Italia o sa vada acest fular

Italia o sa vada acest fular. Immm... pardon... reformulez: acest fular o sa vada Italia! Si daca totul o sa fie OK, adica n-o sa-mi cada o caramida in cap, n-o sa dea o masina peste mine (de doua ori intr-o luna ar fi PREA MULT) sau n-o sa ma plicti... n-o sa-mi pierd rabdarea, atunci o sa termin si celalalt fular, astfel incat cele doua prieten, Alesia si Gaia, sa aiba propriile lor fulare cu ciucuri. Momentan vi-l arat pe al Alesiei:

Inca putin... alb si negru

Nu pot trece inca la culori.

Love is everywhere...

Colaj pe ceramica de modelaj, acrilice, lac, accesorii metalice argintii, model pe ambele fete - 15 lei (disponibili)

Tot la faza alb-negru

Cercei din ceramica de modelaj cu model pe ambele fete (disponibili) - 15 lei

Tot alb-negru

Cercei ceramica de modelaj cu model pe ambele fete (disponibili) - 15 lei

Sunt in faza de alb-negru

Cercei din ceramica de modelaj (15 lei)

Fular Pom-Pom

Mesteresc de cateva zile la niste ciucuri (le-as fi zis ciucurei daca aveau si ei 2-3 cm acolo, dar la 7-8 cm...). Ideea mi-a dat-o Firicica (v-am zis ca se face, cand o sa fie ea mare, creatoare de moda si scriitoare?)

Asa... ciucurii i-am aplicat pe un fular pe care l-am cumparat dintr-un magazin si am fost foarte incantata sa gasesc ceva exact asa cum imi doream, ca initial voiam sa-l tricotez singura, dar probabil ar fi fost gata la toamna. Bun si-atunci, ar putea spune unii...

Iata ce-a iesit:

Fular Pom-Pom 45 lei (+ 8 lei taxe expediere prin posta) - disponibil

Liber la clatite!!!!!

Mergeam azi pe strada, singura, si ma gandeam... Recunosc, la orice as fi incercat sa ma gandesc, in cele din urma tot la accident ajungeam. N-am sa-l povestesc, n-are niciun rost, orice accident pe care nu l-ai trait personal e ceva banal. Doar cel pe care-l traiesti e monstruos.

Mergeam si ma gandeam la mine si la familia mea. Incercam sa fac o lista cu ce mi s-ar putea reprosa. O sa radeti, primul repros care mi-a venit in minte a fost acela ca... "ne faci clatite doar de 2 ori pe an!"

Azi am facut clatite. Si de acum in colo o sa fac de cate ori o sa fie cineva pofticios. Promit!

Oare asta sa insemne?

Acum doua nopti am visat ca eram in casa parinteasca, era noapte si un zgomot puternic ce venea de pe strada m-a trezit din somn. M-am uitat pe geam sa vad ce-i, dar nu se vedea nimic pentru ca era intuneric bezna si atunci m-am intrebat: De ce n-o mai fi luminanad becul din strada? Pentru ca zgomotul s-a repetat am iesit afara si am vazut cateve masini care se tamponasera. Din cauza intunericului toate masinile care veneau se loveau de gramada de masini, acum mare, care se stransese in poarta mea. Eu eram disperata, incercam sa gasesc o solutie, sa fac cumva lumina, sa vada masinile care continuau sa vina, ca acolo a avut loc un accident, mai multe de fapt si sa opreasca. Dar nu-mi venea nimic in cap, nu stiam unde a pus tata lanterna cea mare, nici macar nu stiam daca o mai are. Ma invarteam in zadar, nu stiam ce sa mai fac si-i injuram in gand pe aia de la primarie ca stinsesera lumina pe strazi. M-am trezit lac de transpiratie, bucuroasa ca a fost doar un vis. Ce-o mai fi si cu visul asta, mi-am zis, dar am uitat repede de el.

Acum o ora am avut un accident, destul de urat, care a implicat mai multe masini si acum nu ma pot gandi decat ca am fost norocosi ca ne-am dat jos pe picioarele noastre din masina si ca nu aveam si fetele cu noi, le lasasem la niste prieteni. Ma doare in piept, de la centura de siguranta, sper ca de la asta, dar atat, nu am nicio zgarietura.

Oare asta sa insemne "vezi ca esti predispusa" ala?

Dialog mai vechi

Iona, acum un an, studenta fiind in clasa a 3-a la gradinita :).

- Eu cand o sa fiu mare o sa ma marit cu doi colegi din grupa mea.

- Vezi ca nu poti fi casatorita cu 2 baieti deodata.

- Nu!? Atunci o sa ma casatoresc cu ei pe rand. Intai ma marit cu Alex ca ma face sa rad si dupa aceea cu Andrei ca stie sa gateasca.

- De unde stii tu ?

- Pai se joaca toata ziua numai cu jocul cu farfurioare, craticioare, cescute...

Inceput plin de idei

Daca va spun ca eu inca din noaptea de revelion aveam chef de margelit o sa ziceti ca nu sunt normala. Poate nu sunt, dar stiu ca inca de pe 1 ianuarie mi-am scos materialele pe masa si am modelat o multime de cercei, azi toata dupa-amiaza am slefuit la ei, pana acum 5 minute cand am luat o pauza sa ma mai dezmortesc. Hi-hi-hi, am sarit de pe scaunul de la masa de lucru pe scaunul de la calculator, halal dezmorteala...

Si m-am gandit... daca tot n-am sters blogul asta caruia nu-i gaseam rostul acum cateva luni, hai sa-l pun la treaba. Asa ca, mandrete de produse ce vedeti aici (ce sa fac, sunt ca si "copiii" mei, deci nu le pot vedea decat frumoase), pot fi comandate (desi nu-mi place cuvantul asta, mi se pare ca e potrivit numai pentru armata, acolo unii comanda si altii executa) si aici pe blog, nu numai pe Breslo. Dar despre asta o sa va mai informez eu pe parcurs, cand o sa expun ce migalesc acum.

Ah, da, trebuie sa mai precizez ca aproape toate produsele ce sunt expuse aici in acest moment sunt deja vandute sau daruite (cu drag!)

Scurt dialog

Ioana:

- Eu n-am sa ma marit niciodata cu un baiat pe care-l cheama Manea.

- De ce? intreb eu

- Pentru ca daca il citesti putin altfel, Manea devine manea.

VREAU si POT

Uneori am chef de joaca, sunt un copil cu copii cum spune tatal meu. Si acum vreau sa ma joc, o sa ies din concursul acela pentru care am scris o poveste, o sa ies inainte de tragerea la sorti, pentru ca asa am decis eu si pentru ca... POT. E minunat sa poti spune VREAU si POT.

