Exact asa e Ana mea

Acum ceva timp am avut ocazia, bucuria de fapt, de a lucra cu niste fetite. Am facut impreuna cercei si coliere din lut. Asta am mai spus. De ce revin la o poveste veche? Pentru ca atunci s-a intamplat un lucru ce mi-a ramas agatat in memorie. Si de cate ori imi amintesc nu reusesc sa scap de mirarea care ma cuprinde.
Este foarte simplu. Fetitele, colegele mele de migalit, au rotunjit margele din lut, le-au gaurit, le-au asezat la uscat. Au asteptat cu mare nerabdare sa treaca cele 24 de ore necesare uscarii pentru a se apuca de pictat. Si a pictat fiecare asa cum a crezut de cuviinta. Si iarasi le-au asezat la uscat. A iesit frumos ce au facut ele, dar la una din perechile de cercei am observat ca pe o parte erau mai mult buline decat pe cealalta parte. Am vrut sa corectez lucrul asta, era simplu. Atunci a intervenit mama fetitei: nu, lasa-le asa! Exact asa e Ana mea!
Ooooo, atunci s-a nascut in mintea mea intrebarea: oare si eu sunt exact ca bijuteriile mele? Sau mai corect ar fi sa ma intreb daca bijuteriile mele seamana cu mine? Inca nu stiu raspunsul. Stiu sigur ca de ceva timp imi lipseste un "nu stiu ce" fara de care nu mai pot face nicio bijuterie. Nu stiu unde a fugit, nu stiu cat o sa lipseasca, sper doar sa se intoarca foarte curand...