Ce mai zi

Aseara n-am putut sa scriu despre ce-am facut la scoala. Intai pentru ca n-am avut timp, apoi n-am mai avut loc la calculator, si pe urma n-am mai avut porneala.

Sa o luam cu inceputul. Dupa ce mi-am pus toate materialele intr-o geanta, am sarit in cizme, alea cu toc, v-am zis eu, si-am plecat in viteza spre scoala. Noroc ca pe holul de la intrare am o oglinda, ca altfel plecam cu un bigudiu in frunte, s-ar fi prapadit copiii de ras, dar si lumea de pe strada. Stai, nu mi-am pus bigudiuri special pentru lectie, numai unul, ca eu am parul rebel si daca ma mai si culc cu el ud, a doua zi sta in toate directiile, iar bretonul fix in sus, zici c-am dormit in cap. Si nu tine sa-l ud putin cu apa, trebuie "constrans" cu un bigudel. Ei, cu bigudelul ala era sa ies eu pe usa.

Cu mersul pe tocuri m-am reobisnuit rapid, cam prin curtea scolii am simtit si eu ca merg oarecum normal, as mai fi dat roata scolii de vreo doua ori ca sa fiu sigura, dar nu mai aveam timp ca si asa intarziasem 10 minute. Cand am intrat in clasa am constatat ca de fapt nu intarziasem, copiii inca mancau. Si stiti ce, nici urma de emotii... Eram sigura ca asa o sa fie. Lucrurile par mai grele atunci cand te gandesti la ele decat atunci cand treci prin ele.

Am profitat de faptul ca prichindeii erau ocupati, mi-am scos ustensilele si am inceput sa tai lutul, sa pun pe farfurioare bucuruzele, floricelele si ce mai pregatisem eu acolo, ca sa-mi fie mai usor sa le impart. S-au apropiat asa timid cateva fetite care m-au intrebat ce fac eu acolo. Le-am spus: martisoare. Atunci mi-am dat seama ca doamna invatatoare nu le spuse nimic de treaba asta, era o surpriza si pentru ei. Tot ele m-au intrebat: putem sa va ajutam si noi? Eu am zis NU. Le-am vazut dezamagite, apoi am continuat: VOI o sa le faceti si EU o sa va ajut. Ohhh, ce bucurie a declansat fraza asta...Si de aici a inceput nebunia, nebunia in sensul bun, nu stiu cand au trecut aproape trei ore. Copiii... nemaipomenit de dornici de a afla si de a face. Si daca aveti impresia ca numai fetele au fost entuziasmate va inselati. Am constat si cu alta ocazie, anul trecut am facut martisoare cu copii de gradinita, baietii sunt la fel de interesati de activitatea asta.

Cel mai nazdravan baietel din clasa, asa credeam eu ca e pentru ca-l vedeam mereu alergand pe hol si tipand si luandu-se la tranta cu baietii, a fost un mielusel, era mana mea dreapta, ma urmarea printre banci ajutandu-ma sa impart farfurioarele sau imi tinea vasul cu apa cu care eu trecem pe la copii si le mai udam servetul in care tineau bucata de lut. Si facea asta fara sa-l fi rugat cineva.

Si mi-a mai placut de ei ca stiau sa zica "va rog" si "multumesc" de cate ori ii ajutam sau le dadeam ceva, ca eu sunt foarte sensibila la lucrurile astea...

Si mi-a placut de doamna ca a vorbit cu ei asa... pe sufletul meu, le-a explicat aproape in soapta ca martisoarele nu se fac asa oricum, ca trebuie sa pui suflet in ceea ce faci, sa simta cea careia ii oferi martisorul tau ca ti-ai pus toata dragostea in el. Norocosi copii!

Bineinteles ca de aparatul de fotografiat nu am avut cum sa ma apropii decat atunci cand am vazut ca mai erau vreo 10 minute si copiii trebuiau sa plece acasa. Si asa murdara de lut, l-am scos din geanta si-am facut cateva poze. Martisoarele gata-gata vor fi abia azi, dupa ce le vor fi pictat copiii. La activitatea asta nu voi mai participa, stiu ei si cu doamna ce au de facut.

Am plecat de la scoala vesela, cu 33 de prieteni mai mult. Pardon, 34. Si doamna.

P.S. Am observat ca am scris bucuruze in loc de buburuze si n-am sa corectez. Degetele mele au stiut ele bine cand au tastat... acelea sunt BUBURUZE care aduc BUCURIE.