Hai Merry Christmas tuturor!

Dragilor e trecut de miezul noptii si nu stiu de ce nu pot sa dorm desi acum o juma' de ora imi trosneau falcile intr-un cascat prelung. Probabil mi-au transmis fetele emotia lor. Frematau sub plapuma de nerabdare, abia asteptau "sa se faca maine", sa vada ce cadouri le-a adus Mosul.

S-a facut "maine", am auzit si zgomote pe la parter, cu siguranta a venit Mosul, dar nu ma duc sa vad, le las pe ele sa vada cadourile primele. Adica ce stiu eu, doar presupun ca sunt niste cadouri pe acolo, ca doar nu ne-o fi uitat Mosu' tocmai pe noi care am fost, zic eu, destul de cuminti...

Eu am reusit oarecum sa termin toate cadourile, o parte le-am si daruit. V-am zis ca si anul si anul asta am fost ajutor de Mos Craciun, nu? Dar la fel ca si anul trecut si acum am impresia ca puteam face mult mai mult. Asa sunt eu, vesnic nemultumita, probabil va trebui sa-mi accept la un moment dat limitele.

Spre exemplu in momentul asta ar trebui sa-mi dau seama ca mai am putin si adorm cu capul pe tastatura, dintr-o data veni Ene pe la gene. Asa ca ce s-o mai lungim, eu va urez toate cele bune, dimineata cand va treziti sa gasiti sub brad cadourile dorite si sa aveti in preajma tot ce va e mai drag, ca asta e cel mai important.

Hai Merry Christmas!

Cred ca a venit vremea sa declar incheiat sezonul de tricotat fulare si caciuli cu Mosi Craciuni si braduti si reni si fulgi de zapada... Am pozat si ultimul set, cel cu braduti. Mai amuzant ar fi fost sa fac un filmulet in loc de poze ca sa puteti sa auziti ce spunea "fotomodela" mea in timp ce poza... "eu am inghetat si tu m-ai scos afara... si vezi ca ai promis ca faci clatite... ca altfel nu-mi trece supararea... si asta e ultima poza pe care o mai faci, hai ca ai facut destule, eu intru in casaaaa ca am inghetat."

Anunt important pentru tara...

Lume, lume, anunt important pentru tara... dar si pentru oras :)... Pentru ca suntem oficial in luna cadourilor, toti cititorii mei de blog vor beneficia de o reducere de 10% la orice comanda in magazinul meu aici .

Pentru comanda pe Breslo aveti nevoie de un cont, nu dureaza decat 30 de secunde sa-l faceti. In magazinul meu, in stanga jos scrie "Contact handMADEdeina", dai clic, scrii mesajul CADOU, (nu uita!), eu o sa stiu ca "vii" de pe blog si vei primi reducerea.

Reducerea de 10 % nu se aplica si "Ornamentelor de Craciun" pentru simplul motiv ca... ele beneficiaza de 20% reducere pentru toata lumea. Deci fara mesaj.

Va astept cu drag sa-mi vizitati magazinul si, poate, sa puneti in desaga Mosului cadouri cu suflet pentru persoane speciale sau pentru voi insiva.

Suna-ma sau da-mi un mesaj

La noi in casa se aude foarte des: "ce biiine e sa fii copil". Cel mai des se aude asta in preajma Craciunului, a Pastelui, sau cand pica vreun dintisor si cineva freamata de nerabdare sa vada ce banut ii va lasa Zana Maseluta sub perna. Acum Ioana este cea mai fericita, ii pregateste Mosului tot felul de surprize. Vrea sa-i lase un pahar cu lapte, niste prajituri (pe care trebuie sa le fac eu), i-a confectionat o felicitare, deja i-a pus niste bombonele intr-o cutie minuscula, si multe maruntisuri mititele-mititele. I-a scris o scrisoare in care ii spune cam ce si-ar dori ea. Sunt numai 24 de cadouri. Mosul a luat scrisoarea chiar din cutia noastra postala, ca la noi asa face, trece noaptea si culege scrisorile direct din cutia postala, de unde o fi stiind el cand pune copilul scrisoarea acolo, nu ma intrebati ca nu stiu... Noroc ca mai exista o inteleapta a familiei care incearca sa o tempereze: "hai mai Ioana, pai la cati copii trebuie sa ajunga Mosul intr-o singura noapte, cum sa-ti aduca tie 24 de cadouri? Ce te faci daca nu-ti aduce nimic de pe lista, te superi? Ei ma supar, ma supar daca nu-mi aduce nimic". Si-a taiat singura un carton si si-a facut o carte de vizita pe care vrea sa o lase langa prajiturile lui Mosu'. A scris langa adresa: "Suna-ma sau da-mi un mesaj". Mi-a si explicat de ce, "pentru ca trebuie sa iau si eu legatura intr-un fel cu Mosu', daca el nu se lasa vazut..." Ei si cand se intampla toate astea cum sa nu zici: ce biiine e sa fii copil.

Maine, daca citeste aici, o sa ma intrebe ce-am vrut eu sa zic cu asta. Cum ce? E bine sa fii copil pentru ca ai incredere totala in Mos Craciun. Si Mosului ii place tare mult asta, de aceea nici nu-i dezamageste niciodata pe cei mici, care ii sunt cei mai devotati. (O sa ma intrebe ce inseamna devotati, mai bine pun dex-ul de-acuma pe birou).