Concurs de dragul concursului

Am descoperit pe un blog un concurs. Deoarece premiul este un aparat foto (care mi-a facut cu ochiul) am zis, de ce nu? Am de indeplinit una din conditiile (le aduc cu copy si paste ca sa nu pierd vremea):

Sa scrii un post cu una din urmatoarele teme ( la alegere ):

a) La ce te gandesti cand auzi cuvantul sandilai ?

b) Sa ne spui o poveste care are in rolul principal un sandilau ( sau mai multi )

c) Sa ne spui parerea ta despre acest blog

Pai ce s-alegem ce s-alegem... bineinteles POVESTEA

SANDILAU

A fost odata ca niciodata, o imparatie nespus de frumoasa, Imparatia de Clestar, condusa de un rege aspru dar drept pe nume Alexandru. Marele lui regret era ca ajunsese la varsta de 125 de ani si inca nu avea un fiu care sa preia fraiele regatului. Nu ca nu s-ar mai fi simtit in stare sa conduca, dar de la o vreme descoperise gustul calatoriilor prin lumea larga si din cauza asta cam neglija treburile imparatiei. Dar marea lui dorinta, aceea de a avea un fiu ii fu indeplinita chiar cu putin inainte de a implini frumoasa varsta de 126 de ani. Cand s-a intors din lunga expeditie prin Japonia, la care visa din frageda pruncie, constata cu uimire dar si cu fericire, ca tanara lui sotie, pe care o lasase acasa, ii daruise un fiu, care se numea bineinteles tot Alexandru. Lipsise atat de mult imparatul nostru de acasa, ca deja fiu lui implinise 2 ani cand si-a vazut prima oara tatal. Si era un baietel atat de gingas si de bland ca toata lumea il spunea SANDI.

Fu sarbatoare mare la palatul de clestar... dar la marea petrecere un lucru ingrozitor se intampla. Imparatul constata ca jucaria lui preferata, aceea pe care o primise in dar de la tatal sau cand implinise 5 ani (avea deci ceva peste 100 de ani), nu mai era intreaga. Jucaria lui de clestar, ca am uitat sa va spun ca in imparatia aceea totul era de clestar, era ciobita. Si dupa ce planse si planse si iar planse, imparatul se ridica si porunci sa fie adus in fata sa pentru a fi judecat, miselul care indraznise sa se atinga de scumpa lui jucarie. In sala palatului, de clestar bineinteles, se lasa o tacere de mormant, supusii nu indrazneau nici sa respire de teama furiei imparatului, pe care-l stiau in stare de orice la manie.

Imparatul mai intreba inca o data, cu mana pe sabia deja scoasa jumatate din teaca, de clestar bineinteles:

- Cine a indraznit sa se atinga de jucaria lasata mostenire din mosi-stramosi?

Atunci, de dupa un scaun, de clestar bineinteles, aparu si SANDI, care molfaia la o acadea, si zise:

- SANDILAU

- Ce zice? intreba imparatul in soapta pe frumosa lui sotie.

- Sandi Rau, adica el a spart jucaria, dar nu a vrut...

Bineinteles imparatul a bagat sabia la loc in teaca si i-a dat jucaria fiului sau, oricum lui i se cuvenea, ca doar el era mostenitorul tronului.

Si in continuare au dansat si-au petrecut trei zile si trei nopti, poate mai petrec si-acum ca eu am plecat inainte de spartul petrecerii, ma cam deranjau pantofii cei noi...

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa.

Revelion linistit

Se spune ca asa cum te prinde miezul noptii intre ani, asa iti va fi tot anul. Nu acesta e motivul pentru care am ales sa facem un revelion linistit, acasa, in familie... Dar nu mai conteaza motivele, asa ne va fi revelionul, linistit, si asa va fi si anul care vine, stiu eu , promit eu!

M-am trezit vesela, cu chef de joaca. Am fost cu totii in oras la o plimbare, am lasat balta toate treburile neterminate, parca n-ar mai fi vreme pentru ele... Si maine e o zi. Chiar daca din alt an.

Fetele isi cauta acum rochitele, ne gatim, ca asa e de revelion. Mai tarziu o sa facem cinematograf acasa, o sa ne inghesuim unul in altul si o sa ne uitam la niste filme, si-o sa ne amuzam si o sa fie placut, cald si bine. Pe seara o sa mancam chifle cu seminte, branzeturi, struguri si peste. Si sper ca doar atat (dar la cat de pofticiosa sunt nu garantez ca nu o sa ma ating si de altele mai... hard) Ah, sa nu uit de tort. Am incercat o reteta noua, inca nu l-am ornat, cum ziceam, nu e nicio graba...

Ma mir si eu de unde atata calm pe capul meu. Dar e o vreme atat de frumoasa afara, soare, cer senin, ar fi pacat sa nu fie si in casele noastre la fel.

Da, asta e dorinta mea pentru anul ce vine, sa fie unul linistit, pentru toata lumea!

Promit sa-mi iau carnet...

Mi-aminteam zilele trecute de orele de la scoala de soferi. Stiu ca am zis ca n-am carnet, dar asta nu inseamna ca n-am trecut pe la scoala de soferi. E poveste cam lunga si mi-e teama ca am sa va plictisesc, sau ma plictisesc eu inainte sa o termin, si ar fi neplacut in oricare dintre situatii. Apropo de plictiseala, intr-o zi am citit ca numai prostii se plictisesc (evident nu mai stiu cine a zis asta, Octavian Paler?), si mi-am propus sa incerc sa nu ma mai plictisesc sau macar sa nu mai recunosc. E destul de greu, ca n-am gasit inlocuitor pentru "ma plictisesc", ca "imi pierd rabdarea" nu merge intotdeauna (Sugestii?). Am gasit tot felul de jocuri antiplictiseala, daca sunt in masina citesc numele firmelor de pe marginea drumului, reclamele de pe banere, le citesc si de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. E adevarat ca-mi da oarecari satisfactii cititul asta pe de-andoaselea, ca-s tare bucuroasa cand iese un cuvant inteligibil, dar exista si reversul medaliei, adica ma incurca ingrozitor la deschis de usi. Stiti usile alea cu geamuri de la diverse magazine (ex. McDonalds), pe care s-au gandit sa lipeasca intructiuni de deschidere? Pe o parte scrie TRAGE pe cealalta parte scrie IMPINGE. De oricare parte esti vezi ambele texte numai ca pe unul il vezi in oglinda. Ei bine, asta imi da mie batai de cap, pentru ca in virtutea inertiei, il citesc intai pe ala scris invers si neuronul meu singuratic mai si tresalta de bucurie: "ce, credeati ca daca ati scris invers eu nu stiu sa citesc? Ete scrie IMPINGE" Si eu imping. Numai ca de fapt ar fi trebuit sa trag si uite asa o iau eu in freza... Daca nu scrie nimic pe usa e perfect, eu o studiez de la departare si gasesc imediat varianta cea mai usoara de a intra.

Daca am promis ca va spun cum a fost cu scoala mea de soferi hai sa ma tin de cuvant...

