DIVERTA - Magazin (ne)preferat

Ioana are doua magazine preferate. Unul cu tot felul de bibelouri și obiecte numai bune de făcut cadou, si al doilea, Diverta. Dacă la primul mergem nu mergem când ieșim în oraș, la Diverta, face ea ce face si mă convinge să intrăm măcar un pic. De multe ori, fiindcă Diverta este in mall, eu mă duc prin magazinele vecine si ea mă asteaptă să vin s-o iau. Eu mă bucur că e așa atașată de cărți, în vremile astea când aud tot mai mulți părinți plângându-mi-se: "nu vrea domnule să citească o carte... acuma ce să-i fac, să-l bat, să-l omor?" Cum spuneam, eu sunt mândră că fetele mele găsesc, împreună cu mine, plăcerea de a citi o carte, și, în naivitatea mea, mă gândeam că pentru vânzătoarele din magazinele de cărți trebuie sa fie o bucurie să vadă copii răsfoind cărți. Mda, asta gândeam eu... 

Odată mi-a spus Ioana că nu crede că-s prea încântate vânzătoarele când o văd prin magazin. Eu am zis, ei, aș, de unde ți-a mai venit și ideea asta? Păi, uite, răsfoiam o carte și a venit vânzătoarea, a ridicat un ghiozdat care era căzut de pe un raft, dar nu-l dădusem eu jos, s-a uitat urât la mine și mi-a zis: dacă l-ai văzut căzut puteai să-l așezi la loc. Eu atunci i-am luat apărarea vânzătoarei, i-am zis că o fi avut și ea o zi grea si că poate până la urmă nici nu s-o fi uitat așa urât la ea. Nu, nu, știu eu ce-am vazut, a zis ea.

Am uitat întâmplarea asta, până azi când, după o săptămână de stat în casă pe motiv de febră și roșu in gât, ne-am oferit un moment de răsfăț în oraș. Și unde credeți că i-a fost dor Ioanei să meargă? Bineînțeles la Diverta. Am stat multicel, recunosc, am rasfoit cărți,  ne-am uitat după niște cadouri, am și cumpărat o carte... Dar nu asta e important. La un moment dat vine vănzătoarea printre rafturi ață la noi si ne abordează, dar mai mult parcă pe Ioana, o informează că atunci când mai intră singură în magazin să nu se sperie dacă ea o s-o controleze prin buzunare, uite așa, si-ncepe să-i pipăie geaca în zona buzunarelor. Si nu se oprește aici, zice "ia arată-mi tu mie ce ai în buzunare". Ioana s-a conformat. Doamna zâmbea, zâmbet fals, pe care l-am mai vazut în viața mea pe fețele celor neobișnuiți cu zâmbetul. Îi tot repeta Ioanei să nu se sperie, că ea o avertizează, că altă dată poate fi o altă colegă pe schimb și o poate căuta prin buzunare la ieșire, ea să nu se sperie. Îi tot dădea înainte cu să nu se sperie ăsta, exact așa cum ar comunica pasagerilor un pilot de avion în cădere liberă: păstrați-vă calmul! Ioana mea devenise roșie toată, nu înțelegea neam ce vrea femeia aia de la ea. Doamna s-a scuzat față de mine, că e nevoită să facă lucrurile astea, că mulți copii intră în gașcă și se îndeamnă la furat și se întoarce către Ioana: tu să nu te iei după alți copii dacă o să vii cu colegi de-ai tăi pe aici. Măi femeie, în primul rând că educație îi fac (i-am făcut) eu, mama ei adică, aici de față, poate n-ai observat. În al doilea rând, te uiți că vorbeși cu un copil de 8 ani și ceva care n-a ieșit în viața lui singur din casă nici până la colțul străzii, cum ar putea să vină în gașcă la furat? Și în al treilea rând, cum îți permiți să jignești în așa hal un copil și implicit pe cea care-l însoțește, scotocindu-l prin buzunare în magazin? Aaaaa, te simți un James Bond în varianta feminină? Atunci fă bine și așteaptă-ne la ieșire, acolo poți să ne ceri să ne întoarcem hainele pe dos, să ne cauți în genți, dar până atunci, lasă-ne să rasfoim în tihnă. Adică nu, știi ceva, nouă ne-a cam picat un păr in pofta de răsfoit, la revedere, adică nu la revedere, asta ar însemna să ne mai întoarcem... Bineînțeles că răspunsul ăsta i l-am servit DOAR în mintea mea și mult mai regret acum asta. La zâmbetul forțat al vânzătoarei am răspuns si eu cu un zâmbet, la fel de forțat, sper că măcar asta s-a văzut, i-am spus că înțeleg că-și face meseria, dar în același timp sper că nu a speriat-o pe Ioana  așa de tare încât sa nu mai calce de acum înainte prin magazinul ei preferat. Doamna ar mai fi avut chef de vorbă dar mie, cum am mai spus, îmi picase un păr în pofta de discuții. Mi-am luat copilul de mână, am achitat cartea aleasă și am plecat.

Pe drum am devenit din ce în ce mai tristă, bănuiam eu ceva...  Ioni, mai mergi la Diverta? Neeeeee! M-a speriat rău de tot...

Ioana la Diverta cu jucăria pe care și-o dorește de ziua ei. (Sper să existe și prin alte magazine)