Eu sunt un copil mai mare, nu mai astept mesaje de la Mos Craciun dar ador perioada asta anului pentru ca e plina de cadouri. Stiu ca va suna asa... nu stiu cum, dar eu sunt fericita cand vad ca aduc bucurie cu cadourile pe care le confectionez cu mainile mele... Hai ca nu mai zic nimic despre asta ca ma emotionez.

Mai bine sa va arat ce-am mai mesterit. De fapt ce POT sa va arat. Dragii mei prieteni (aici includ si rudele), daca va imaginati ca o sa vedeti acum cadourile ce vi le-am pregatit, tzzz, VA INSELATI!!!

Mai intai niste seturi calduroase din lana 100%:

Setul mov abia l-am terminat, cel rosu... are deja stapan.

Pe urma, am mai facut si niste margele:

Ochisorii albasti - azi au plecat!

Pisicutele sunt disponibile (70 lei)

Zebrele - disponibile (70 lei)

Cred ca mai sunt... nici nu mai stiu ce am postat si ce nu. Aici vedeti cel mai bine ce am facut si ce mai e disponibil http://www.breslo.ro/Shop/handMADEina

Cum e domne cu paharul ala?

Azi am avut drumuri prin oras. Facut piata, platit facturi, nimic romantic care va sa zica...

A fost o zi superba care m-a indemnat la visare si la vorbit, eu cu mine, in gand bineinteles, ce altceva puteam sa fac daca eram singura... Nu eram chiar singura il aveam pe Jiminy al meu, un fel de constiinta a mea, pusa pe discutii contradictorii.

Si mergand asa agale m-am gandit ca e sfarsit de an, si e bine ca se sfarseste anul asta, fiindca nu a fost prea bun pentru mine si eu dintr-un exces de naivitate am convingerea ferma ca atunci cand se termina un an, se termina si orice fel de problema, ca anul care incepe e fix asa ca o coala alba de hartie pe care cineva o sa deseneze numai lucruri minunate, frumos colorate, o incantare ce mai...

Dar dupa ce am facut o scurta retrospectiva a anului ce aproape trecu, dupa ce am strambat oarecum din nas, m-am trezit cu un bobarnac in cap (imaginar se intelege), Jiminy al meu ma apostrofeaza:

-Da' de ce esti asa nerecunoscatoare? Au fost si lucruri bune in anul asta. De ce vezi doar partea goala a paharului?

Pe mine chestia asta cu "paharul pe jumatate plin sau pe jumatate gol", m-a bulversat intotdeauna. Cred ca pe oricine ai intreba, ca sa nu i se puna eticheta de pesimist, ar spune "eu vad paharul jumatate plin intotdeauna". Ei bine, chiar azi am vrut sa-mi raspund la intrebarea asta si n-am putut sa-mi dau un raspuns sincer, asa ca pentru mine. Atunci am zis ca ar trebui sa pun paharul ala intr-un context, adica nu e el plin, dar sa vedem de ce.

Si mi-am imaginat ca sunt intr-un restaurant, ca am in fata mea un pahar cu vin, plin, plin ochi, si inainte de a incepe sa beau din el ma ridic si ma duc... sa imi reimprospatez machiajul.(Ce ma mai amuza pe mine chestia asta cand o vad prin filmele americane. Da' de ce sa-l reimprospatezi, ia-ti unul proaspat, verde, abia cules...)

Sa revenim... ma ridic de la masa, lasand un pahar plin, ma duc sa vorbesc la telefon sa zicem si cand ma intorc observ ceva schimbat la paharul meu. Ei, aici e momentul adevarului, credeti-ma ca la asta ma gandeam eu azi benganind singura prin oras, ce as zice eu la vederea paharului. Si aveam doua variante. Unu: sa stig "baaai, care a baut jumatate din paharul meu?" Si atunci, e clar, sunt o pesimista, pentru ca am vazut paharul pe jumatate gol. Sau sa zic: "ce dragut, mi-ai lasat si mie jumatate". Si atunci s-ar chema ca sunt nu numai optimista ci si foarte increzatoare in sistemul meu imunitar, adica nu m-ar deranja sa beau jumatatea aia plina a paharului dupa ce prima jumatate a consumat-o altcineva...

Deci ce as face, m-am intrebat eu azi in preumblarile mele singuratice prin oras, ca sa ma lamuresc si eu o data pentru totdeauna, sunt pesimista sau optimista? Ei bine... as comanda un alt pahar, plin ochi cu vin, pe care nu m-ar mai pune nimeni sa-l descriu pentru ca e evident pentru toata lumea ca nu e nici jumatate plin, nici jumatate gol, si l-as bea pe nerasuflate si alcoolul ar ocupa instantaneu singurul loc din corp care-mi e gol, respectiv capul, mi-ar lua foc obrajii si as deveni dintr-o data foaaaarte vesela si l-as da naibii de pahar, cui ii mai pasa de el acum? Nu e gol, e plin cu aer...

