Ce te faci cu copilu' prea cuminte?

Să zicem că îți  vine copilul acasă, nervos și transpirat, trântește ghiozdanul,  nici chef de mâncare nu are. Dar ce-ai pățit?  "Iar n-a venit proful de...,  și era ultima oră,  putea sa ne dea drumul, dar nuuuu, am stat ca prostii în clasa.  Si e o căldură...  și-o gălăgie... " Păi uite cum facem,  data viitoare  dacă nu vine,  tu nu mai stai,  vii acasă.  "Cum adică? Tu vrei sa CHIULESC!?" Da, vreau sa chiulesti, si de fapt nu e chiul, chiul e atunci cand se tine ora, se preda, se asculta si tu pierzi toate astea. Daca nu vine proful si e caldura si balamuc in clasa se cheama ca aveai ceva mai bun de facut acasa, ca asa a zis mama ta!

Vine saptamana viitoare, aceeasi ora la final de program, iar nu vine proful. Copilul se duce la cancelarie sa se intereseze, proful e in strainatate, o cauta pe diriga, nu este, se duce in clasa, isi ia ghiozdanul si pleaca. Impreuna cu alti colegi. Vine acasa frematand, nici ea nu stie daca e bucuroasa sau ingrijorata, "wow, e prima oara cand chiulesc!" Eu zambesc si incerc sa-mi amintesc daca asa am fost si eu prima oara cand am chiulit. Nu-mi amintesc dar stiu cu siguranta ca pe mine nu m-ar fi inteles nimeni acasa. Ah, si din cauza asta e posibil sa nici nu fi chiulit :)

Dar euforia nu tine mult, primeste telefoane, copiii s-au intors fiindca s-au intalnit cu doamna diriginta care i-a si amenintat ca le scade nota la purtare. Eu iar am zambit. Stiu eu cum e cu scazutul notei la purtare. Copilul insa nu stie si da din colt in colt, o inghioldeste regretul, a suparat-o pe doamna, nu e suficient ca o supara altii atat de des, "a trebuit acuma sa o supar si eu..."

Eu ii explic ca ea de fapt nu a chiulit, a avut aprobarea mea. Eu o tineam pe a mea, ea pe a ei, pana am rabufnit: Fai copilule, hai ca ma'nervezi! Tu cu cine vorbesti aicea? Cu mama ta, da? Ei, afla ca daca mama ta zice ca e ok, atunci e ok! Tu pe maica-ta tre' s-o asculti, ca ea e autoritatea supreama in aceasta... casa (scuze tati, trebuia sa conving si eu copilul cumva), si gata nu mai vreau sa discutam pe aceasta tema. "Bine, dar imi scrii o scrisoare pentru doamna, sa stie ca n-am plecat de nebuna, ca tu stiai ca plec?" Bine, iti scriu.

Si ma apuc de scris. Mi-am scos de la naftalina toata rezerva de diplomatie, nu vroiam sa acuz pe nimeni pentru  ca nu s-a facut ora, dar voiam sa reiasa clar ca stiam si fusesem de acord cu hotararea copilului de a pleca de la scoala.

Eu eram foarte muzata, fiindca o stiu pe doamna diriginta, e un om de toata isprava si eram sigura ca intelege situatia, dar nu putea sa-i lase pe copii sa creada ca de la scoala se poate pleca asa cand iti tuna, de aceea ii si amenintase cu scaderea notei la purtare. 

A citit si copilul mini-scrisoarea, a fost de acord cu ce-am scris pana a ajuns la incheiere. Ca nu m-am putut abtine sa nu scriu "Va multumim pentru intelegere si speram sa nu considerati ca am facut o boroboata prea mare" Eu special am scris "am facut" ca sa se vada ca ma plasez in aceeasi barca cu copilul muncit de regrete, iar pe "boroboata" ala l-am adaugat ca sa dau o nota de veselie, ca asa mi se parea mie toata tevatura asta, o situatie de rasu'-plansu'. Zic, hai s-o facem mai mult de rasu' decat de plansu'. Mai aveam un pic si puneam si o fata față zambitoare, dar stiam ca imi urcam copilu' in cap cu asta, asa ca m-am abtinut :)

"Aaaaoleu, sterge-l pe boroboata ala de-acolo, asa vorbesti tu cu doamna? Ce mama mai scrie asa?" Da' ce-mi pasa mie? Vrei scrisoarea sau nu? Eu alta nu mai scriu! Sau bine, scriu, dar doar daca-mi gasesti un sinonim pentru "boroboata". Cum n-a gasit nimic satisfacator, asa a ramas scrisoarea, cu "boroboata" la sfarsit. Eu abia asteptam sa se intoarca a doua zi de la scoala, sa vad ce impresie facuse scrisoarea. Si ca sa fiu sincera, eram mai mult curioasa daca doamna gustase gluma cu "boroboata" decat daca a avut intelegere pentru pseudo-chiulul copilului. 

Am fost foarte dazamagita, doamna nu a citit scrisoarea mea, copilul nu i-a mai dat-o fiindca, asa cum m-am asteptat, n-a fost nevoie. Si data urmatoare cand a lipsit acelasi profesor de la ultima ora, au fost anuntati copiii ca pot pleca acasa. (Hai ca se poate, si copiii merita respect!)

Si acum revin la intrebarea retorica: ce te faci cu copilu' prea cuminte? E retorica, pentru ca eu am gasit raspunsul.  Il iubesti cat poti de tare si uneori ii  soptesti ca e bine sa faca ce considera ca e mai bine pentru el chiar daca, bănuiește el, va aduce suparare cuiva.