22 martie 2013

Broscuta mea

Oameni buni, de ieri am mașină!!! De cusut, bineînțeles. E mișto beleaua! 
Ieri n-am avut vreme să citesc prea mult din cartea care-o însoțea pentru că eram prinsă cu alte treburi (vă zic eu), dar am băgat la cap tot ce am citit și cam după o oră știam să înfilez ața (eh, ăsta e un cuvânt nou pentru mine), să bag pe ac (de fapt mașina bagă singură pe ac dar eu trebuie să fac niște pași ca s-o ajut) să trag la mașină pe rotund, cu floricele, cu inimioare, cu frunzulite și alte feluri de cusături. Astăzi o să continui studiul din două motive; pentru că sunt ffff curioasă dar și fiindcă mi-a zis Ioana: vezi că te ascult!!!  (Ioana stie tot atat cat stiu si eu, a facut ieri o demonstratie in fata Mariei si a lui tati). Aseară mi-am dat seama că dacă nu citesc conștiincios cartea sunt mâncată! La mașina asta nu se poate învăța doar butonând, sau se poate dar într-un timp mult mai îndelungat iar eu nu am timp de pierdut, așa că mă voi așeza cu burta pe carte. 
Acum cateva zile mi-am avertizat familionul că trebuie să mănânce bine înainte de venirea mașinii pentru că nu mai garantez că vor mai vedea vreo mâncare caldă până nu învăț să folosesc mașina. Parcă am cobit! Ce făceam eu ieri când m-a sunat șoferul că e cu mașina la poartă? Tăiam o ceapă. Toate ochiurile aragazului erau ocupate, făceam mâncare de zor. Ei, am lasat masina pe un hol si mi-am vazut de mancarea mea, zic, las' sa termin mancarea si dupa aia scot si masina. Gresit! Trebuia sa-mi fac damblau atunci pe moment, pentru ca si asa nu mi-a mai stat mintea la mancare, am compromis cam jumatate din ce-am facut, felul principal ajungand compost. (Mai pe romaneste, l-am ingropat urmand sa devina ingrasamant). 
Pai cam atat pentru azi, ma duc sa fac niste sandwich-uri. Va tin la curent!

P.S. Intr-o seara cand nu puteam sa dorm m-am gandit ca trebuie sa-i pun un nume acestui viitor membru al familiei si dupa indelungi meditatii si consultand intreg familionul ne-am hotarat sa-i spunem Broscuta. 

15 comentarii:

  1. Draga mea sa te bucuri... sa va bucurati de Broscuta si ea de voi:D!!!!
    Ce ma bucur!!
    (pune-mi si mie o vorba buna.. poate primesc si eu un mormoloc acolo:D promit sa am grija de el:D, sau ea!)

    Rux

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Rux, inca nu m-am lamurit cum se inmultesc broscutele astea, dar daca o face cumva un mormoloc pe tine te anunt prima, fii sigura de asta! :)

      Ștergere
  2. Hehe! Sa-ti traiasca Broscuta, sa o pui la munca si sa-ti aduca multe satisfactii! :)
    Zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  3. S-o stapanesti sanatoasa si sa te bucuri de ce va iesi din colaborarea voastra! Din cate-ai invatat deja, e clar "potrivire de caracter"!!

    RăspundețiȘtergere
  4. la fix vine vremea asta rece, o sa stai linistita, fara sa-ti faci reprosui, cu broscuta:)
    (eu n-am vazut copil caruia sa nu-i placa sandviciurile:) )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, am exagerat si eu cu sandviciurile alea. Cata graba o fi, de-o omleta, de-un cartof prajit, fiert, tot se mai gasesc acolo 5 minute :)

      Ștergere
  5. Parca traiesc toata emotia alaturi de tine. De abia astept sa vad cum vei folosi cusaturile ornamentale caci io mor dupa ele. De abia astept sa vad ce mesteresti la ea. Pe langa cartea tehnica vezi ca sunt pe youtube multe tutoriale cu masinuca asta! Ioi ce entuziasmata sunt, de parca ar fi a mea. Te pupacesc! Spor la invatat si cusut! Vreau poze cu Broscuta ca sa ma oftic pana la capat. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Catrinelule, sa stii ca eu ma simt un pic vinovata fata de tine... Tu mi-ai zis de-un vis al tau si eu , gata, am sarit si mi l-am insusit. Ca daca nu-mi ziceai tu ca suspini dupa masina asta poate nici nu ma opream la ea, dar am zis ca stii tu ce stii...
      Pe youtube am facut sapaturi inca inainte de a-mi ajunge masina acasa, si sper sa-mi fie de ajutor ce am gasit.
      Poze o sa fac intr-o zi luminoasa ca nici mie nu-mi place blitzul. Te pupacesc si eu!!!

      Ștergere
    2. Cum sa te simti vinovata? Chiar nu este cazul! Vina afost a mea ca m-am grabit si ti-am povestit asta ca sa nu faci aceeasi greseala ca si mine si sa iti para rau. Eu intram mai demult pe un forum Lucru de mana si fetele de acolo erau foarte incantate de ea. Una din ele cosea cu ea incluziv piele. In legatura cu oftica sa stii ca am glumit si cred ca am exagerat un pic s iti tot spun de fiecare data asta. Chiar ma bucur foarte mult pentru tine si sper sa faci cat mai multe lucruri frumoase cu ea.

      Ștergere
    3. Eram sigura ca tu nu te superi si ca glumesti da' eu tot ma simteam un pic asa... nush' cum sa zic.

      Am ajuns pe la jumatatea cartii si sunt din ce in ce mai entuziasmata, o sa postez eu si modelele de cusaturi pe care le stie face masinuca... Un weekend minunat iti doresc!

      Ștergere
  6. Hihihi...sa te bucuri cat mai mult de Broscuta! Vezi ca am avut dreptate?! :) Cand zic eu ceva ... :)
    Lasa ca sunt bune si sandwich-urile!
    O seara plina de descoperiri ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci, merci, ai dreptate, daca nu puneai tu o vorba buna acolo sus cine stie ce se intampla :)

      Bune-bune sandwich-urile, s-a mai inventat si ceaiul... :)

      Ștergere
  7. S-o stapanesti sanatoasa, Ina! Cred ca pana acum i-ai descifrat cam toate secretele :)

    RăspundețiȘtergere