Toata tarasenia a inceput acum citiva ani, cand mergeam pe la diversi prieteni si cunoscuti si Cornel refuza sa bea pe motiv ca e cu masina. Instantaneu toate privirele erau atintite, nu pe Cornel, cum ar fi fost normal, ia sa vedem domne care e barbatul ala asa corect de nu bea si el o bere?... ci pe mine, ia sa vedem care e sotia aia asa de haina, nu-si ia si ea carnet sa bea si baiatul asta o bere cu prietenii si sa-l duca ea acasa... Eu de cand il auzeam pe Cornel ca zice ca nu bea imi si faceam ochii roata sa vad daca gasesc un coltisor unde as putea sa ma ascund. Nu gaseam... Cu cat incercam eu sa explic ca nu ma atrage, ca mi-e frica, ca n-am nici cea mai mica dorinta sa conduc vreo masina, cu atat mai mult insistau. Cele mai infocate mi s-au parut femeile, cele cu carnet bineinteles, care-mi explicau de-a fir a par cum le-a fost si lor frica, dar uite acuma nu s-ar mai da jos din masina, se duc si pana la coltul strazii dupa tigari tot cu masina. Cornel zicea si el, dar mai domol, ca el e dependent de mancarea calda, mai ales aia de-o fac eu si stia ca daca ma cicale prea tare trece pe pilot automat (a se citi hrana rece). Asta devenise de-a dreptu' un subiect tabu, dar se pare ca nu se mai putea petrecere, nunta, intalnire cu prietenii, cu neprietenii, fara discutia asta despre aptitudinile mele inascute de soferita pe care nu mi le descoperisem inca dar stateau acolo undeva ascunse. Asta a fost pana intr-o zi cand i-am zis lui Cornel: uite, ma apuc de scoala, vad cum e, dar daca nu-mi place sau nu iau carnetul din prima tre' sa-mi promiti ca nu mai insisti niciodata cu scoala asta de soferi. Cornel a fost imediat de acord. Ah, si am mai pus si conditia sa-mi gaseasca un instructor pe o Solenza, ca masina d-asta aveam noi atunci. (Recunosc ca speram sa nu gaseasca sau sa gaseasca cat mai tarziu, mai trageam si eu un pic de timp...) La cateva zile dupa ce am luat hotararea asta, se ia unul din sefii mei de mine (cred ca intarziasem): bine ma, masina ta sta in curte si tu-ti duci copilul pe jos la gradinita si vii pe jos la servici? Eu ii spun repede de hotararea luata si mentionez si faza cu Solenza. Esti hotarata? Eu zic: sunt ho..ta..ra..ta. Bine, atuncea il sun eu pe nea Frusinoiu, ca el are Solenza, e baiat de treaba. EU SI GURA MEA CEA SPARTA!!!! Ce trebuia sa ma intind eu la discutii cu sefu'? Na, ca deja mi-a si stabilit prima ora de condus.

Intalnirea cu nea Frusinoiu mi-o amintesc foarte bine. Stiu ca am fost foarte mirata ca m-a pus sa ma urc in masina, asa din prima. Ma asteptam sa deschida capota sa-mi "prezinte" masina, sa-mi dea vreo carte de studiat si sa ma convoace peste vreo 3 saptamani. Nuuu, m-a pus sa ma sui in masina si mi-a intins un cartonas pe care erau scrise niste chestii. Orice as face nu-mi amintesc ce scria pe cartonas stiu doar ca am fost fericita ca e ceva scris si ca sta tot timpul pe bord, ca de emotionata ce eram intelegeam tot ce zicea nea Frusinoiu dar nu retineam absolut nimic. Eram fericita ca a pus cartonasul la vedere, ca daca avea sa ma chestioneze mai tarziu puteam sa-mi arunc ochii pe cartonas. Dupa ce m-a pus sa-mi aranjez oglinda, scaunul si mi-a facut cunostinta cu frana, ambreiajul (n-am inteles niciodata de ce seamana atata de tare si de ce sunt puse atat de apropiat, eu prin ce sa le deosebesc?) mi-a explicat cum se porneste masina, si mi-a zis "hai la drum". Aoleu, asa de-odata, fara nicio alta pregatire? Recunosc ca initial mi-a placut un pic, pe stradutele alea mai pustii, dar dupa aia mi-a pierit chefu'. Nea Frusinoiu era baiat de treaba, nu se enerva, imi vorbea frumos, desi la un moment dat m-a intrebat daca stiu sa injur. Cine, eu? Si ca sa-i fac o demonstratie, am scos capul pe geam si am strigat la un sofer de Tir: "Ce mama zmeului claxonezi asa, ca m-ai speriat, da-te-n pisici..." Dupa demonstratia asta (facuta in gand, ca numai in gand pot fi eu asa de dura) mi-am dat seama ca nea Frusinoiu ar fi fost prea oripilat, asa ca m-am limitat la a da din cap in sensul ca NU. Dar nici pe el nu l-am auzit injurand, nici nervos nu l-am vazut desi cred ca i-am dat destule motive sa fie. Cand faceam vreuna mai gogonata asa ma punea sa trag pe dreapta si ma inteba parinteste: Bine mai Iubire, sa-mi zici daca te deranjeaza ca-ti zic Iubire, ca eu imi fac cursatii in fel si chip... Nu, ziceam eu, e bine-asa. (Numai Papusa sau Pasarica sa nu-mi zici, ca ma calca pe nervi, completam eu in gand). Bine mai Iubire, cum de primele 20 de minute conduci impecabil si dupa aia esti varza? Nu stiam ce sa-i raspund. Poate asa sunt eu, sofer de 20 de minute. Si-mi faceam socoteala in gand cam pana unde am fi ajuns in cele 20 de minute, de acasa plecand. Adica avea si Cornel unde sa bea o bere la 20 de minute departare de casa? Cam avea, dar merita oare efortul?

Orele mi le-a pus nea Frusinoi cum mi-a convenit mie mai bine, ma lua de acasa sau de la servici, din doua in doua zile. Si eu tot asa dormeam, din doua in doua nopti, adica in alea de dinaintea zilelor fara scoala. Ca in celelalte, daca adormeam, ma visam sandwich intre doua Tiruri si alte chestii de nepovestit. Ce mai tura vura, era scoala asta o asa sperietoare..., nu-mi amintesc sa-mi fi fost frica de ceva asa cum mi-era cand ma suiam pe scaunul soferului. La un moment dat chiar l-am intrebat pe nea Frusinoiu daca el, cu experienta lui, crede ca o sa-mi treaca vreodata. Eu asteptam un raspuns afirmativ spus asa cu convingere, ca sa prind curaj. Numai ca nea Frusinoiu a zis: asta o sa vezi tu, in timp... Ei, pai asta asteptam eu de la matale, Nea Frusinoiule? M-ai cam dezamagit si-ai picat la examen, na!

Hai s-o scurtez, ca m-am cam plic... mi-am cam pierdut rabdarea. Dupa 12 ore de scoala, m-am imbolnavit, dar nu cred ca din cauza masinii sau a lui nea Frusinoiu... am stat vreo 2 saptamani in spital, timp in care l-am sunat sa-l informez. Lasa mai Iubire, fa-te tu bine si cand esti in regula ma suni si reluam orele. Cum, la atatea absente nu ma exmatriculeaza? Ce debandada in scolile astea de soferi, uite, d-aia se intampla atatea accidente, ca nu e domnule disciplina... Am iesit din spital, dar aveam de urmat un tratament pe durata mai lunga si cum citisem eu in prospect ca nu era compatibil cu sofatul (imi venea sa pup prospectul ala!!!), iar l-am sunat pe nea Frusinoiu, iar mi-a zis ca ma asteapta. Am vrut sa-i platesc orele facute, el a zis ca nu-i nevoie, le platesc la sfarsit pe toate. Hai ca e prea de tot! Prin decembrie iar l-am rugat cu banii, iar n-a vrut decat la sfarsit dar am bagat textul ala cu "nu-mi place sa raman cu datorii de pe un an pe altul" si l-am convins, ne-am intalnit i-am dat banii. Mi-a zis ca ma asteapta cand termin tratamentul, i-am zis ca-l sun (nu ma intrebati numarul lui ca nu-l stiu, l-am stres din memoria telefonului. Din greseala!) m-a pus sa-i promit ca nu ma dau batuta si-mi iau carnet pana la urma.

