Puţin de Malaga

Am mai scris că nu sunt în stare să ţin secrete. Partea bună e că încerc să mă "tratez". Spre exemplu acuma, plecarea la Malaga am încercat să o ţin secretă şi oarecum mi-a ieşit. Dar nu mai e niciun secret, sunt la Malaga, deci să curgă poveştile!

Începem cu bagajele, da? Jumătatea mea, printre multe defecte are şi o calitate, nu-şi face bagajele decât în ziua plecării. Pe mine chestia asta mă disperă pentru că încep întrebările, unde-mi e bluza de trening?, ştii ceva de şapca mea? ş.a.m.d. De data asta am pus piciorul în prag şi în seara de dinaintea plecării, pe la 10 am zis: dacă nu-ţi pui lucrurile în valiză în seara asta eu mă supăr rău de tot. Acuma sunt dispusă să răspund la întrebări, dacă nu ştii pe unde-ţi este vreun lucru, ACUMA îţi spun, mâine oferta nu mai e valabilă. Răspuns: "mie mi-e somn". Bineeee

Dialog la 6 dimineaţa cănd jumătatea făcea bagaje iar eu mai leneveam în pat, fiindcă partea mea de valiză era completă, şi aveam chef să bântui pe net dar nu ştiam unde îmi lăsasem telefonul:

- Tati, mi-ai văzut şi mie telefonu?

- Era pe aici, dar nu-l văd.

- Dacă vrei să-ţi spun unde-ţi sunt blugii mi-aduci telefonul.

- De ce faci tu d-astea cu mine?

- Fiindcă presimţ că acuma or să înceapă întrebările alea la care nu vreau să răspund, aşa că dacă vrei să îţi spun unde sunt blugii, hai şi bluza de trening, vii cu telefonul. Ce tare suuunt!!!

-Tati, pune-mi şi mie o carte pe telefon.

- Mă mai gândesc...

- Îţi trebuie şapca?

- Ce zici tu acolo?

- Şapca, vrei să ştii unde ţi-e şapca? ... Ups, asta nu ştiu nici eu unde e. Of, cu asta nu pot să te şantajez, dar lasă că iau o carte adevărată de la fete.

Cam aşa a decurs dimineaţa de dinaintea îmbarcării, au fost gata în cele din urmă bagajele, fără să răspund la întrebări şi fără să mă duc EU să caut ceva. Bine, i-am căutat fâşul de ploaie, că m-am oferit eu... De cântărit nu am cântărit valiza că nu aveam cu ce, dar am zis, asta e, plătim ce depăşeşte greutatea permisă, cât poate să fie? Înainte să o închidem, Omu a zis că nu prea ne-ar trebui prosoape, am scos unul şi am păstrat unul mic aşa just in case. După ce am scos-o afară în curte, în timp ce aşteptam prietenii cu care am plecat, am strigat la Om să scoată adidaşii mei că presimt eu că n-o să am nevoie. Şi ce să vezi? La aeroport valiza atârna numai bine, o juma de kil de-avea în plus, ne săreau 50 de euro din buzunar.

De zborul cu avionul ce să zic? A fost aproape în regulă, doar de două ori m-a luat cu rău de la stomac. Prima oară imediat ce am urcat în avion pentru că era lume multă care-şi căuta locul şi simţeam că nu am pic de aer, dar am dat drumul la erul condiţionat şi s-a rezolvat problema. A doua oară tot de la aer, când au scos ţiganii din faţa mea salamul din traistă. Nu s-a mai rezolvat cu aerul condiţionat, dar am încercat să văd partea bună a situaţiei, dacă-l aduceau pe Salamul ălălalt nu l-ar fi dovedit într-un sfert de oră, aşa am scăpat mai ieftin.

Of, abia m-am apucat de povestit şi strigă lumea la mine să las scrisul că ne aşteaptă gibraltarul. Ce să fac? Mă duc, dar iau şi jurnalul după mine.Tot scriu! Hai pa, că mă linşează ăştia :)