Miercurea fara cuvinte

Poate nu stiati... a venit Toamna!

Miercurea fara cuvinte

Din pod pe acoperis si inapoi

Ieri am fost intr-un fel de  expeditie. Am vrut sa vad in ce stadiu mai sunt nucile mele din pod, puse la uscat pentru iarna, dar Pufoasa s-a tinut scai de mine, vreau si eu sa vad  cum e in pod, vreau si eu. Bine, cauta-ti incaltaminte adecvata si hai. Intrarea in podul casei e cam anevoioasa, eu rar ma incumet, dar fie vorba intre noi si lenea e mare...

Dupa ce am tras-o si pe Pufi dupa mine, a facut cativa pasi si a zis: "hm, pana acum e bine, n-am dat de niciun animal." Da' ce animal te asteptai tu sa gasesti in pod? "Eh, nu stiu, nu e niciun paianjen, niciun soricel." Ah, despre animalul paianjen era vorba, am inteles...

Daca tot ne-am obosit sa urcam in pod am zis sa deschidem si cutiile mari pline cu carti, poate om gasi cartea de franceza pe care o cauta tati de vreo doua saptamani, pentru Maria. Ea trebuie sa o ia de la zero cu je suis, tu es, fiind singura din clasa ei care a facut germana in generala, restul lumii facand franceza. Se subintelege, nu-i asa, ca trebuie sa pape franceza cu polonicul pana i-o prinde din urma pe colegii ei cu patru ani de franceza la activ.

Cartea de franceza pentru incepatori, care sigur exista pe aici prin casa, nu s-a vrut gasita nici in cutiile din pod, asa ca am avut o dubla dezamagire. Eu, ca n-am gasit cartea, Ioana ca nu a gasit nimic interesant ascuns prin pod. "Prin desenele animate si prin filme, toate podurile sunt pline cu lucruri interesante, cufere cu tot felul de chestii, chiar comori." Da, asta e, comoara din podul nostru, daca o fi vreuna,  nu se vrea gasita asa cu una cu doua. 

Acuma daca tot am urcat pana in pod, de ce nu ne-am sui si pe acoperis? Iesirea din pod pe acoperis e mai putin riscanta decat urcatul pe scara in pod, pe bune! Am urcat eu prima, am ajutat-o si pe Ioana si dupa ce am admirat imprejurimile, sau mai bine zis, am studiat imprejurimile, ne-am asezat in fund,  intr-un loc unde acoperisul are o portiune orizontala,  si ne-am pus pe depanat amintiri, adica eu, ca Ioana, de unde amintiri cu acoperisul?  
Dupa ce m-am maritat si m-am mutat in casa asta, o gramada de ani de atunci, imi lipseau mie multe lucruri, printre care si curtea parinteasca in care vara, cand nu aveam alta treaba, intindeam o patura la soare si faceam plaja, chit ca se lipea soarele de mine cum se lipeste apa de gasca. Aci nu prea am unde sa fac plaja, curte mica, umbra multa, deci nu! Asa ca ce-mi trece mie prin cap, de ce n-as face eu plaja pe acoperis asa cum faceam la Brasov, pe camin? (Oare or mai fi facand studentii plaja pe camin si acum? Probabil ca nu, se duc la aqua park). Asa ca intr-o dimineata mi-am luat paturica si o carte si m-am tolanit la soare pe acoperis, fix pe zona aia orizontala ce parea a fi conceputa anume pentru mine. Nu stiu cat am stat, cert e ca aerul devenise cam de nerespirat, se incinsese tabla si eu nu ma bronzam, ma coceam la abur. Am indurat eu cat am indurat, in cele din urma mi-am strans catrafusele si-am dat sa plec, dar si plecatul devenise o adevarata aventura. Se incinsese atat de tare tabla ca-mi ardea talpile si eu am coborat mai mult in pasi de dans, cand pe un picior cand pe celalalt. Si uite asa mi-a trecut mie pofta de a face plaja pe casa, si nici chef de a mai urca pe acoperis n-am mai avut, pana in anul in care jumatatea mea a decis ca trebuie vopsita tabla. Eu, fata harnica, m-am oferit sa-l ajut. Lumea nu prea credea ca as fi in stare sa stau cocotata pe acoperis cu pensula in mana, dar  m-am ambitionat sa le arat eu cu cine au de a face. Numai ca, nu stiu de ce mi se tot facea rau. Si dupa ce am terminat noi doi de grunduit tabla, jumatatea mea a decretat ca eu trebuie sa stau jos ca se ocupa el de restul. Eu am fost dezamagita, adica ce naibii, nu sunt si eu in stare sa dau cu bidineaua  pe un amarat de acoperis? Si cu raul asta pe capul meu ce-o fi, ca de inaltime n-am avut niciodata rau? Ei, pana la urma s-a dezlegat si acest mister, raul nu venea de la mine, venea de la Firicica, da, aveti dreptate, nu se nascuse inca, era la purtator, aveam s-o aflu si eu curand.