Mos Craciun secret

In seara asta am organizat tragerea la sorti pentru "Mos Craciun secret". Stati, n-ati ratat vreun concurs p-aici pe blog, o sa vina poate vremea si pentru asta. E vorba de Mos Craciun secret in familia mea. Am facut si anul trecut si ne-a placut tuturor. Ioana ar fi vrut sa tragem la sorti inca de pe la inceputul lui noiembrie, "ca mie imi trebuie timp ca sa-mi pregatesc cadoul". Pe mine nu m-ar fi deranjat, dar jumatatile celelalte doua, Tati si Maria n-au vrut in ruptul capului, "ca in noiembrie nu e atmosfera aia de Craciun". Asa ca s-a negociat la sange, dar n-am putut sa obtinem "reducere" decat o zi, in loc de 1 decembrie cand incepe luna cadourilor, a ramas "batut in cuie" ca pe 30 noiembrie o sa punem biletelele in caciula, respectiv sapca Ioanei ca era mai la indemana, si vedem cine cui face cadou surpriza. Nu incercati sa ma trageti de limba ca nu va spun ce scria pe biletelul meu pentru ca maine tot familionul o sa citeasca ce scriu eu acuma si unde ar mai fi surpriza?

Perioada asta e la fel de aglomerata ca si anul trecut, poate chiar mai aglomerata. Ca doar vine Craciunul si trebuie sa aiba si Mosul un ajutor de undeva, nu?

Sa va arat ce-am mai facut pentru Andreea. Andreea, dupa ce a reusit, nu stiu cum, sa ma convinga sa-i fac si manusi la setul roz, m-a intrebat daca as putea sa tricotez un set fular - caciula - manusi cu motive de Craciun, reni, oameni de zapada, fulgi de zapada, chestii de-astea. Cand am citit mesajul am zambit si mi-am zis: Da' mare experta in tricotat ma mai crezi tu pe mine... Bineinteles primul impuls a fost sa-i spun ca nu sunt in stare de asa ceva. Am amanat raspunsul, mi-am luat o perioada de cugetare. De fapt, Andreea spusese ca in perioada asta a anului ar purta orice cu reni, mosi craciuni, fulgi de zapada si eu mi-am pus intrebarea: daca i-as face separat? Adica sa-i tricotez separat si sa-i cos pe fular, caciula, manusi. Ei si de aici nu a mai fost decat un pas pana la ideea finala. Adica am tricotat din lana verde fularul, caciula si manusile si am cusut pe ele un om de zapada (din fetru), braduti impodobiti (din fetru cu margeluse), fulgi de zapada din perle...Ce s-o mai lungim, iata ce-a iesit:

Nu cu negruuuu, negru nu e vesel !!!

Printre multe calitati am si eu un defect... Sau invers?... Hm, cine mai stie? Zic si eu ca un fost coleg de servici, un tip plin de umor by the way, care nu se lasa fraierit asa cu una cu doua si tot timpul zicea "oi fi eu prost dar nu si urat".

In sfarsit, defectul, care e defectul? Uneori ma las influentata prea tare de parerea celor din jur. Ar trebui sa invat de la Pufoasa, care daca a pus ochii pe un lucru si zice ea ca ala e frumos si-i place degeaba ii mai arati alte 10 lucruri la fel de frumoase sau mai frumoase, ea recunoaste ca si acelea sunt frumoase dar ea tot pe primul il vrea. Eu nu-s asa, eu pendulez, da, ai dreptate, parca e mai frumos asta ce mi-l arati tu, ma mai uit putin la cel ales de mine, pana la urma il iau pe cel indicat de tine, vin acasa il asez undeva dosit si-mi vine sa-mi dau pumni in cap, de ce n-oi fi ascultat eu de primul impuls? Bine, acum de cand am inceput sa ma cunosc si eu o lecuta, nu mai fac asa, cel putin nu mereu.

Cam asa a fost cu ideea mea de a face fulare negre. M-am consultat cu "lumea" inainte de a incepe lucrul si sa vedeti ce reactii au fost: "nu negruuu, altceva mai vesel, negru nu e vesel". Dar lasa ca-l inveselesc eu, am zis si iata ce-am facut:

Mie mi se pare plin de umor setul asta. Voua nu? ( Sper ca nu de "umor negru")

Mandarine

Dupa "experienta" cu merisorul pufos care s-a transformat intr-o para, toata familia vine cu sugestii. De fapt multe din ideile pe care eu le pun in practica vin de la fetele sau de la jumatatea mea mai mare. Eu intreb ce-ar fi daca... si uite asa se porneste "sedinta", si fiecare mai vine cu ceva care sa imbunatateasca ideea de baza, sau chiar cu o idee noua fara legatura cu ce am zis eu initial si pana la urma ne batem palmele a victorie, adica "uite ce idee minunata am avut noi".

Cum spuneam, dupa experienta cu perele toata lumea a venit cu cate o idee mai usor sau mai greu de indeplinit. De ce nu faci tu si capsuni? Si am facut. Acuma tre' sa faci mere rosii. Si am facut. Dar de gutui ce zici? Neeah. Dar prune? Ar fi ceva... Dar portocale? Trebuie sa recunosc ca am zis ca-s prea greu de facut, dar lumea nu m-a crezut, asa ca mi-am stors creierii si iaca si portocalele, sau mai bine zis mandarinele ca-s ceva mai mititele.