Si eu, aici in fata voastra, promit sa-mi iau carnet... cand m-or lasa astia sa merg cu Tico pe trotuar!

Si eu am fost Mos Craciun necunoscut

Cadoul pentru Miki si fetitele ei...

A venit Mos Craciun cel secret

M-am inscris la un joc frumos aici. Prin tragere la sorti, fiecare participanta trebuia sa confectioneze si sa trimita un cadou unei alte participante. Partea frumoasa a fost ca stiai doar cui trebuie sa-i trimiti nu si de la cine si ce o sa primesti cadou.

V-am spus eu ca zilele astea se intampla ceva magic... Am primit de la Aurora din Botosani, EXACT ce-mi doream de mult. Asta nu se cheama magie?

Ah, mai era si un saculet de bijuterii (tot handmade) cu o brosa din material textil dar a fost acaparat de Pufoasa care are o intreaga galerie de pungute si cutiute, ascunse pe unde nu te astepti. Cica-s purtatoare de noroc. Dar trebuie sa stie doar ea de ele... Cand o sa plec intr-o expeditie si o sa inspectez fiecare coltisor al casei, daca dau de saculet si brosa, promit sa le fotografiez...

Azi am facut un drum la Bucuresti si mi-a placut drumul asta... O sa ziceti ca am inebunit sa conduc pe o astfel de vreme. Dar n-am condus eu, fiindca n-am carnet, remember? Eu sunt doar copilot. E necesar cateodata si un copilot la casa omului (sau la masina omului), nu? Cornel a recunoscut ca i-ar fi fost mult mai greu sa razbeasca prin Turcia, verile trecute, daca nu eram eu copilot constiincios, asezat cu ditamai cearceaful de harta in dreapta lui. Atunci am putut eu verifica o teorie pe care o citisem undeva, nu va suparati ca nu-mi amintesc unde, v-am povestit de neuronul ala al meu singuratic, ce sa-i ceri, il menajez si eu... Deci, am citit undeva prin ce se deosebeste, printre altele, o femeie de un barbat. Se pare ca barbatul nu poate asculta simultan doua discutii. Pe care sa le si inteleaga bineinteles. Eu pooooot, si inca cum (scuzati cacofonia). Adica daca stau cu o prietena la o cafea si sotii nostri discuta mai incolo de-ale lor, eu pot sa aud, sa pricep si sa inregistrez tot ce se dicuta in ambele tabere, chiar daca par a fi absorbita total de discutia cu prietena. Acuma m-am cam desconspirat, dar hai, treaca de la mine... Si aici mi-ar place sa aud si parerea barbatilor... Asa... si tot teoria aia mai zicea ca o femeie nu poate urmari harta decat daca drumul de pe harta este fix paralel cu directia de mers. N-am inteles ce vrea sa zica asta decat atunci cand am fost copilot prin Turcia, ca daca drumul meu o facea la dreapta intorceam si eu harta astfel incat liniuta aia de juma' de micron trasata pe harta sa se suprapuna cu axul drumului meu, altfel eram foarte bulversata. Deci, din pacate, cine a zis chestia aia despre femei, jos palaria, avea dreptate... Cel putin in cazul meu.

Ca veni vorba de Turcia, mi-am amintit ca in cele doua drumuri pe care le-am facut am intalnit niste oameni atat de serviabili cum nici nu-mi imaginam ca mai exista. Sa va explic. Prima oara cand am fost, cu mine copilot bineinteles, nu ne-am ratacit nici macar o data. Ah, am uitat, mai eram cu niste prieteni care stiau drumul... Dar oricum, eram si eu cu harta mea care se rotea ca dupa soare, deci am ajutat si eu putin... A doua oara insa, tot eu copilot, noi probabil mai relaxati, ca doar na, nu era un drum nou, am reusit sa ne ratacim de 3 ori. Prima oara am iesit dintr-un oras pe un teren viran, unde se construia de zor, am dat de niste muncitori, le-am explicat ca ne-am ratacit, ce pierdere de timp! Se vedea cu ochiul liber ca ne-am ratacit si oricum oamenii aia nu intelegeau boaba de engleza, noi boaba de turca. Daca a vazut un nenisor ca n-o scoate la capat cu noi, s-a suit in masina noastra, noi intelegand prin asta ca vine sa ne arate drumul. El statea pe bancheta din spate langa fete, eu cu harta mea inutila (la minutul respectiv) in brate. Initial m-am bucurat ca s-a oferit sa ne indrume, dar cand am intrat pe un drum de tara care parca se departa si mai mult de civilizatie, am bagat-o pe maneca, m-a cuprins o transpiratie rece cu toate cele 40 de grade de afara. Nenisorul vorbea non-stop si zambea non-stop iar noi in afara de zambetele lui nu intelegeam nimic. Noroc ca din cand in cand mai arata asa si cu mana si eu care stateam cu ochii pe el ca pe butelie, ziceam: vezi ca arata la stanga, ia-o la stanga, daaa, asa zice, ia-o la stanga, da, pe fundatura asta, da domne ca da din cap ca e bine, fii atent ca acu' tre sa mergi drept in fata, aci la dreapta, aoleu, Corne, in ce ne-am bagat, ce e cu fundatura astaaaa, de ce nu mai e nicio masinaaa, asta ne rapeste, de ce naiba l-am luat cu noi, vezi ca cica tre s-o faci aci la stanga, hiii, uite-aci masini, autostrada, daaa, autostrada, asta e, nenisorule sa-ti dea Dumnezeu sanatate, sau Allah al matale sau cine-o fi, ce bine ca te-am luat cu noi ca ne prindea noaptea pe coclaurile alea. Fiuuu... si nenisorul ala care a vorbit vorbe doar de el intelese si a zambit tot timpul, s-a dat jos din masina, urmand sa faca tot drumul ala inapoi pe jos. Acuma imi cer scuze ca am gandit ce-am gandit despre el, chestia cu rapitul, ma intelegeti, eram si eu putin stresata ...

A doua oara cand ne-am ratacit stiu ca trebuia sa fi ajuns deja intr-un oras si noi aveam cam de multa vreme camp in stanga, camp in dreapta si cam atat, nici masini nu prea treceau, era cam ciudat. Am tras pe dreapta sa se uite si Cornel mai bine pe harta. Nu stiu daca am stat asa in masina cu nasul in harta mai mult de un minut ca a si oprit o dubita, din care au coborat doi tinerei, si astia cu zambet larg pe buze si vorbitori de turca... si-atat. Oprisera fiindca observasera harta aia pe care o consultam noi de zor si s-au prins ca ne-am ratacit. Le-am aratat pe harta unde vrem sa ajungem, ca asa cum pronuntam noi numele orasului nu intelegeau ce vrem sa spunem, ne-au aratat ca tre' sa facem cale intoarsa si sa tinem drumul drept. Noroc ca pentru toate aceste indicatii a fost suficient limbajul semnelor pe care-l stiam si noi si ei. Am intors, muti de uimire, ce chestie domnule, au oprit doar pentru ca PRESUPUSESERA ca ne-am ratacit si au vrut sa ne dea o mana de ajutor. Chiar inainte de plecarea noastra din tara vazuseram la stiri ca se facuse o simulare de accident pe una din soselele patriei, asa de chichi, doar ca sa vada cate masini ar fi oprit sa acorde un prim ajutor eventualilor raniti din masina. Nu va spun scorul ca n-are rost... Si oamenii aia oprisera doar fiindca noi paream... nu accidentati ci rataciti... asta da surpriza. Adica inca una!

