Craioveanu de la Craiova

Eu am o problemă cu reținutul numelor celor cu care fac cunoștință. Asta nu-mi place, pentru că poate părea lipsă de respect. Dar pe cuvânt că nu e, pur și simplu așa sunt eu.

La asta mă gândeam de dimineață când m-am trezit. La cum n-am reținut eu numele tuturor colegilor/prietenilor  pe care i-a avut Maria invitați la majorat. 
De la chestia asta cu reținutul numelor, gândul mi-a zburat la "cartea" pe care i-am scris-o Mariei. I-am povestit acolo și multe intâmplări din maternitate, mare parte amuzante. I-am scris totuși "să nu crezi că în maternitate doar ne amuzam de una sau de alta, eu am vrut să păstrez numai lucrurile luminoase și vesele, restul ducă-se!"
S-a strecurat aici un mic neadevăr. Un lucru mai puțin luminos nu numai că nu s-a dus, nu l-am lăsat eu să se ducă. Dar nu era de povestit în caietul cu amintiri.

Și nu înțelegeam eu de dimineață, adică de ce nu l-am lăsat să se ducă? Mi-am amintit întâmplarea de la maternitate pe care nu am prea povestit-o, poate câtorva prietene, deși e evident că m-a marcat. M-am ferit întotdeauna să povestesc, chiar să și ascult, întâmplări sinistre de prin spitale, pentru că astea deschid robinetul ăla cu "stai să vezi ce-am pățit eu...", și urăsc chestia asta.

Dar să dăm un pic timpul înapoi. Am născut prin cezariană, că aveam placentă previa (nu cred că am scris corect, dar n-am timp să verific și nici să explic ce e asta), planificată la o anumită dată. Numai că n-a fost informat și copilul, așa că s-a născut când a vrut el. Obicei pe care îl are și acum, adică combate. Toate bune și frumoase, am sunat medicul, a venit de acasă, între timp o asistentă mi-a făcut niște chestii, printre care și o injecție cu diazepam. Nu știu la ce folos, nici medicul nu a înțeles, cert este că aproape eram adormită înainte să mă adoarmă anestezista. Aici voiam să ajung, la anestezistă. Pe care nu cred că am văzut-o, doar o auzeam, că io deja dormeam pe mine.

Eram deja întinsă pe masa de operație când am auzit o voce arțăgoasă:
"Ce fetițo, nu știai că există și un anestezist? Sau poate credeai că te operăm pe viu?" Ce vrea asta de la mine!? Sau poate nu cu mine vorbeste, ia să tac eu din gură, că și așa mor de frică și mi-e și somn și mă și doare îngrozitor...

"Fetițo, nu auzi că vorbesc cu tine?" Aaah, cu mine vorbește. Și mă face și "fetițo" ca să mă enerveze. Ca ăia din autobuz care se uită la burțoiul meu de gravidă, se ridică și zic "luați loc, domnișoară". Parcă nu e evident că sunt o doamnă.

Dar ăsteia chiar tre' să-i răspund și eu nu știu care e întrebarea. Nu cumva... Să știi că la bani se referă. Că io am pus mâna pe plicuri înainte să intru în sală, da' când a înfipt plinuța mâna în mine și mi-a zis să las banii pentru după, că acuma medicii s-au spălat pe mâini, am crezut că mă învață de bine. Dar uite că nu, acuma nebuna asta o să mă opereze pe viu, ia să deschid eu gura și să-i spun că eu nasc cam de urgență, că s-a pornit hemoragia și n-am avut timp și nici nu mi-a trecut prin cap că plicul ei ar fi o urgență  mai mare decât viața copilului meu. Dar gura mea nu prea mă mai asculta, din motiv de diazepam, și mai sunt și o politicoasă și am bâjguit doar un "n-am avut timp să mă pregătesc", din care ea nu a înțeles nimic.

"Fetițo, da' românește știi să vorbești?"

Ce-are nebuna asta cu mineeee, acuma mă ia cu limbile străine, să mă salveze cineva... Și mă și tâmpește cu fetițo ăsta al ei. I-am spus încă o dată, cât de clar m-a lăsat diazepamul, că nu am avut timp să mă pregătesc. Poate nu era cea mai corectă formulare. Dar "făi nebuno, m-au apucat durerile facerii, s-a pornit hemoragia, nu mi-a stat capul să alerg după tine prin spital ca să-ți dau plicu' înainte de operație, așa cum înțeleg că îți place ție, ia-mă și tu pe încredere, nu tăia în carne vie, mâine dimineață la prima oră ai banii", era pre lung, așa că a iesit un "n-am avut timp să mă pregătesc", pe care ea l-a înțeles greșit. Respectiv că nu am avut timpul necesar SĂ STRÂNG banii. 