Mandarina mea am postat-o la un concurs pe Breslo. Initial am vrut sa nu spun nimanui despre asta pentru ca vreau sa vad cui place cu adevarat acest ornament. Nu vreau sa ma uit acolo si sa vad 100 de voturi si sa nu stiu clar cui i-a placut cu adevarat si cine a votat doar pentru ca mi-e prieten, cunostinta, etc.

M-am razgandit insa, poate ca unii ar vota pentru ca le place ceea ce vad, dar cum sa voteze daca nu au habar de concurs? De aceea chiar va rog sa nu votati decat daca va place cu adevarat. Trebuie sa va spun ca si eu fac la fel, de cate ori primesc indemnul asta de "voteaza-ma", ma duc, ma uit, si daca-mi place votez, daca nu, nu. Asa mi se pare mie corect, sa castige cel mai bun, nu cel cu lista cea mai lunga de prieteni.

Concursul este aici http://www.breslo.ro/Concurs/Decoreaza-ti-Iarna-cu-Breslo_c3

Tricotatul asta... ca mersul pe bicicleta

Nu ne-am vazut (citit) de ceva timp. Sa nu credeti c-am lenevit, am fost provocata, nu la duel ci la ceva mult mai greu, sa tricotez niste manusi. De fapt nu numai niste manusi, un set intreg: fular, caciula plus manusi. Cu fularul a fost usor, am mai facut si anul trecut, stiti, din acela cu ciucuri mari, caciula m-a speriat un pic fiindca nu am mai facut de mult, iar manusile... manusile nu stiu cum sa va spun... m-au ingrozit deadreptu'. Pentru ca nu am facut la viata mea decat doua perechi de manusi, cu mult timp in urma, pentru mine. Eu le-am purtat cu drag fiindca le muncisem eu si nu conta daca sunt sau nu perfecte. Acum situatia s-a schimbat, nu mai erau pentru mine, doamna/domnisoara care m-a rugat printr-un mesaj sa-i fac acest set n-a vrut in ruptul capului sa renunte la manusi, asa ca n-am avut ce face a trebuit sa-mi inving teama si sa ma apuc de tricotat manusi. A fost interesant ca in timp ce lucram imi aminteam ce am de facut desi la inceput nu-mi era prea clar. Asa ca am zis: iote domne, tricotatul asta... ca mersul pe bicicleta!

Dupa finalizare a urmat sedinta foto cu Pufoasa, care nush' ce s-a facut asa aricioasa cand e vorba de pozat, a trebuit s-o momesc cu ciocolata ca sa stea cum o asez eu. Pana la urma tot s-a bosumflat fiindca tati tot facea ture pe langa noi cu o stropitoare in mana si de cate ori trecea pe langa ea o stropea, sau se facea ca o stropeste, nu stiu, cert e ca a reusit s-o enerveze si sa-mi iasa fotomodelul bosumflat in poza. Initial am zis ca n-o fi bai, ca am facut o multime de poze, una bosumflata n-o fi foc. Culmea, cea mai reusita, in care se vedea tot fularul si nu era miscata a fost cea bosumflata, asa ca asta va arat: copil bosumflat imbracat in acadele

Happy Hollywood

Aseara am avut o mica petrecere de Halloween. Nu ma topesc dupa sarbatoarea asta de import, dar a trebuit sa accept, de dragul fetelor, ca poate fi un motiv bun sa ne invitam prietenii pe la noi si sa ne simtim bine. Am zis treaca mearga, hai s-o facem si p-asta, sa ne distam de Hollywood (asa cum a zis un nenisor la piata, el vindea dovleci de "Hollywood").

Oricat as fi eu de reticenta la sarbatoarea asta, pe care nici n-o consider de fapt sarbatoare, e acolo la ei acasa, la americani, irlandezi si la cine-o mai fi, trebuie sa recunosc ca m-am simtit bine vazand bucuria de pe fetele copiilor din casa, costumati care cum s-a priceput. (Mi-au facut si mie o coroana din hartie, eram regina care va sa zica).

Si am mai avut un motiv de bucurie, trebuie sa vi-l spun... La un moment dat mi-am lasat musafirii balta, m-am fofilat pana la calculator, am intrat pe Breslo sa verific rezultatul unui concurs, si ce sa vezi? Margelele mele se aflau printre castigatoare. A fost un concurs mai neobisnuit, ar fi mult de povestit despre el, cine vrea mai multe detalii le poate citi aici: http://www.breslo.ro/Forum/CONCURS-lanca---Magia-CRACIUNULUI-in-paradisul-alb_topic_2568 . Important este ca au fost alese 21 de produse din 110 inscrise in concurs si printre alese se aflau si margelele mele, adica acestea:

Cand le-am dat prietenilor vestea am fost iertata ca am "chiulit" cateva minunte si am avut un motiv in plus sa ciocnim un pahar cu vin si sa ne uram "BU-HU-HU". Ca asa se face de "Hollywood", nu? Nuuuu? Si ce daca, aseara am introdus noi o regula, regula lui BU-HU-HU.