Am urmarit noi drumul pe care ni-l aratasera domnii zambitori din dubita, am ajuns in faimosul oras, aici totul trebuia sa fie relativ usor, aveam harta, fuseseram si cu un an inainte, ce putea sa se intample? Ei, se intamplase ca se lucra pe niste strazi, fix pe alea pe care trebuia sa trecem noi, si puteam sa rotesc eu harta aia in fel si chip, puteam s-o si mananc si tot nu m-ar mai fi putut ajuta. Ne-am invartit ce ne-am invartit, cand am realizat, a treia oara, ca ne-am ratacit, am pus ochii pe un taximetrist. Numai ca pana sa-l abordam noi el a oprit masina, a incuiat-o si s-a indreptat frumusel spre intrarea unui bloc. Probabil isi terminase tura. Nu mai stiu cum l-om fi strigat, cert e ca i-am atras cumva atentia. Bineinteles si el era paralel cu limba engleza, dar insista sa ne explice in turca, asta m-a uimit foarte tare la toti, se vedea pe fata noastra ca nu pricepem boaba, dar ei continuau sa ne explice. Daca ne-a vazut dezamagiti de discutia purtata, ca dupa cum gesticula el si arata si la stanga si la dreapta si iar la stanga si iar la dreapta, noi am realizat ca nu vom sti niciodata UNDE sa facem la stanga si la dreapta alea pe care ni le arata... s-a suit omul in masina, ne-a facut semn de "folow me" si ne-a scos la liman. L-am trecut si pe el pe lista celor pentru care trebuie sa ne rugam de sanatate si ne-am vazut de drum.

Da, cam asta a fost experienta mea de copilot in Turcia. Ei, dar daca nu se intamplau toate astea, ce mai povesteam eu aici? Ah, da, despre drumul la Bucuresti, ca de la asta pornisem...

Azi... cred ca am fost de si mai mare ajutor prin Bucuresti. Nuuuu, aici nu mi-am mai luat harta. Dar tot am fost de ajutor. Cand ne-am impotmolit (de 2 ori!) in zapada, cu coada de cateva masini in spate, cine s-a dat jos sa impinga de masina? Eu! Ce daca nu am decat vreo 50 de kile, puterea exemplului s-a vazut imediat. Cand au vazut soferii din spate o furnica impingand un elefant, au sarit repede din masini si-au dat o mana de ajutor. Era si interesul lor, patinam noi inca juma' de ora, patinau si ei tot atat in spatele nostru... As putea sa bag mana in foc ca daca nu eram eu, Cornel ar mai fi turat si acum motorul prin Bucuresti. Pe cand asa... sta bine mersi si citeste cu cana de ceai aburind langa el...

Ma duc si eu sa citesc...

Multumesc, Spiridusule!

Sunt obosita si multumita. Am facut ceva drumuri. Am daruit o "bucatica" din ce aveam de daruit. Restul asteapta pe masa. Mi-e teama sa nu fi uitat pe cineva. E magic ce se intampla. Am pus suflet in ce-am facut si nu-mi pare ca m-am risipit. Daruiesc dar de fapt primesc.Primesc multa bucurie in schimb. Ma incarc cu bucuria asta si totodata capat certitudinea ca fac ceea ce trebuie. Astazi m-am intrebat: este oare o coincidenta ca ceea ce daruiesc se asorteaza perfect (la momentul respectiv) cu tinuta celei careia ii daruiesc? Parca un spiridus nevazut m-ar ajuta sa fac cadoul potrivit la momentul potrivit. E placuta asenzatia asta.

Multumesc, Spiridusule! Stai prin preajma ca mai am multe de oferit.

Leapsa foto

Am luat o leapsa foto de la vivianab. Trebuie sa postez o poza de suflet si una amuzanta. Mi-am luat sarcina in serios si dupa multe scotoceli iata ce-am gasit:

Poza de suflet este aceasta cu fetele mele:

Si poza amuzanta... TADAAAA... Ioana cu o peruca si-un castron.

Ah, era sa uit, se pare ca regula e ca daca ai intrat si-ai vazut postarea asta cu leapsa foto, tre s-o preiei. Dar stii vorba aceea... orice regula e facuta sa fie incalcata. Deci, faci cum vrei...

Uraaaa, o parte din cadouri sunt finalizate !!!!

Ce e inauntru? Surprizaaaa...

M-am speriat degeaba... sunt destule sanse sa termin toate cadourile pana la Craciun (ma incurajez si eu, ce sa fac...)

Asa arata biroul meu ieri noapte pe la 1.

Si asa pe la pranz...

Dupa ce vor trece sarbatorile o sa-mi fie dor de oboseala asta placuta...

La mine a venit Mosu' de doua ori

Am uitat sa va povestesc despre Mos Nicolae. Asa o grozavie nu i s-a intamplat de cand se stie... Banuiesc. Dupa ce ne-a lasat la toti cate ceva prin pantofi, ca ne-au convins fetele si pe noi astia mari, sa ne lustruim pantofii, sa nu mai presupunem noi asa din start ca nu ne aduce Mosul nimic, ca n-avem noi de unde sa stim dinainte ce are Mosul de gand, deci cum spuneam, dupa ce am luat toate dulciurelele si ce-a mai lasat el pe acolo... Mosul s-a intors. Uitase sa puna sucurile si fructele. Vaaaai Mosule, si la matale e neuronul ala in concediu? L-au dat astia in fara plata? Eu acuma ca sa-l ajut, m-am dus la fete si le-am spus ca am auzit usa de la intrare, nu s-o fi intors Mosul? Firicica zice: ar fi foaaaatre ciudat. Pufoasa zice: ia sa vedem noi...

Bineinteles ca fusese Mosul, uitucul, care adusese si restul de cadouri. Dar Mosule, stai linistit, nu s-a suparat nimeni pe tine, ba chiar Ioana era foarte fericita cand vorbea cu prietena ei la telefon si-i spunea: "La mine a venit Mosu de doua ori!"

Eu... tot ocupata, mesteresc la cadouri, dar lista nu prea scade, ca-n fiecare zi imi mai aduc aminte de cineva omis initial. Daca nu termin, am putea muta Craciunul pe 1 iulie? Va rog, doar anul acesta...

Tot pe fuga

Azi am fost tot o alergatura...Dus copii la scoala, facut piata, luat copil nr. 1 de la scoala, mers cu el la platit facturi.(Apropo, plictiseala mare la UPC, n-am mai avut ce citi si eu, toate doamnele si domnisoarele aveau cate un pulover peste tricou. Pacat!). Apoi recuperat copil numarul doi de la cealalta scoala, tagartat doua ghiozdane, ajuns acasa, preparat 4 pizza, mancat, alergat cu copil numaru'1 la logoped, lasat acolo pentru o ora, eu in timpul asta spart avioane prin oras (a se citi "cheltuit toti banisorii din buzunar pe chestii neaparat trebuincioase margelitului"). Alergat inapoi la logoped, luat copil, returnat acasa, baut 2 cani de suc, asezat la birou, mesterit chestii din coral alb si organza pana mai acum vreo juma' de ora cand am venit la calculator sa verific mailuri.(Texte, mai ard si eu gazul pe aici...)

