișorul-ghiocel pe care mi l-a prins jumătatea mea de reverul bluzei de pijama încă de la prima ora a dimineții, când făceam sandvișuri de zor. L-am transferat eu mai târziu la cămașă, apoi la greacă, deci m-a însoțit  peste tot astăzi.

Primăvară frumoasă și veselă sa avem cu toții!  

Las' că-ți fac eu săptămâna mai frumoasa

Când m-a apucat pe mine filozofeala asa de dimineață mă gândeam că într-o familie lucrurile sunt cumva ciclice. Când sunt copiii mici te solicita 24 din 24, dormi puțin și cu urechile ciulite, cearcănele parcă vor să-ți invadeze toată fața, mănânci când apuci,  iar dacă  se mai și îmbolnăvesc s-a zis cu tot programul vostru, care și așa era dat peste cap.

Vestea bună  e că asta nu tine o veșnicie,  copiii cresc, și într-o zi, asa nitam nisam te pomenești cu copilul care te studiază atent, vine și te îmbrățișează și-ți zice "arăți de parcă ai avea nevoie de o îmbrățișare", și tu te intrebi dacă așa ușor de citit ești, sau copilul chiar are un al nu știu câtelea simț care ii spune că nu  ești chiar bine. Oricum ar fi, îmbrățișarea e binevenită, aduce zâmbet pe buze și ia durerea cu mâna. 

Și după ce mai trece timpul se ajunge la nivelul următor, care mie îmi place mult. Vine părinte obosit de la serviciu și copil grijuliu întreabă "hei,  cum ți-a fost ziua?" Și părintele spune două vorbe despre ce a făcut la serviciu și adaugă că urmează o săptămână un pic mai aglomerată decât de obicei. Și iată cum  se gândește copilul să-i facă săptămâna mai fericită: "Lasă că după ce termini cu problema asta te aștept eu cu o mâncărică bună, ceva ce-ți place ție mult."

Awww,   cum sună asta.... 

Și copilul se va ține de promisiune, sunt  sigură,  că nu e prima oară când vrea sa facă ziua mai bună cuiva. I-a promis și surioricii că o așteaptă cu brioșe în ziua ei super-nașpa (cu mers la analize + pregatire+ școală +dentist.) 

Și s-a ținut de promisiune,  poftim dovada:

Deci  rolurile se mai schimbă,  cei mici pot avea și ei grijă de cei mari, așa cum pot și știu ei,  și asta e minunat,  mai ales când inițiativa le aparține. 

Vă doresc o săptămână ușoară!  Și dacă e să nu fie ușoară,  măcar să se gândească cineva să v-o facă mai plăcută! ☺

Bube si basici

Uite numai despre bube si basici nu scrisesem, dar ce sa-i faci, asa e cand nu esti atent. Sau din categoria "graba strica treaba", cum am reusit eu sa transform o operatie simpla de umplere a unui recipient gol cu apa clocotita, intr-un mic/mare accident.

Zic mic fiindca dupa ce mi s-a prelins apa fierbinte pe mana nici nu am injurat nici nu am topait de durere, am bagat mana sub jet de apa rece dupa care m-am uns cu miere, ca asa auzisem eu ca e bine, dar m-am spalat imediat ca ma ustura si mai tare si am turnat niste dermobacter, un lichid pe care-l am in casa, recomandat de o farmacista ca fiind bun la toate zgaibele de la nivelul pielii.

Zic mare  accident pentru ca pana seara s-a facut o basica imensa, si asta nu-i nimic, ma asteptam, dar din nefericire la o a zmucitura mai brusca am dat cu basica de blugi si s-a luat pielea de la guguloiul ala. Asta a durut! Am mai dat eu cu dermobacter, am uns cu crema de galbenele, am pus si un pansament, mai mult ca sa nu agresez ochi sensibili cu asa priveliste, si mi-am vazut de viata mea. Cu toate astea s-a infectat.