Capsuni puficioase

Daca mi-e dor iarna de ceva, dintr-ale mancarii vorbesc, mi-e dor de rosii (din alea coapte in soare nu in sere prin Turcia sau mai stiu eu pe unde) de struguri si de capsuni. Uite ca problema capsunilor am rezolvat-o (partial), stiu cum pot avea capsuni tot anul si fara sa folosesc congelatorul.

Tadaaaaam...

Mai multe detalii despre pufosenii gasiti pe Breslo

Margelele-albine

La margelele acestea mesteresc de multa vreme, cu pauze bineinteles. Nici macar nu stiu de ce le-am botezat asa, stiu doar ca de cand am inceput sa le pictez m-am gandit la ele ca la margelele-albine. Acum sunt gata, o asteapta pe regina albinelor sa le incalzeasca la gatul ei.

Toata viata mea

Va spun din auzite...

Ana, cand a primit inelul, a spus: "este cel mai frumos inel pe care l-am avut in toata viata mea!". Si eu am fost foarte fericita sa aflu asta. Ce conteaza ca toata viata ei inseamna numai 8 anisori? Eu m-am bucurat de parca ar fi fost 80.

De bentita n-am aflat daca i-a produs aceeasi bucurie, dar atata timp cat o poarta inteleg ca-i si place, nu?

Sunt normala?

Merisoarele si perisoarele mele si-au gasit stapan. In seara asta m-am ocupat de impachetarea lor, dar inainte de asta am decorat o cutie, cutia in care maine o sa le expediez prin posta. Cu riscul de a parea oarecum ciudata o sa va marturisesc ca atunci cand lucrez la ceva ce-mi place foarte mult... vorbesc singura (na c-am zis-o!). De fapt nu singura ci cu lucrusorul pe care-l tin in maini. In seara asta mi-a scapat un "hai ca esti frumoasa!". Instantaneu s-au intors spre mine doua capete de fetite (frumoase, ca-s ale mele) si m-au intrebat: cu cine vorbeai, mami? Cu cutia asta! Pai tu vorbesti cu lucrurile? Da, ce, nu stiati?

Dupa ce am terminat cutia am mai migalit la un sistem de compartimentare interioara a cutiei astfel incat sa nu stea claie peste gramada merisoarele si perisoarele, dupa aceea am asezat pufoseniile inauntru, fiecare imbracata in hartie subtire si deasupra am mai pus niste hartie alba si lucioasa. Cutia era gata! Acum mai trebuia doar s-o imbrac in hartie alba, s-o incing cu scoci, sa trec adresa pe ea. Le-am spus fetelor ca asa ceva mi-ar placea si mie sa primesc cadou si atunci am inceput sa desfac cutia minutios impachetata, punandu-ma oarecum in pielea destinatarului. Voiam sa vad cum m-as simti primind o asemenea cutie cu o asemenea incarcatura. Si le intreb pe fete:

- Sunt normala?

Raspunsul a venit promt:

- Esti! Cateodata.

Fructe pufoase

Daca va ganditi ca apar prea devreme cu ornamente de Craciun, sa stiti ca ideea mi-a venit iarna trecuta, deci e foaaaaarte tarziu.

Intai am facut un merisor verde. (Of, sunt o pofticioasa, cand zic merisor verde, ma si vad muscand dintr-o frumusete de mar crocant, din ala de paraie la muscat si care lasa dara dulce de zeama pe obraz.)

Dupa aceea am mai facut doua si la al patrulea, ce sa vezi, a iesit o PARA!

Daca as fi stat acasa probabil ca para mea nu s-ar fi nascut. Dar am conceput-o la drum lung la care mi-am luat ceva de lucru, ca v-am zis c-am citit undeva ca numai prostii se plictisesc si de atunci fac tot posibilul sa nu ma plictisesc. (Salvez si eu aparentele ce sa fac ...:)

Drumul a fost lung si pe la jumatate deja terminasem merisorul dar nu ma induram sa-l las deoparte, asa ca am bibilit la el pana la destinatie. Am umplut masina de puf, plus poseta, plus geaca, plus blugii mei, plus tricoul sotului, dar eu zic ca a meritat, merisorul s-a transformat intr-o para. Si jumatatea mea a zis la fel (ca a meritat), nici macar nu s-a suparat ca am facut dezastru in masina, d-aia ii sunt eu recunoscatoare si i-am si promis ca-i fac cinste cu o cafea. (Momentan o face tot el ca o face mai buna! Poate dupa un curs de perfectionare...)

Ma dau batuta, am tot incercat sa modific pozele astea ca sa incapa pe deantregu' dar nu pot si pace. Ma iertati, da?

Lasa ca vine iarna, nu vara!

Cel mai bine ma mobilizez atunci cand lucrez ceva si stiu din start pentru cine este. Cea mai incitanta cerere a fost sa pictez un tricou pentru o fetita de un an si sa-i fac si o bentita asortata. Stiti ce mi-a luat mai mult timp? Cautatul tricoului. E foarte greu sa gasesti un tricou de bebe fara vreun mutzunache, hane-montane, sau mai stiu eu ce personaj de desene animate tronand pe piept. Erau foarte intrigate vanzatoarele cand auzeau ce caut, 90% dintre ele aproape ca ma certau: haideti, vreti tricou simplu la copil de un an? Pai tre' sa fie si el amuzant acolo, ca doar e bebelus, cum sa fie tricoul simplu?

