Pasare calatoare

Revin, pasare calatoare, la casa parinteasca. Ies pe ulita copilariei, in seara ploioasa de vara... Umbrela imensa ma protejeaza din cand in cand de stropii rari de ploaie. Doar din cand in cand pentru ca nu ma pot abtine sa nu fac giumbuslucuri cu umbrela in aer, as arunca-o in sus de-as fi sigura ca o prind la aterizare. Sta ploia. Inchid umbrela si nu stiu ce sa fac cu ea. Sa ma joc. Topai peste balti si invartesc umbrela. As vrea ca miscarea sa fie continua, umbrela sa descrie cercuri perfecte fara intreruperi. Nu-mi iese, dar exersez. Miroase a iarba proaspat cosita udata de ploaie. Dupa prima cotitura il vad pe varu-meu stand pe banca in curte si spalandu-se pe picioare. Ridic umbrela si-l salut: "Salutare". "Salutare", vine si raspunsul lui. Acum ar fi trebuit sa ma opresc si sa mai schimb doua vorbe cu el, ca nu ne-am mai vazut de mult. Aman pentru maine. Trebuie sa-mi exersez numarul cu umbrela. Trec mai departe. La urmatoarea casa, verii lui tata, frate si sora, stau pe o terasa in curte si urmaresc meciul la televizor. Pe ei nu-i mai salut, ca-s departe si-s prea absorbiti de meci, si eu am mari probleme cu umbrela. Vreau sa fac o miscare a la Charlie Chaplin si nu-mi iese. In sfarsit intru pe strada prietenei mele, capat de linie adica, miscarea cu umbrela... aproape multumitoare. De departe vad in semiintuneric o silueta de femeie. E o doamna profesoara in varsta, venita din alta localitate, o stiu doar din vedere. Sunt sigura ca nu ma cunoaste. O fractiune de secunda am oprit in aer umbrela nestiind ce sa fac. "Cand o sa vada o umbra filiforma imbracata in costum de blugi, cu codite, cu o umbrela rotitoare in mana sigur o sa creada ca-s un copil pus pe joaca", si am dat drumul umbrelei in aceeasi miscare circulara, care-mi iesea din ce in ce mai bine.

Ajungem una in dreptul celeilalte. Eu cu umbrela mea rotitoare o salut:

-Buna seara!

Primesc si raspunsul:

- Buna seara, doamna!