14 iunie 2015

Ce te faci cu copilu' prea cuminte?

Să zicem că îți  vine copilul acasă, nervos și transpirat, trântește ghiozdanul,  nici chef de mâncare nu are. Dar ce-ai pățit?  "Iar n-a venit proful de...,  și era ultima oră,  putea sa ne dea drumul, dar nuuuu, am stat ca prostii în clasa.  Si e o căldură...  și-o gălăgie... " Păi uite cum facem,  data viitoare  dacă nu vine,  tu nu mai stai,  vii acasă.  "Cum adică? Tu vrei sa CHIULESC!?" Da, vreau sa chiulesti, si de fapt nu e chiul, chiul e atunci cand se tine ora, se preda, se asculta si tu pierzi toate astea. Daca nu vine proful si e caldura si balamuc in clasa se cheama ca aveai ceva mai bun de facut acasa, ca asa a zis mama ta!

Vine saptamana viitoare, aceeasi ora la final de program, iar nu vine proful. Copilul se duce la cancelarie sa se intereseze, proful e in strainatate, o cauta pe diriga, nu este, se duce in clasa, isi ia ghiozdanul si pleaca. Impreuna cu alti colegi. Vine acasa frematand, nici ea nu stie daca e bucuroasa sau ingrijorata, "wow, e prima oara cand chiulesc!" Eu zambesc si incerc sa-mi amintesc daca asa am fost si eu prima oara cand am chiulit. Nu-mi amintesc dar stiu cu siguranta ca pe mine nu m-ar fi inteles nimeni acasa. Ah, si din cauza asta e posibil sa nici nu fi chiulit :)

Dar euforia nu tine mult, primeste telefoane, copiii s-au intors fiindca s-au intalnit cu doamna diriginta care i-a si amenintat ca le scade nota la purtare. Eu iar am zambit. Stiu eu cum e cu scazutul notei la purtare. Copilul insa nu stie si da din colt in colt, o inghioldeste regretul, a suparat-o pe doamna, nu e suficient ca o supara altii atat de des, "a trebuit acuma sa o supar si eu..."
Eu ii explic ca ea de fapt nu a chiulit, a avut aprobarea mea. Eu o tineam pe a mea, ea pe a ei, pana am rabufnit: Fai copilule, hai ca ma'nervezi! Tu cu cine vorbesti aicea? Cu mama ta, da? Ei, afla ca daca mama ta zice ca e ok, atunci e ok! Tu pe maica-ta tre' s-o asculti, ca ea e autoritatea supreama in aceasta... casa (scuze tati, trebuia sa conving si eu copilul cumva), si gata nu mai vreau sa discutam pe aceasta tema. "Bine, dar imi scrii o scrisoare pentru doamna, sa stie ca n-am plecat de nebuna, ca tu stiai ca plec?" Bine, iti scriu.
Si ma apuc de scris. Mi-am scos de la naftalina toata rezerva de diplomatie, nu vroiam sa acuz pe nimeni pentru  ca nu s-a facut ora, dar voiam sa reiasa clar ca stiam si fusesem de acord cu hotararea copilului de a pleca de la scoala.
Eu eram foarte muzata, fiindca o stiu pe doamna diriginta, e un om de toata isprava si eram sigura ca intelege situatia, dar nu putea sa-i lase pe copii sa creada ca de la scoala se poate pleca asa cand iti tuna, de aceea ii si amenintase cu scaderea notei la purtare. 

A citit si copilul mini-scrisoarea, a fost de acord cu ce-am scris pana a ajuns la incheiere. Ca nu m-am putut abtine sa nu scriu "Va multumim pentru intelegere si speram sa nu considerati ca am facut o boroboata prea mare" Eu special am scris "am facut" ca sa se vada ca ma plasez in aceeasi barca cu copilul muncit de regrete, iar pe "boroboata" ala l-am adaugat ca sa dau o nota de veselie, ca asa mi se parea mie toata tevatura asta, o situatie de rasu'-plansu'. Zic, hai s-o facem mai mult de rasu' decat de plansu'. Mai aveam un pic si puneam si o fata față zambitoare, dar stiam ca imi urcam copilu' in cap cu asta, asa ca m-am abtinut :)

