Plina de bune intentii

Zilele trecute am insotit pe cineva la Bucuresti la un spital. Doar asa... ca suport moral. Maaaama ce mai suport moral am fost si eu... Cu 50 de metri inainte de a intra pe poarta spitalului m-a apucat un plans... Si plangeam atat de tare ca jumatatea mea, ca pe el il insoteam, ce sa ne mai ascundem, voia sa ne intoarcem la masina sa ma linistesc. Asta-i buna!

M-am scuturat putin, mi-am propus sa gandesc pozitiv si sa-mi duc la indeplinire sarcina ce-o aveam. Asa ca mi-am fagaduit sa nu fiu carcotasa, sa nu incep sa stramb din nas, sa nu bag in seama nimic din ce as putea numi deranjant, sa vad numai partile bune ale situatie, sa le inventez daca nu exista, si ca o culme a bunelor intentii, mi-am propus sa gasesc la spitalul respectiv 10 lucruri laudabile. (Am uitat sa spun ca era un spital de stat, ca dupa aia am fost si la o clinica particulara, dar asta e alta poveste)

Sa nu credeti ca dupa ce am intrat in spital (policlinica mai bine zis) am uitat. La un moment dat chiar m-am scotocit prin geanta dupa un pix si o foaie de hartie, si am inceput sa umblu pe holuri in cautarea celor 10 lucruri bune pe care era musai sa le scriu. Le cautam, pentru ca nu erau prea evidente, dar sunt sigura ca asta doar din vina mea... Si in plus aveam timp liber berechet, medicul ne-a chemat la 8, dar el a parut pe la 10.

Si in plimbarile mele pe holuri am dat de un dozator de cafea. Daaaaaa, cafeaaaa. Nu bausem acasa asa ca imi frigea buza dupa o cafea. De fapt luasem una "la pachet", facuta in coproductie sot-soacra. Dar nu parea a fi cafea cu zahar ci invers, zahar cu cafea. Cu tot regretul din lume, n-am putut s-o beau. Intre timp am aflat ca pusesera zahar amandoi, si sotul si soacra. Vedeti ce iubita sunt? (Hm, daca stau bine si ma gandesc, in povestea aia era vorba de sarea in bucate si fetele care pusesera zahar si miere picasera testul. Ei, o sa-i intreb eu mai incolo de ce nu le-a trecut prin cap sa-mi puna si nitica sare in cafea.)

1. DOZATORUL DE CAFEA - a fost primul trecut pe lista mea. Am bagat o bancnota de 1 leu in dozator, dar asta mi-o tot azvarlea inapoi, am chemat intariri, cu chiu cu vai am obtinut cafeaua mult ravnita dar am constat ca asta nu avea pic de zahar. Mai trebuia apasat un buton, ala pentru zahar. Ce bine era daca in loc sa-mi puna amandoi zahar in cafea, unul s-ar fi gandit sa mi-l puna... in buzunar! Am scapat de cafeau fara zahar, mi-am luat una cu si am multumit in gand celui care a inventat dozatorul, sau celui care a descoperit cafeau, cine mai stie...

2. DOAMNA ASISTENTA E AMABILA. La cabinetul la care trebuia sa asteptam era o doamna asistenta amabila, care vorbea frumos cu pacientii, uneori zambea, deci a fost cel de-al doilea lucru bun trecut pe lista. Tot asistenta asta se ocupa si de trierea pacientilor, adica-i tecea pe o lista, si tot ea ii striga inauntru dupa ce a venit domn' doctor. Deci am evitat situatia penibila in care toti se inghesuie in usa cabinetului in speranta ca, atunci cand se va deschide usa, va fi urmatorul invitat inauntru.