Acuma ce sa zic, n-am suferit cine stie ce, dar poate era bine sa urlu de durere, sa ma dau de ceasul mortii ca nu mai pot, poate asa ajungeam si eu mai repede sa cer ajutor. Dar nu, abia azi m-am dus la farmacie si cand mi-am desfacut bandajul pe farmacista a trecut-o un fior, s-a vazut cu ochiul liber. M-a si incurajat: "o sa va ramana semn, sa stiti". Si mi-a dat un unguent special, se pare.
Asta e, raman cu semne, ii ziceam si Firicelului, la concurs de miss mi-a trecut vremea, nu mai pot sa ma inscriu, maritata sunt, copii am, in rest...

Acuma ma duc sa ma bandajez ca a venit copilu mic acasa si vorbeste cu mine dar cu ochii in tavan, ca nu are curaj sa se uite la mine, ca cine stie cum misc eu mana si intorc spre ea frumusete de rana. Degeaba ii zic eu ca nu ma doare, e doar urata nu si dureroasa, zice ca nu conteaza, ea oricum nu poate sa se uite.

Mda, o sa ma duc in seara asta la un eveniment, bandajata la mana fain frumos, o sa ma dau victima :)
O sa va povestesc. O sa fie o licitatie si o tombola. La tombola am pus si eu la bataie un sirag de margele. Nu-i asa ca vreti sa vedeti margelele si nu ranile mele? 
Stiam eu...

Ce-am mai mesterit

Cred ca am mai zis ca oitele au fost indragite pe loc de multa lume. Inca o dovada ca atunci cand faci ceva cu placere, chiar si din joaca poate iesi ceva interesant.

Au aparut, evident, si alte oite cu alte gheme si cu inca ceva, cu un berbecut. Asta pentru ca asa a dorit S, care le va darui unei doamne nascuta in zodia berbecului. Uite ca acum turma de oite are si un... "sef".

Dar ce facem cu persoanele care indragesc oitele, dar nu poarta margele la baza gatului? Facem margele mai lungi si mai ...altfel.

Primele bratari. E complicat cu bratarile pentru ca trebuie sa obtii exact lungimea potrivita, astfel incat sa nu cada de pe mana dar nici sa nu stranga. O sa aflu eu daca am reusit, dupa ce or sa ajunga la destinatie.

Galbioarele le-am mai postat, dar acum nu sunt singure, sunt insotite de bratarica asortata.

Mai am si alte drighidele in lucru, dar toate la timpul lor.

Zi frumoasa tuturor!

Asa si-asa

Când am rugat-o să facă două semne de carte pentru mine am făcut-o cu gândul că o să le daruiesc. Știu că ar fi primite cu drag... și mai știu că nu e frumos ce-o sa zic acum... dar nu prea  mă mai îndur să renunț la frumușelul ăsta. E preferatul meu! 

Si cica nu e prea grozav, e doar "asa si-asa".

Ma mai gandesc ce fac cu el, dar cred ca totusi o sa il pastrez.

Rebut la pătrat

Am fost pe fază și am mai salvat un "rebut" din drumul lui spre coșul de gunoi. Acum are și tati un semn de carte numai al lui.  Fiecare cu "rebutul" lui cum ar veni... 

Sunt în negocieri cu copilul mic și sper ca în urma lor să obțin două semne de carte nerebuturi. Țineți-mi pumnii!  

Ce bine e sa ai o soră

Sora mai mare:

- Aoleu,  o  să am marți  o ziiii... Dimineață la analize,  după aia la Alianță,  după aia la școală și când ies mă  duc la dentist.  Groaznic! 

Sora mai mică:

- Lasă că marți seara te aștept eu cu brioșe. 

- Ooooh, ce drăguță ești!  (Și îmbrățișări și pupături)

Ce bine e să  ai o soră!  Mai mică,  mai mare,  nu contează... 

Rebuturi-semne de carte

- Ce-i cu astea?  De ce le arunci? 
- Ah,  sunt niște rebuturi.  Nu-mi place ce-a ieșit! 
- Daaaaa!?  Nu-ți place ce-a ieșit? Da' mie îmi place.  Chiar foarte mult.  Știi cum facem?  Când mai ai rebuturi de-astea,  adu-le la mami.  Considera ca e la mine coșul de gunoi, bine? 
- Bine. 

