Am știut de atunci că discuția asta n-am s-o uit niciodată.
Maria, pe când avea vreo 5 ani, mă întreabă așa pe nepusă masă dacă eu cred că ea o să reușească în viață. De fapt... nu era chiar pe nepusă masă, eram chiar la masă. Mâncam, și la auzul întrebării ăsteia mai să-mi sară dumicatul din gură nu alta. Am bâiguit ceva de genul că nu e cazul să își ocupe mintea cu așa ceva, că e copil (și încă mic!), treaba ei e să se joace, o să vină ea vremea să își pună și astfel de intrebări. Numai că ea a insistat și m-a mai întrebat o dată, de zici că nu își putea termina masa dacă nu afla răspunsul. Atunci i-am zis, printre altele, că noi părinții o să fim alături de ea și că o să facem tot ce știm și putem, ca să o ajutăm sa reușească în viață.
Am știut ca discuția asta s-a încheiat dar că nu e nicidecum sortită uitării, undeva s-a deschis un sertăraș care a "înghițit-o" pentru readucere aminte în vremuri viitoare.
Și vremurile viitoare iată au venit și dialogul ăsta a făcut țup din sertăraș exact când mă uitam la televizor și urmăream cu sufletul la gură tot ce spunea copilul meu, care nu mai are cinci ani, chiar dacă uneori noi așa îl privim. Și am fost în același timp și uimită și mândră, iar de tati... nu mai zic, pe fața lui se citea în același timp și "Asta e fata mea?!" dar și "Asta e fata mea!!!!"
Si când am trezit-o de dimineață i-am reamintit întrebarea de la cinci ani și i-am zis: Ei bine, aseară când te ascultam am avut o revelație: Da Maria, sigur o sa reușești în viață!
WOW!!
RăspundețiȘtergereDa, o sa reuseasca in viata clar!
Felicitari, mai, aveti un copil exceptional!
Mulțumim, Cristina! ☺
ȘtergereVa iubesc!
RăspundețiȘtergereIti multumesc Ca oferi societatii un asemenea copil!
Sunt fara cuvinte...FELICITARI!
Și noi te iubim pe tine! ☺
ȘtergereBravo !
RăspundețiȘtergere☺
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereCe frumos!!!
RăspundețiȘtergereBravo :*!!
Imbratisari multe :)
Răspundem cu tot atâtea îmbrățișări. ☺
ȘtergereExcelent!
RăspundețiȘtergereMulțumim!
ȘtergereDatorită încrederii dată de voi....felicitării!!!
RăspundețiȘtergereSunt sigura ca și încrederea pe care i-am insuflat a ajutat. Mulțumim!
ȘtergereSi uite ca am un zambet larg pe fata,acum cand am terminat de vizionat interviul.:))
RăspundețiȘtergereCum sa nu reuseasca in viata?!
Vezi ,Ina,cum s-a transformat un...Firicel.Parc-o vad in rochita ei alba inainte de banchetul din clasa a VIII-a...la fel de frumoasa,la fel de desteapta,la fel de carismatica si modesta,doar ca acum pe langa bulinutele de pe bluza si-a pus cu ea si hotararea si curajul de a arata lumii cine e EA.
Va pup cu mare drag!
Asa spun si eu...sa-i implicam pe copii,pe tineri in cat mai multe activitati prin care sa se descopere,iar cand Teddy al meu a ajuns la facultate ,l-am incurajat sa se inscrie in grupuri studentesti si uite,dupa un semestru are si el o gramada de activitati in ELSA Oradea facand muuult voluntariat alaturi de alti tineri frumosi.
Cu toate transformările, eu tot Firicica ii zic. ☺
ȘtergereFelicitari pentru un asa copil!
RăspundețiȘtergereSa-i dea Dumnezeu sanatate si mult noroc!
Mulțumim, Cristina! Numai bine și ție!
ȘtergereFelicitari parintilor si copilului! Sigur va avea un drum plin de reusite in viata!
RăspundețiȘtergereMulțumim! Asa sa fie! ☺
ȘtergereEmotionant pentru mine, o straina...Dar voi? Felicitari oameni frumosi!
RăspundețiȘtergereNoi eram leșinați când s-a terminat emisiunea ☺. Bănuiam noi cam ce copil avem dar nu știam chiar atât de multe despre el. I-am și zis: ma bucur ca ai fost la emisiunea aia, asa te-am cunoscut și moi mai bine.
ȘtergereNumai bine, Silvia!
Minunata fata si desteapta si frumoasa! Bravo!Bravo!Bravo!
RăspundețiȘtergereMulțumim, te îmbrățișam și pe tine și pe puiul tău! ☺
ȘtergereCe d-soara...Felicitari!!
RăspundețiȘtergereBolt :)
Nu-i asa? Mulțam!
ȘtergereMarincă :)
uau!Ce familie talentata! sigurrrrrr o sa reuseasca in toate!
RăspundețiȘtergereMulțumim, speram și noi ca asa o sa fie.
Ștergere