In felul meu

Mai copii, va spun un secret: habar n-am sa fac urari. Cand eram mica am gasit o felicitare (primita de frate-miu) cu un text care m-a lasat cu gura cascata. Zicea cam asa: "Un sincer si cald la multi ani in pragul unui an pe care ti-l doresc fericit si rodnic!". Cata finete si cata sofisticarenie intr-o singura propozitie... Nici macar o fraza, o propozitie! Mi-a placut mult de tot si-mi parea rau ca nu am inventat-o eu, dar... pe principiul "ce-am gasit al meu sa fie" am preluat aceasta urare si am scris-o  tuturor prietenilor, rudelor, profesorilor (ca asa era atunci) in acel an, in anul urmator si multi ani dupa aceea. Bine, cu mici pauze intre ele, adica din doi in doi ani ma stofocam sa inventez altceva ca sa nu se prinda lumea ca n-am si eu alt text. Partea cea mai haioasa e ca pana si frate-miu cred ca a primit cel putin 4 felicitari cu acest text. (Sunt curioasa, frate-miu, ti-ai dat seama?) Cand am crescut si eu mai mare, adica acum vreo doi trei ani, am ajuns la concluzia ca urarea asta nu mi se potriveste deloc, ca  nu ma reprezinta desi ma topesc dupa ea. Drept urmare, declar aici: renunt (cu greu) la ea! Cred ca e timpul sa ma maturizez si daca am ceva de zis sa-mi gasesc singura cuvintele. Iaca-asa: HAI LA MULTI ANI!