Ia te uită ce semn de carte frumos am,  din "rebut"  făcut de copil mic și exigent. 

Dacă sunt norocoasă și  primesc aprobare,  poate o să postez și ceva nerebuturi.  Dar e greu cu aprobările astea... 

Ciudatenii

Fiindcă zilele astea am avut o groaza de  timp să cuget la tot felul de nerozii (mai ales noaptea când mă luptam cu tusea și trebuia sa stau în fund  că altfel iar începeam să bat toba) mi-a trecut prin cap că aș putea să fac o listă cu toate lucrurile ciudate ce mi se întâmplară în viața asta. Că din cea precedentă nu-mi amintesc nimic. Până acum ☺. 

O să mă opresc acum doar la trei ciudățenii.

Unu.  

Eram odată pe pârtie cu gașcă amatoare de sporturi de iarnă. Gașca era amatoare,  că eu nu prea, eu după ce dau prima oară cu fundul de zăpadă zic pas.  Așa. Și stăteam eu cuminte cu un vin fiert la nas și urmăream zbenguiala copiilor când constat că intre mine și soarele destul de generos până atunci s-a insinuat un vârf de munte.  De la umbra acestuia și de la faptul că eram cam... statică, se explica și faptul ca aveam picioarele înghețate bocnă. Și ce era să fac? Îmi anunț jumătatea că "mă mai fâțăi și io p-aici,  că am înghețat ".  În secunda doi îmi vibrează telefonul a mesaj.  Deschid și ce sa vezi?  "Ai înghețat pe pârtie?  Vino la benzinăria X,  alimentează și primești o cafea fierbinte " Ce sa zic?  Am făcut o întoarcere din aia de 360 de grade să văd care-i ăla de m-a auzit și m-a dat de gol. Ați ghicit, n-am aflat nici până acum explicația acestui fenomen para-psiho-anormal. 

Doi

Zilele astea cautam pe net niște materiale absolut necesare migalelilor mele.  Găsesc într-un magazin pe net, imi fac cont în magazinul respectiv, adică am completat eu spatiile obligatorii,  m-a dat inapoi ca era musai și mail și nr de tel. și eu pusesem doar mail, nu prea sunt eu darnica cu datele personale,  ma feresc sa scriu chiar tot ce întreabă ei.  În fine,  zic hai sa comand, îmi cere adresa,  o dau și pe asta. După aia îmi cere sa confirm adresa și apare acolo ce am scris eu încă un număr kilometric. Zic,  asta de unde o mai fi apărut, că eu nu l-am scris. Anulez și mai fac o dată comanda,  scriu aceleași lucruri și la verificare apare,  iarăși,  numărul ăla pe care eu nu-l tastasem. Dar ce interesant,  numărul ala semăna cu CNP - ul meu. Nuuu,  era CHIAR CNP-ul meu. Nu e ciudat? 

Trei

Asta nu e chiar o ciudățenie, e doar un gând al meu mai ciudățel. Mă întrebam eu ieri noapte... Dacă eu ziua sunt oarecum bine-mersi, adică tușesc doar sporadic,  iar noaptea mă apucă pandaliile,  tușesc de zici că vreau să scap de propriii mei plămâni, ma întreb, dacă înspre apus așa, aș da o fugă până în America,  unde e zi când la noi e noapte, oare as reuși  să păcălesc tusea? 

Pe indelete

Am lipsit un picuț de pe aici, dar motivat, mărgelăria mă solicită multe ore pe zi, dar nu mă vait ☺.
Cum spuneam în postarea precedentă, aproape toate mărgelele și-au găsit mămici adoptive. Cele mai râvnite au fost de departe oițele cu ghemele lor. N-aș fi crezut, mai ales că le-am făcut așa în joacă și nouă ne-au plăcut, credeam eu, pentru că însemnau ceva pentru noi (ne aduceau aminte de Maria bebelușă, cum zicea ea că oaia ne dă lapte și ghem) și nu mă așteptam să placă si altora. Uite ca au fost îndrăgite și de alți ochi și acum trebuie să mai fac încă două șiraguri similare.