Ei, dar cautarile mele au avut oarecum succes, am gasit tricou cu maneca lunga, dar vorba vanzatoarei: lasa ca vine iarna, nu vara!

Iata ce-a iesit:

Inca una

Inca nu mi-a trecut incantarea provocata de realizarea husei pentru telefonul din dotare, o sa radeti, dar umblu cu ea la gat si prin casa. (Uite, chiar acu' m-a sunat jumatatea mea si ce mandra am fost ca i-am raspuns fara sa fac prea multe "sapaturi", ca doar aveam telefonul la gat). Am fost si mai incantata cand am vazut ca si altora le-a placut ce-am facut eu. In primul rand Firicica a intors husa pe-o parte si pe alta, eu deja ii vazusem sclipirea din priviri (care stiu eu ce inseamna) si dupa lupte seculare care au durat doua zile m-a intrebat: imi faci si mie una?

Apoi Pufoasa, la ea problema s-a pus altfel: cand o sa am eu telefon, in clasa a patra (nu stiu de unde i-a intrat in cap ca atunci o sa aiba telefon), o sa-mi faci si mie o husa din asta frumoasa?

La ambele intrebari raspunsul a fost: BINEINTELES.

Si pentru ca mi-a placut foarte mult sa lucrez cu fetru m-am apucat de lucru si iata husa Mariei:

In ultima vreme am facut poze slabe, era sa dau cu aparatul de toti peretii. Azi am aflat ca nu aparatul trebuia sa-l dau de toti peretii ci capul meu ala bleg, ca n-am mai verificat si eu setarile. Cineva, poate chiar eu din greseala, a umblat pe la butoane... am o caruta de poze ce trebuie refacute pentru ca sunt departe de a reflecta realitatea.

Mi l-am legat singura de gat

Vine o vreme cand nu se mai poate, trebuie sa ti-l legi de gat. Cum ce? Telefonul, ce credeati? Mie mi se intampla frecvent sa ies pe poarta si in timp ce bag cheile in poseta sa constat ca am uitat sa iau telefonul. Si atunci am doua variante: ma intorc (ca nu sunt superstitioasa), iau telefonul, dar la intoarcere imi dau seama ca-l puteam lasa foarte bine acasa ca oricum nu m-a sunat nimeni, sau nu ma intorc (ca mi-e lene si stiu ca si asa nu ma suna nimeni), dar la intoarcere vad ca am 7 apeluri nepreluate dintre care cel putin unul era ffff important. Daca acesta din urma se intampla sa fie de la jumatatea mea, cu siguranta cand dau ochii cu el ma apostrofeaza delicat: "am sa-ti leg telefonul ala de gat ca sa stii si tu unde e".

Uite ca zilele astea m-am gandit sa-i fac o surpriza, mi-am legat singura telefonul de gat, adica am confectionat o super-mega-husa de telefon. Azi am scos-o prima oara la plimbare prin parc si nu-mi mai incapeam in pene de mandra ce eram...

Trebuie sa va spun ca, desi aveam de multa vreme intentia sa confectionez o astfel de husa, declicul l-a provocat o super-fata, care are un super-blog si care confectioneaza niste super-bijuterii. Am intalnit-o o singura data la un targ, pe ea si bijuurile ei si am fost placut impresionata. N-am schimbat decat doua vorbe cu ea, dar mi-a placut atat de mult ce-am vazut la standul ei ca-mi venea sa-mi strang drighidelele si sa ma duc acasa :). Daca nu ma credeti, aruncati un ochi la Andreea pe blog si credeti-ma pe cuvant, in realitate "drighidelele" ei sunt mult mai frumoase decat lasa pozele sa se vada. Asa... si cum spuneam, am vazut la ea pe blog o husa pentru carti de vizita si atunci mi-am zis ca e vremea sa rezolv si eu problema mea cu telefonul cu personalitate proprie, care niciodata nu sta unde il pun eu. Aaaaaa, acuma m-am prins, de-aia se cheama mobil, fiindca e mereu in miscare, se tooot ascunde. De mine!

Si iata si husa:

Sa-mi fac coronita?

Am primit zilele trecute un premiu de la Mirela. As minti daca as spune ca nu m-am bucurat, m-am bucurat asa cum m-am bucurat de fiecare data cand am primit un premiu. Acusica o sa ma acuzati de falsa modestie, eu totusi cred ca nu merit niciun premiu, si blogul asta cu atat mai putin. Am vazut blogerite care se respecta, pe ele si pe cititori, au grija sa scrie in fiecare zi, aduc noutati din viata lor sau din munca lor, scriu de pe telefon daca n-au un calculator in fata (asta da respect!!!) Eu... toata vara ce-am facut? (m-ar putea intreba furnicuta, eu... pe post pe greiere). Am mesterit, dar n-am pozat, am facut "drighidele" care au plecat ca si cand nici n-ar fi fost, de scris pe blog... doar doua vorbe... tranca-fleanca-mere-acre, poftim, asta e exprimare de blog premiat?

