18 martie 2014

Îmi cos singură o ie -Tutorial "musculițe" și "buștenei"

După câteva zile de pauză revenim la oile/iile noastre.
Ați terminat găurelele, ajurul, a fost greu? Dacă nu ați terminat nu-i niciun bai, noi aici nu facem întrecere.

Pentru cele ce au venit mai târziu la șezătoarea noastră facem o scurtă recapitulare. Iată ce am învățat până acum:

cum croiesc o ie




punct de cusătură

Vă spuneam că am ales modelul ce-l voi coase pe iișoară. Acesta este un model ușurel, specific zonei Muntenia, dar nu-i obligatoriu să facă toată lumea la fel. Puteți alege alt model dacă simțiți că acesta nu vă reprezintă.




Modelul acesta este chiar simplu, e făcut din musculițe și buștenei. Știu că ați zâmbit, și eu am zâmbit...
Am spus și o repet, nu am învățat să cos din cărți, am învățat de la femeile din satul natal (în special de la mama). Poate că multe denumiri sunt regionalisme, poate nici nu sunt recunoscute prin alte zone ale țării dar nu-mi bat capul, eu o să le spun exact așa cum le-am aflat de la mama, pentru că noi aici avem o treabă importantă de făcut, avem de terminat o ie! :)

Acum o să mă adresez doar începătoarelor... Sper  să se înțeleagă din fotografiile de mai jos cum se coase o musculiță.




Musculițele sunt ușor de făcut, din patru în patru fire le fac eu, dar nu e obligatoriu asa, depinde si de grosimea panzei. Pânza mea este in fel de inisor mai des  de aceea e greu să iau câte patru fire (dar azi am găsit pânză topită, iuhuuu, abia aștept să încep noile "proiecte") Pânza topită nu-mi creează astfel de probleme.

Când avem mai multe musculițe pe verticală, este clar, le facem una câte una, așa:


Când sunt însă mai multe pe orizontală, să vedeți lucru interesant, nu se mai fac una cate una, se fac ca în pozele de mai jos, așa numiții buștenei. 



Atât pentru astăzi, sper să vă fi fost de folos vizita la șezătoarea noastră virtuală și până data viitoare vă urez spor în toate, dar mai ales la cusut!




17 martie 2014

Am Mărie de 15 ani

Știu că nu spun ceva original dar... când a trecut domnule atâta amar (dulce, pardon) de vreme? 


Ce este sigur e că acum nu mai trebuie să mă aplec ca să o pup. Se apleacă ea :)
Deci, la mulți ani, Firicelul meu drag!!!


16 martie 2014

Din cufărul bunicii

Ieri am fost la țară că nu mai puteam de dor. Și mi-am luat și ia în gentă, ce credeați? Știam că sunt șanse mici  să  o scot la lumină dar tot am luat-o. A trecut atât de repede timpul încât nu am avut cum să mai și cos, dar i-am arătat lui tata că uite n-am uitat ce m-a învățat mama în copilărie. S-a bucurat și el cu mine.
Am mai scotocit prin lucrurile mamei, dar nu am mai gasit mare lucru, decât niște fire de mouline din care o să folosesc la iișoara ce-o fac acum și o cămașă de noapte din bumbac care are la gât burta vacii. Am s-o fotografiez la un moment dat ca să vedeți că se poate folosi burta vacii și la altceva în afară de ii.
Am găsit în schimb în căsuța bunicii, care stă părăsită de 11 ani, într-un șifonier, o față de masă și un ștergar.


 Cred că sunt foarte foarte vechi, m-aș aventura să zic pe undeva aproape de suta, dar peste 50 de ani au cu siguranță. 








Nu mai pot fi folosite, sunt grozav de deteriorate, dar m-au fascinat cele două modele!   nu știu dacă mai coase cineva azi așa ceva, poate că la un moment dat o să mă inspir din ele, poate...

M-am gândit și la modelul iișoarei pe care o cos, un model mai ușurel pentru început ca să poată ține pasul și începătoarele și să fie și în culori tradiționale. Am răsfoit și răs-răfoit caietul mamei, am navigat și pe internet și când am dat cu ochii de acest model am simțit așa un fel de căldură... E ceva între mine și modelul ăsta... nu știu, e posibil să fie printre primele modele pe care mi le-a pus mama în mână. Când l-am văzut am zis, ăsta e!


Sper că e în regulă pentru toată lumea. Dar abia de mâine mai luam acul în mână.
Până atunci, noapte bună!