La fel de îndrăgiți au fost și macii. 

Împreună cu macii au plecat și "Gheisele"

Mărgeluțele galben-negre au fost concepute special pentru cineva care exact asta a dorit: margele galben cu negru,  sa le fac cum vreau eu.  Ce-mi mai place când se lasă lumea pe mâna mea... (Acum lucrez la o brățara pentru ele) 

Margelele cu note muzicale le-ati mai văzut,  am refăcut șiragul și acum și pentru el fac o brățară asortată.

După mine cele mai delicate sunt margelusele crem, concepute special mai cuminți, ca să poată fi purtate la fel de bine și de o domnișoară dar și de o doamna mai serioasă. 

Singurul defect pe care li-l găsesc eu este poza, care nu reflectă exact culoarea reala. 

Acum vă las, mă așteaptă niște mărgeluțe să le  lăcuiesc :)

Vă reamintesc că puteți verifica disponibilitățile și puteți comanda aici:

https://www.facebook.com/handMADEina

Rotunjimile lor

Să aruncăm o privire fugară peste ce a ieșit din mărgelărie. 

Cei interesați de detalii precum materiale,  dimensiuni,  acte necesare pentru adopție (glumesc,  dar chiar sunt adoptabile),  pot arunca o a doua privire pe pagina de Facebook, nou-nouță,  care le găzduiește pe rotunjimile lor:

https://www.facebook.com/handMADEina

Update:

Woow... in nici 24 de ore, doua treimi dintre siragurile postate si-au gasit "mamica". Multumesc celor ce au "adoptat"  odraslele mele, asta imi da incredere sa merg mai departe si-mi stimuleaza imaginatia pentru alte si alte minunatii. Stay tuned! :)))

Ești nebună, maaaami!

- Mai știi ce îmi răspundeai când erai mică și te întrebam ce ne dă  nouă  oița?

- Lapte și ghem.

- Uite oița și... uite și ghemul!

.................... (aici multă țopăială și bătut din palme)

-  Ești nebună,  maaaami!!!

Cam sunt! ☺☺☺

Mami, tu crezi că eu o sa reușesc în viață?

Am știut de atunci că  discuția asta n-am s-o uit niciodată. 

Maria, pe când avea vreo 5 ani, mă întreabă așa pe nepusă masă dacă eu cred că ea o să reușească în viață. De fapt...  nu era chiar pe nepusă masă, eram chiar la masă. Mâncam, și la auzul întrebării ăsteia mai să-mi sară dumicatul din gură  nu alta. Am bâiguit ceva de genul că  nu e cazul să își ocupe mintea cu așa  ceva, că e copil (și încă mic!),  treaba ei e să se joace,  o să vină ea vremea să își pună și astfel de intrebări.  Numai că  ea a insistat și m-a mai întrebat o dată, de zici că nu își putea termina masa dacă nu afla răspunsul. Atunci i-am zis,  printre altele,  că noi părinții o să fim alături de ea și că o să facem tot ce știm și putem, ca să o ajutăm sa reușească în viață. 

Am știut ca discuția asta s-a încheiat dar că nu e nicidecum sortită uitării, undeva s-a deschis un sertăraș care a "înghițit-o" pentru readucere aminte în vremuri viitoare. 

Și  vremurile viitoare iată au venit și dialogul ăsta a făcut țup din sertăraș exact când mă uitam la televizor și urmăream cu sufletul la gură tot ce spunea copilul meu, care nu mai are cinci ani,  chiar dacă uneori noi așa îl privim. Și am fost în același  timp și uimită și mândră, iar de tati... nu mai zic,  pe fața  lui se citea în același timp și "Asta e fata mea?!" dar și "Asta e fata mea!!!!"

Si când am trezit-o de dimineață i-am reamintit întrebarea de la cinci ani și i-am zis: Ei bine, aseară când te ascultam am avut o revelație: Da Maria, sigur o sa reușești în viață! 

http://www.prahovatv.ro/emisiuni.php?e=3557