Ar trebui sa dau premiul mai departe altor 10 bloguri pe care le urmaresc cu placere. Eu nu vreau sa se supere nimeni pe mine, nici cei care m-au mai premiat si nu am dat premiul mai departe nici cei pe care i-as premia dar lista avand doar 10 locuri ar ramane pe afara. Deci... toate blogurile pe care le urmaresc eu merita premiul.

Asaaaa... si trebuia sa mai insir zece lucruri care-mi plac. Ia sa vedem, ce-mi vine prima data in minte aia o sa scriu:

1. rosiile cu branza (mi-e cam foame in momentul asta)

2. comediile

3. gecile de piele (din liceu imi tot promit sa-mi cumpar una)

4. incaperile luminate (dar luminate, sa nu trebuiasca sa aprind lumina ziua ca sa bag ata pe ac)

5. Brasovul

6. magazinele de cadouri (nu stiu daca e corect cum m-am exprimat, intelegeti voi...)

7. padurea toamna

8. copiii veseli

9. bomboanele cu lichior

10. intalnirile cu prietenii dragi

Regula lui cincizeci

Hai sa va spun. In vara asta n-am mai scris pentru ca nu am fost OK. M-am apucat de cateva ori sa insir cuvinte dar m-am oprit la timp cu intrebarea urmatoare: ce fac eu domnule aici? Ma vait? Nu se poate asa ceva.

Acum vin de la scoala, un copil l-am dus pe celalalt l-am luat. Incepe dansul, Pufoasa de dimineata, Firicica dupa-amiaza. Imi da dureri de cap si-mi creeaza o stare de disconfort inceputul asta de scoala, dar nu vreau sa enumar cauzele. O sa astept sa vad intai ce se intampla mai departe. Cred ca am sa-mi aplic si mie regula lui 50. Aaaah, nu v-am zis-o? Am constatat eu la un moment dat ca prea ma agitam ca o musca-ntr-un borcan de cate ori imi ziceau fetele, mai ales Ioana, "mami, ma doare urechea" sau "mami, ma doare stomacul". Eu saream sa vad ce-i cu urechea, cautam termometrul sa vad de are febra dar pana ma intorceam eu, in 90% din cazuri imi zicea: "aaaah, pai gata, mi-a trecut". Asa ca... am inventat regula lui cincizeci. Cand incepe sa le doara ceva trebuie sa numere pana la cincizeci inainte de a da alarma. Daca dupa ce au terminat de numarat inca le mai doare, atunci da, trebuie sa ma informeze, sa vedem ce masuri luam.

Buna regula, nu? Trebuie sa vad cum reusesc sa mi-o aplic si mie si s-o extind si la altfel de dureri in afara celor fizice, pentru care, slava domnului, mai exista inca antinevralgic, nurofen si alte "buline" d-astea.

Iesirea din amorteala

Stateam zilele trecute la calculator, citind blogurile preferate, intra jumatatea mea in birou si zice:

- N-ai mai scris nimic pe blog, ia baga-ti mintile in cap!

Stii ca ai dreptate? Si am vrut sa indrept lucrurile pe loc. Dar nu aveam starea aia...

Am fost lenesa in vara asta, de fapt n-as zice chiar lenesa, lenesa la scris pe blog, ca de mesterit am toooot mesterit. Chiar acum am biroul plin de "drighidele" cum zic unii, care asteapta a fi pozate. Poate la pozat sa zicem ca am fost lenesa. Promit insa sa recuperez in scurt timp, vor fi si poze. Unele insa si-au luat zborul si nu mai am ce face, au fost multe cadouri in vara asta care au plecat fara sa le imortalizez, de asta imi pare rau.

Azi intrand pe Breslo, aici, am avut o maaare surpriza, la produsul zilei era un tricou facut de mine, acela cu printesa.

Pana-mi capat iar dragul de povestit auziti aici cum crede Pufoasa mea ca ar sta treaba cu impartirea.

O intreb eu pe Firicica de dimineata:

- Mai Maria, in ce clasa ai invatat tu tabla inmultirii?

- Intr-a treia.

- Oh, deci a scapat Ioana anul asta. (Pufoasa trece a doua)

Ioana, care a auzit discutia ma intreaba ce este aia tabla inmultirii, ii explic eu, ii dau si niste exeple, m-a lasat cu gura cascata cad am vazut ca prinde din zbor, a inteles singura ca 2x6 e acelasi lucru cu 6x2, si dupa aia ma intreaba cum e cu impartirea. Eu ma codesc, ii zic ca e prea grea s-o lasam pe alta data, ea insista si atunci ii dau urmatorul exemplu:

- Uite, ai 8 mere pe care trebuie sa le imparti la 4 copii. Cate mere dai fiecarui copil?

Si aici vine raspunsul cel mai interesant pe care l-am auzit vreodata:

- Pai dau cate un mar fiecarui copil si raman si eu cu patru.

V-am pupat si sa auzim de bine!

Schimb de locuinta

Cedez casa pe pamant contra iglu pe ghetar. Caut traducator pentru anuntul asta, sa-l pot publica urgent in ziar, ca asa nu se mai poate...

