A sosit vremea să ne complicăm un pic. Doar un pic. Vom transforma banalele găurele duble în ajur. Ajur e un termen mai larg, se referă la cam tot ce se realizează prin scoaterea firelor. Sunt foarte multe feluri de ajur, dar azi ne ocupăm doar de unul, nu e cel mai simplu dar nici imposibil de realizat nu e.
Avem nevoie de acul normal și de mătase.
Mătasea de la mercerii este un pic mai groasă, e posibil să fie suficient să folosiți firul în două. Eu am mătase din aceea cu care se coase în mod curent pe ii, e mai subțirică, deci o pun în trei. Deși nouă nu ne plac nodurile :) în cazul acesta nu prea ne putem fofila, trebuie să le folosim.
Pentru început ținem materialul pe dos, trecem acul cu mătasea prin spatele festonului de la găurelele duble și facem câteva mici cusături de întărire a nodului. Nodurile de la mătase se desfac cel mai ușor la spălat, cusătura se deșiră și devine inestetică, noi nu vrem asta!
După ce am realizat întăritura facem în așa fel ca firul să pornească de la jumătatea festonului, întoarcem lucrul pe față și luăm primele trei "snopuri" de fire (că nu știu cum să le zic mai exact :)), așa ca în poza de mai jos.
Facem o întăritură și apoi începem să realizăm ca un fel de împletitură în spirală, exact ca în pozele de mai jos.
Ce ziceți de transformare? Poate Cenușăreasa noastră să plece la bal?
Eu cred că poate sta și după miezul nopții :)
În curând o să începem să coasem efectiv modelul de pe pieptul iei. Încă nu m-am hotărât care să fie acela. Cred că ar trebui să aleg ceva mai ușurel, ca să țină toată lumea pasul, nu?
Spor în toate să aveți , dar mai ales la cusut!