Dar stiti ce a fost cel mai frumos?

V-am zis ca jumatatea mea a suferit o operatie. Inainte de asta ma si pregatisem sufleteste, ca timp de vreo doua trei saptamani, sa-i vin cu supita si fripturica la pat. Nici pomeneala!!!! Azi in timp ce mesteram la biroul meu niste chestii (v-am zis mai sus) ia ghiciti cine mi-a adus pe o farfurie feliute de branza si paine graham din aia dulce, cu seminte prin ea? Ah, si sa nu uit, si un pahar cu bere... Ati ghiciiiit... Cornel. Fiindca nu vreau sa ma bucur prea devreme (ca stim noi cine) nu o sa va spun ca se simte foarte bine. Mai astept cateva zile, sa nu se intample Doamne feri, ceva nashpa...

Pe fuga

Ce sa zic... am fost harnica in ultimele saptamani, am facut si niste drumuri, dar m-am ocupat foarte tare de margelit si migalit. Nu prea am ce sa arat pentru ca multe s-au vandut inainte sa le pozez, iar altele sunt la sertar, pregatite spre a fi daruite, deci nu le pot posta fiindca ce surpriza ar mai fi, nu?

Poate ce am sa fac de maine in colo sa apara pe aici.

M-am rupt de la margelit (chiar am lut pe degete, pe cuvant, am murdarit si mousul) pentru ca vreau sa scriu despre ceva. Initial am zis ca nu-si are sensul sa scriu despre asta aici, dar inca n-am uitat cat de disperati am fost pana vineri dupa o informatie, care sa ne linisteasca sau sa ne lamureasca pe ce drum sa apucam. Asa ca, da, am sa scriu despre operatia pe care a suferit-o Cornel vineri. Hernie de disc operata de medicii israelieni, aceia despre care s-a vorbit intr-o emisiune la Antena 1 (parca) acum vreo luna. Vineri la 12 era in operatie, la ora 15 era acasa. Pana acum totul e in ordine. Speram ca si de aici inainte sa fie tot asa.

Daca are cineva nevoie de detalii, raspund cu drag.

Acum fug, mi se usuca lutul!!!

Plina de bune intentii

Zilele trecute am insotit pe cineva la Bucuresti la un spital. Doar asa... ca suport moral. Maaaama ce mai suport moral am fost si eu... Cu 50 de metri inainte de a intra pe poarta spitalului m-a apucat un plans... Si plangeam atat de tare ca jumatatea mea, ca pe el il insoteam, ce sa ne mai ascundem, voia sa ne intoarcem la masina sa ma linistesc. Asta-i buna!

M-am scuturat putin, mi-am propus sa gandesc pozitiv si sa-mi duc la indeplinire sarcina ce-o aveam. Asa ca mi-am fagaduit sa nu fiu carcotasa, sa nu incep sa stramb din nas, sa nu bag in seama nimic din ce as putea numi deranjant, sa vad numai partile bune ale situatie, sa le inventez daca nu exista, si ca o culme a bunelor intentii, mi-am propus sa gasesc la spitalul respectiv 10 lucruri laudabile. (Am uitat sa spun ca era un spital de stat, ca dupa aia am fost si la o clinica particulara, dar asta e alta poveste)

Sa nu credeti ca dupa ce am intrat in spital (policlinica mai bine zis) am uitat. La un moment dat chiar m-am scotocit prin geanta dupa un pix si o foaie de hartie, si am inceput sa umblu pe holuri in cautarea celor 10 lucruri bune pe care era musai sa le scriu. Le cautam, pentru ca nu erau prea evidente, dar sunt sigura ca asta doar din vina mea... Si in plus aveam timp liber berechet, medicul ne-a chemat la 8, dar el a parut pe la 10.

Si in plimbarile mele pe holuri am dat de un dozator de cafea. Daaaaaa, cafeaaaa. Nu bausem acasa asa ca imi frigea buza dupa o cafea. De fapt luasem una "la pachet", facuta in coproductie sot-soacra. Dar nu parea a fi cafea cu zahar ci invers, zahar cu cafea. Cu tot regretul din lume, n-am putut s-o beau. Intre timp am aflat ca pusesera zahar amandoi, si sotul si soacra. Vedeti ce iubita sunt? (Hm, daca stau bine si ma gandesc, in povestea aia era vorba de sarea in bucate si fetele care pusesera zahar si miere picasera testul. Ei, o sa-i intreb eu mai incolo de ce nu le-a trecut prin cap sa-mi puna si nitica sare in cafea.)

1. DOZATORUL DE CAFEA - a fost primul trecut pe lista mea. Am bagat o bancnota de 1 leu in dozator, dar asta mi-o tot azvarlea inapoi, am chemat intariri, cu chiu cu vai am obtinut cafeaua mult ravnita dar am constat ca asta nu avea pic de zahar. Mai trebuia apasat un buton, ala pentru zahar. Ce bine era daca in loc sa-mi puna amandoi zahar in cafea, unul s-ar fi gandit sa mi-l puna... in buzunar! Am scapat de cafeau fara zahar, mi-am luat una cu si am multumit in gand celui care a inventat dozatorul, sau celui care a descoperit cafeau, cine mai stie...

2. DOAMNA ASISTENTA E AMABILA. La cabinetul la care trebuia sa asteptam era o doamna asistenta amabila, care vorbea frumos cu pacientii, uneori zambea, deci a fost cel de-al doilea lucru bun trecut pe lista. Tot asistenta asta se ocupa si de trierea pacientilor, adica-i tecea pe o lista, si tot ea ii striga inauntru dupa ce a venit domn' doctor. Deci am evitat situatia penibila in care toti se inghesuie in usa cabinetului in speranta ca, atunci cand se va deschide usa, va fi urmatorul invitat inauntru.

3. NU MIROASE A SPITAL. Asta a fost a treia "bila alba" de pe lista. Nu m-a izbit mirosul ala de medicamente, dezinfectant, sau detergent sau ce-o fi. Era aerisit, ba chiar foarte aerisit, am fost bucuroasa ca mi-am luat geaca cu guler de blana (ecologica, stati, nu sariti), ca mi l-am ridicat peste urechi dar tot n-am reusit sa mi le incalzesc, asa ca am plecat in cautarea geamurilor deschise care produceau curentul ala. Am descoperit doua unul langa altul, dar ca sa vezi, n-am avut curaj sa le inchid pe amandoua din prima. Am inchis unul si m-am strecurat inapoi usurel pe langa zid. Dupa un minut m-am dus inapoi si l-am inchis si pe al doilea, asteptand reactii negative din partea asistentei. Surpriza... n-au fost. Dar nici de vantul ala n-am scapat, nu mi-am putut explica de unde e, ca am colindat prin labirintul ala de culoare dar n-am mai dat de geamuri deschise. Ei, las' sa vina cei de la National Geographic sa dezlege misterul.