Luna cadourilor

Nu, sa nu credeti ca daca ieri imi doream sa ninga acum ma si cred in decembrie, luna cadourilor. Caldura asta infernala nu mi-a afectat chiar atat de tare neuronul singuratic (desi sunt destul de ingrijorata pentru el, il vad destul de bulversat si parca mai lenes decat e el de obicei). Pur si simplu luna august e pentru mine o luna a cadourilor... de facut. Avem sot, prieteni, prieteni ai copiiilor... etc, care-si serbeaza ziua in aceasta luna, deci tre' sa-i dam bataie...

Unele cadouri sunt gata, va dati seama ca nu pot fi expuse inainte de eveniment, nu?

Pot sa va arat insa un tricou galben pe care puteti deslusi povestea de dragoste, in faza incipienta (la stadiul de seranada) dintre un tanar pasaroi si o delicata si timida domnisoara inaripata. Atat de timida incat s-a intors cu spatele sa nu bage de seama pretendentul ca a rosit pana in albul ochilor. Stati pe-aproape, poate vreti sa fiti martori la cununia civila :)

Ah, sa nu uit, asa cum v-am obisnuit, tricoului ii tine de urat o pereche de cercei cu acelasi copacel, micsorat la maxim cat sa incapa pe disc de ceramica de 3 cm.

Totul disponibil pe Breslo

Caldura mare, mon cher

Aseara, dupa ce a apus soarele si am observat ca nu s-a racorit absolut deloc am devenit nervoasa, asa fara motiv, sau doar din motivul asta. Si cand m-a intrebat jumatatea mea ce-as vrea, am zis: sa ninga!!!

De cand am venit de la tara s-a terminat si cu harnicia mea, gata cu trezitul si pictatul in miez de noapte, gata cu prajiturele plamadite la prima ora a diminetii. E prea cald, domnule...

O sa va arat insa cerceii facuti la tara pe care abia am reusit sa ii pozez.

Sunt disponibili pe Breslo

Poveste de la tara

Gata cu sederea la tara. Am avut zile pline, m-am trezit in miez de noapte si-am lucrat cu spor. Mi-am scos "biroul" afara si, cand inca nu se zarea tipenie de om prin preajma am lucram cu mare drag acompaniata de ciripit de pasarele. Asta s-ar putea numi RAI. Priviti si voi:

S-au implinit niste ani de la nunta si m-am gandit sa-i pictez jumatatii mele un tricou, numai ca nu stiam cu ce. Tot fetele m-au salvat: cum cu ce? Cu o chitara, ca doar stii ce mare rocker e tati. Asa e, cum am putut sa uit? Asa ca o paranteza, dupa ce mi-a fost ceruta mana (desi n-am inteles niciodata discriminarea asta, eu cred ca ambele maini sunt folositoare la o adica), o singura mare problema aveam: cum o sa suport eu sa ascult zi de zi muzica data la maxim? Si nu orice muzica ci una pe care eu nu o "digeram" nici atunci si nici acum. Atunci parea o problema de nerezolvat... Chiar era o problema pentru ca o data am stat o jumatate de ora la poarta pe o ploaie torentiala cu o umbrela inutila in brate (la ce-ti mai foloseste o umbrela daca toarna cu galeata, poate doar sa nu-ti ude parul), pentru ca iubitul meu asculta muzica data la maxim si nu auzea soneria. Dar vremea a trecut, lucrurile s-au mai asezat, mai intram tiptil si mai umblam la sonor, mai inchidem usi si ochi...

Asa, deci am gasit ideea, dar pe ce tricou sa pictam? Desi eram hotarata sa nu mai pictez pe tricouri negre, pentru ca sunt foarte pretentioase, trebuie sa dai cate 5-6 straturi de vopsea ca sa se vada si dureaza mult, si daca n-ai niste ochi de pisica e greu sa lucrezi noapte pe negru, etc, etc, am zis, ce nu fac eu pentru sotul meu drag? Deci tricoul este evident.. negru.

Si pentru ca nu pot sa trec asa usor peste eveniment, vreau sa mai spun ca-i sunt recunoascatoare jumatatii mele ca e mereu alaturi de mine, ca ma sustine in tot ce fac, ca nu ma cearta cand fac prostii (cand dau din casa spre exemplu), ca ma asculta, ca-mi povesteste, si cel mai mult si cel mai mult ii sunt recunoscatoare pentru acel: UITE, D-AIA TE IUBESC EU PE TINE pe care-l aud aproape in fiecare zi, desi niciodata nu primesc vreo explicatie, dar sunt copil mare si banuiesc eu cam de ce. (Oarecum)

Mda, si unde incape un tricou negru incape si al doilea, m-am pus pe treaba si am mai facut unul de care, puteti zice ce-oti vrea, eu sunt tare mandra. A fost prima oara cand m-am cronometrat si chiar daca n-o sa credeti eu tot va spun, la brosa si tricoul urmator am lucrat, insumat 10 ore. Eu cred ca a meritat, dar cu siguranta sunt subiectiva, ca doar e "copilul" meu, n-o sa-l vad eu urat.

Si mai am multe lucruri facute in saptamana ce-a trecut, asteapta sa fie pozate, dar... mai e si maine o zi.