Si dupa ce am depanat aceste frumoase amintiri ne-am dat jos de pe acoperis, am ajuns iar in pod unde pe Ioana a lovit-o ideea geniala de a ascunde pe undeva o capsula a timpului. O cutiuta cu un mesaj si cateva obiecte, ceva special pentru nepotii sau stranepotii ei, sau cine-o cotrobai peste 100 de ani prin podul nostru dupa ceva lucruri interesante.  Bine, zis si facut, ea a coborat sa confectioneze acea capsula a timpului, eu am ascuns-o. Ea nu stie unde e ascunsa, eu nu stiu ce-i inauntru. Destul de corect, nu?

Miercurea fara cuvinte

 Vreau si eu sa traiesc pe picior mare, da???

MFC initiata de Carmen.

Ce datorii mai au unii

Dialog de dimineata:
- Mami, mai avem briose?
- Mai avem. 
- Bine. Ca am niste datorii la scoala...

Miercurea fara cuvinte

Pe tricoul din padure aveau casa cinci flurturi mici

Vine-al saselea si spune: vreau sa stau si eu aici!

Mai multe la Carmen

...

Fiuuuu, de cand astept sa stau cu paiu-n gura...

Asa e...

Sa nu zici "hop" pana n-ai sarit, parca asa era un proverb romanesc. Mi-am amintit de el ieri, prea tarziu,  la putin timp dupa ce am scris ca nu am prea mari emotii pentru Maria. Ca un facut, dupa ce am plecat de la calculator am simtit un ghem in stomac si un nod in gat. Ce doamne iarta-ma am, m-au apucat emotiile acuma la sfarsit? Am stat cu ochii pe melcul ala de ceas, parca batea pasul pe loc, Maria nu mai suna, rezultatele erau asteptate de la 10.  Pe la 2 am zis, gata, acuma tre' sa aflam, la 3 jumate telefonul imi fierbea inutil in mana, abia pe la 4  s-a indurat de mine si a sunat scurt, foarte scurt fiindca eram pregatita de cateva ore sa raspund. Rezultatele... exact cele asteptate, calculate, nu e nevoie de nicio contestatie, 9,95 la mate si 9.80 la romana. Si cu media generala pe cei patru ani, rezulta frumoasa (si muncita) medie de 9,8975. Fiuuuuu...

Am iesit afara si am scris cu creta pe placile din curte mesaje de felicitare, sa le vada Firi la intoarcere. M-am asezat putin pe trepte sa ma linistesc. Gata, s-a terminat! Maaaai, ce copii avem... Jumatatea mea mai mare ma aproba: asa e...

Datorie de un milion de inghetate

La inceputul saptamanii as fi putut canta ceva de genul: "this... week... is on... fire". Ambele jumatati mai mici ale mele au avut examene.  Firicica marti si joi capacitatea, miercuri si vineri Pufoasa examen pentru clasa de excelenta (bleah!), in total patru examene pentru noi parintii... si rudele.