3. NU MIROASE A SPITAL. Asta a fost a treia "bila alba" de pe lista. Nu m-a izbit mirosul ala de medicamente, dezinfectant, sau detergent sau ce-o fi. Era aerisit, ba chiar foarte aerisit, am fost bucuroasa ca mi-am luat geaca cu guler de blana (ecologica, stati, nu sariti), ca mi l-am ridicat peste urechi dar tot n-am reusit sa mi le incalzesc, asa ca am plecat in cautarea geamurilor deschise care produceau curentul ala. Am descoperit doua unul langa altul, dar ca sa vezi, n-am avut curaj sa le inchid pe amandoua din prima. Am inchis unul si m-am strecurat inapoi usurel pe langa zid. Dupa un minut m-am dus inapoi si l-am inchis si pe al doilea, asteptand reactii negative din partea asistentei. Surpriza... n-au fost. Dar nici de vantul ala n-am scapat, nu mi-am putut explica de unde e, ca am colindat prin labirintul ala de culoare dar n-am mai dat de geamuri deschise. Ei, las' sa vina cei de la National Geographic sa dezlege misterul.

4. La punctul patru m-am cam impotmolit. Pornisem in cautarea toaletei si eram pregatita sa trec si lucrul asta pe lista cu "bunele". Pe cuvant, eram dispusa sa si exagerez putin, adica sa mai las de la mine, numai sa completez si punctul patru al listei. Am cautat 5 minute, pana la urma mi-am amintit de vorba mamei mele: "daca am gura cu mine nu ma ratacesc", asa ca am intrebat la informatii, am fost indrumata, prima la stanga, dupa aia tot la stanga, usa de la mijocul culoarului. Fericita, era sa intru cu pixul si foaia in mana, convinsa fiind ca o sa fie totul in ordine, curat, frumos, sapun, iar eu o sa completez in sfarsit punctul 4. M-am felicitat ca nu am intrat cu pixul si hartia in mana, astfel as fi avut mainile ocupate si nu as mai fi putut deschide usa intr-o fractiune de secunda sa o tai repede afara. Imi batea inima sa-mi iasa din piept, pe hol erau zeci de oameni, parca toti se uitau la mine, of, Doamne, cum sa fac asa o greseala, mi-i si imaginam pe toti povestind acasa de una care a intrat in toaleta barbatilor si a iesit cu viteza luminii de acolo. Imi venea sa fug, totusi mi-am mai aruncat o privire spre usa toaletei, nu era nici un desen pe ea, stiti voi, cu rochita sau cu pantaloni. Intreb o infirmiera, nu doaaaaamna, e mixta, n-ati vazut ca a intrat un barbat inainte? Ma scuzati, eu abia amaterizat de pe Marte unde toaletele nu sunt la genul neutru, nu mi-a trecut prin cap sa spionez.

Acuma imi cer scuze in scris ca nu am asa un bun spirit de observatie, in cele doua miimi de secunda cat mi-am aruncat ochii in holul acelei toalete, n-am observat nimic nici de bine nici de rau, adica am vazut doar un barbat care se spala pe maini. Ah, dar inseamna ca era apa, si asta poate fi un lucru bun, nu? V-am zis, sunt plina de bune intentii.

Sa zicem ca s-a ocupat si locul 4.

Credeti-ma eram suparata pe mine, trecusera 4 ore si eu aveam doar patru locuri ocupate. De o asa lipsa de spirit de observatie nu credeam sa dau dovada.

La un moment dat a trebuit sa ne mutam la un alt etaj, eu am ramas pe un hol. Aici nu erau scaune. Stati, nu m-am vaitat, ziceam si eu asa... M-am asezat pe vine cu spatele lipit de un calorifer. Wow, ce cald era! Sa fie asta punctul 5? Neee, nu prea cred.

Cum stateam noi asa, eu si caloriferul meu, apare un domn cu un copil. Ii observasem mai devreme, erau intr-un grup galagios, foarte colorat, cu femei cu fuste din alea lungi, crete si inflorate... v-ati prins. Ce urmeaza m-a fascinat de-adreptu'. Noul meu vecin de calorifer, care s-a asezat fix asa ca mine, pe vine, cu spatele lipit de calorifer, a scos dintr-o plasa o carte de povesti si a inceput sa-i citeasca copilului. Eu cred ca ramasesem cu gura cascata si cu urechile palnie. Imi venea sa-i zic sa citeasca mai tare. Asta a fost momentul cel mai gozav al zilei si ca sa vedeti ce generoasa sunt, am sa completez cu el toate locurile ramase libere pe lista mea de 10 lucruri bune.

Poate sa spuna cineva ca nu sunt plina de bune intentii?