4. La punctul patru m-am cam impotmolit. Pornisem in cautarea toaletei si eram pregatita sa trec si lucrul asta pe lista cu "bunele". Pe cuvant, eram dispusa sa si exagerez putin, adica sa mai las de la mine, numai sa completez si punctul patru al listei. Am cautat 5 minute, pana la urma mi-am amintit de vorba mamei mele: "daca am gura cu mine nu ma ratacesc", asa ca am intrebat la informatii, am fost indrumata, prima la stanga, dupa aia tot la stanga, usa de la mijocul culoarului. Fericita, era sa intru cu pixul si foaia in mana, convinsa fiind ca o sa fie totul in ordine, curat, frumos, sapun, iar eu o sa completez in sfarsit punctul 4. M-am felicitat ca nu am intrat cu pixul si hartia in mana, astfel as fi avut mainile ocupate si nu as mai fi putut deschide usa intr-o fractiune de secunda sa o tai repede afara. Imi batea inima sa-mi iasa din piept, pe hol erau zeci de oameni, parca toti se uitau la mine, of, Doamne, cum sa fac asa o greseala, mi-i si imaginam pe toti povestind acasa de una care a intrat in toaleta barbatilor si a iesit cu viteza luminii de acolo. Imi venea sa fug, totusi mi-am mai aruncat o privire spre usa toaletei, nu era nici un desen pe ea, stiti voi, cu rochita sau cu pantaloni. Intreb o infirmiera, nu doaaaaamna, e mixta, n-ati vazut ca a intrat un barbat inainte? Ma scuzati, eu abia amaterizat de pe Marte unde toaletele nu sunt la genul neutru, nu mi-a trecut prin cap sa spionez.

Acuma imi cer scuze in scris ca nu am asa un bun spirit de observatie, in cele doua miimi de secunda cat mi-am aruncat ochii in holul acelei toalete, n-am observat nimic nici de bine nici de rau, adica am vazut doar un barbat care se spala pe maini. Ah, dar inseamna ca era apa, si asta poate fi un lucru bun, nu? V-am zis, sunt plina de bune intentii.

Sa zicem ca s-a ocupat si locul 4.

Credeti-ma eram suparata pe mine, trecusera 4 ore si eu aveam doar patru locuri ocupate. De o asa lipsa de spirit de observatie nu credeam sa dau dovada.

La un moment dat a trebuit sa ne mutam la un alt etaj, eu am ramas pe un hol. Aici nu erau scaune. Stati, nu m-am vaitat, ziceam si eu asa... M-am asezat pe vine cu spatele lipit de un calorifer. Wow, ce cald era! Sa fie asta punctul 5? Neee, nu prea cred.

Cum stateam noi asa, eu si caloriferul meu, apare un domn cu un copil. Ii observasem mai devreme, erau intr-un grup galagios, foarte colorat, cu femei cu fuste din alea lungi, crete si inflorate... v-ati prins. Ce urmeaza m-a fascinat de-adreptu'. Noul meu vecin de calorifer, care s-a asezat fix asa ca mine, pe vine, cu spatele lipit de calorifer, a scos dintr-o plasa o carte de povesti si a inceput sa-i citeasca copilului. Eu cred ca ramasesem cu gura cascata si cu urechile palnie. Imi venea sa-i zic sa citeasca mai tare. Asta a fost momentul cel mai gozav al zilei si ca sa vedeti ce generoasa sunt, am sa completez cu el toate locurile ramase libere pe lista mea de 10 lucruri bune.

Poate sa spuna cineva ca nu sunt plina de bune intentii?

chiar mi-am revenit

Da, n-am exagerat zilele trecute, chiar mi-am revenit, dovada stau micile migaluri pe care le-am realizat. Unele sunt pozate, altele nu. Aparatul imi da mult de furca, s-ar putea sa ma supar si sa renunt la serviciile lui, nu vrea si pace sa redea verdele verde, turcoazul turcoaz. Exact bijuteriile care-mi plac cel mai mult si cu care ma mandresc cel mai tare ies atat de sterse... Asta e, cand "s-o coace" o sa avem alt aparat...
Mi-am propus sa stau mai putin in fata calculatorului si mai mult la masa de lucru, ca vine Craciunul si... normal... sunt multe cadouri de facut. Nu mai vreau sa repet experienta de asta vara cand am facut cadouri prietenilor, de zilele lor, lucruri cumparate de prin magazine. Dupa ce i-am vazut frematand de nerabdare sa despacheteze cadourile i-am vazut dezamagiti ca nu era ceva facut de mana mea. Asta m-a intristat pe de-oparte, fiindca n-am fost la inaltimea asteptarilor, dar m-a si bucurat, inseamna ca sunt dorite si apreciate cadourile confectionate de mine.
Si cum vorba multa e saracia omului, o sa scurtez cat se poate aceasta postare, dar nu inainte de a va spune ca am trecut iar pe la UPC, sa-mi platesc netul bineinteles. Si am fost incantata sa vad ca doamnele si domnisoarele nu mai purtau tricourile acelea negre pe care scria " I do what i want when i want". Aveau acum niste tricouri rosii pe care nu scria nimic. Bun si asa, desi era interesant sa am si eu ce citi pana imi vine randul... Cand am ajuns aproape de doamna casiera am vazut ca avea si ea, ca si suratele ei, un ecuson pe care scrie: "Trei luni gratuit". Na belea, alta acuma... Data viitoare cand mai trec pe acolo o sa ma duc in audienta la sefu' al mare sa-l rog, cand mai pune ceva inscrisuri pe tricouri, sa puna undeva mai jos, cu asterisc eventual, si explicatia textului, sa inteleaga tot omul si sa nu mai existe dubii in privinta intelesului exact al propozitiei.

M-am intors

A trecut ceva timp de cand a disparut "ceva-ul" ala care ma facea sa freamat de dorinta de a margeli. Sunt cateva luni. De pe la sfarsitul lui iulie. Am fost intr-o semi-amorteala. Tot timpul mi-am zis sa am rabdare cu mine. Am stiut ca n-o sa tina asa la nesfarsit. Recunosc, un pic m-am speriat, daca n-o sa-mi treaca niciodata? In tot timpul asta am strans materiale. Unele despre care n-as fi crezut ca am sa le folosesc vreodata. Aseara am pus cutiile cu materiale pe masa si am inceput sa ma joc cu tot ce-am gasit prin ele. Nici acum nu stiu pentru ce am cumparat unele lucruri, dar sunt sigura ca intr-o zi o sa-mi vina niste idei de o sa zic: ce inspirata am fost ca mi-am comandat astea din timp, uite, acuma nu-mi ramane decat sa ma apuc de lucru.
Din joaca mea de aseara a iesit un set de care chiar m-am indragostit. E culoarea mea preferata, turcoaz. Bine, una din culorile mele preferate. Ca sunt topita dupa verde. E ceva ciudat cu culoarea asta, la mine verde inseamna iarba. Din cauza asta nu mai stiu daca-mi place verdele pentru ca sunt topita dupa mersul descult prin iarba sau ador pajistile pentru ca sunt de culoare verde. Dar si turcoazul este aproape la egalitate cu verdele.
Cum va spuneam, am facut un set din sidef, margele din hawolit, organza, piele intoarsa. Am pierdut detul de mult timp cu fotografiatul lui. Cred ca am sters vreo 50 de poze. Nu vrea si nu vrea turcoazul asta sa iasa turcoaz. Tot bleu iese. Pana la urma am renuntat sa mai incerc , e bine si ble. Cred ca-mi trebuie ori un aparat nou ori un manual al astuia pe care-l am...
Nu mai conteaza, important e ca simt ca m-am intors.