Cu Pufoasa a stat treaba in felul urmator: am fost consultati daca suntem de acord ca elevii de clasa a IV- a sa dea examene pentru o clasa cu predare intensiv matematica si una de engleza. Eu una am votat cu NU.  La scoala asta oricum sunt copii buni, de ce sa alegem din niste clase bune sa facem niste clase si mai bune? Noi toti am invatat in clase echilibrate zic eu, si cu copii de 10 pe linie si cu copii mai putin dotati, si n-a murit nimeni.  Copii astia abia acum au inceput sa se cunoasca, sa lege prietenii, si exact cand s-a inchegat putin colectivul, hai sa-i despartim.  Si dezamagirea unui examen picat mi se pare mult prea grea pentru un copilas de 10 ani. In fine, majoritatea a hotarat examen pentru clasa a V-a, atunci ne supunem majoritatii, examen sa fie! De fapt mai aveam varianta de a nu ne inscrie la niciun examen si atunci Ioana ar fi ramas intr-una din clasele formate cu cei care nu au luat examenul sau nu l-au dat deloc. Parca nici asa nu ne placea... Ca sa n-o mai lungesc, examenul la mate a fost, se pare, infiorator de greu. In drum spre casa mi-a povestit asa in doua vorbe ce si cum, dar cand am realizat ca a gresit problema cea mai usoara, n-am vrut sa mai stiu restul, nici n-am putut sa ma uit pe subiecte. I-am zis si ei, asta e, fie ce-o fi, in una din clasele astea doua o sa fii si tu, ori la mate ori la engleza, desi eu la mate te vad, om trai si om vedea. Ieri a dat si examenul la engleza, cu oaresce peripetii, ca nu se gasea pe lista si nu o lasa sa intre in scoala. M-a sunat aproape plangand, in primul moment nu stiam ce sa fac, eram prea departe ca sa ajung la scoala in timp util, dar mi-a venit ideea sa-l sun pe fostul diriginte al Mariei, care din fericire era in scoala, a iesit afara, a "pescuit-o"  si a bagat-o in clasa. 

Aseara am primit un telefon de la doamna invatatoare: Ioana a intrat la clasa de mate! Uraaaa, am inceput sa dansam prin casa, sa topaim. Ne-am imbracat si am plecat la plimbare, trebuia sa vedem si noi listele. Inainte de a pleca am vrut sa fac un pariu cu Ioana, dar nu mai reusesc, frate, sa conving copiii astia sa faca pariuri cu mine, cica "tu castigi tot timpul". I-am zis ca simt eu  asa ca a intrat si la engleza si   ca e intre primii 5 pe lista. N-a fost de acord cu mine, cica examenul a fost usor si ca or sa intre numai aia care au luat zece si ea a avut doua greselute. Bine, zic, hai sa facem pariu pe pusculita ta. Daca ai intrat intre primii cinci imi dai mie pusculita ta, daca nu, eu iti dublez suma pe care o ai acolo. Cand e vorba de bani Pufi a mea e foarte circumspecta, asa ca raspunsul a fost nu, bun raspuns pentru ca ar fi pierdut, era a doua pe lista, 9,40. Pe drum mi-a amintit de cele un milion de inghetate pe care am promis ca i le cumpar dupa examene, m-am conformat rapid, am intrat in prima butica si am pus-o sa-si aleaga. Nu, nu am momit-o sa invete promitandu-i ca recompensa un milion de inghetate, pur si simplu am rugat-o sa se abtina putin de la a o consuma pana la examene, pentru ca e foarte sensibila cu gatul si nu voiam sa mearga la examene cu febra asa cum a mers la evaluarile de sfarsit de clasa a IV-a. Atunci i-am promis ca dupa examene ii iau cate inghetate vrea ea, indiferent de rezultat. Chiar si un milion? Chiar si un milion!

Deci, cu Ioana emotiile s-au terminat, asteptam sa se afiseze astazi rezultatele si la Mariuca. De fapt prea multe emotii nu avem, cum nici ea n-a avut, m-a uimit copilul asta cat de echilibrat e, stie ce stie,  stie ca nu are cum sa ia sub 9 (estimarea cea mai pesimista), nu-si consuma neuronul inutil, mi-e drag de ea, v-am spus? 

Eu deja le-am spus sa ascunda caietele, nu mai vreau sa aud de ecuatii, arii, volume, grafice si mai stiu eu ce, am alte treburi mai importante, cum ar fi listele de cumparaturi pentru concediu, bagaje... chestii...

Miercurea fără cuvinte

Miercurea fără cuvinte a fost inițiată aici

24 iunie - Ziua Universală a Iei Românești

Am căutat aseară poze de demult, cu mine pe la clasa a patra, purtând ia făcută de mama special pentru serbarea de sfârșit de an. Le-am găsit, am găsit și ia, le-am privit cu mare drag. Ia asta a fost printre preferatele mele, am purtat-o până am ajuns la liceu, transformând mâneca lungă în mânecă trei sferturi. Cred că aș mai fi purtat-o încă mulți ani dacă într-una din plimbările mele prin orașul unde am făcut liceul, un băiat pe lângă care am trecut nu mi-ar fi cântat, nu o serenadă, ci o frântură dintr-un cântec: "țărăncuță, țărăncuță, cu bujori în obrăjori..." Din momentul acela ia n-a mai ieșit din dulap. Minte de copil, ce să-i faci? 

