Știu cum e

Veneam zilele trecute spre casa,  eu și gândurile mele... Străduța pe care mergeam - cu sens unic, mașini parcate și pe stânga și pe dreapta,  eu,  un amărât de pieton, mi-am găsit cărare doar pe mijlocul șoselei. Eram cam obosită și puțin absenta,  totuși bătrânica ce stătea în dreptul Policlinicii,  și ea tot în mijlocul drumului, și gesticuland spre mine, nu am putut sa nu o observ. Mărunțică, îmbrăcată în negru, cu basma pe cap,  m-aș risca să zic că era de la țară, și nu că aș avea ceva cu țăranii, eu însămi fiind o țărancă rătăcită la oraș, pumnul drept deasupra capului, il flutura către mine cu mesajul clar "vai de capul tău ce-o sa pățești când ajungi aci!". Aoleu,  da' ce-am făcut? După declarația asta de război a început să rotească palma cu degetele răsfirate în dreptul capului,  știți voi,  gestul ala de "hai ca ești nebun".  Ei, asta e prea de tot,  sigur nu-s pentru mine mesajele astea, și ma întorc.  În spatele meu, gâfâind,  venea un zdrahon de om cu trei covrigi înșirați pe o sfoară. 

- Ce e bre,  ce-ai pățit?

- Cum ce-am pățit? Iaca a venit doctoru' și a trebuit sa las pe alții sa intre înaintea mea. De ce ai plecat?  Nu trebuia sa pleci!!! (Mie-mi era clar de ce a plecat,  răspunsul era înșirat pe sfoară)

- Păi dacă erai prima, de ce nu ai intrat? 

- Cum să intru,  SIIINGURA?! 

- Da,  singura, ce, ești copil? 

- Cum să intru, mă, singură,  dacă mi se făcea rău acolo? Gata,  nu mai mergem nicăieri,  descuie mașina că mergem acasă. 

- Păi am bătut drumul degeaba până aici? 

- Ce să-ți fac dacă ai plecat?  Nu trebuia sa pleci! Ai plecat tu de nebun...  și eu am pierdut rândul. Hai descuie mașina. 

Dacă nu as fi fost obosită și dacă nu as fi avut și eu parte de niște dialoguri oarecum similare poate m-ar fi amuzat copios dialogul mama-maruntica-zdrahon-de-baiat,  dar asa nu am putut decât sa compătimesc ca o stiutoare bietul om. Și cum altfel,  când eu ma întorceam de la spital cu sarsanaua plina de mâncare (și nu era prima oara când se intampla), gătită special pentru tata Moromete,  plimbata doar, ca de mâncat nici vorba sa se atingă de ea.  "Și mâine ce să-ți mai aduc?  Ai pofta de ceva?" "Nu-mi mai aduci nimic... Nu vezi ca toți din salonul asta suntem pe ducă? " Sau: "hai ca azi arăți mai bine,  ai prins culoare în obraji, uite,  ai și pofta de mâncare,  ești mai bine decât ieri".  "Tu ma omori pe mine cu incurajarile astea ale tale!  Mai bine ai vorbi cu frate-tu,  sa nu va ia pe nepregătite... " Și asta e doar un mic rezumat...  Asa ca e de înțeles de ce îmi venea sa ma  ridic pe vârful picioarelor și să-l bat compătimitor pe umăr pe bietul om și să-i spun : Știu cum e! 

Bineînțeles că după ce și-a făcut numărul,  mărunțica a intrat fain-frumos în curtea Policlinicii urmată de zdrahonul de băiat și de cei trei covrigi,  evident.