"Aaaaoleu, sterge-l pe boroboata ala de-acolo, asa vorbesti tu cu doamna? Ce mama mai scrie asa?" Da' ce-mi pasa mie? Vrei scrisoarea sau nu? Eu alta nu mai scriu! Sau bine, scriu, dar doar daca-mi gasesti un sinonim pentru "boroboata". Cum n-a gasit nimic satisfacator, asa a ramas scrisoarea, cu "boroboata" la sfarsit. Eu abia asteptam sa se intoarca a doua zi de la scoala, sa vad ce impresie facuse scrisoarea. Si ca sa fiu sincera, eram mai mult curioasa daca doamna gustase gluma cu "boroboata" decat daca a avut intelegere pentru pseudo-chiulul copilului. 
Am fost foarte dazamagita, doamna nu a citit scrisoarea mea, copilul nu i-a mai dat-o fiindca, asa cum m-am asteptat, n-a fost nevoie. Si data urmatoare cand a lipsit acelasi profesor de la ultima ora, au fost anuntati copiii ca pot pleca acasa. (Hai ca se poate, si copiii merita respect!)
Si acum revin la intrebarea retorica: ce te faci cu copilu' prea cuminte? E retorica, pentru ca eu am gasit raspunsul.  Il iubesti cat poti de tare si uneori ii  soptesti ca e bine sa faca ce considera ca e mai bine pentru el chiar daca, bănuiește el, va aduce suparare cuiva.

13 comentarii:

  1. :)) asemenea episoade am trait si eu alaturi de fetele mele... cum sa nu iubesti copilul prea cuminte?! ba îl adori, pentru ca stii ca este rezulaul educatiei pe care i-ai dat-o, este tot ce ai tu mai de pret pe lumea asta! :)) si esti mândra!
    Si eu mi-"am obligat" copiii sa faca din când în când câte o boroboata :))
    Va pup :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Perfect de acord.Fac ei oamenii mari boroboate, de ce n-ar avea voie și copiii din când în când?
      Pupicei!

      Ștergere
  2. Bucura-te ca e cuminte! La cate exemple negative sunt in jurul nostru, inseamna ca ai o comoara in casa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e! Am doua comori în casă si de amândouă ma bucur maxim ☺

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. mai, mai, mai, ce fete faine avem! atat doar ca sper sa nu le dauneze cumintenia asta mai incolo, asa ca ingrijeste-te sa le inveti tu sa mai si incalce niste reguli, da?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma îngrijesc. Și copilul marele era exact la fel, dar s-a dat pe brazda, s-a schimbat și mie îmi pare bine ca e asa. Sper ca și copilul micu' sa nu mai pună la suflet dacă-i zice cineva pentru un fleac "Vaaai, de la tine nu ma așteptam la asta". Dacă ar știi profesorii cat de greu le pica unora dintre copii asemenea cuvinte, poate nu le-ar mai folosi asa ușor.

      Ștergere
  4. Zici ca povestesti despre fiul cel mare. Final de clasa a cincea. Ma suna azi cu 2 ore inanite de terminarea programului. Ii este rau. Ii zic: hai acasa. Acum. Dar el n-a putut sa plece pana nu i-a semnat profa de engleza un bilet de voie. Oooof, ce ne facem noi cu astia???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îi învățăm nou asa ușor-ușor cum e cu calea de mijloc. Extremele nu-s bune ☺

      Ștergere
  5. Ai niste copii superbi. Sunt foarte bucuroasa ca de pe acum vezi ca sunt cuminti, destepte si speciale; ca le arati aprecierea ta. Sunt prea cuminti si destepte ca sa li se urce la cap asa ca nu are nimic daca ... le lauzi din cand in cand. :D
    Mama a realizat tarziu ce copil bun eram si abia acum ma apreciaza si ma lauda pentru ceea ce sunt. E bine si mai tarziu, dar e un pic tristut. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Catrinel!
      Știi, părinții noștri au trăit și ne-au educat conform timpurilor acelora. Nu prea multa pupaceala, nu prea multa lauda ca i se suie copilului la cap. Dar acum, în jungla asta din afara casei, dacă nici noi părinții nu ne încurajăm copiii, ca ei sunt buni și frumoși, atunci chiar ca nu au de unde sa capete încredere în ei. Cineva ma contrazicea, ca e bine sa existe o măsură, sa nu se creadă copilul prea frumos spre exemplu... Ba sa se creadă! Ca pana la urmă frumusețea e și o problema de atitudine. Atâtea fete frumoase am cunoscut, dar atât de complexate, culmea, pentru ca ele însele se vedeau urate, ceva de speriat... Asa ca eu iau masuri, fetele mele sunt grozave, punct!
      Și Catrinel e grozava! (Asta era pentru mama lui Catrinel :))

      Ștergere
  6. E o vorba romaneasca foarte potrivita pentru tine: "Culegi ceea ce semeni!", in cazul tau copii cuminti, responsabili, bine educati. Felicitari si imbratisari. Chiar daca nu am lasat urme in ultimul timp, te-am citit cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Dana! Asa deci, din mansarda ta mai arunci cate un ochi și la... mine în ograda.☺

      Ștergere