Aici este Ioana mea care azi a plecat la școală (știu că e vacanță!) îmbăcată cu ia de... țărăncuță, țărăncuță... (acea ie!)

Când m-am căsătorit mi-am luat bineînțeles și iile cu mine, dar pe unele nu le mai puteam purta. N-am crescut eu cine știe ce, dar nici chiar așa de mică n-am rămas :) Dar au venit fetele.  Ele au purtat ii inca de cand au fost bebelușe, întâi pe post de rochițe, apoi pe post de bluzite.

Pe urmă m-am gândit să fac și eu niște ii, dar asta abia după ce mama, care ar fi putut să mă îndrume, n-a mai fost. Dar aveam caietul lăsat de ea, pe care mulți ani nici nu l-am deschis, mi se părea că nu mai e de niciun folos. Când l-am deschis era deja îngălbenit de vreme și am observat că pe lângă eșantioanele cu modele, mama îmi lăsase înfipte în foile caietului chiar și niste ace, acelea lungi și subțiri cu care cosea cel mai bine. Asta m-a emoționat peste măsură, mai ales că-mi aminteam că atunci când meșterea la caietul acesta eu i-am spus să nu se mai chinuie că oricum eu singură n-o să mai fac ii pentru că nu se mai poartă :( Cred că asta a mâhnit-o tare pentru că iubea iile, lucra non stop la ele, cum avea un pic de timp liber și o bucată de pânză topită cum mai făcea o ie, chiar dacă nu știa pentru cine și pentru ce.  Până și păpușile mele ajunseseră să fie îmbrăcate în ii. Lucrul acesta mi-a fost de folos mai târziu, bebelușul de pe plajă (două poze mai sus) e îmbrăcat cu o ie de păpușă :)

Din caietul acesta am luat un model (colțul din dreapta sus) și am făcut o ie cusută numai cu mătase albă. M-am chinuit ceva s-o termin, mai ales croitul mi-a creat probleme, de croit ocupandu-se in exclusivitate mama. Când mă împotmoleam închideam ochii și încercam să-mi amintesc ce făcea mama când ajungea în punctul respectiv. A ieșit frumoasă ia dar lipsa de experiență la croit s-a văzut, am făcut mânecile prea lungi și mă cam incomodau. 

Dar nu-i nimic, s-a făcut Firicelul meu mare, mai mare decât mine(!) și pentru ea e numai bună. Astăzi ieșim în oraș să ne fălim cu iile noastre! Știu că visez, dar mi-ar plăcea ca toate femeile întâlnite în cale noastră să fie asemenea nouă... țărăncuțe, țărăncuțe...

Ziua universală a iei românești

Mâine,  24 iunie, de Sânziene, va fi celebrată "Ziua universală a iei românești" în toată lumea. Eu am pregătit deja trei ii, știți voi pentru cine :).

Scoateți și voi iile de prin lăzile de zestre, îmbrăcați-le, fotografiați-vă și postați fotografiile pe  La Blouse Roumaine. Multe au făcut-o deja, puteți vedea acolo o impresionantă colecție de fotografii cu ii românești purtate în întreaga lume. Dacă acțiunea celor de la La Blouse Roumaine are succes, ia românească ar putea deveni un brand de țară, așa cum cred că merită din plin.

Fetele mele au purtat ii încă de când erau bebelușe. Au purtat iile pe care le-am purtat eu în copilărie și pe care le mai am încă, au purtat iile pe care mama mea le-a făcut special pentru ele, și au purtat iile pe care eu le-am cusut după ce mama s-a stins, în semn de omagiu pentru aceasta. Mâine Ioana va purta ia pe care mama mi-a făcut-o pentru serbarea de sfârșit de an din clasa a patra. Și ea a terminat tot clasa a patra, și mi-a promis că va păstra ia și o va da  fiicei ei, tot într-a patra.  Ce bine e sa fii copil, știi cu certitudine că vei avea 3 fete și 2 băieți când vei fi mare. Nu e frumos?

Miercurea fără cuvinte

Al tău zice mama?... 

Miercure fără cuvinte ințiată de Carmen

Vaaaai, dar ce-avem noi aicea?

Înainte să mă așez la calculator îmi tot ziceam: ok, bine, scrie despre asta, dar ai grijă, nu te da în bărci, nu te umfla în pene, nu e primul copil din lumea asta care ia premiu de excelență, și apoi excelență ăsta sună foarte pompos, e și el un premiul întâi de notă 10. Și da, e singurul la care se mai face coroniță, dar ce contează? Acumaaa... aș minți dacă aș zice că nu contează... Firicica mea a muncit tot anul singură (fără meditatori, în afară de noi părinții) cu o conștiinciozitate și o maturitate de care doar bănuiam că poate da dovadă, așa că trebuie să spun, să știe toată lumea... sunt foarte mândră să fiu mamă de Firicel!

