Jurnal super-intarziat

Se pare ca nu sunt pentru mine jurnalele astea,  nici măcar cele săptămânale. Nu m-am putut tine de ele din diverse motive, n-are rost sa ma scuz,  cin' se scuza se acuza... ☺

Ca sa recuperez în doua vorbe, cele mai importante evenimente din ultimele doua săptămâni au fost,  în ordine cronologica: tata a ieșit din spital,  e acasă și este vizibil mai bine, mașina ne-a crăpat în mijlocul drumului, Firicelul a împlinit niște ani. 

Nu o sa dezvolt prea mult evenimentele de mai sus,  mai ales ca acum 2 minute am auzit o vorba foarte înțeleaptă la televizor,  la un desen animat (v-o zic mai incolo), va arat doar surpriza pe care i-am făcut-o Firicelul.  Pentru ca își dorea mult o ie neagra, mi-am luat inima în dinți, ochelarii cu cele mai multe dioptrii pe nas și am pornit la a coase pe pânză topita neagra,  fără știrea sărbătoritei bineinteles. Îngrozitor,  va zic... Am început trei modele,  am renunțat pe rand la ele,  nu vedeam nimic.  Am rămas la modelul minimalist de mai jos. 

Copilu' a fost foarte incantat de surpriza,  mai ales ca i-a venit ca turnata. 

Mi-a rămas în cap ce mi-a zis când s-a întors de la școală, foarte fericita:

- Mi-am servit colegii cu bomboane,  mi-au cantat,  m-au pupat, m-au îmbrățișat... N-a mai fost atâta dragoste în clasa noastră niciodată... 

Și acum vorba înțeleaptă rostita de personajul de desene animate:

"Sa vorbești mult dar sa nu spui nimic e ca și când te-ai sui într-un copac ca sa prinzi pești."

Mda,  pai dacă tot nu pot sa prind peste,  ia sa ma dau eu jos din copac... și să tac ☺

Zi faina va doresc!