14 martie 2014

Îmi cos singură o ie -Tutorial punct de cusătură

Bună dragilor! Sper că nu v-ați plictisit de șezătoarea noastră. Promit celor ce intrau pe aici din alte motive decât pentru a învăța să coasă, că atunci când o să ies din "faza" asta o să postez și altceva. Că da, pasiunile la mine vin ca fazele la lună. Când sunt în faza "mărgele" fac numai mărgele, de ajung să am lut și pe ceașca de cafea și pe telefon, când sunt în faza "reciclat cutii de conserve" , aș mânca numai mâncare la cutie doar așa ca să am material de lucru, nu mai zic de faza "mașină de cusut", din care tocmai am ieșit, și mai sunt multe alte faze, dar să nu ne întindem la vorbă,  ia ne așteaptă! Acum, se vede cu ochiul liber, sunt în faza "cos o ie" și nu știu cât o dura. Sper însă ca la sfârșit să mai fie cineva pe-aici prin preajmă :)
Ieri am făcut ajurul cu găurele duble. A ieșit frumos, nu? Chiar dacă vi se pare perfect azi o să-l facem și mai... perfect (bine că nu sunt fetele prin zonă să-mi dea nota 2 la gramatică  :))

Lucrul nostru de astăzi se execută în totalitate pe spatele pânzei. Știu, și eu m-am mirat prima dată, ba chiar am vrut eu să demonstrez că toată lumea se înșală, că e mult mai ușor pe față și mă întrebam cum de nu și-a dat nimeni seama. După ce am lucrat o bucățică i-am arătat mamei, care a zis ceva de genul, bine, dacă ție ți-e mai ușor așa, fă așa, numai că am pus lucrul meu pe lângă al ei și am observat că la ea se vedea mai frumos, era mai bombat, mai uniform. Deci, dacă vreți, puteți încerca să lucrați pe față lucrului, e posibil și așa.

Firul de mătase se pune în două sau în trei în funcție de grosimea firului, nodul se întărește pe spatele festonului de la găurelele duble.




 Apoi la distanță de cateva fire, la mine 4, față de găurelele duble se iau 8 fire pe ac, ca în poza de mai jos.




La distanța de 2 fire lateral dreapta, se iau alte 8 fire, începând cu jumătatea primelor 8 luate.



  
Mai repetăm o dată tot spre dreapta.



Si apoi facem același lucru dar spre stânga.






 Și iar spre dreapta. 


Și tot așa...




Și pe fața lucrului arată așa:




Pânza mea este foarte deasă, mi-e foarte greu să respect cele  4, 2 sau 8 fire pe care le-am menționat mai sus, dar pânza topită este mult mai rară și deci mai "prietenoasă", n-ar trebui să creeze nimănui probleme .

Ajurul nostru este finalizat, înfrumusețat, acum putem trece la ceva mai colorat, dar... la întâlnirea viitoare. 
Până atunci vă urez spor în toate dar mai ale la cusut!
















13 martie 2014

Îmi cos singură o ie - Tutorial "ajur cu găurele duble"

A sosit vremea să ne complicăm un pic. Doar un pic. Vom transforma banalele găurele duble în ajur. Ajur e un termen mai larg, se referă la cam tot ce se realizează prin scoaterea firelor. Sunt foarte multe feluri de ajur, dar azi ne ocupăm doar de unul, nu e cel mai simplu dar nici imposibil de realizat nu e.
Avem nevoie de acul normal și de mătase. 

Mătasea de la mercerii este un pic mai groasă, e posibil să fie suficient să folosiți firul în două. Eu am mătase din aceea cu care se coase în mod curent pe ii, e mai subțirică, deci o pun în trei. Deși nouă nu ne plac nodurile :) în cazul acesta nu prea ne putem fofila, trebuie să le folosim.
Pentru început ținem materialul pe dos, trecem acul cu mătasea prin spatele festonului de la găurelele duble și facem câteva mici cusături de întărire a nodului. Nodurile de la mătase se desfac cel mai ușor la spălat, cusătura se deșiră și devine inestetică, noi nu vrem asta!


După ce am realizat întăritura facem în așa fel ca firul să pornească de la jumătatea festonului, întoarcem lucrul pe față și luăm primele trei "snopuri" de fire (că nu știu cum să le zic mai exact :)), așa ca în poza de mai jos.