Nu m-am abținut, m-am umflat în pene, da? 

Dar gata cu vorbăria, fug că am ceva de terminat...

Miercurea fără cuvinte

Vreau și io să dorm  un pic... zzz!

Dacă doriți, vă puteți înscrie la MFC aici

Ornamentală sau nu?

Azi am mâncat prima salată cu castraveți și frunze de spanac din nanogrădina noastă. Am adăugat bineînțeles și chestii luate de la piață, cum ar fi roșiile, brânza de oaie, dar a fost cea mai grozavă salată din anul acesta.

Să vedem acum ce face fasolea ornamentală (aceea de ziceam eu că e doi în unu ca șamponul cu balsam :)) Păi... crește și înflorește, a invadat tot gardul, parcă parcă ar trece și la vecini, dar cine o lasă? Sunt cu ochii pe ea...

Acuma să-mi spuneți voi dacă a mințit plicul, e fasole ornamentală sau nu?

Cele două flori

Ca să nu mai existe confuzii, vă prezint cele două flori din grădina mea:
Maria (Firicica- stânga foto) și Ioana (Pufoasa - dreapta foto)

Un Firicel drag

În grădină am o floare... două de fapt... 

Avem aici un Firicel în drum spre banchet :)

Cercei neprețuiți

Gata și cerceii muzicali. Mă gândesc la ei ca la niște cercei neprețuiți. Nu, nu, nu vreau să spun că sunt atât de prețioși că nu pot fi evaluați ci că nu pot să le pun preț pentru că... o să-i fac CADOU persoanei ce va comanda colierul.

Sold!

Miercurea fără cuvinte

Faci "trandafiri" pentru mineeeee?

Te iubesc măăăă...

Inițiatoarea MFC- Carmen

Aceeași Mărie cu altă pălărie...

... sau cum am readus eu în câmpul muncii o "bunicuță" ieșită de ceva timp la "pensie":

Să zicem că m-ar întreba cineva dacă-mi plac blugii. Nu-mi plac blugii... Îi iubesc! Cu nasturii lor metalici cu tot, cu țintele lor, cu buzunarele lor, cu etichetele lor, cu cusăturile lor cu tot, tot, tot, tot... 

Șiiii....cum să arunci ceva ce iubești?

P.S. Pentru că s-au creat oareșce confuzii, vin cu completări: mai sus este una și aceeași geantă. Pentru că se deteriorase destul de rău desenul de pe ea (foto stânga), biata geantă zăcea într-un dulap. Am scos-o la lumină și am transformat-o cum mi-a plăcut mie :) (foto dreapta)

Și perna trebuie să semene cu stăpâna ei...

Nu tot ce fac eu e pe place tuturor, sunt convinsă, am dovezi chiar aici în familia mea. Când am meșterit perna Mariei,  Ioana a stat pe lânga mine și a fost încântată până la un moment dat când a zis:  oh, ai sticat-o, mie să nu mi-o faci la fel... (iac-așa, hodoroc-tronc!) Într-un fel m-am bucurat, pe mine mă plictisește să fac două lucruri identice, unul după altul, așa că mi-am pus imaginația la încercare și sub atenta supraveghere a Pufoasei am mai realizat o pernă. Eu aș fi făcut-o un pic altfel, dar, ce să-i faci, n-am primit aprobare... :) Dar pănă la urmă perna trebuie să semene cu stăpâna ei, nu cu mine, nu? 

Cam așa e Pufoasa mea: dezordonată, veselă, nebună :) 

Să cântăm dară

În ultima vreme m-am ocupat simultan de multe lucruri, de aceea și am multe "proiecte", cum îmi place mie să spun, începute și neterminate. (Cel mai rău e că sunt în întârziere cu anumite comenzi, îmi cer scuze aici, în scris, pentru acest lucru.) Mărgele albe așteptă cuminți să prindă culoare, o față de pernă (a Pufoasei) așteaptă și ea să fie terminată, o pisicuță își așteaptă rândul, vrea să stea neapărat pe un tricou și apoi am o mulțime de bucăți  de material textil din care vreau să croitoricesc ceva, nu spun ce, rămâne de văzut dacă o să și reușesc. S-ar putea să fie cam îndrăzneț acest ultim proiect, îmi dau și eu seama că e mai pentru avansați în ale croitoriei, și știu că ar trebui să încep cu ceva mai mititel, dar o să văd... că eu sunt expertă în a trage maieul peste palton :) 

Dar să nu mai pierdem timpul, iată ce au mai produs mâinile acestea două:

Mărgelele din ceramică de modelaj sunt rotunjite integral manual,  pictate cu vopsele acrilice, lăcuite cu lac pe bază de apă, nontoxic, accesoriile metalice sunt argintate. Lungimea desfășurată: 40 cm. 