"Fetițo, ai avut nouă luni la dispoziție să te pregătești!"
Aaah, d-aia noi femeile naștem abia după nouă luni? Ca să avem timp să punem ban pe ban, să umplem plicul? Aaah, și de-aia scapă pisicile mai repede? Că ele nasc singure? Ce proastă sunt! Abia acuma m-am prins. 

După ce m-am lămurit care era întrebarea și ce răspuns se dorea de la mine, am fost în stare să mai mormăi ceva de genul pot să rezolv asta acum și am dat să mă ridic să mă duc să aduc plicul nebunei. Cineva, printr-o zmucitură zdravănă, m-a așezat delicat înapoi.

O chestie mi-a fost pusă pe față și o voce fără chip mi-a ordonat să număr descrescător de la 40. Dacă făceam eforturi uriașe să-mi amintesc ce număr vine după 39, cu ușurință și amărăciune mi-a venit în cap întrebarea: oare e normal ca momentul ăsta al venirii pe lume al copilului meu să fie atâta de plin de ură? Și medicul meu, unde e medicul meu? Am mers lună de lună la el la cabinet cu încerderea că pot să-mi pun viața în mâinile lui și părea asa de de treabă... L-am căutat cu privirea de câteva ori când m-am simțit încolțită de colega lui, eram sigură că o să ia atitudine, el era salvarea mea. Dar mi-a ocolit privirea. A tăcut tot timpul. Poate nici pe el nu-l mai asculta gura? Poate îi făcuse și lui asistenta un diazepam.?Săracii de noi cu gurile încleștate!

A doua zi m-am trezit la reanimare, când mă striga asistenta pe nume și-mi poruncea să respir. Eu respiram forțat de câteva ori, să-i dovedesc că  respir, după care adormeam la loc. Pe urmă iar striga să respir și iar adormeam. A ținut așa multă vreme, cred, pentru că, după ce am ieșit de la reanimare, colegele de salon făceau glume pe seama mea, când mi-era lumea mai dragă urlau la mine să respir, încercând s-o imite pe asistentă. Ăsta devenise motiv de amuzament și era bine fiindcă erau destule motive și de plâns.

Ei, dar între reprizele astea de respirat alternat cu dormit, mi-am mai auzit numele rostit o dată, de către altcineva. Nebuna. Mă căuta! Nici una nici doua s-a apropiat de patul meu și am simțit foarte clar un mare disconfort când mi-a scos drena. Cred că așa se numește chestia aia care te scutește de mersul la toaletă pentru a urina, când chiar nu ai cum să ajungi acolo. Mi-a zis vreo două vorbe, nu-mi amintesc  ce, e posibil să nici nu fi înțeles ce zice că eram încă sub efectul anesteziei ei dar știam clar ce vrea. Cineva îmi pusese geanta la capul patului, am băgat mâna stângă în geantă, că la dreapta aveam perfuzie, am pipăit, am dar de plic, l-am scos și i l-am dat și, atenție... mi-am cerut scuze.
Ce-ai făcut,  proasto? PROASTO, PROASTO, PROASTO!!! Asta mi-a țiut din momentul ăla în cap. PROASTO, PROASTO, PROASTO! Ea te-a umilit și tu îi dai bani? SI ITI MAI CERI SI SCUZE!? Proasto! Îmi venea să alerg după ea să îi cer plicul înapoi, sau măcar să îi spun vro două, să-mi retrag scuzele alea idioate, pe care de fapt EU le meritam. Dar eu nu eram în stare să fac nimic din toate astea și tare m-a mai înfuriat situația.

Când a venit medicul la vizită a fost foarte uimit că nu mai am drena, oricum eram singura de la reanimare care nu avea, și a întrebat cine a hotărât acest lucru (atunci mi-am dat seama că era anormal ce se întâmplase și cineva luase hotărârea peste medicul meu). Asistenta a raspuns: doamna Craioveanu. Cand a întrebat medicul de ce, nu am auzit niciun răspuns, presupun că doar a ridicat din umeri. Dar în momentul ăla, între două faze din alea de somn îmi repetam în gand; bin1e că știu cum o cheamă,  măcar atât, Craioveanu, să nu uit numele ăsta, Craioveanu. Și pentru că îmi știam obiceiul de a uita numele, am incercat să gasesc o analogie. Craioveanu de la Craiova... Craioveanu, de la Craiova, să nu uit numele ăsta... Craioveanu , de la Craiova.

Și uite că nu l-am uitat 18 ani, mare performanță pentru cineva care nu reține nume. Și, de dimineața când mi-a venit întâmplarea asta în cap, m-am întrebat: oare cu ce scop l-am tot repetat eu atunci în minte? De ce nu voiam să-l uit? Ce gândeam că pot să fac cu el? Și mai ales cu ce folos? Nu am făcut nimic atunci,nu am făcut nici după aceea nimic, ce aș mai putea face acum? Și apoi am înțeles dintr-o dată ce pot să facl. Am sărit din pat și  am venit la calculator să scriu postarea asta. 
Atâta tot!!