Facem o întăritură și apoi începem să  realizăm ca un fel de împletitură în spirală, exact ca în pozele de mai jos.


















Ce ziceți de transformare? Poate Cenușăreasa noastră să plece la bal?
 Eu cred că poate sta și după miezul nopții :)

În curând o să începem să coasem efectiv modelul de pe pieptul iei. Încă nu m-am hotărât care să fie acela. Cred că ar trebui să aleg ceva mai ușurel, ca să țină toată lumea pasul, nu? 

Spor în toate să aveți , dar mai ales la cusut!












12 martie 2014

Nici nu știi de unde sare... informația

Îmi sun o bună prietenă:
- Bună, ce faci?
- Uite cos.
- Ce coși? 
- Găurele.
- Ei, lasă-mă... (Credeam că face mișto, că a văzut cu ce mă ocup eu pe blog.)
- Da, a venit Cătălina pe la mine și o ajut să tivească o ie. (Și-n momentul ăla îmi amintesc că prietena mea nu pierde vremea pe net, ca alții, nu dau nume, deci n-avea de unde să știe cu ce mă îndeletnicesc eu mai nou.)
- Aaaaa, Cătălina coase o ie?
- Da. (și-mi explică cum Cătălina coase pentru o firmă sau cooperativă, ceva pe-acolo...)
- Auzi, o întrebi tu dacă te lasă să faci o poză la ce lucrează ea acolo?
- Mă lasă, dar fac cu telefonul, e bine?
- E perfect. Dar mi-o pui pe mail în seara asta? 
- Acuma ți-o pun.
- Auzi, dar mai am o rugăminte... vrei tu să măsori pentru mine mâneca și pieptul?
- Bine, dar stai în telefon...
- Stau.

Și uite așa am obținut eu informații prețioase:
O ie cu mânecă scurtă care ajunge în magazinul de artizant a fost croită la următoarele dimensiuni:

- pieptul/spatele - 74 x 60 cm
- mânecile (e vorba de mâneca scurt) - 50 x 68 cm

Prietena mea a promis că o să mai culeagă informații de acest gen, pentru că la ea prin zonă mai sunt câteva femei care se mai ocupă cu acest frumos meșteșug.

Iată și poza făcută cu telefonul:




Îmi cos singură o IE - Tutorial, găurele duble

Bine v-am găsit! Sper că v-am găsit cu acul în mână, dacă nu, aveți timp să-l luați cât timp mai iau eu o gură de cafea. Ne pregătim să dublăm găurelele ce le-am făcut ieri, o să vedeți, e mai simplu decât pare.
Trebuie să precizez că în mod tradițional nu se fac găurele duble sau ajur cu găurele la poalele unei ii, cel puțin eu nu am văzut, dar pentru că la acest... experiment să-i zicem, eu folosesc pentru piept și spate două eșantioane pe care le aveam deja cusute în felul acesta, o să fac și mânecuțele în același fel, pentru simetrie. Și în felul acesta o să afle și cele care m-au întrebat în mod expres despre acest ajur, cum se face. Deci putem spune că este în folosul științei :)

Începem cu un mic feston. Eu folosesc ața pusă în două, cu buclă, ca să evit nodul inestetic. Am uitat să vă spun, acum lucrăm pe fața materialului.






După ce am terminat festonul scoatem un fir ca să delimităm lățimea rândului de găurele duble, dar trebuie avut grijă ca festonul să iasa cam cu 3-4 fire înafara lățimii alese. Cu o forfecuță tăiem firele verticale ce pornesc din feston. Ce am făcut până aici se repetă la ambele capete ale rândului de găurele simple. 


Scoatem firele tăiate dintre festoane și începem să coasem.







Dacă se termină firul înainte de a termina rândul, nu e nicio problemă.


Întoarcem materialul și facem o întăritură a cusăturii introducând ața prin spatele firelor lucrate.


Apoi tăiem.


Reluăm lucrul cu fir nou, tot cu buclă bineînțeles, că nouă nu ne plac nodurile! :)


  


Așa arată mânecuța căreia i-am făcut noi azi găurele duble. 
Nu vă grăbiți să spuneți că arată banal...


... ia priviți în ce se va transforma, mânca-o-ar mama de Cenușăreasă! :)



Sper că explicațiile au fost pe înțelesul tuturor, că v-am stârnit curiozitatea pentru ce urmează și vă aștept în continuare la șezătoarea noastră virtuală.

Spor în toate să aveți, dar mai ales la cusut!