În lucru sunt și niște cerceluși asortați acestui colier....(Gata mintenaș :))

Miercurea fără cuvinte

Când primești o mână de ajutor e grozav. Când sunt mai multe... e minunat!

M.F.C. inițiată de Carmen

Asta e holda mea!

Deși picasem într-o pasă proastă apropo de grădinărit, că adică pe cine păcălesc eu, că agricultura asta se face și ea socotit, la țară, pe teren din belșug nu la oraș, îngrămădit, sufocat, poluat, m-am mobilizat totuși și am plantat câte ceva, fără mari așteptări,  verdeață să fie!

Dreptunghiul pe care am pus anul trecut roșii și fasole și ardei gras, l-am redat gazonului și tare bucuroasă mai sunt. Uneori ies în ușa casei doar ca să admir gazonul, să văd cât a mai crescut și să intru în casă cu zâmbetul pe buze. Deci... mare magician gazonul ăsta ...

Pe triunghiulețul din spatele casei voiam să pun numai "ierburi", mărar, pătrunjel, leuștean, țelină, salată, chestii de-asta. Nu m-a răbdat inima și am cumpărat și niște pliculețe de mazăre (o mănâncă fetele crudă direct la fața locului), am găsit la Lidl o fasole cu floare ornamentală, chiar așa scria pe ea, și bineînțeles că n-am rezistat tentației. Ia să vedem domnule fasolea asta doi în unu...

O parte din căpșuni vi le-am arătat, dar nu le-ați văzut pe cele din bidonul retezat :), jardinieră și răsadniță. 

Ar mai fi pătrățelul... Acolo am pus spanac, nici nu știu ce mi-a venit, ceva ceapă și am aruncat așa la plesneală câteva semințe de roșii galbene, le-am găsit și eu într-un borcan și-am zis să fac un experiment. Au răsărit toate, vedem ce evolutie or avea. 

Pe margine sunt 2 castraveți, copilu micu nu a conceput să rămânem fără castraveți , niște căpșuni, fasole din aia cochetă (cu flori ornamentale adică), vreo trei busuioace și niște năsturași cărora le-a trecut vremea, tre' să-i tai.

Cam asta e holda mea!

Miercurea fără cuvinte

Ia, miroase și tu...

Dacă vrei să participi la Miercurea fără cuvinte, afli la Carmen detalii.

Legătură strânsă

Ce legătură este între o pereche de blugi si o pernă?

....................................................................................................................................................................................................................................

Gata, v-ați gândit destul, vreau răspunsul. 

Cum nu este nicio legătură? Ia uite...

Ce te faci?

Ce te faci dacă nu-ți ajunge grădina să-ți pui căpșuni?

Te faci... grădină suspendată

sau... grădină la ghiveci

Miercurea fără cuvinte

Copiii îşi doresc o căsuţă în copac. Unii oameni mari visează la o vilă. Eu... am rămas copil...

Dacă doriţi să participaţi la Miercurea fără cuvinte, toate informaţiile le găsiţi la Carmen

Geantă de Scufiţă roşie

Ştiu că nu e frumos... că lauda de sine nu miroase-a bine... dar asta e... sunt mândră de mine, am terminat prima geantă personalizată! N-am folosit niciun tipar sau tutorial, am făcut-o cum m-a tăiat pe mine capul şi a ieşit... cu totul altfel de cum o gândisem iniţial, dar cred că pentru o primă încercare e destul de bine. Din păcate poza  nu e prea grozavă şi nu mai pot face alta.  Nu  mai am obiectul cu pricina din motiv de dăruială :)

Miercurea fără cuvinte

Pe cine aştepţi dumneata? Pe mine, nu-i aşa?

Deşi este Miercurea fără cuvinte, trebuie să vă spun că dumnealui, scaunul alb, se află sub cel mai grozav pom înflorit. Bănuiţi ce fructe face ? :)