PUNCT

Astazi va voi vorbi despre arborele de cacao.
In unele tari oamenii cultiva arborele de cacao. Noi suntem mult mai norocosi. Avem o tara de cacao. Si asta din cauza oamenilor de cacao.
Stiu, astazi nu sunt draguta. Amabila vreau sa zic. Chiar nu vreau sa fac vreun efort in sensul asta.
Cand ma intreaba cineva "cum iti e viata?", am in "maneca" doua raspunsuri simple. Doua propozitii. Adica nu, o propozitie si o fraza:

1. Viata asta e frumoasa. Punct

2. Viata asta e frumoasa, dar numai atunci cand nu e urata.

M-am razgandit, am scris suficient... Pentru ca nu sunt draguta astazi, o sa astept din nou ziua in care sa raspund cu toata gura: VIATA ASTA E FRUMOASA. PUNCT

Sunt vedeta

Mie imi revine placuta sarcina sa le duc dimineata pe fete la scoala. Pe jos. De ce pe jos? Pentru ca eu ma numar printre cele 0,0001 % dintre femeile de pe planeta care nu au carnet (o sa va zic eu altadata de unde virgula aia si mai ales de ce n-am carnet) si pentru ca pe unde stam noi, cartier de case, nu trece niciun autobuz, troleibuz, metrou, avion, etc. Bun, ati priceput.
Ma trezesc dimineata, tai 7 felii de paine, le ung cu unt, pun laptele... Hai ca v-am pacalit, v-ati speriat, credeati ca incep acuma sa spun ce si cum se intampla la noi in fiecare dimineata... Nu, pentru ca nu se intampla nimic spectaculos. Poate doar faptul ca, din cand in cand se aude simultan, din camere diferite, rostit de voci diferite, cate un: NU MA GRABIIII !!!! Astea-s fetele mele. Cred ca o sa pun taxa pe vorbele astea, cum am pus taxa asta vara pe: MA CAM PLICTISESC. Inca inainte de vacanta incepusera fetele sa fredoneze cantecul asta. Atunci am dat o lege, cine mai rosteste cuvantul "plictisesc" sa scoata si 10 lei de la pusculita. A tinut o vreme, adica n-au mai rostit cuvantul, ca de frica sa nu ramana pusculita goala au bagat la cap interdictia, pana au gasit portita de scapare, ca toate legile sunt facute sa fie incalcate, nu? Ziceau: "MA CAM PUNCTE PUNCTE". Daca ma uitam urat la ele, ziceau: "am zis eu cuvantul ala? Nu, deci nu primesc amenda!"
Cum va spuneam, ma bucur foarte tare ca au inceput scoala. De dimineata iau aerul ala tare in nas, ma trezesc complet, mai fac putina miscare, putina alergare. Spre exemplu ieri, mergeam noi asa lejer, aveam timp, eram in grafic, cand, pe la benzinarie o intreb pe Maria; ti-ai luat tricoul alb pentru sport? Aaaa, nu! Asta e de rau. Scot telefonul din geanta, o sun pe soacra-mea sa iasa cu tricoul la poarte ca sa nu mai pierd timpul cu descuiatul, cu urcatul scarilor, etc, le zic la fete nu va miscati d-aci si o iau la trap catre casa. Cand am ajuns la vreo 50 de metri de casa imi parea rau ca nu am luat-o pe soacra-mea mai usor, ca doar o stiu, intra in panica din orice fleac, isi face griji ca intarzie copiii, puteam sa-i zic si eu asa, hai ca e timp, cautati tricoul si, daca puteti, veniti cu el la poarta, dar nu e nicio graba. Nuuu, eu i-am zis sa vina repede cu tricoul. Bineinteles ca de la 50 de metri am vazut ceva alb fluturand deasupra portii. Ce frumos, zic, se preda! Era tricoul Mariei, n-am inteles de ce n-a avut rabdare sa ajung in dreptul ei si abia apoi sa-l ridice, dar ce stiu eu, orice om simte nevoia sa faca gimnastica, mai ales dimineata. Am luat tricoul, am multumit si m-am intors in viteza la fete. Bineinteles ca la un moment dat am obosit si n-am mai alergat, am mers la pas. Au inceput fetele sa faca galerie, hai-de ma-mi, hai-de ma-mi... Bun, asta a fost ieri. Azi, am pregatit tot, am pus ghiozdanele la usa, blocul Mariei de desen deasupra, ca sa nu-l uite, ne incaltam, luam ghiozdanele, plecam. Tot pe la benzinarie... Maria, unde ti-e blocul? Upsi, l-am uitat. Scot telefonul, imi compun urgent un mesaj linistitor pentru soacra-mea, sa nu mai intre in panica, sa vina ea asa, normal, cum poate ea, cu blocul la poarta. Surpriza, soacra-mea nu raspunde. Asa ca am facut drumul complet, cu descuiat de porti, cu urcat scari, luat bloc, baut o gura de cafea (ca era pacat s-o beau rece la intoarcere), iesit, alergat, scos limba de-un cot, facut fata lunga la fete, fete nu mai facut galerie, ca stiu ele cand e mami prostdispusa (bine ca nu stiu ca sunt si predispusa! Adica or fi stiind c-au citit pe blog, ca-s cele mai mari fane)... Ajung la ele, le avertizez ca nu am de gand sa incetinesc ritmul, asa ca merg in continuare ca la maraton, ma uit la un moment dat in urma, o vad pe Maria la 5 metri in spate, pe Ioana la 10, mergeau relaxate, cel putin Ioana, pe ea n-o scoti din ritmul ei. Ajungem relativ aproape de scoala Mariei, ii dau verde s-o ia inainte ca ea merge oricum mai repede ca sora-sa si oricum mergem la alta scoala. Adica invata la aceeasi scoala, numai ca in locatii diferite, complicat, va explic alta data.
Ca sa o mobilizez pe Ioana ii promit ceva bun pentru dupa-amiaza. De fericire incepe sa mearga asa in pas saltat pe un picior, cum mergea Pantera Roz, eram pe trecera de pietoni, ei bine, recunosc, am inceput si eu sa sar asa ca Pantera Roz, nu mi-a pasat de soferii grabiti care asteptau sa se faca verde la ei, la noi era, asa ca ma bucuram si trebuia sa se vada.
Ajung cu Ioana in timp util la scoala, adica asa cred, ca am lasat-o la poarta, n-am verificat daca intrase doamna. Ma intalnesc cu o alta mamica, am schimbat doua vorbe cu ea, ii zic in viteza ca am ajuns asa de tarziu fiindca m-am intors sa iau blocul Mariei si ca sa fiu convingatoare i-l si arat... Sa vina salvarea, pompierii, sa vina cineva, de ce mai am eu blocul inca in mana? Fuga la scoala la Maria. Gardianul e prietenul meu, il stiu din a doua zi de scoala cand m-am intors cu sticluta de apa pe la si 10, cu scuzele de rigoare, de acum doua saptamani cand i-am dus pachetelul cu mancare Mariei, de saptamana trecuta cand l-am intrebat daca nu a gasit cineva un penar... si bineinteles de azi, cand am ridicat semnificativ blocul de desen si n-a trebuit sa-i mai dau nicio explicatie. Cum v-am zis, ma cunoaste, si daca ne intalnim prin oras ma saluta.
Vedeeeeti? V-am spus eu... Sunt vedeta!