08 noiembrie 2016

Multumesc frumos!

N-am mai scris de mult și cu cât trece mai mult între două scrieri cu atât mai greu îmi vine să mă aștern la povestit.
Luna septembrie și o parte din octombrie mi-au fost urâte. De-aia nici n-aș fi vrut să scriu despre ele. Dar s-au întamplat și lucruri frumoase peste care nu vreau să sar. Am fost cam bolnavă și nu mi-a ars de nimic. Am fost pe la medici, analize, alea-alea, tratamente... Tratamente care fac bine pe o parte, cu efecte adverse pe de altă parte, că na, nimic nu e perfect. Un efect advers... insomnia. Mă trezeam noaptea pe la 2 sau 3 și la revedere, până dimineața nu mai "impuscam" niciun minut de somn.

Dar nu despre nopțile mele insomniace voiam să povestesc, ci numai despre una mai aparte. În noaptea cu pricina, ca și în celelalte nopți lipsite de somn, am citit și am tot citit până cand acțiunea cărții a devenit prea complicată, a început războiul, personajele s-au înmulțit vertiginos, eu eram obosită, nu mai știam cine cu cine se bate, și mai ales de ce (bine, nici acum nu știu, adică știu dar nu înțeleg, era vorba de primul razboi mondial), trebuia să dau pagini înapoi să recitesc, așa că am decis că trebuie să fac altceva mai lejer.

Hai să intru pe net să citesc știrile. Greșit! Știrile sunt pentru cei ce vor să se trezească nu pentru cei care se chinuie să adoarmă.

Hai să-mi verific mail-urile atunci. Constat că-mi venise pe mail rezultatul unei analize pe care o facusem cu cateva zile înainte. Asta mi-a dat palpitații. Regretam că văzusem că a sosit, știam că dacă citesc de rău s-ar fi dus naibii somnul meu, care oricum era compromis, dar măcar erau 0,0001% șanse să treacă Ene și pe la genele mele. Mi-am luat totuși inima în dinți și-l deschid. Hopaaaa, rezultatul era intr-un atasament care, bineînțeles, trebuia și el deschis. Ei, las' că mai e și mâne o zi.

Ia să vedem ce alte mailuri am mai primit. O mulțime! Unul mi-a atras atenția pentru că nu recunoșteam expeditorul. Îl deschid și îl citesc. Îl mai citesc o dată. Și încă o dată, pentru că nu-mi venea a crede. Cineva, o persoană pe care nu o cunosc și nu mă cunoaște decât atât cât mă poate cunoaște cineva citindu-mi blogul, voia să-mi dăruiască ceva ce știa de aici că eu îmi doresc mult, și mă întreba dacă accept. Zic, uite că se mai întâmplă și lucruri d-astea faine. Normaaaal că accept!

Eu am învățat destul de târziu că  ce e dăruit cu drag, cu drag trebuie primit. Fără ''dar nu trebuia" , "ai cheltuit atâta.." Dacă întorci din drum un dar te privezi și pe tine de o bucurie dar și pe acela care a pus ganduri bune și energie pozitivă în gestul său. Așa că...

Priviți cum mi-a venit mie "cafeaua" la pat cât am fost în covalescență. 


(Bine, cafea n-am prea prestat că și așa nu aveam somn, dar mâncăruri bune n-am refuzat. Șă trăiască jumătatea mea mai mare și jumătățile mai mici, că nu știu ce mă făceam fără ele)

Și să trăiască și cine s-a gândit să-mi facă o bucurie într-un moment în care CHIAR era nevoie! 
Mulțumesc frumos!

12 comentarii:

  1. unele dorinte se implinesc si au forma de surprize :)
    bucura-te de surpriza si multa sanatate!

    am vazut ca aveti un pisoias...delicos de frumusel! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. M-am bucurat foarte mult de surpriza si de gestul foarte frumos.
    Multumesc de urari.
    Pisoicul e parte din familie acum, probabil ca o sa-i dedic niste postari. Adica exact ceea ce nu credeam vreodata sa mi se intample, eu nefiind... "lesinata" :) dupa pisici

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai mare grija de sanatatea ta, dar nu intr-atat incat chiar sa nu te mai "relax and enjoy" :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Sanatate ! Si mult, mult optimism, ca e cel mai bun medicament :) Asteptam pozele cu pisoiul cel nazdravan :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Optimismul si hazul de necaz ☺Urmeaza si pozele cu nazdravana.

      Ștergere
  5. Sanatate multa iti urez si eu!
    Si sa te bucuri de darul oferit cu drag!
    Ganduri bune catre tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Apreciez gandurile bune, ca si îmbrățișările. Numai bine si tie, Suzana!

      Ștergere
  6. Sanatate multa, multa iti doresc! Te imbratisez cu mare drag!
    Mereu imi voi dori sa scrii mai des, insa am si rabdare asa ca te astept de fiecare data. Va pup pe toti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Catrinelule! Esti o draguta, stii asta, nu o mai repet :)

      Ștergere
  7. Multa, multa sanatate, Ina!
    Ai grija de tine sa te faci bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, dragă Maria! De făcut m-am facut bine, așa pe la un colț, cum ar zice glumețul de tata :)

      Ștergere