Cum spuneam, ieri am fost iar la liceu. De data asta elevii au pictat mărțișoarele confecționate în urmă cu două zile, iar pe niște pietre au pictat ce au văzut ei interesant în România (e vorba de elevii polonezi). O să vedeți peisaje de la mare (au prins o vreme extraordinară de-au putut chiar să se bălăcească), floricele, sonde, păsări, și chiar o focă... Asta nuș' pe unde or fi zărit-o, dar tre' să-i credem pe cuvânt, sunt musafirii noștri...
Eu am promis că fac poze, mi-am pus chiar telefonul în buzunar să-mi fie la îndemână în naveta mea dintre clase, dar când s-a dat startul la pictat numai de poze n-am avut timp.
Am avut tuburi mari de vopsele acrilice, din acelea care se usucă foarte repede, așa că eu și doamnele profesoare mergeam printre bănci și puneam fiecărui elev, pe paletă, câte o "boabă" din fiecare culoare. Când pictorii noștri terminau o culoare eram strigate pentru refill. Când am vrut să scot telefonul din buzunar a fost de ajuns să-mi privesc mâinile. Roșu, alb, negru, galben, verde, albastru. Neeeeh, nu pe blugii mei cei noi, mai târziu, după ce mă spăl pe mâini!
Eu zic că atelierul a decurs normal. După ce s-au uscat mărțișoarele, doamna de engleză le-a spus polonezilor, așa pe scurt, legenda mărțișorului. Ceva probleme au fost la legarea șnurulețelor. Mulți dintre ei, fete, băieți, români, polonezi, nu știau să facă o fundă. Chiar le-am zis: măăăăi, voi ori aveți toți adidași cu arici, ori vă fac mamele voastre fundă la pantofi. Un băiat mi-a răspuns, arătându-mi adidașii legați regulamentar, nuuu, eu special mi i-am ales pe aștia, sar în ei fără să dezleg șireturile. Braaaavos, ești genial, ce atâta muncă...
Uite așa am ajuns eu să-mi revizuiesc atitudinea față de moștenitoarele mele. Dacă elevii de liceu nu-s în stare, ia să nu mă mai iau eu de ele când văd în ce mod întortocheat se leagă la șireturi. Cum necum fac și ele o fundă acolo, ce dacă se desface la colțul străzii? Măcar au încercat.
Înspre final reușesc și eu să dau o fugă la baie să mă spăl pe mâini. Când mă întorc în clasă elevii erau deja în picioare, aduseseră capodoperele la catedră, așa primiseră indicații. Bun, las' că mai am o speranță, alerg (la propriu) la clasa cealaltă, care, să nu vă imaginați că era alături, nuuuu... hăt, la un culoar distanță. Aici am o surpriză și mai mare, nu mai era niciun copil în clasă. Dar să știți, nu plecaseră de capul lor, terminaseră treaba și doamnele profesoare le dăduseră liber. Era ora 17, ei începuseră activitățile de dimineață, deci obositor pentru ei.
Am pozat totuși o parte din lucrările finale selectate pentru expoziția din holul liceului. De fapt, toate au fost expuse în holul liceului, pe panou, pe măsuțe sau pe farfurioare (mărțișoarele).
Mie una mi-a plăcut această experiență. Am văzut cu ocazia asta un liceu foarte frumos și niște copii normali. Fiuuu, deci nu toți liceenii sunt ca ăia ce-i văzui în vară pe la știri, cu cercei în nas și creste în vânt, care se grozăveau că n-au citit în viața lor o carte, iar pentru bac au învățat vreo două ore? Da, mi-am luat o piatră de pe inimă, mai sunt copii normali în țara asta, dar nu-i filmează nimeni. Uite, nici măcar eu, netrebnica de mine, nu am putut face un efort să fac niște poze, să vedeți ce copii frumoși avem... și talentați... și cuminți. Vorbesc serios, au fost chiar cuminți. Cu legatul șireturilor stau ei mai prost, în rest n-am ce să le reproșez. Mi-a fost drag să stau în compania lor!
